Art. 1150 Noul cod civil Excepţiile de la obligaţia de raport Raportul donaţiilor Partajul succesoral şi raportul
| Comentarii |
|
Partajul succesoral şi raportul
SECŢIUNEA a 2-a
Raportul donaţiilor
Art. 1150
Excepţiile de la obligaţia de raport
(1) Nu sunt supuse raportului:
a) donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donaţie sau printr-un act ulterior, întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalităţi;
b) donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;
c) darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel;
d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat.
(2) De asemenea, raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa donatarului. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ţinut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizaţia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăşi este supusă raportului. Dacă indemnizaţia rezultă dintr-un contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar.
| ← Art. 1149 Noul cod civil Caracterul personal al obligaţiei de... | Art. 1151 Noul cod civil Modul de efectuare a raportului... → |
|---|
1. Principiul egalităţii dintre succesori impune ca donaţiile pe care aceştia le-au primit să fie raportate la masa succesorală împreună cu fructele şi interesele bunurilor supuse raportului. în consecinţă, fructele culese trebuie aduse la masa partajabilă, reclamarea lor fiind subordonată lichidării stării de indiviziune. De aceea, întrucât fructele produse de asemenea bunuri fac să crească masa succesorală, ele nu sunt datorate cu titlu de interes, ca în cazul debitorului, ci constituie bunuri ce fac parte din moştenire şi compun masa partajabilă. Or, dat fiind că cererea de
Citește mai mult
partaj nu este prescriptibilă pe cale extinctivă, nici cererea accesorie pentru fructele produse de bunul indiviz nu este prescriptibilă (Trib. Suprem, dec. nr. 1565/1971, în C.D. 1971, p. 292). Notă. Principiul egalităţii între moştenitori impune ca donaţiile pe care le-a primit fiecare să fie raportate la masa succesorală, împreună cu fructele şi interesele lucrurilor supuse raportului, într-adevăr, fructele de orice natură, civile şi naturale, produse de bunurile dăruite după deschiderea succesiunii, trebuie aduse la masa partajabilă, întrucât bunurile raportabile intră în indi-viziune, iar reclamarea fructelor este subordonată lichidării stării de indiviziune. Dat fiind că fructele naturale produse de bunul indiviz sau fructele civile ajunse la scadenţă după data morţii celui despre a cărui succesiune este vorba fac să crească masa succesorală, ele nu sunt datorate cu titlu de interese, ca în cazul debitorului, ci constituie bunuri ce fac parte din moştenire şi compun masa partajabilă (C. Turianu, Succesiunile şi partajul succesoral, p. 225-226).2. înzestrările făcute după îndeplinirea formelor legale cerute pentru donaţii exprimă totuşi intenţia autorilor de a ceda fiicelor înzestrate atât folosul bunului, cât şi fructele ori veniturile produse de el, pe toată perioada în care l-au avut în folosinţă. Astfel, din punct de vedere al raportului, asemenea înzestrări au acelaşi regim juridic pe care îl au şi donaţiile. Or, potrivit art. 762 C. civ. 1864, fructele şi dobânzile lucrurilor supuse raportului se datorează numai din ziua deschiderii succesiunii. Această dispoziţie nu face decât să confirme intenţia dispunătorului care, atunci când a făcut o donaţie, nu s-a putut gândi să interzică donatarului perceperea fructelor sau veniturilor. De aceea, raportul nu produce efecte retroactive cu privire la fructe şi venituri, iar o clauză prin care s-ar stipula contrariul ar fi supusă nulităţii. în consecinţă, obligaţia de a raporta fructele subzistă în persoana succesorului numai cu începere din ziua deschiderii succesiunii autorului, el neavând obligaţia de a raporta pe cele realizate anterior acestei date (Trib. Suprem, dec. nr. 232/1974, în Repertoriu 1969-1975, p. 205). Notă. Este de principiu că înzestrarea copiilor de către părinţi constituie un act cu titlu gratuit şi nu poate avea loc decât în formă autentică. Neîndeplinirea acestei condiţii esenţiale, de validitate a actului, atrage nulitatea donaţiei, care poate fi invocată de orice parte interesată. în lipsa actului autentic, donaţia nu poate fi validată printr-un act confirmativ al donatorului. înzestrarea făcută fără îndeplinirea formelor legale cerute pentru donaţii exprimă totuşi intenţia părintelui de a ceda copilului atât folosul bunului, cât şi fructele ori veniturile produse de el, pe toată perioada în care l-a deţinut. Astfel, din punct de vedere al raportului, asemenea înzestrări au acelaşi regim legal pe care îl au donaţiile. Or, potrivit art. 762 C. civ. 1864, fructele şi dobânzile lucrurilor supuse raportului se datorează numai din ziua deschiderii succesiunii. Această dispoziţie legală nu face decât să confirme intenţia presupusă a dispunătorului care, atunci când a făcut o donaţie, nu s-a putut gândi să interzică donatarului perceperea definitivă a fructelor sau veniturilor. De aceea, raportul nu produce efecte retroactive cu privire la fructe şi venituri. în consecinţă, obligaţia de a le raporta subzistă în persoana moştenitorului numai cu începere de la data deschiderii succesiunii părintelui, el neavând obligaţia de a le raporta pe cele realizate anterior acestei date. în ceea ce priveşte fructele şi veniturile realizate după deschiderea succesiunii, ele constituie bunuri ce fac parte din însăşi masa de împărţit. Dacă au fost culese numai de către unii dintre moştenitori, contravaloarea lor trebuie adusă la masa de partaj, deoarece reclamarea lor este subordonată lichidării stării de indiviziune. Cererea de împărţire a bunurilor nu este prescriptibilă pe cale extinctivă, şi aceasta cu privire la toate bunurile ce fac parte din succesiune, deci şi cu privire la fructe sau venituri (Trib. Suprem, dec. nr. 108/1969, în C.D. 1969, p. 242).
3. Comoştenitorul care a folosit un bun succesoral şi i-a cules fructele este obligat, pe temeiul principiilor aplicabile în materie de mandat sau gestiune de afaceri, să dea socoteală cu privire la fructele culese, întrucât sunt accesorii care întregesc bunul şi fac parte din masa succesorală.
Împrejurarea că ceilalţi moştenitori au tolerat ca unul sau unii dintre ei să folosească bunul indiviz nu-i scuteşte pe aceştia din urmă de obligaţia de a respecta drepturile egale ale tuturor coindivizarilor (Trib. Suprem, dec. nr. 1706/1976, în C.D. 1977, p. 67). Notă. Raportul fructelor culese de un comoştenitor, după încetarea din viaţă a dispunătorului şi căruia, la partaj, i s-a atribuit bunul deţinut de el, a format obiectul unor ample discuţii. într-o primă opinie, întemeiată pe consecinţele produse de caracterul declarativ al partajului, comoştenitorul nu poate fi obligat să aducă la masa partajabilă fructele culese dacă i se atribuie, în urma partajului, bunul respectiv, deoarece fructele trebuie considerate că au fost culese chiar de către proprietar, care este prezumat a fi dobândit singur şi în mod nemijlocit acel bun. într-o altă opinie, întemeiată pe ideea egalităţii dintre moştenitori, fructele culese după deschiderea succesiunii trebuie aduse la masa partajabilă, indiferent de rezultatul partajului, ele având o individualitate proprie faţă de situaţia bunului care le-a produs (C. Turianu, Succesiunile şi partajul succesoral, p. 217). în prezent, noul Cod civil prevede expres că nu sunt supuse raportului fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii.
4. Potrivit art. 759 C. civ. 1864, nu sunt supuse raportului, între altele, cheltuielile de educaţie şi învăţarea unui meşteşug. în condiţiile actuale, în care se pune accentul pe o cât mai temeinică pregătire profesională a copiilor spre a face faţă cerinţelor mereu crescânde ale societăţii, nu se justifică însă interpretarea restrictivă a menţionatei dispoziţii legale, în sensul că nu s-ar raporta decât acele cheltuieli care sunt făcute cu învăţarea unui meşteşug, într-un atelier sau într-o şcoală profesională, ci, în aplicarea ei corectă, urmează a se decide că nu se raportează nici cheltuielile făcute cu pregătirea copiilor în alte forme, inclusiv în şcolile de învăţământ superior (Trib. Suprem, dec. nr. 1S2/1978, în C.D. 1978, p. 119). Notă. Prin „cheltuielile de educaţie" urmează a se înţelege tot ceea ce este necesar pentru creşterea copilului din punct de vedere intelectual, iar prin cheltuieli „de învăţătura unui meşteşug" tot ceea ce este necesar pentru pregătirea profesională. Aceste cheltuieli nu se pot confunda cu cele privind asigurarea unei „cariere", la care se referă art. 758 C. civ. 1864, noţiune care implică ideea unor eforturi băneşti mai substanţiale. Ceea ce a urmărit legiuitorul prin această deosebire a fost să se asigure egalitatea între moştenitorii chemaţi la aceeaşi succesiune. în condiţiile actuale ale societăţii noastre însă nu s-ar justifica ca o interpretare restrictivă a menţionatei dispoziţii legale, în sensul că ar fi scutite de raport numai acele cheltuieli care sunt făcute cu învăţarea unui meşteşug, într-un atelier sau într-o şcoală profesională, ci, în aplicarea ei corectă, urmează a se decide că nu se raportează nici cheltuielile făcute cu pregătirea profesională a copiilor şi în orice alte forme de pregătire, inclusiv în instituţiile de învăţământ superior (C. Turianu, Succesiunile şi partajul succesoral, p. 213). în prezent, noul Cod civil prevede expres că nu sunt supuse raportului, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului.
Citește mai mult
necesare exercitării unei profesiuni, garanţia pe care trebuie să o depună unii angajaţi (de exemplu, gestionarii) etc. Cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie, de învăţare a unui meşteşug, cheltuielile de nuntă şi darurile obişnuite (art. 759 C. civ. 1864) se încadrează în executarea obligaţiei legale de întreţinere ce există între părinte şi descendenţi sau între soţi. în ceea ce priveşte cheltuielile de nuntă şi darurile obişnuite (adică acele daruri care se fac la zile onomastice, botezuri etc.), ele nu sunt făcute cu voinţa de a gratifica, ci pentru a îndeplini o obligaţie potrivit obiceiului. în concluzie, toate aceste cheltuieli sunt considerate ca făcute în executarea obligaţiei legale de întreţinere prevăzute în sarcina părinţilor; ele sunt făcute, de regulă, din veniturile familiei şi nu duc la diminuarea patrimoniului donatorului şi nici la sporirea patrimoniului celui gratificat (L. Stânciulescu, Contracte şi succesiuni, p. 505-506).2. Dispoziţiile actuale stipulează în mod expres ceea ce era prevăzut în doctrină, şi anume situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), în care nu sunt supuse raportului donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport (îndrumar notarial, voi. I, p. 446).
3. La alin. (1) lit. c) se apreciază, în funcţie de caracterul excesiv al sumelor cheltuite pentru întreţinerea, formarea profesională etc. a descendenţilor şi a soţului donatorului, pentru ca aceste sume avansate să fie scutite de raport; în această categorie sunt incluse şi sumele avansate către părinţi cu destinaţia de întreţinere, această menţiune reprezentând o excepţie de la regula generală prevăzută de art. 1146 NCC, potrivit căreia obligaţia la raport era doar a soţului şi descendenţilor. La acelaşi alin. (1) lit. c) se includ, cu caracter de noutate, şi donaţiile remuneratorii, ca nefiind supuse raportului (îndrumar notarial, voi. I, p. 446).
4. Nu sunt supuse raportului fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat, în acest caz, scutirea de raport se explică prin prezumţia că donatorul a dorit să procure donatarului folosinţa anticipată a bunurilor donate (ceea ce nu s-ar realiza dacă donatarul ar fi obligat să raporteze şi fructele) (L. Stânciulescu, Succesiuni, p. 236).
5. Devenind proprietar de la data încheierii contractului şi datorând raportul numai de la data deschiderii moştenirii, donatarul se bucură în acest interval de timp de foloasele bunurilor care formează obiectul donaţiei. Prin urmare, vor fi supuse raportului numai fructele şi dobânzile ulterioare deschiderii succesiunii, fiind considerate nule - contravenind interdicţiei pactelor asupra unei moşteniri viitoare - chiar şi clauzele prin care donatarul ar fi obligat să raporteze fructele naturale şi civile anterioare deschiderii moştenirii (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 365-366).
6. Dacă donatarul ar fi obligat să raporteze fructele pentru trecut, o asemenea donaţie nu ar mai fi un avantaj pentru el, ci o adevărată pacoste. De la data deschiderii moştenirii fructele sunt raportabile fără punere în întârziere, însă este valabilă clauza prin care moştenitorul-donatar ar fi scutit de raportul lor până la partaj [Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 365-366).
7. Scutirea de raport operează şi în cazul în care donaţia constă nu într-un bun producător de fructe, ci chiar în fructele sau veniturile unui bun, rămas proprietatea donatorului (de exemplu, când donaţia are ca obiect dreptul de uzufruct) (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 365-366).
8. Raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără culpa donatarului. Imobilul care piere fortuit nu este supus raportului, deoarece riscul îl suportă moştenirea (res perit domino); moştenitorul gratificat este liberat de obligaţia de a readuce la masa succesorală valoarea acestuia (L. Stanciulescu, Contracte şi succesiuni, p. 504; L. Stan-ciulescu, Succesiuni, p. 235).
9. Prin derogare de la regula suportării riscului de către proprietarul sub condiţie rezolutorie şi debitor al obligaţiei restituirii (res perit debitori), riscul pierii imobilului se suportă de moştenire (res perit creditori), deci numai în parte de către donatar (proporţional cotei succesorale) (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 368).
10. în caz de expropriere a imobilului, despăgubirile plătite urmează să fie raportate (cu toate că art. 28 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede expres strămutarea de drept asupra despăgubirilor numai a ipotecii şi privilegiilor] (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 368).
11. Ca excepţii, la alin. (2) al normei analizate se prevede în mod expres faptul că este supus raportului bunul donat care a pierit fără culpa donatarului şi ulterior reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale, precum şi indemnizaţia obţinută ca urmare a pieirii bunului şi nefolosită pentru reconstituirea acestuia, în baza subrogaţiei reale cu titlu particular; de asemenea, este supusă raportului indemnizaţia rezultată dintr-un contract de asigurare, dar numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar (îndrumar notarial, voi. I, p. 446).
12. în reglementarea anterioară, dacă imobilul pierit era asigurat, indemnizaţia de asigurare încasată de donatar nu era supusă raportului pentru că legea nu dispunea în acest sens, iar subrogaţia reală cu titlu particular se producea numai dacă legea o prevedea expres (in indiciis singularibus predam non succesit loco rei), indemnizaţia fiind contraprestaţia pentru primele de asigurare plătite voluntar de donatar. Pe de altă parte, în materia asigurărilor, drepturile creditorilor asupra indemnizaţiei de asigurare trebuie prevăzute de lege sau în convenţia dintre părţi (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 368).
► „Art. 758. Coeredele este dator a raporta aceea ce părintele a cheltuit cu dânsul dotându-l, procurându-i vreo carieră, sau plătindu-i datoriile";
► „Art. 759. Cheltuielile de nutriment, întreţinere, educaţie, de învăţătura unui meşteşug, cheltuielile ordinare pentru îmbrăcăminte şi alte obiecte trebuincioase la intrarea în armată, cheltuielile de nuntă şi prezenturile obişnuite nu sunt supuse raportului";
► „Art. 760. Imobilul care s-a pierdut din caz fortuit şi fără greşeala donatarului nu este supus raportului (C. civ. 1018, 1102, 1156)";
► „Art.
Citește mai mult
762. Fructele şi interesele lucrurilor supuse raportului nu sunt debite decât din ziua deschiderii succesiunii (C. civ. 482 şi urm., 522 şi urm., 651, 854, 1589/'.La alin. (1) lit. c) se apreciază, în funcţie de caracterul excesiv al sumelor cheltuite pentru întreţinerea, formarea profesională etc. a descendenţilor şi a soţului donatorului, pentru ca aceste sume avansate să fie scutite de
Citește mai mult
raport; în această categorie sunt incluse şi sumele avansate către părinţi cu destinaţia de întreţinere, această menţiune reprezentând o excepţie de la regula generală prevăzută de art. 1.146 NCC, potrivit căreia obligaţia la raport era doar a soţului şi descendenţilor.La acelaşi alin. (1) lit. c) se includ, cu caracter de noutate, şi donaţiile remuneratorii ca nefiind supuse raportului.
La alin. (2) se introduce în mod expres faptul că este supus raportului bunul ca urmare a reconstituirii acestuia prin obţinerea unei indemnizaţii, precum şi indemnizaţia obţinută ca urmare a pieirii bunului şi nefolosită pentru reconstituirea acestuia, în baza subrogaţiei reale cu titlu particular; de asemenea, este supusă raportului indemnizaţia rezultată dintr-un contract de asigurare, dar numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar.