Decizia CCR nr. 4 din 17.01.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 100 alin. (3) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Mariana Dascălu în Dosarul nr. 5.623/180/2012 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.326D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1.047/2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.623/180/2012, Judecătoria Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Mariana Dascălu într-o cauză ce are ca obiect o plângere contravențională.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că sancțiunea complementară prevăzută în cuprinsul textului de lege criticat se aplică automat, fără a oferi instanței posibilitatea de a cenzura această măsură, independent de sancțiunea principală a amenzii contravenționale. În același sens, arată că, în situația în care o persoană este nemulțumită numai de aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, aceasta nu poate fi atacată separat în justiție, fapt ce îngrădește accesul liber la justiție al părții nemulțumite.

Judecătoria Bacău - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece procesul-verbal de contravenție prin care se aplică atât sancțiunea principală, cât și cea complementară, este supus controlului instanțelor judecătorești.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 100 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind liberul acces la justiție.

Avocatul Poporului consideră, pe de o parte, că prevederile art. 100 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituționale prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție, iar pe de altă parte, că obiectul excepției nu are conținutul invocat de autorul acesteia în motivele de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, însă, din argumentele autorului excepției, reiese că, în realitate, acesta critică prevederile alin. (3) al art. 100, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007, cu următorul conținut: "Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a) depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată;

b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;

c) neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;

d) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;

e) nerespectarea regulilor privind depășirea;

f) nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

g) neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2).“

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 1.047 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, a statuat că, "în cazul săvârșirii unor contravenții la regulile de circulație rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală - amenda, și a uneia sau mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale, aceste sancțiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege“.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În același timp, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, persoana nemulțumită de sancțiunile aplicate prin procesul-verbal de contravenție are deschisă calea plângerii la instanța de judecată. După cum lesne se poate observa, nu există în cuprinsul textului de lege criticat nicio prevedere ce ar putea conduce la concluzia că petentul nu își poate formula plângerea în așa manieră încât să evidențieze intenția sa de a contesta numai sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce un autovehicul sau tramvai, astfel încât nu poate fi reținută critica autorului excepției potrivit căreia textul de lege criticat îngrădește liberul acces la justiție.