Art. 1434 Noul cod civil Solidaritatea dintre creditori Obligaţiile solidare între creditori Obligaţiile solidare

Solidaritatea între creditori, nemaifiind bazată pe principiile dreptului roman, a încetat a avea un interes juridic practic. Legea noastră considerându-i pe cocreditorii solidari uniţi prin un mandat reciproc care (cu deosebire de dreptul roman) e mărginit numai la conservarea şi încasarea integrală a creanţei, acest rezultat se obţine în practică în mod mai simplu prin un mandat convenţional şi reciproc. Singurul interes care subzistă în solidaritatea activă ar putea fi în folosul debitorului care are facultatea să se libereze în mâinile unuia din creditori după alegerea sa; însă această

Citește mai mult

facultate încetează în sistemul legii noastre (contrar legii germane) îndată ce un creditor a acţionat pe debitor. Pe de altă parte, cu deosebire de corealitatea romană în sistemul legii noastre, remiterea de datorie sau novaţie consimţită de unul din creditorii solidari nu liberează pe debitor decât pentru partea de datorie aferentă acelui creditor. Dar plata făcută unuia sau compensarea operată faţă de unul stinge datoria faţă de toţi şi orice acţiune sau urmărire pornită de unul îşi produce efectele sale în favoarea tuturor. Creditorul care a primit plata integrală sau faţă de care compensarea s-a operat rămâne răspunzător faţă de ceilalţi în limita porţiunii aferente fiecăruia (M.B. Cantacuzino, op. cit., p. 515). Textul din doctrină îşi păstrează valabilitatea şi în lumina noilor reglementări, având în vedere art. 1436, art. 1437, art. 1440 şi art. 1614 NCC.

Obligaţia solidară este aceea în care fiecare creditor poate cere debitorului întreaga datorie (solidaritate activă) sau fiecare debitor este ţinut şi poate fi obligat la plata întregii datorii (solidaritate pasivă).

Solidaritatea activă constă, deci, în posibilitatea fiecărui creditor de a cere de la debitor plata întregii creanţe datorate; plata făcută de debitor unuia dintre creditorii solidari îl liberează faţă de toţi ceilalţi creditori solidari, iar creditorul ce a încasat toată creanţa este obligat să o împartă cu ceilalţi creditori (art. 1434 C.civ.).

De exemplu, Primus şi Secundus

Citește mai mult

împrumută pe Tertius cu suma de

1.000 de lei, în contractul de împrumut părţile prevăzând solidaritatea activă; aceasta înseamnă că, la scadenţă, oricare dintre cei doi creditori poate cere întreaga sumă de 1.000 de lei de la Tertius, care, după ce plăteşte unuia dintre ei, se liberează şi faţă de celălalt.

Este de reţinut că solidaritatea activă poate să se nască numai din convenţia părţilor sau din testament, deci dintr-un act juridic (art. 1435 C.civ.).

Solidaritatea pasivă constă în posibilitatea creditorului de a cere oricăruia dintre codebitori executarea integrală a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei (plata întregii datorii); plata făcută în întregime de către unul dintre codebitorii solidari îi liberează şi pe ceilalţi faţă de creditor (art. 1443 C.civ.), iar codebitorul care a plătit are dreptul să se îndrepte împotriva celorlalţi codebitori şi să le pretindă tot ceea ce a plătit peste partea sa, însă datoria acestora faţă de el nu mai este solidară, ci divizibilă [art. 1456 alin. (1) C.civ.]. (Subliniem totuşi că, spre deosebire de reglementarea anterioară, în care insolvabilitatea unuia dintre codebitorii ţinuţi în solidar era suportată de codebitorul care a plătit întreaga datorie, art. 1457 alin. (1) C.civ. prevede că pierderea ocazionată de insolvabilitatea unuia dintre codebitorii solidari se suportă de către toţi ceilalţi codebitori în proporţie cu partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei.)

Spre exemplu, să presupunem că Primus, Secundus şi Tertius săvârşesc împreună o faptă ilicită, care produce un prejudiciu în cuantum de 3.000 de lei lui Quartius, angajându-se astfel răspunderea lor civilă delictuală. Potrivit art. 1370 C.civ. şi art. 1382 C.civ., cei trei vor răspunde solidar faţă de victimă, deci Quartius poate pretinde de la oricare dintre cei trei autori ai faptei ilicite plata întregii sume de 3.000 de lei (în mod normal, prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea, în solidar, a tuturor autorilor faptei ilicite la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, iar hotărârea va putea fi executată împotriva oricăruia dintre pârâţii obligaţi în solidar, desigur pentru întreaga sumă), iar cel care îi plăteşte (să zicem, Primus) are dreptul să se îndrepte împotriva celorlalţi doi, cerând însă de la fiecare câte 1.000 de lei, deoarece obligaţia lui Secundus şi Tertius faţă de Primus nu este solidară, ci divizibilă.

Potrivit art. 1445 C.civ., solidaritatea pasivă se poate naşte fie din lege (ca în exemplul de mai sus), fie dintr-un act juridic (convenţia părţilor sau testament). (Solidaritatea pasivă trebuie însă stipulată în mod expres în actul juridic civil, deoarece, potrivit art. 1445 teza I C. civ., ea nu se prezumă (a se vedea şi Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 561/1982, în C.D. 1982, p. 56). în schimb, atunci când obligaţia este contractată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi, solidaritatea dintre debitori se prezumă, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 1446 C.civ.).)