Art. 1426 Noul cod civil Solidaritatea şi indivizibilitatea Obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile
Obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile
Art. 1426
Solidaritatea şi indivizibilitatea
(1) Solidaritatea debitorilor sau creditorilor nu atrage, prin ea însăşi, indivizibilitatea obligaţiilor.
(2) În lipsă de stipulaţie contrară, creditorii şi debitorii unei obligaţii indivizibile nu sunt legaţi solidar.
| ← Art. 1425 Noul cod civil Efectele obligaţiei indivizibile... | Art. 1427 Noul cod civil Divizibilitatea obligaţiei între... → |
|---|
1. le revine judecătorilor fondului obligaţia de a cerceta dacă solidaritatea între debitori reiese clar şi cu necesitate din titlul ce constituie obligaţia, chiar şi atunci când aceasta nu a fost calificată drept solidară; în speţă, C.A. reţine că în fiecare dintre cesiuni, preţurile acţiunilor cedate celor doi fraţi R. erau fixate global, fără a fi stipulată vărsarea jumătăţii din aceste preţuri în sarcina unuia sau altuia (Cass., s. I civ., 3 decembrie 1974).
2. Pentru a exista solidaritate în materia delictuală, trebuie ca debitorii să fie obligaţi la acelaşi lucru (Noel c.
Citește mai mult
Petites soeurs franciscaines de Mărie (C.S., 1966-06-28), SOQUIJ AZ-67021001, 1967, C.S.l, înJ.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 2102).Citește mai mult
persoana) unuia din creditori sau de către unul (sau în persoana unuia) din debitori stinge datoria faţă de toţi, ci şi orice alt eveniment produs în persoana unuia (remiterea de datorie sau moştenire) şi care atinge raportul în mod obiectiv, produce efectele sale faţă de toţi. Solidaritatea, fiind independentă de natura prestaţiei, subzistă, cu deosebire de indivizibilitate, şi atunci când prestaţia primitivă se transformă în daune-interese. Ea corespunde cu ceea ce dreptul numea corealitatea (M.B. Cantacuzino, op. cit., p. 514).2. între obligaţia solidară şi obligaţia indivizibilă există următoarele deosebiri: în ceea ce priveşte izvorul lor, numai convenţia poate fi izvor atât pentru solidaritate, cât şi pentru indivizibilitate, însă există şi izvoare proprii, respectiv legea pentru solidaritate şi natura obiectului obligaţiei pentru indivizibilitate; sub aspectul întinderii, solidaritatea funcţionează numai faţă de cei între care s-a născut, pe când indivizibilitatea se transmite şi succesorilor [art. 1445 alin. (1) NCC); în cazul indivizibilităţii pasive, debitorul chemat în judecată poate să solicite introducerea în cauză a celorlalţi debitori [art. 1432 alin. (3) NCC) pentru a fi obligaţi, în cazul indivizibilităţii naturale, împreună la executarea prestaţiei datorate, în vreme ce, în cazul solidarităţii pasive, debitorul chemat în judecată poate să solicite introducerea în cauză a celorlalţi codebitori solidari numai pentru a se întoarce împotriva lor pentru partea datorată de fiecare dintre ei [art. 1447 alin. (2) teza a ll-a NCC raportat la art. 1443 NCC) (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 93).
3. Indivizibilitatea prezintă multe asemănări cu solidaritatea mai ales în ceea ce priveşte efectele principale ale acesteia din urmă. Ea se deosebeşte însă de solidaritate mai întâi prin aceea că obligaţia solidară, dar divizibilă, se împarte de drept între moştenitorii debitorului ori creditorului solidar. De asemenea, efectele secundare ale solidarităţii nu se întâlnesc în cazul obligaţiilor indivizibile, raporturile dintre debitorii sau creditorii unei obligaţii indivizibile nefiind guvernate de ideea reprezentării reciproce (art. 1431 NCC), cum este cazul creditorilor solidari (art. 1436). De aceea, punerea în întârziere a debitorului unei obligaţii indivizibile nu produce efecte faţă de ceilalţi debitori indivizibili [art. 1432 alin. (4)).
4. Indivizibilitatea nu este de natura obligaţiilor solidare, fiind nevoie de acordul părţilor.
5. Obligaţia plurală solidară este acea obligaţie cu subiecte multiple în cadrul căreia fiecare creditor solidar poate cere debitorului întreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrală a prestaţiei datorate de toţi creditorului. Ea se caracterizează prin aceea că datoria sau creanţa nu se mai divide între subiectele raportului juridic obligaţional. Obligaţiile solidare se pot naşte fie prin acte juridice - convenţia părţilor sau testament - fie printr-o dispoziţie specială a legii (solidaritate legală). Din însăşi noţiunea solidarităţii rezultă că ea poate să fie de două feluri: activă şi pasivă, după cum împiedică diviziunea creanţei între creditori sau între debitori (C. Statescu, C. Bîrsan, TGO, p. 400).
6. Manifestarea de voinţă este expresă atât în cazul indivizibilităţii convenţionale (art. 1424 NCC), cât şi în cazul solidarităţii convenţionale (art. 1435 NCC) (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 127).
7. în baza art. 1542 NCC, atunci când obligaţia principală este indivizibilă, fără a fi solidară, iar neexecutarea acesteia rezultă din fapta unuia dintre codebitori, penalitatea poate fi cerută fie în totalitate celui care nu a executat, fie celorlalţi codebitori, fiecăruia pentru partea sa. Aceştia păstrează dreptul de regres în contra celui care a provocat neexecutarea.