Decizia CCR nr. 518 din 9.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepție ridicată de Paula Rugină în Dosarul nr. 2. 461/88/2013 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 82D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii asupra excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că, prin Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, împrejurare ce determină aplicarea prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și respingerea, în consecință, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 16 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2. 461/88/2013, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepție ridicată de Paula Rugină într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în anulare a unui act administrativ emis de Consiliul Local Sulina și a unei hotărâri emise de Partidul Poporului Dan Diaconescu.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, potrivit cărora dobândirea sau pierderea calității de membru al partidului politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului, sunt neconstituționale, deoarece încalcă art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, care garantează oricărei persoane dreptul de acces liber la justiție.

6. Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, susținând, în acest sens, că norma fundamentală invocată permite instituirea prin lege a unor condiții pentru exercitarea accesului liber la justiție, fără a însemna că acest drept este încălcat. De altfel, arată că și Curtea Constituțională s-a pronunțat în același sens prin deciziile nr. 952 din 25 iunie 2009, nr. 197 din 4 martie 2010 sau nr. 282 din 27 martie 2012.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, inadmisibilă, deoarece, prin Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstituționale.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, act normativ republicat ulterior invocării excepției în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 mai 2014. Atât în forma ultimei republicări a legii, cât și în cea anterioară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 6 august 2012, dispozițiile art. 16 alin. (3) - criticate - aveau același conținut, potrivit căruia: "(3) Dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului."

12. Normele constituționale apreciate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 21 alin. (1), potrivit cărora "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime."

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, la data sesizării Curții Constituționale prin Încheierea din 16 ianuarie 2014, Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013 era publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, decizie prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstituționale.

14. Prin această decizie, Curtea, constatând natura gravă a consecințelor juridice pe care măsura excluderii din partid le produce asupra mandatului aleșilor locali, constând în încetarea acestuia, precum și numărul semnificativ de astfel de cauze cu care instanța de contencios constituțional a fost sesizată în precedent, a considerat că se impune reconsiderarea jurisprudenței sale, fiind necesară o distincție clară între normele de deontologie proprii partidelor politice și normele care, instituind drepturi și obligații ale membrilor partidului și ale organelor statutare, sancțiuni pentru abaterile de la prevederile statutare și procedurile de urmat în aceste cazuri, au evident

natură juridică. Curtea a arătat că aceste norme au forță juridică obligatorie și se înscriu în noțiunea de "lege", astfel cum aceasta a fost conturată potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ca noțiune autonomă, reținând, de asemenea, că aceste norme constituie temeiul adoptării unor acte cu natură juridică, iar nu a unor "hotărâri care au caracter de acte politice".

15. Așa fiind, Curtea, prin decizia indicată, a constatat că prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, instituind competența exclusivă a organelor cu atribuții jurisdicționale ale partidului politic de a aprecia asupra respectării normelor statutare de către membrii de partid, elimină, în fapt, controlul judecătoresc în ceea ce privește respectarea de către aceste organe a propriului statut și împiedică astfel accesul liber la justiție. Astfel, cererea membrului de partid căruia i s-a aplicat sancțiunea excluderii din partid nu poate ajunge niciodată să fie examinată în mod efectiv de un judecător imparțial și independent, ceea ce semnifică nu doar limitarea, ci anihilarea completă a liberului acces la justiție. Curtea a mai reținut că se încalcă și plenitudinea de jurisdicție a instanțelor judecătorești, astfel cum aceasta este reglementată de art. 126 alin. (1) din Constituție, având în vedere că prevederile alin. (2) al aceluiași articol sunt în sensul că prin lege se stabilește competența instanțelor judecătorești, și nu în sensul că asupra unui diferend nicio instanță nu este competentă să se pronunțe. De altfel, Curtea a reținut că problema constituționalității prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 trebuie privită cu maximă exigență în condițiile în care pierderea calității de membru al unui partid poate fi expresia unor premise subiective ori a arbitrarului.

16. Prin urmare, având în vedere cele constatate de Curte, membrii unui partid politic aflați în situația excluderii din partid vor parcurge, în continuare, procedura în fața jurisdicțiilor interne ale partidului, în cadrul căreia vor solicita acestora aplicarea întocmai a prevederilor statutare, și, doar în cazul în care consideră că aceste organe au încălcat prevederile statutare, se pot adresa instanței judecătorești. Curtea a precizat că, în această materie, controlul judecătoresc nu poate fi realizat decât asupra statutului și a regularității desfășurării procedurii statutare în fața organelor cu atribuții jurisdicționale ale partidului, și nu asupra oportunității sancțiunii aplicate. Astfel, instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei cereri prin care se contestă sancțiunea excluderii din partid urmează să analizeze respectarea normelor statutare privind stabilirea și aplicarea sancțiunii și să verifice dacă dreptul părții la apărare și la opinie a fost efectiv asigurat.

17. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale prin decizie a Curții Constituționale sunt suspendate de drept pentru 45 de zile, iar dacă în această perioadă Parlamentul sau, după caz, Guvernul nu intervine în sensul punerii lor de acord cu prevederile Legii fundamentale, acestea, după împlinirea termenului menționat, își încetează efectele juridice. Prin urmare, începând cu data de 1 martie 2014, dispozițiile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 și-au încetat efectele juridice, deci nu mai aparțin fondului activ al legislației. În data de 12 mai 2014, Legea nr. 14/2003 a fost, pentru a doua oară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, republicarea fiind operată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Rezultă, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, că dispozițiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, deși, formal, sunt integrate în ansamblul prevederilor legii în forma ultimei republicări, și-au încetat efectul juridic începând cu data de 1 martie 2014.

18. Având în vedere situația mai sus expusă, pe de o parte, și, pe de altă parte, prevederile constituționale indicate, precum și cele cuprinse la art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", Curtea constată că excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, această soluție fiind justificată de faptul că sesizarea Curții a avut loc la o dată ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 530 din 12 decembrie 2013.

19. Curtea observă că, în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a fost prima dată invocată în fața Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 12 septembrie 2013, deci la o dată la care dispozițiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 erau în vigoare, producându-și, așadar, efectele juridice. La o data ulterioară - 16 ianuarie 2014, deci după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 530 din 12 decembrie 2013 - instanța judecătorească, fără a observa dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 471992, a sesizat prin încheiere Curtea Constituțională, suspendând totodată judecata cauzei până la soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate. Având în vedere această situație particulară, Curtea reține că, deși excepția de neconstituționalitate va fi respinsă ca inadmisibilă, atât considerentele și soluția pronunțată prin Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, cât și cele reținute prin decizia de față sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, ceea ce înseamnă că, la continuarea judecării litigiului, instanța judecătorească va proceda în considerarea celor constatate de Curtea Constituțională prin decizia de admitere menționată.