Art. 1471 Noul cod civil Plata obligaţiei naturale Dispoziţii generale Plata
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Plata
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Plata
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1471
Plata obligaţiei naturale
Restituirea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale care au fost executate de bunăvoie.
| ← Art. 1470 Noul cod civil Temeiul plăţii Dispoziţii generale Plata | Art. 1472 Noul cod civil Persoanele care pot face plata... → |
|---|
1. Repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale, care au fost achitate de bunăvoie. Voinţa părţilor a fost în sensul încetării contractului la nivelul realizărilor, prin rezilierea contractului şi stingerea obligaţiilor reciproce la nivelul executării obligaţiilor; în această situaţie sunt întrunite condiţiile plăţii nedatorate cu privire la suma de bani ce a fost plătită în plus, din eroare şi care nu avea acoperire în lucrările efectuate, fiind o plată fără cauză (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2287/2007).
2. Dacă s-a efectuat plata şi obligaţia nu există, plata
Citește mai mult
ulterioară nu este valabilă, fiind lipsită de cauză; o astfel de plată reprezintă o plată nedatorată şi trebuie să fie restituită în temeiul art. 994-997 C. civ. 1864 [art. 1341-1344 NCC, n.n.]. Plata efectuată de reclamant în contul pârâtei şi pentru debitorul obligaţiei nu reprezintă o plată din eroare, ci o plată intenţionată, plata având loc în temeiul dispoziţiilor art. 1093 alin. (2) C. civ. 1864 [art. 1472 NCC, n.n.], nefiind confirmată apărarea potrivit căreia s-ar fi făcut o dublă plată, atât de către reclamantă, cât şi de către debitor, iar verificarea validităţii prevederilor din contract privind cesiunea de drepturi şi obligaţii excede cadrului acţiunii cu care a fost învestită instanţa. Plata nedatorată ca temei al pretenţiilor reclamantului este consacrată de art. 993 C. civ. 1864, potrivit căruia cel care din eroare, văzându-se debitor, a plătit o datorie are drept de repetiţiune contra debitorului. Prin urmare, între solvens şi accipiens nu există raport juridic obligaţional a cărui stingere se urmăreşte prin plată {I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1718/2009).3. în sistemul Codului civil [din 1864, n.n.] nu se poate vorbi de o obligaţie naturală a părinţilor de a-şi înzestra băieţii cu ocazia căsătoriei, care să se transforme, prin execuţie voluntară, într-o obligaţie civilă. Prin urmare, darea în folosinţă a unor imobile, fără acte legale, nu poate fi considerată decât ca o simplă îngăduinţă, ce poate fi revocată (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 220/1958, în I. Mihuţă, Al. Lesviodox, Repertoriu 1952-1969, p. 196).
2. Un exemplu de astfel de obligaţii se găsea înscris în art. 20 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în conformitate cu care „debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit". în
Citește mai mult
prezent Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă a fost abrogat prin art. 230 lit. p) din Legea nr. 71/2011, dar regula a fost preluată şi de noul Cod civil în art. 2506 alin. (2) - cel care a executat de bunăvoie obligaţia după ce dreptul la acţiune s-a prescris nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit.3. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2264 alin. (1) NCC, în cazul contractului de joc sau prinsoare, „pentru plata unei datorii născute dintr-un contract de joc sau de pariu nu există drept la acţiune", iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că cel care pierde nu poate să ceară restituirea plăţii făcute de bunăvoie, cu excepţia fraudei sau a cazului în care acela care a plătit era lipsit de capacitate de exerciţiu ori avea capacitate de exerciţiu restrânsă.
4. Obligaţia naturală presupune că plata a fost făcută „de bunăvoie". Aceasta nu înseamnă numai că plata a fost făcută fără constrângere, deoarece, prin definiţie, obligaţia naturală nu este susceptibilă de constrângerea legală; ci înseamnă că debitorul a făcut plata cu bună ştiinţă, adică ştiind că el nu este civilmente obligat să o facă. Dacă el a plătit din eroare, crezând că este ţinut de o obligaţie civilă, el va pute cere restituirea a ceea ce a plătit din eroare. în dreptul roman, regula este alta: plata era valabilă, chiar dacă era făcută din eroare. La noi, plata trebuie să fie făcută de bunăvoie şi în cunoştinţă de cauză, pentru a lipsi pe cel ce a plătit de acţiunea în repetare (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bdlânescu, Al. Băicoianu, op. cit., voi. II, p. 369).
5. Executarea unei obligaţii naturale este o adevărată plată, efectuată între un debitor şi un creditor, iar nu o donaţie. De aceea, plata unei obligaţii naturale nu este supusă la regulile de formă sau de fond ale donaţiilor; astfel, ea nu este expusă la cauzele de revocare, în raport sau de reducţiune, nici la îndeplinirea formelor solemne ale donaţiilor. Există excepţii de la această regulă, în materie de constituire de dotă, în sistemul acelora care consideră înzestrarea ca o obligaţie naturală în sarcina părinţilor. De asemenea, executarea obligaţiei naturale se combină cu intenţia de a dona în donaţiile remuneratorii, în sistemul care vede în ele adevăratele donaţii (Ibidem).
Legislaţie conexă: art. 1635-1649, art. 2264-2266 NCC.