Decizia CCR nr. 597 din 21.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din C. pr. civ., precum şi ale art. 48 din OUG nr. 80/2013 - taxele judiciare de timbru

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 58 alin. (4) și art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Enel Energie" - S.A. din București în Dosarul nr. 9.134/256/2013 al Judecătoriei Medgidia și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 504D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile legale criticate dau expresie dreptului de apărare și sunt în favoarea reclamantului care a obținut o hotărâre judecătorească.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 22 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.134/256/2013, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din codul de procedură civilă și art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Enel Energie" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect pretenții - cerere de valoare redusă, respectiv obligarea pârâtei la plata contravalorii energiei electrice furnizate, a penalităților de întârziere și a taxei de deconectare/reconectare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt contrare drepturilor și intereselor ambelor părți în proces, pe de o parte, reclamantul creditor care promovează acțiunea pentru recuperarea creanței și care nu are certitudinea recuperării acesteia și a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariul curatorului, iar, pe de altă parte, pârâtul debitor care, în situația în care cade în pretenții, este obligat să plătească apărări pentru care nu și-a dat consimțământul și care pot fi contrare intereselor acestuia. Astfel, arată că prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, cu excepția alin. (3), garantează, fără discriminare, dreptul la apărare și la un proces echitabil, atât al reclamantului, cât și al pârâtului, însă, sub pretextul dreptului la un proces echitabil și al interzicerii abuzului de drept, se încalcă accesul liber la justiție și este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți ale părților în litigiu. Legiuitorul însă, prin prevederile criticate, a înțeles să transfere responsabilitatea statului în sarcina reclamantului. De asemenea, prin introducerea în noul Cod de procedură civilă și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a prevederilor criticate, legiuitorul intervine în favoarea uneia dintre părți - debitorul obligației contractuale, accesul la justiție al celeilalte părți - creditorul fiind obstrucționat, prin restrângerea exercitării drepturilor rezultând dintr-un raport juridic. Partea care a promovat acțiunea - creditorul - și are interes în continuarea procesului trebuie să plătească pentru apărarea părții adverse - debitorul, care, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat apărări, nici nu a dovedit că are dreptul să beneficieze de un curator numit de instanță și, pe lângă faptul că i-a produs creditorului un prejudiciu, beneficiază de apărările unui avocat plătit din chiar fondurile creditorului. Astfel, aceasta este interpretarea generală ce rezultă din prevederile art. 48 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, potrivit cărora avansarea remunerației curatorului se face de cealaltă parte când este în interesul continuării procesului, dar și din practica instanțelor de judecată.

6. Consideră că numirea unui curator special în astfel de cauze înseamnă, pe de o parte, încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, a accesului liber la justiție și restrângerea exercițiului unor drepturi, iar, pe de altă parte, încălcarea dreptului pârâtului la apărare, prin impunerea unui apărător al intereselor sale, interese pe care apărătorul numit de instanță doar le poate intui, fără a cunoaște adevăratele interese ale părții pe care o reprezintă.

7. Punerea în sarcina creditorului a obligației de plată a curatorului pentru continuarea procesului încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 și 53, în condițiile în care, ca urmare a citării debitorului prin publicitate, acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a dovedi citarea sa cu rea-credință și pentru a formula apărările necesare în cauză. În situația în care partea interesată solicită citarea celeilalte părți prin publicitate, cu rea-credință, își asumă riscul exercitării acțiunii sale, respectiv își asumă riscul de a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, amenzi și alte sancțiuni prevăzute de lege. Cu privire la legalitatea îndeplinirii procedurii de citare prin publicitate, autoarea excepției de neconstituționalitate face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia Nunes Dias împotriva Portugaliei din 10 aprilie 2003.

8. Totodată, arată că, pe baza probatoriului propus de către partea reclamantă și având în vedere îndeplinirea procedurii de citare a părții pârâte prin publicitate, după ce au fost epuizate toate sursele de căutare a debitorului, instanța competentă, independentă și imparțială poate pronunța o sentință pe care părțile au posibilitatea să o atace, fără a fi necesară efectuarea unor cheltuieli suplimentare cu plata curatorului special.

9. În continuare, autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că, în definitiv, curatorii speciali numiți de instanță sunt aceia cărora le profită dispozițiile textelor atacate. Aceștia sunt cei care își încasează onorariul pentru activitatea desfășurată, în detrimentul părților în litigiu, care au fost ținute de dispoziții neconstituționale să plătească mult prea mult, fie că au câștigat procesul, fie că l-au pierdut, fie partea interesată a renunțat la continuarea procesului din lipsă de fonduri pentru plata curatorului.

10. În situația în care creditorul obține un titlu executoriu, acesta nu poate fi pus în executare silită, de cele mai multe ori din următoarele motive: fie pentru că debitorii nu și-au declarat noul domiciliu/sediu social, deși aveau obligația legală în acest sens, fie a intervenit starea de insolvabilitate/radierea/decesul acestora.

11. În ceea ce privește dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, autoarea excepției apreciază că și acesta este încălcat prin tergiversarea procesului de către curatorul special al cărui interes este în primul rând justificarea unui onorariu mai mare. Această tergiversare este în defavoarea creditorului în situația obținerii unui titlu executoriu, întrucât în timpul procesului și până la punerea în executare silită poate interveni starea de insolvabilitate și radierea de la registrul comerțului a debitorului persoană juridică, iar în cazul persoanelor fizice poate interveni decesul. Toate aceste consecințe se răsfrâng asupra patrimoniului creditorului, care este sancționat pentru că a fost de bună-credință în raportul juridic dedus judecății.

12. Judecătoria Medgidia apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu modificările și completările ulterioare, și, în subsidiar, art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. În realitate, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 58 alin. (4) și art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Dispozițiile criticate au următorul cuprins:

- Art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă:"(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanță, prin încheiere, stabilindu-se totodată și modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încredințarea calității sale, ținându-se seama de activitatea desfășurată, remunerația va putea fi majorată.

- Art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă: "Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului."

- Art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013: "(1) Avansarea remunerației curatorului special numit de instanță în condițiile art. 58 și 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului.

(2) Instanța poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului.

(3) Sumele avansate cu titlu de remunerație a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul."

17. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, respectiv prin Decizia nr. 364 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 22 iulie 2014, Decizia nr. 377 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 23 septembrie 2014, și Decizia nr. 455 din 16 septembrie 2014, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, prin care a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

19. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că instituția curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni și înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziții. Astfel, în caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant și cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu avea reprezentant legal. Aceste dispoziții se aplicau, în mod corespunzător, și persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanța competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.

20. Prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost extinsă instituția curatelei speciale. Potrivit art. 58 alin. (1), "În caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal și cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant." În virtutea art. 58 alin. (3), "Numirea acestor curatori se va face de instanța care judecă procesul, dintre avocații anume desemnați în acest scop de barou pentru fiecare instanță judecătorească. Curatorul special are toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal".

21. Astfel, Curtea a reținut că această instituție, astfel cum este legiferată în Codul de procedură civilă, este menită să dea eficiență art. 24 din Constituție, dreptul la apărare fiind asigurat în plenitudinea sa. De asemenea, Curtea a reținut că interesele celor chemați în judecată și care nu au capacitatea de exercițiu a drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii și interzișii - persoane fizice, ci și persoanele juridice ori entitățile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă, sunt protejate prin instituția curatorului special.

22. Potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situația în care reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acțiune subsecventă demersurilor nereușite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului sau a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii.

23. Într-o astfel de situație, instanța va putea încuviința, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, citarea pârâtului prin publicitate, rămânând la aprecierea instanței dacă recurge la această posibilitate. Însă, în cazul în care instanța încuviințează citarea părții pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58 din același Cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului [art. 167 alin. (3) "Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului"]. Astfel, legiuitorul a extins protecția prevăzută la art. 58 alin. (1) din Codul de procedură civilă și asupra celor chemați în judecată și al căror domiciliu, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi identificat.

24. Însă, în acest context, trebuie avute în vedere dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 mai 1991, cu modificările ulterioare, precum și alte acte normative care reglementează obligația legală a persoanelor fizice și a persoanelor juridice de a aduce la cunoștința autorităților însărcinate cu evidența persoanelor fizice/juridice schimbarea domiciliului/reședinței ori, după caz, a sediului.

25. Potrivit art. 48 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, avansarea remunerației curatorului special numit de instanță în condițiile art. 58 și 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanța poate stabili însă, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepțional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanța va încuviința avansarea remunerației cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remunerație pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul [art. 49 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013]. Partea care avansează sumele cu titlu de remunerație a curatorului special are protecția drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiție, întrucât la finalul judecății aceste sume ce reprezintă remunerația curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul [art. 48 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013]. Având în vedere cele expuse, prevederile criticate nu aduc atingere dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și art. 24 din Legea fundamentală, fiind o transpunere a dispozițiilor constituționale privind garantarea dreptului la apărare, și nu o piedică împotriva accesului la justiție, aplicându-se deopotrivă tuturor celor aflați în ipoteza normelor referitoare la instituția curatelei speciale.

26. Pentru argumentele expuse, Curtea nu a reținut încălcarea prevederilor art. 21 și art. 24 din Constituția României, precum și ale art. 6 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest context, Curtea constată că dispozițiile constituționale ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi prevăzute de Legea fundamentală nu sunt incidente în cauză.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.