Art. 1432 Noul cod civil Existenţa mai multor debitori Obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile
| Comentarii |
|
Obligaţiile divizibile şi obligaţiile indivizibile
Art. 1432
Existenţa mai multor debitori
(1) Novaţia, remiterea de datorie, compensaţia ori confuziunea consimţită sau care operează în privinţa unui debitor stinge obligaţia indivizibilă şi îi liberează pe ceilalţi debitori, aceştia rămânând însă ţinuţi să plătească celui dintâi echivalentul părţilor lor.
(2) Creditorul poate să ceară oricăruia dintre debitori executarea întregii obligaţii, oricare ar fi partea din obligaţie ce revine acestuia. Creditorul poate, de asemenea, să ceară ca toţi debitorii să efectueze plata în acelaşi timp.
(3) Debitorul chemat în judecată pentru totalitatea obligaţiei poate cere un termen pentru a-i introduce în cauză pe ceilalţi debitori, cu excepţia cazului în care prestaţia nu poate fi realizată decât de cel chemat în judecată, care, în acest caz, poate fi obligat să execute singur întreaga prestaţie, având însă drept de regres împotriva celorlalţi debitori.
(4) Punerea în întârziere a unuia dintre debitori, de drept sau la cererea creditorului, nu produce efecte împotriva celorlalţi debitori.
(5) Îndată ce cauza indivizibilităţii încetează, obligaţia devine divizibilă.
| ← Art. 1431 Noul cod civil Existenţa mai multor creditori... | Art. 1433 Noul cod civil Prescripţia Obligaţiile divizibile... → |
|---|
1. în cazul obligaţiilor cu pluralitate de subiecte - mai mulţi creditori sau mai mulţi debitori între care creanţa sau datoria se divide de plin drept - divizibilitatea drepturilor şi obligaţiilor constituie regula. Excepţia de la regula de drept comun a divizibilităţii o constituie obligaţiile solidare, în cazul cărora datoriile sau creanţele nu se mai divid între subiectele pasive sau active ale raportului juridic obligaţional. Solidaritatea pasivă, ca excepţie de la regula divizibilităţii datoriei, izvorăşte din voinţa părţilor ori din lege, deci, nu se prezumă, ci trebuie
Citește mai mult
stipulată expres. Astfel, obligaţia de plată a contravalorii îmbunătăţirilor efectuate de o persoană la un imobil aflat în coproprietate se divide între coproprietari, în funcţie de cotele pe care aceştia le deţin, atât timp cât solidaritatea obligaţiilor nu a fost expres prevăzută de părţi. în caz contrar, se încalcă principiul de drept al divizibilităţii obligaţiilor (C.S.J, s. civ., dec. nr. 1883/2002, apud M. Paraschiv, Prezumţiile în materie civilă. Prezumţiile legale absolute şi prezumţiile simple. Practică judiciară, Ed. Homongiu, Bucureşti, 2010).2. între codebitori nu există solidaritate. Obligaţia devine divizibilă între debitorii care au executat-o, fiecare fiind ţinut doar pentru partea sa (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1448/1970, în Repertoriu 1969-1975, p. 119-120; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2180/1989, în Dreptul nr. 7/1999, p. 69).
3. Acţiunea directă a cumpărătorilor împotriva vânzătorului şi a autorului acestuia determină răspunderea solidară a vânzătorilor succesivi (Huard c. Cobert (C.S., 2010-02-11), 2010 QCCS 459, SOQUIJ AZ-50607697, 2010 EXP-926, J.E. 2010-513, 2010, R.D.I. 369, în J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 2093).
Citește mai mult
indivizibile produce efect şi faţă de ceilalţi, soluţie inversă de aceea pe care acelaşi text o consacră în materie de solidaritate. Adăugăm că şi în caz de indivizibilitate a creanţei, actul de întrerupere a prestaţiei săvârşit de un creditor profită co-creditorilor săi (Alexandresco, op. cit., voi. 6, p. 250). Debitorul chemat în judecată pentru totalitatea obligaţiei poate cere un termen pentru a introduce în cauză pe ceilalţi debitori ai prestaţiei indivizibile, afară numai dacă această prestaţie nu poate fi executată decât de el (art. 1065 C. civ. 1864). Să presupunem că Primus s-a obligat să constituie asupra unui imobil al său o servitute în favoarea fondului vecin. Primus murind, averea sa este împărţită între copiii lui, Secundus şi Tertius; dacă imobilul în chestiune cade în lotul lui Tertius, proprietarul fondului vecin îl va putea constrânge să-i constituiască servitutea, fără ca Tertius să poată pretinde a introduce şi pe Secundus în cauză. însă, adaugă art. 1065, debitorul, care a executat întreaga prestaţie indivizibilă, are recurs contra celorlalţi debitori, care trebuie să suporte şi ei cota lor parte din datorie (C. Homongiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bdicoianu, op. cit., voi. II, p. 428).2. Se instituie o excepţie de la regula prevăzută de art. 1431 alin. (1) NCC şi de Codul civil anterior. Noul Cod civil instituie o prezumţie de mandat tacit de reprezentare între codebitorii dintr-o obligaţie indivizibilă în ceea ce priveşte actele încheiate de unul dintre aceştia având ca efect stingerea obligaţiei prin novaţie, remitere de datorie, compensaţie ori confuziune. Ceilalţi debitori vor fi ţinuţi să plătească debitorului respectiv echivalentul părţilor lor. Legea menţine, în alineatul al treilea, posibilitatea debitorului chemat în judecată pentru totalitatea obligaţiei de a solicita un termen în vederea introducerii în cauză a celorlalţi codebitori. Această soluţie era întâlnită şi în art. 1065 C. civ. 1864. în acest fel, toţi codebitorii vor fi obligaţi de instanţă la executarea obligaţiei indivizibile prin aceeaşi hotărâre judecătorească (Colectiv,; Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, p. 532).