Art. 1422 Noul cod civil Obligaţia divizibilă Obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile
Obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile
Art. 1422
Obligaţia divizibilă
(1) Obligaţia este divizibilă între mai mulţi debitori atunci când aceştia sunt obligaţi faţă de creditor la aceeaşi prestaţie, dar fiecare dintre ei nu poate fi constrâns la executarea obligaţiei decât separat şi în limita părţii sale din datorie.
(2) Obligaţia este divizibilă între mai mulţi creditori atunci când fiecare dintre aceştia nu poate să ceară de la debitorul comun decât executarea părţii sale din creanţă.
| ← Art. 1421 Noul cod civil Categorii Obligaţiile divizibile şi... | Art. 1423 Noul cod civil Prezumţia de egalitate Obligaţiile... → |
|---|
1. Dacă există mai mulţi creditori ai unei obligaţii divizibile, creanţa se divide în atâtea părţi câţi creditori sunt. Renunţarea unuia dintre creditori la dreptul său nu-i afectează pe ceilalţi [Perretc. Ste-Sabine (Municipolite de), (C.S., 2010-01-18), 2010 QCCS102, SOQUIJ AZ-50598582, 2010EXP-721, J.E. 201-1085, înJ.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 2088).
2. Obligaţia de plată a unei sume de bani este susceptibilă de a fi divizibilă [Prăvost-Masson c. Trust General du Canada (C.S. Can., 2001-12-07), 2001 CSC 87, SOQUIJ AZ-50107613, J.E. 2002-33, 2001, 3 R.C.S. 882, REJB
Citește mai mult
2001-27060, 2001, S.C.J. nr. 87 (Q.L.), în J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 2089).Citește mai mult
când debitorul sau creditorul unui raport obligaţional încetează din viaţă şi lasă mai mulţi moştenitori, obligaţia se împarte, atât în privinţa laturii active, cât şi în privinţa laturii pasive, între moştenitorii săi, devenind, din obligaţie pură şi simplă, obligaţie conjunctă. Nu mai puţin, obligaţia poate fi conjunctă (divizibilă) chiar din momentul naşterii sale. în acest caz, obligaţia se împarte, din acelaşi moment, între creditori sau între debitori (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 399).2. Ceea ce caracterizează o obligaţie conjunctă este coexistenţa a tot atâtea raporturi de obligaţie independente unele de altele, câţi creditori şi debitori există în cadrul lor. Din această trăsătură generală a obligaţiei conjuncte derivă o serie de efecte: a) dacă sunt mai mulţi debitori, fiecare este obligat să plătească numai partea sa de datorie şi nu poate fi urmărit decât pentru acea parte; b) dacă sunt mai mulţi creditori, fiecare poate urmări pe debitor numai pentru partea sa din creanţă; c) dacă unul dintre debitori devine insolvabil, consecinţele insolvabilităţii acestuia vor fi suportate de creditor, deoarece el nu poate urmări pe ceilalţi debitori pentru partea debitorului insolvabil; d) fiecare creditor, în cadrul obligaţiei conjuncte, acţionează pentru a-şi apăra propriile sale interese. Aşa fiind, punerea în întârziere a debitorului sau întreruperea prescripţiei efectuată de unul din creditori nu profită şi celorlalţi creditori. De asemenea, punerea în întârziere a unui debitor sau întreruperea prescripţiei faţă de unul dintre ei nu are niciun efect faţă de ceilalţi debitori. Din cele expuse mai sus rezultă că, în realitate, după cum s-a subliniat adesea în literatura juridică, aceste obligaţii sunt mai degrabă disjuncte, fiecare dintre ele având o viaţă juridică proprie, fără a se pune vreo problemă deosebită cu privire la executarea lor (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 399).
3. Principiul divizibilităţii prezintă inconveniente, în special atunci când obligaţia este divizibilă între debitori. Creditorul va avea un interes vădit să includă în contract o clauză de indivizibilitate în sens larg (Colectiv, Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, p. 529).
4. Obligaţia are subiecţi multipli atunci când are mai mulţi creditori sau mai mulţi debitori. Principiul este acela că dacă există mai mulţi creditori sau mai mulţi debitori, obligaţia se divizează între ei; există atunci obligaţii distincte între fiecare dintre creditori şi fiecare dintre debitori; în realitate, acestea sunt obligaţii „disjuncte", pe care, în mod curios, le numim conjuncte. Fiecare dintre aceste obligaţii are obiectul său particular, o existenţă distinctă şi este supusă propriilor sale condiţii de validitate: dacă una este nulă sau stinsă, celelalte nu sunt afectate. în alţi termeni, creditorul trebuie să urmărească în plată pe fiecare dintre debitori; fiecare dintre părţi are propriile sale mijloace de apărare; în fine, insolvabilitatea unui debitor este suportată de creditor, căci ceilalţi debitori nu sunt obligaţi să plătească în locul său (P. Malaurie, L. Aines, P. Stoffel-Munck, op. cit., p. 751).
5. în ipoteza în care obligaţia divizibilă se naşte ca efect al convertirii unei obligaţii simple într-o obligaţie complexă, dividerea creanţei sau, după caz, a datoriei operează numai din momentul când s-a produs convertirea. Cel mai frecvent, asemenea situaţii sunt ocazionate de moartea creditorului, ca şi de moartea debitorului. Atunci când creditorul decedat lasă mai mulţi moştenitori, creanţa lui se împarte între aceştia proporţional cu întinderea drepturilor lor succesorale. La fel se va întâmpla şi în cazul în care de pe urma debitorului decedat au rămas mai mulţi moştenitori: datoria lui se împarte între aceştia proporţional cu întinderea drepturilor lor succesorale (M. Costin, op. cit., voi. 3, p. 121).
6. Dar în afară de diviziunea de drept a creanţelor succesorale, obligaţia conjunctă poate lua naştere şi direct. Spre exemplu, doi coproprietari vând un imobil indiviz. Ei devin creditorii cumpărătorului, care, deşi ţinut să plătească întregul preţ, nu va putea fi obligat de unul dintre creditori să-i plătească toată suma datorată; fiecare creditor va trebui aşadar să-şi limiteze acţiunea la dreptul său respectiv (C. Homongiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Băicoianu, op. cit., voi. II, p. 422).
7. Consecinţele diviziunii creanţei între mai mulţi debitori sunt următoarele: punerea în întârziere efectuată de un creditor al obligaţiei conjuncte către unul dintre debitorii conjuncţi ai acestei obligaţii este fără efect faţă de ceilalţi debitori; fiecare creditor conjunct poate cere debitorului numai partea lui din creanţă, astfel că fiecare debitor nu poate fi urmărit silit decât pentru partea sa din datorie; dacă obigaţia este nulă sau dacă a fost stinsă faţă de unul dintre debitori, ea va subzista faţă de ceilalţi, cu excepţia situaţiei în care cauza nulităţii sau stingerii este inerentă obligaţiei şi o desfiinţează în întregime; riscul insolvabilităţii unuia dintre codebitori este suportat de creditorul datoriei conjuncte; întreruperea prescripţiei nu profită decât creditorului care a efectuat-o şi nu este opozabilă decât codebitorului conjunct faţă de care s-a întrerupt (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 556).
Spre exemplu, Primus şi Secundus împrumută pe Tertius şi Quartius cu suma de 1.000 de lei; divizibilitate înseamnă că, în lipsă de stipulaţie expresă
Citește mai mult
contrară, la scadenţă, Primus nu poate pretinde decât 500 lei, Secundus nu poate pretinde decât 500 lei, respectiv Tertius nu poate fi obligat decât la restituirea sumei de 500 lei, ca de altfel şi Quartius.Subliniem că, în dreptul civil, divizibilitatea reprezintă regula în materie de obligaţii cu pluralitate de subiecte. în consecinţă, divizibilitatea nu trebuie prevăzută în mod expres, ci se subînţelege. Deci, ori de câte ori nu există una dintre cele două excepţii (solidaritatea sau indivizibilitatea), obligaţiile sunt divizibile (conjuncte) [art. 1424 C.civ.].
De asemenea, art. 1423 C.civ. instituie şi prezumţia de egalitate potrivit căreia, dacă prin lege ori prin contract nu se dispune altfel, debitorii unei obligaţii divizibile sunt ţinuţi faţă de creditor în părţi egale, iar creditorii pot solicita de la debitori părţi egale din valoarea creanţei datorate.