Art. 1358 Noul cod civil Criterii particulare de apreciere a vinovăţiei Răspunderea pentru fapta proprie Răspunderea civilă

JURISPRUDENŢĂ

1. Trebuie delimitată vinovăţia sau latura subiectivă a unei infracţiuni, în înţelesul ei foarte strict în materie penală de sensul în materie civilă, situaţie în care forma neglijenţei sau doar a neatenţiei poate antrena răspunderea civilă delictuală (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 4067/2004, în B.J. - Bază de date).

2. Organizatorul unui antrenament sportiv are obligaţia să ia toate măsurile de prevenire a oricărui accident în cadrul antrenamentului potrivit normelor în vigoare. Pentru soluţionarea acţiunii în dezdăunare a unui sportiv, ca urmare a accidentării

Citește mai mult

sale în timpul antrenamentului, instanţa trebuie să stabilească denumirea exerciţiului sportiv, gradul de dificultate al acestuia şi, concret, măsurile de protecţie ce erau obligatorii pentru organizatorul antrenamentului potrivit fie normelor sportive, fie uzanţelor. Neluarea unei asemenea măsuri, care se dovedeşte că era obligatorie, atrage culpa organizatorului (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 121/1981, în C.D. 1981, p. 109).

Art. 1358 noul Cod Civil conţine o dispoziţie care prevede criteriile particulare de apreciere a culpei. Lipsa unei reglementări cu privire la această problemă în vechiul Cod civil, multă vreme, a dat naştere la dezbateri în doctrină şi la o jurisprudenţă, nu întotdeauna unitară, asupra criteriilor de stabilire şi apreciere a culpei. în consecinţă, s-au conturat trei puncte de vedere:

- unii autori au considerat că imprudenţa şi neglijenţa trebuie apreciate subiectiv, concret, adică în funcţie de însuşirile şi capacitatea proprie fiecăruia, ţinând seama de vârstă, sex, nivel de instruire,

Citește mai mult

caracter, temperament etc., pentru a constata dacă putea şi trebuia să prevadă urmările faptei sale; astfel, în acest scop, se va compara comportamentul autorului faptei ilicite şi prejudiciabile cu propria sa conduită obişnuită;
- alţi autori şi practica judiciară în majoritatea ei au optat pentru un criteriu obiectiv, abstract. Este în culpă acea persoană care nu a dat dovadă de prudenţa şi diligenţa cu care ar fi lucrat, în acele împrejurări, un tip uman abstract, un om cu capacitate medie, normală, apreciată în funcţie de nivelul general al răspunderii sociale6. în această concepţie, în urmă cu un secol, un eminent jurist a apreciat că există culpă ori de câte ori „atitudinea dăunătoare a cuiva prezintă în sine însăşi şi chiar neatâmat de starea de conştiinţă a autorului un caracter de anomalie cu privire la manifestările cele mai statornice ale vieţii sale sociale”. Aceasta presupune o detaşare faţă de procesele psihologice - intelectiv şi volitiv - care declanşează şi eventual însoţesc fapta ilicită, elementul determinant fiind cel al comportamentului anormal, faţă de victima care trebuie să fie protejată1. Aşadar, în această concepţie, nu se au în vedere însuşirile concrete, individuale şi capacitatea autorului faptei prejudiciabile; este imprudent cel care nu a procedat cu prudenţa de care ar fi dat dovadă un tip uman abstract, stabilit ca etalon în societate, şi a ales comportamentul antisocial; este neglijent acela care nu a depus eforturi pentru a prevedea urmările faptei sale şi putea să o facă, deoarece un om cu capacitate şi diligenţă medie ar fi avut reprezentarea urmărilor negative ale unei asemenea conduite şi, prin unnare, s-ar fi abţinut să o desfăşoare. Pe cale de consecinţă, persoanele care nu ating nivelul de prudenţă şi de diligenţă cerut de societate unui om cu capacitate medie, normală de a fi prudent şi diligent sunt în culpă; însuşirile sau capacităţile concrete, individuale, subiective nu au nicio relevanţă în aprecierea şi stabilirea culpei;
- s-a exprimat şi o soluţie oarecum intermediară, potrivit căreia aprecierea culpei se face pornind tot de la criteriul obiectiv, adică prin raportare la comportamentul unui om normal, abstract, care acţionează dând dovadă de grijă - prudenţă şi diligenţă -faţă de interesele societăţii şi ale semenilor săi, adică un bonus pater familias.

Acest criteriu se completează cu unele elemente sau circumstanţe obiective, externe", cum sunt: timpul şi locul în care s-a aflat făptuitorul; felul activităţilor în cursul cărora s-a săvârşit fapta prejudiciabilă, cum ar fi întrecerile sportive; infirmităţile fizice grave care exclud posibilitatea de informare (cecitatea) ori posibilitatea de a împiedica producerea sau extinderea prejudiciului (paralizia); dacă fapta a fost săvârşită în exerciţiul sau în afara exerciţiului unei profesiuni etc. Aşa de pildă, dacă fapta s-a săvârşit în exerciţiul unei profesiuni, culpa se apreciază în funcţie de prudenţa şi diligenţa de care trebuie să dea dovadă profesionistul model, cu respectarea exigenţelor şi regulilor aplicabile profesiunii respective, pentru evitarea producerii de consecinţe dăunătoare.

Textul art. 1358 noul Cod Civil, în opinia noastră, consacră soluţia intermediară, potrivit căreia culpa se apreciază după criteriul obiectiv, ţinându-se seama şi „de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exerciţiul activităţii sale”. Aşadar, nu se vor lua în considerare circumstanţele şi însuşirile interne subiective ale autorului faptei ilicite şi prejudiciabile, cum sunt: vârsta, sexul, temperamentul, nepriceperea, neîndemânarea personală etc. Vor fi avute în vedere doar acele împrejurări concrete care au constituit circumstanţele externe în care a fost săvârşită fapta ilicită; autorul va fi în culpă numai dacă se va proba că nu a avut prudenţa şi diligenţa de care ar fi dat dovadă modelul uman aflat în aceleaşi circumstanţe concrete.

Faţă de această soluţie legislativă este întemeiată afirmaţia din doctrina juridică potrivit căreia criteriul obiectiv de apreciere a culpei este dinamic şi variabil'. Este dinamic pentru că exigenţele sale sporesc mereu pe măsura evoluţiei societăţii, evoluţiei cunoştinţelor umane sub impactul dezvoltării ştiinţei şi creşterii nivelului de instrucţie şi educaţie al omului mediu, normal, cu valoare de etalon la care se raportează conduita persoanelor. De asemenea, este variabil deoarece acest criteriu se aplică şi în funcţie de anumite condiţii externe care pot fi legate de timpul, locul, felul activităţii în care s-a săvârşit fapta prejudiciabilă, precum şi de alte împrejurări obiective.