Ordinul MAPN nr. M.127/2014 - modificarea şi completarea Normelor metodologice - exercitarea auditului public intern în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 67/2014
Comentarii |
|
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
ORDINNr. M.127/2014
pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind exercitarea auditului public intern în Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M. 67/2014
Monitorul Oficial nr. 921 din 18.12.2014
Pentru aplicarea prevederilor art. 9 și 13 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare,
în baza prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 554/2014 pentru aprobarea Normelor privind înființarea comitetelor de audit intern,
având în vedere Avizul nr. 94 din 18 noiembrie 2014 al Unității Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern din cadrul Ministerului Finanțelor Publice,
în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările ulterioare,
ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.
Art. I.
Normele metodologice privind exercitarea auditului public intern în Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.67/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 și 463 bis din 25 iunie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 12
(1) Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale se înființează și funcționează pe lângă Direcția audit intern, ca organism cu caracter consultativ, având ca scop să faciliteze relația dintre Direcția audit intern și conducerea Ministerului Apărării Naționale, pentru îmbunătățirea activității de audit public intern.
(2) În realizarea obiectivelor sale, Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale îndeplinește atribuțiile prevăzute la art. 10 din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare.
(3) Avizele și opiniile emise de Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor membrilor.
(4) Opiniile Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naționale asupra recomandărilor formulate de auditorii interni se emit pe baza analizei informațiilor cuprinse în rapoartele periodice înaintate de către șeful Direcției audit intern ministrului apărării naționale, iar în cazul recomandărilor care nu au fost acceptate de ministrul apărării naționale, pe baza documentației prezentate de către Direcția audit intern."
2. După articolul 12 se introduc cinci noi articole, articolele 121-125, cu următorul cuprins:
"Art. 121
(1) Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale cuprinde 5 membri, numiți de ministrul apărării naționale cu respectarea componenței prevăzute la art. 9 din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Mandatul membrilor Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naționale este de 3 ani de la data numirii și se poate reînnoi o singură dată.
Art. 122
Nominalizarea membrilor în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale se face prin parcurgerea următoarelor etape:
a) aprobarea de către ministrul apărării naționale, la propunerea Direcției audit intern, a criteriilor de selectare a instituțiilor publice centrale în vederea transmiterii scrisorilor de intenție pentru selectarea auditorilor interni în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale;
b) transmiterea de către Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția audit intern, a scrisorilor de intenție adresate instituțiilor publice centrale care îndeplinesc criteriile prevăzute la lit. a) pentru selectarea auditorilor interni în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale:
c) solicitarea de către Direcția audit intern a propunerilor de specialiști din structurile centrale, structurile și forțele subordonate acestora din Ministerul Apărării Naționale, în vederea selectării lor ca membri în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. b) și alin. (4) din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare;
d) elaborarea de către Direcția audit intern a documentației privind selectarea și desemnarea membrilor Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naționale;
e) numirea membrilor Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naționale, prin ordin al ministrului apărării naționale, pe baza propunerilor șefului Direcției audit intern și a documentației prevăzute la lit. d).
Art. 123
(1) Calitatea de membru în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale încetează în situațiile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Normele privind înființarea comitetelor de Audit intern, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 554/2014.
(2) Constatarea situațiilor prevăzute la alin. (1) este de competența președintelui Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naționale, care le aduce la cunoștința ministrului apărării naționale, prin șeful Direcției audit intern.
(3) Încetarea calității de membru în situațiile prevăzute la alin. (1) se dispune prin ordin al ministrului apărării naționale.
(4) Locul de membru în Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale, devenit vacant, se ocupă după procedura utilizată la numire, la inițiativa Direcției audit intern.
Art. 124
(1) Activitatea Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naționale se desfășoară în baza Regulamentului de organizare și funcționare, care se aprobă de plenul acestuia, cu o majoritate simplă de voturi.
(2) Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale își analizează activitatea și evaluează propria eficiență prin elaborarea unui raport anual de activitate, pe care îl transmite Direcției audit intern, în vederea prelucrării informațiilor și cuprinderii lor în Raportul anual al activității de audit public intern în Ministerul Apărării Naționale.
(3) Pentru asigurarea secretariatului tehnic al Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naționale, șeful Direcției audit intern nominalizează o persoană din cadrul Direcției audit intern.
(4) Principalele atribuții ale persoanei care asigură realizarea activităților de secretariat pentru Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale sunt cele prevăzute la art. 15 alin. (2) din Normele privind înființarea comitetelor de audit intern, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 554/2014.
(5) Procesele-verbale ale ședințelor Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naționale se păstrează, în original, la Direcția audit intern.
Art. 125
(1) Comitetul de audit intern al Ministerului Apărării Naționale se întrunește de două ori pe an, în ședințe ordinare, sau ori de câte ori este nevoie, în ședințe extraordinare, numai pentru realizarea atribuțiilor prevăzute la art. 10 lit. b), d) și f) din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Plata indemnizației de ședință a membrilor Comitetului de audit intern al Ministerului Apărării Naționale, prevăzută la art. 9 alin. (9) din Legea nr. 672/2002, republicată, cu modificările ulterioare, se efectuează de către Direcția financiar-contabilă, pe baza documentelor justificative transmise de către Direcția audit intern."
3. Articolul 125 se abrogă.
Art. II.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul apărării naționale
Mircea Dușa
← Ordinul ANSVSA nr. 196/2014 - modificarea Ordinului... | Ordinul MAPN nr. M.128/2014 - modificarea Ordinului ministrului... → |
---|