Art. 1154 Noul cod civil Ameliorările şi degradările bunului donat în cazul raportului în natură Raportul donaţiilor Partajul succesoral şi raportul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Partajul succesoral şi raportul
SECŢIUNEA a 2-a
Raportul donaţiilor
Partajul succesoral şi raportul
SECŢIUNEA a 2-a
Raportul donaţiilor
Art. 1154
Ameliorările şi degradările bunului donat în cazul raportului în natură
(1) Donatarul are dreptul să recupereze, proporţional cu cotele succesorale, cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările adăugate, precum şi cu lucrările autonome necesare şi utile până la data raportului.
(2) Totodată, donatarul este răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile.
(3) Donatarul poate reţine bunul până la plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care creanţa lui se compensează cu despăgubirile pe care le datorează potrivit alin. (2).
| ← Art. 1153 Noul cod civil Evaluarea bunului în cazul raportului... | Art. 1155 Noul cod civil Plata pasivului. Excepţiile de la... → |
|---|
Citește mai mult
Moştenitorul donatar are dreptul la restituirea acestor cheltuieli, care au contribuit la menţinerea în bună stare a imobilului, împiedicându-l să-l ruineze. Dacă n-ar fi fost făcute, evident că imobilul ruinându-se, n-ar mai fi putut să figureze în masa de împărţit. Aşadar, cheltuielile necesare se consideră ca un avans făcut de donatar în socoteala comoştenitorilor săi. Articolul 766 C. civ. 1864 arată că donatarul are acelaşi drept şi pentru cheltuielile utile, care au mărit valoarea imobilului; nu se face în privinţa acestor cheltuieli nicio distincţie, adică nu se examinează dacă sunt sau nu superioare plus-valoarei care a rezultat din efectuarea lor (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălânescu, Al. Bâicoiarw, Tratat, voi. III, p. 362-363).2. Tăcerea textului şi aplicarea principiilor generale ne fac să decidem că moştenitorul donator n-are niciun drept de a reclama vreo despăgubire pentru cheltuielile voluptorii. Aceste cheltuieli nu sunt făcute în scop de conservare sau de mărire a imobilului, ci numai din motive strict personale, cum ar fi, spre exemplu, ornamentări, cumpărări de tablouri etc. Se acordă însă moştenitorului donatar posibilitatea de a ridica obiectele ce pot fi luate fără ca fondul să sufere vreo stricăciune (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălânescu, Al. Bâicoianu, Tratat, voi. III, p. 362-363).
3. Noul Cod civil consacră regula potrivit căreia donatarul are dreptul să recupereze, proporţional cu cotele succesorale, cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările adăugate (care nu au caracter de sine stătător), precum şi cu lucrările autonome (construcţiile, plantaţiile şi orice alte lucrări cu caracter de sine stătător realizate asupra unui imobil) necesare şi utile până Io data raportului. Lucrările adăugate sunt de trei feluri: necesare, utile şi voluptuare. Lucrările necesare sunt cele în lipsa cărora imobilul ar pieri sau s-ar deteriora. Lucrările utile sunt cele care sporesc valoarea economică a imobilului, iar lucrările voluptuare cele făcute pentru simpla plăcere a celui care le-a realizat, fără a spori valoarea economică a imobilului. Categoriile de lucrări sunt reglementate de art. 578 NCC. „Lucrările necesare sunt cele fără de care imobilul ar fi supus pieirii totale sau parţiale, lucrările utile sunt cele prin care se creează sau se modernizează o funcţie specifică, ceea ce presupune întotdeauna şi un spor de valoare al fondului, în timp ce lucrările voluptuare, denumite şi de agrement, sunt făcute pentru simpla plăcere, fără a crea sau moderniza o funcţie specifică, indiferent dacă determină sau nu un spor de valoare al fondului. Uneori, lucrările utile presupun o mărire a întinderii fondului, în timp ce lucrările necesare şi cele voluptuare nu presupun niciodată o asemenea mărire" (V. Stoica, Drepturile reale 2009, p. 328).
4. Din interpretarea coroborată a textelor art. 1154 alin. (1) şi art. 578 NCC, rezultă per a contrario că donatarul nu va avea dreptul să recupereze cheltuielile pe care le-a făcut cu lucrările voluptuare.
5. Noul Cod civil nu stabileşte conţinutul noţiunii de „cheltuieli rezonabile"; dacă părţile nu se înţeleg în acest sens, rămâne la aprecierea instanţei de judecată stabilirea acestora.
6. Donatarul este răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea imobilului prin fapta sa ilicită şi culpabilă (L. Stanciulescu, Contracte şi succesiuni p. 509).
7. Având în vedere prevederile art. 16 alin. (4) NCC (atunci când legea condiţionează efectele juridice ale unei fapte de săvârşirea sa din culpă, condiţia este îndeplinită şi dacă fapta a fost săvârşită cu intenţie), donatarul va răspunde de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea bunului atât ca urmare a faptei sale culpabile, cât şi a celei săvârşite cu intenţie. Totodată, autorul prejudiciului va răspunde pentru cea mai uşoară culpă (art. 1357 alin. (2) NCC].
8. Dacă imobilul n-a fost distrus în întregime, donatarul îl va raporta în starea actuală: spre exemplu, o casă este nimicită de un incendiu, dar locul pe care era clădită va fi raportat în natură. în asemenea ipoteză, dacă pierderea sau distrugerea parţială a imobilului este imputabilă moştenitorului donatar, el va fi obligat să completeze valoarea imobilului deteriorat, raportând diferenţa ce reprezintă paguba cauzată prin greşeala lui (C. Hamangiu, I. Rosetti-Balănescu, Al. Baicoianu, Tratat, voi. III, p. 362-363).
9. Articolul 768 C. civ. 1864 se ocupa de o ipoteză specială: imobilul înstrăinat a suferit degradări sau a fost ameliorat de terţul achizitor. Articolul 768 arăta categoric că socoteala se face conform dispoziţiilor art. 766 şi art. 767, ca şi cum ameliorările sau degradările ar fi fost făcute de însuşi donatarul care a înstrăinat. Donatarul este considerat ca autorul terţului achizitor şi, în această calitate, îmbunătăţirile aduse imobilului sau degradările se răsfrâng asupra lui, în momentul când se socoteşte valoarea ce o are imobilul, adică la deschiderea succesiunii. Evident că aceste reguli nu privesc decât raporturile reciproce dintre comoştenitori şi nu pot avea nicio influenţă asupra situaţiei terţului achizitor (C. Hamangiu, I. Rosetti-Băldnescu, Al. Baicoianu, Tratat, voi. III, p. 365). Noul Cod civil nu cuprinde vreo prevedere expresă pentru acest caz.
10. Articolul 771 C. civ. 1864 acorda moştenitorului donatar un drept de retenţie asupra imobilului ce trebuie să-l raporteze, până la plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate de ceilalţi comoştenitori pentru cheltuieli şi ameliorări, adică pentru cheltuieli necesare şi utile. Dreptul de retenţie nu este relativ decât la posesia imobilului, iar nu la proprietate. De aceea, cu toate că donatarul păstrează imobilul, proprietatea este a masei succesorale şi, în consecinţă, tot masei succesorale aparţin fructele sau veniturile produse de imobil din ziua deschiderii succesiunii (C. Hamangiu, I. Rosetti-Balănescu, Al. Baicoianu, Tratat, voi. III, p. 365).
11. Şi în noua reglementare donatarul are un drept de retenţie asupra bunului donat până la plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate pentru cheltuielile justificate, afară de cazul în care creanţa lui se compensează cu despăgubirile pe care le datorează (L. Stanciulescu, Succesiuni, p. 239).
12. întrucât raportul mobilelor se face prin luare mai puţin (prin echivalent), donaţia nu este desfiinţată cu efect retroactiv şi deci donatarul rămâne proprietarul bunurilor donate. în consecinţă: a) riscul pieirii fortuite a bunurilor îl suportă donatarul, în calitate de proprietar (res perit domino), el fiind obligat să aducă la masa succesorală contravaloarea bunului; b) actele încheiate de donatar în legătură cu bunul mobil donat (înstrăinări, grevări) sunt valabile; c) donatarul va fi obligat să raporteze valoarea bunului mobil la momentul încheierii donaţiei (chiar dacă a pierit fortuit). Valoarea se determină pe baza actului estimativ, iar în lipsa lui, prin expertiză (L Stânciulescu, Contracte şi succesiuni, p. 509-510). Prin dispoziţiile noului Cod civil, raportul prin echivalent a devenit regula, donatarul neputând fi obligat să readucă efectiv la masa succesorală bunul obiect al liberalităţii, mobil sau imobil. Pentru sumele de bani, se introduce sistemul indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data realizării raportului.
13. Dacă descendentul donatar a primit un dar în numerar, el va raporta tot prin impu-taţie, însă conform cu anumite reguli, enumerate de art. 773 C. civ. 1864. Imputaţia are loc mai întâi asupra numerarului aflat în succesiune. Dacă nu este numerar îndestulător, ceilalţi comoştenitori vor prelua bunuri mobile de o valoare echivalentă cu numerarul raportabil şi, în lipsă de mobile, vor putea lua chiar imobile din succesiune (C. Hamangiu, I. Rosetti-Balânescu, Al. Baicoionu, Tratat, voi. III, p. 367). Noul Cod civil nu cuprinde vreo prevedere expresă pentru acest caz.
► „Art. 766. în orice caz, trebuie să se ţină socoteală donatarului de cheltuielile necesare şi utile (C. civ. 494, 539, 771, 1345)";
► „Art. 767. Donatarul este răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea imobilului, prin faptul, culpa sau neglijenţa sa (C. civ. 998 şi urm., 1342 şi urm.)";
► „Art. 771. Coeredele care raportează imobilul în natură poate să reţină posesiunea până la plata efectivă a sumelor ce-i sunt datorite pentru cheltuieli sau amelioraţiuni (C. civ. 766)".