Art. 1435 Noul cod civil Izvorul solidarităţii Obligaţiile solidare între creditori Obligaţiile solidare

1. Solidaritatea îşi găseşte originea în dreptul roman, unde mai era denumită şi „correalitate" (de la latinescul correus, termen folosit într-un text din Digeste, 34.3.33). Când corealitatea exista între creditori, aceştia purtau denumirea de correi credendi, iar când se realiza între debitori, ei se numeau correi debendi (N. Chera, Obligaţiile comerciale. Studiu de doctrina şi jurisprudenţa, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 68).

2. Sub imperiul vechii reglementări, solidaritatea activă putea să îşi aibă izvorul numai în convenţia părţilor sau în testament; era exclusă solidaritatea născută

Citește mai mult

în temeiul unei dispoziţii a legii; în Codul civil din 1864 nu exista solidaritate activă legală. în aceeaşi măsură, actuala reglementare permite specificarea unei clauze de solidaritate prin act sau convenţie (Colectiv, Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, p. 533).

Obligaţia indivizibilă este aceea care, datorită voinţei exprese a părţilor ori naturii obiectului obligaţiei nesusceptibil, prin natura sa, de divizare materială sau intelectuală (art. 1424 teza a ll-a C.civ.), nu poate fi împărţită între creditori (indivizibilitate activă) ori între debitori (indivizibilitate pasivă).

Aşadar, dacă obligaţia este indivizibilă, indiferent de numărul creditorilor sau al debitorilor, fiecare dintre creditori sau dintre succesorii lor poate cere întreaga prestaţie ce formează obiectul obligaţiei, iar fiecare dintre debitori sau dintre succesorii acestora poate fi

Citește mai mult

constrâns să execute întreaga prestaţie [art. 1425 alin. (2) C.civ.]; plata făcută de oricare dintre debitorii obligaţi indivizibil stinge datoria faţă de toţi ceilalţi codebitori.

Spre exemplu, dacă Primus şi Secundus se obligă să îi predea lui Tertius un palton, nu este posibil ca fiecare debitor să predea câte 1/2, astfel încât Tertius poate cere predarea paltonului fie de la Primus, fie de la Secundus. Alteori, obiectul obligaţiei este prin natura lui divizibil, însă părţile prevăd în actul juridic că obligaţia se execută ca şi cum ar fi indivizibilă; de exemplu, Primus şi Secundus împrumută suma de 1.000 de lei de la Tertius şi Quartius, iar în contractul de împrumut se stipulează indivizibilitatea atât pasivă, cât şi activă. (Potrivit art. 2256 alin. (2), în lipsa unei stipulaţii contrare, în contractul de întreţinere (acel contract prin care o parte înstrăinează un lucru sau plăteşte o sumă de bani, iar cealaltă parte se obligă să îi asigure întreţinerea în natură pe timpul cât va trăi şi să o înmormânteze), dacă există o pluralitate de părţi, obligaţia de întreţinere este indivizibilă. Astfel, în caz de pluralitate de creditori ai obligaţiei de întreţinere, aceasta nu este considerată îndeplinită dacă nu s-a executat integral faţă de toţi creditorii, întinderea prestaţiei fiind în raport de durata vieţii tuturor [art. 2256 alin. (1) şi art. 2244 C.civ.], iar, în caz de pluralitate de debitori, oricare dintre ei poate fi obligat să presteze întreţinere, întreţinerea prestată de unul dintre aceştia liberându-i pe toţi.)

Deşi între obligaţia solidară şi obligaţia indivizibilă există asemănări, mai ales din punctul de vedere al efectelor (dreptul creditorului de a pretinde de la oricare dintre debitori plata integrală sau, după caz, dreptul debitorului de a plăti întreaga datorie oricăruia dintre creditori), ele nu trebuie confundate, principalele deosebiri fiind următoarele:

- indivizibilitatea se referă, în principiu, la obiectul obligaţiei, în vreme ce solidaritatea priveşte legătura dintre subiectele obligaţiei, solidaritatea nefiind niciodată de natura obligaţiei;

- în ceea ce priveşte izvorul lor, numai convenţia (voinţa părţilor) poate fi izvor atât pentru solidaritate, cât şi pentru indivizibilitate, însă există şi izvoare proprii, şi anume legea pentru solidaritate, respectiv natura obiectului obligaţiei pentru indivizibilitate;

- sub aspectul întinderii, solidaritatea funcţionează numai faţă de cei între care s-a născut (faţă de succesori obligaţia transmiţându-se divizată, potrivit art. 1.460 C.civ.), pe când indivizibilitatea se transmite şi succesorilor [art. 1.425 alin. (1) C.civ.];

- în cazul indivizibilităţii pasive, debitorul chemat în judecată poate să solicite introducerea în cauză a celorlalţi debitori [art. 1.432 alin. (3) C.civ.] pentru a fi obligaţi, în cazul indivizibilităţii naturale, împreună la executarea prestaţiei datorate, în vreme ce, în cazul solidarităţii pasive, debitorul chemat în judecată poate să solicite introducerea în cauză a celorlalţi codebitori solidari numai pentru a se întoarce împotriva lor pentru partea datorată de fiecare dintre ei [art. 1447 alin. (2) teza a ll-a C.civ., raportat la art. 1443 C.civ.].