Art. 1693 Noul cod civil Momentul predării Dispoziţii generale Contractul de vânzare

CAPITOLUL I
Contractul de vânzare

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 1693

Momentul predării

În lipsa unui termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndată ce preţul este plătit. Dacă însă, ca urmare a unor împrejurări cunoscute cumpărătorului la momentul vânzării, predarea bunului nu se poate face decât după trecerea unui termen, părţile sunt prezumate că au convenit ca predarea să aibă loc la expirarea acelui termen.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1693 Noul cod civil Momentul predării Dispoziţii generale Contractul de vânzare




Cerasela 31.01.2014
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1322. Vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu are dat de vânzător un termen pentru plată (C. civ. 1023,1361 şi urm.)".

1. în lipsă de stipulaţie contrară, prima se execută obligaţia de plată a preţului de către cumpărător iar după aceea se execută obligaţia de predare a bunului de către vânzător. Dacă în contract nu s-a prevăzut un termen pentru predare, cumpărătorul nu poate solicita vânzătorului să-şi execute obligaţia înainte de a-i fi plătit preţul.

2. Vânzătorul nu este dator să predea bunul dacă
Citește mai mult cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu are dat de vânzător un termen pentru plată.
Răspunde
irina.bianca 11.01.2013
Articolul stabileşte reguli cu caracter supletiv referitoare la succesiunea în timp a prestaţiilor datorate de părţi.
Răspunde