Art. 1468 Noul cod civil Regim juridic Obligaţiile facultative Obligaţiile alternative şi facultative
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Obligaţiile alternative şi facultative
SECŢIUNEA a 2-a
Obligaţiile facultative
Obligaţiile alternative şi facultative
SECŢIUNEA a 2-a
Obligaţiile facultative
Art. 1468
Regim juridic
(1) Obligaţia este facultativă atunci când are ca obiect o singură prestaţie principală de care debitorul se poate însă libera executând o altă prestaţie determinată.
(2) Debitorul este liberat dacă, fără culpa sa, prestaţia principală devine imposibil de executat.
| ← Art. 1467 Noul cod civil Pluralitatea de prestaţii Obligaţiile... | Art. 1469 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii generale Plata → |
|---|
1. Constituie o obligaţie facultativă stipulaţia în favoarea cumpărătorului, care îi permite acestuia să achite preţul, furnizând altceva decât sume de bani [Block c. Aird (B.R., 1924-05-14), SOQUIJ AZ-50266177, 2004, J.L. 276, înJ.L. Boudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 2126).
2. Spre deosebire de obligaţia alternativă, care poartă asupra a două sau mai multe prestaţii principale distincte, obligaţia facultativă presupune o prestaţie cu titlu principal şi o prestaţie cu titlu accesoriu (Suissa c. Gestion Stog Canada Ltee (C.A. 1990-10-18), SOQUIJ AZ-90012062, J.E. 90-1547,1990, R.L 610, ÎnJ.L. Boudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 2126).
Citește mai mult
la această prestaţie, care singură constituie obiectul obligaţiei. De asemenea, natura obligaţiei este dată de prestaţia unică - a da, a face sau a nu face -, pe când la obligaţia alternativă natura obligaţiei este determinată de prestaţia executată (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 546).2. Desigur că opţiunea aparţine numai debitorului. Spre exemplu, vânzarea în condiţii lezionare poate fi anulată sau desfiinţarea poate fi evitată prin plata unui supliment de preţ (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 584).
3. Spre deosebire de obligaţia alternativă, obligaţia facultativă nu este prevăzută de Codul civil francez; în raporturile civile, ea este mai uzuală decât obligaţia alternativă. Un singur obiect este datorat (in obligotione)-, dar debitorul (şi numai el: opţiunea nu poate, de această dată, să-i fie conferită creditorului) poate să se elibereze executând o altă prestaţie (in solutione). Consecinţa acestui fapt este că dacă obiectul obligaţiei principală piere prin caz fortuit, obligaţia dispare în întregime şi debitorul nu are nimic de plătit. Practica bancară uzează de acest procedeu atunci când prevede că împrumutatul va putea rambursa împrumutul de manieră anticipată, vărsând o indemnizaţie ad hoc mai degrabă decât suma dobânzilor care trebuiau să mai curgă (P. Malaurie, L Aynes, P. Stoffel-Munck, op. cit., p. 629).
4. Dacă obiectul obligaţiei facultative este ilicit sau imposibil, întreaga obligaţie va fi desfiinţată; prestaţia subsidiară, deşi posibilă, nu poate să înlăture stingerea obligaţiei. în obligaţia alternativă, dacă unul din obiecte este imposibil sau ilicit, obligaţia subzistă în privinţa celorlalte obiecte, numai alegerea este micşorată prin împuţinarea prestaţiilor posibile. Aceeaşi soluţie în privinţa riscurilor: pierderea lucrului prin caz fortuit stinge obligaţia facultativă, nu însă şi pe cea alternativă (Planiol, voi. 2, n. 712,4, apud C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălânescu, Al. Baicoianu, op. cit., vot. II, p. 421).
La obligaţia facultativă, debitorul este ţinut de o singură prestaţie principală de care se poate libera executând o altă prestaţie.
a) dacă obligaţiile alternative presupun pluralitate de obiecte in obligatione, obligaţiile facultative presupun această pluralitate numai in faccultate solutionis;
b) de aceea imposibilitatea fortuită de executare nu atrage în cazul obligaţiilor alternative stingerea lor, în timp ce, imposibilitatea fortuită a prestaţiei principale din cadrul obligaţiilor facultative atrage stingerea acestora;
c) dacă obligaţia alternativă
Citește mai mult
poate genera o opţiune în favoarea debitorului sau chiar creditorului (în cazul stipulării exprese a opţiunii sale sau în cazul decăderii debitorului din dreptul de a alege), întotdeauna, opţiunea („facultatea”) de a alege din cadrul obligaţiei facultative aparţine debitorului şi nu creditorului. Alte diferenţe se pot observa cu ocazia analizei efectelor obligaţiei facultative.