Înscrisul autentic în reglementarea noului cod civil şi a viitorului cod de procedură civilă
| Comentarii |
|
Ambele coduri se referă la înscrisuri autentice cu precizarea că în noul cod civil textele care trimit la înscrisul autentic au în vedere necesitatea acestei forme pentru valabilitatea raportului juridic pe care-1 consemnează, iar în proiectul Codului de procedură civilă se reglementează înscrisul: autentic ca mijloc de probă. In vechea legislaţie, materia probelor era reglementată în Codul civil, sub aspectul admisibilităţii ei în dovedirea raportului juridic, iar în codul de procedură civilă actualmente in vigoare, cu privire la modul lor de administrare.
Proiectul noului Cod de procedură civilă tratează unitar materia probelor, modul de întocmire a mijloacelor de probă, inclusiv a înscrisului autentic atât sub aspectul admisibilităţii, deşi aceasta ţine de valorificarea dreptului material, cât şi sub cel al administrării probelor.
Noul cod civil menţionează necesitatea înscrisului autentic, sub aspectul valabilităţii raportului juridic. Astfel, cu titlu exemplificaţiv, cităm următoarele texte: art. 99 alin. 2 cu privire la actele de stare civilă, care fac dovada până la înscrierea în fals, pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale ofiţerului de stare civilă:, art. 330 alin. 1 referitor la convenţiile matrimoniale ce se încheie sub sancţiunea nulităţii absolute, prin înscris autentificat de notarul public, art. 375 alin. 1 după care notarul public (ca şi ofiţerul de stare civilă) poate constata divorţul, dacă soţii sunt de acord şi nu au copii; art. 416 alin: 1 stabileşte că recunoaşterea copilului poate fi făcută şi prin înscris autentic; art. 589 condiţionează înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, în temeiul convenţiei părţilor dacă este "încheiată în formă autentică sau, după caz, al hotărârii judecătoreşti, măsură repetată şi de art. 888; art. 889 alin: 1 prevede că "proprietarul poate renunţa la dreptul său printr-o declaraţie autentică notarială" etc. De asemenea, referire la forma înscrisului autentic al actului se face, sub sancţiunea nulităţii absolute, la donaţie (art 1011 pct. 1), formă cerută şi pentru testamentul autentic (art. 1043 pct. 1), declaraţia de neacceptare (art. 1111) sau de renunţare la succesiune (art. 1120 pct.2).
In materia acceptării exprese a succesiunii, aceasta se face ad probationem atât în formă autentică, cât şi prin act sub semnătură privată (art. 1108 alin.2).
Se poate concluziona că înscrisul în formă autentică conferă caracter solemn actului, când este prevăzut sub sancţiunea nulităţii, dar în alte cazuri este cerută numai ca un mijloc de dovadă (acceptare expreso).
In cuprinsul proiectului noului Cod de procedură civilă, natura probelor este tratată în Cap.II Judecata, procedura contencioasă, Secţiunea a 2-a, Secţiunea 3-a Despre probe.
Astfel, la art. 242 sunt indicate mijloacele de probă cu care se face dovada unui act sau a unui fapt juridic (înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisire, expertiză, mijloace materiale de probă, cercetare la faţa locului şi prin orice alte mijloace prevăzute de lege).
Despre înscrisul autentic se face referire, sub aspectul noţiunii, la art. 257, iar sub aspectul puterii doveditoare la art. 258. în primul alineat al art. 257 se prevede că inscrisul autentic este acela făcut de funcţionarul public, notarul public sau alt agent instrumentator competent în formele si limitele atribuţiilor prevăzute de lege.
In vechiul Cod civil, în prezent abrogat, art. 1171 prevedea că actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut. Textul care era inspirat din Codul civil francez, folosea noţiunea de ofiţer public, pentru că notarii din Franţa nu aveau calitatea de funcţionari publici, iar în sistemul nostru juridic nu funcţionau la acea data, atribuţiile lor fiind îndeplinite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale.
In prezent, noul Cod de procedură civilă nu se putea referi numai la funcţionarii publici, ci şi la notarii publici care în prezent au competenţa generală a autentificării înscrisurilor, fiind liber profesionişti, învestiţi să îndeplinească un srrviciu de interes public, iar actul pe care-1 îndeplinesc având autoritate publică şi forţa probantă prevăzute de lege (art. 3 şi 4 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995). Noul cod putea folosi noţiunea cu sferă mai largă de ofiţer public care include -pe toţi agenţii instrumentatori, indiferent dacă sunt sau nu şi funcţionari publici, competenţi să întocmească înscrisuri cu caracter autentic, noţiune care există şi în dicţionarul limbii române.
Cât priveşte referirea la puterea doveditoare, art. 258 alin. 1 prevede că înscrisul autentic face deplină dovadă faţă de orice persoană până la declararea sa ca fals, cu privire la data şi constatările făcute personal de agentul instrumentator, în condiţiile legii. Referirea la condiţiile legii, sunt la cele care stabilesc atribuţiile ce revin agentului instrumentator, în vederea autentificării înscrisului.
In ceea ce priveşte pe notarul public, art. 58-67 din Legea nr. 36/1995 reglementează atribuţiile în procedura autentificării actelor şi anume: data înscrisului, identitatea părţilor, consimţământul lor după citirea actului, semnarea lui de către părţi, celelalte menţiuni din art. 49 şi desigur semnătura notarului. Aceste menţiuni nu pot fi combătute decât prin înscrierea în fals dacă privesc atribuţiile care-i revin notarului public.
Alte constatări, cum ar fi cele referitoare la deplinătatea facultăţilor mintale ale unora dintre părţile participante la raportul juridic, consemnate în înscrisul autentic, exeed competenţei sale profesionale, dovada facându-se prin atestările medicului specialist (art. 59 din Legea nr. 36/1995).
Tot astfel, notarul public nu poate să stabilească în ce măsură consimţământul pe care părţile l-au exprimat reprezintă voinţa lor neviciată prin eroare, dol sau violenţă. De aceea, nu se impune înscrierea în fals pentru a se face dovada acelor situaţii a căror constatare depăşeşte atribuţiile ce-i revin notarului public, potrivit competenţei sale.
De altfel, sub acest aspect, jurisprudenţa s-a pronunţat constant, în sensul că puterea doveditoare a înscrisului autentic impune distincţia între acele menţiuni (care se referă la constatările personale ale notarului public sau ale altui agent instrumentator competent) făcute prin propriile sale simţuri şi în limitele atribuţiilor sale legale, caz în care aceste menţiuni fac dovada până la înscrierea în fals, întrucât se bucură de totala prezumţie de veracitate şi declaraţiile părţilor.
In privinţa notarului public, constatările sale personale din actul autentic şi anume prezenţa, identitatea, consimţământul şi semnătura lor nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.
Valabilitatea consimţământului poate fi însă făcută prin proba contrară, deoarece notarul public nu are posibilitatea să stabilească dacă voinţa părţilor a fost viciată.
Desigur că în măsura în care notarul public ajunge să cunoască existenţa unei voinţe viciate sau a lipsei discernământului va fi îndreptăţit să refuze autentificarea înscrisului.
In alin. 2 al art. 258 din proiectul Codului de procedură civilă se prevede că declaraţiile părţilor fac dovada, până la proba contrară; iar în alin. 3 se acordă aceaşi forţă probantă menţiunilor, în legătură directă cu raportul juridic; celelalte menţiuni constituie un început de dovadă scrisă.
Se pune întrebarea, desigur justificată de textele legale existente, ca şi de cele ale viitorului Cod de procedură civilă, dacă în înscrisul autentic consemnarea că plata preţului vânzării s-a făcut în faţa notarului public se poate combate, prin înscrierea în fals sau prin proba contrară, întrucât nu rezultă că face parte din atribuţiile sale limitate la acordul de voinţă al convenţiei de vânzare. în contractul ele vânzare, acordul constată însă transmiterea proprietăţii bunului în schimbul unui preţ, iar notarului public îi revine atribuţia de a-1 constata.
Autor: Mircea Ionescu, doctor in drept
| Certificatul de mostenitor in noul cod civil → |
|---|
Citește mai mult
imobiului si proces-verbal de punere in posesie etc.Ma pot prevala de efectele art.1133 din NCC. VA rog sa o directionati si la emisiunea pe tvr2-d-ale lui miticasa vina la fata locului intrucat instanta buzau a refuzat si sunt bun de plata cu toate ca am dreptate