Art. 1727 Noul cod civil Restituirea bunului mobil Dispoziţii generale Contractul de vânzare

CAPITOLUL I
Contractul de vânzare

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 1727

Restituirea bunului mobil

(1) Atunci când vânzarea s-a făcut fără termen de plată, iar cumpărătorul nu a plătit preţul, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data predării, să declare rezoluţiunea fără punere în întârziere şi să ceară restituirea bunului mobil vândut, cât timp bunul este încă în posesia cumpărătorului şi nu a suferit transformări.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă acţiunea în restituire nu a fost introdusă în condiţiile stabilite de acesta, vânzătorul nu mai poate opune celorlalţi creditori ai cumpărătorului efectele rezoluţiunii ulterioare a contractului pentru neplata preţului. Dispoziţiile Art. 1648 sau ale Art. 1649, după caz, rămân aplicabile.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1727 Noul cod civil Restituirea bunului mobil Dispoziţii generale Contractul de vânzare




Cerasela 31.01.2014
JURISPRUDENŢĂ

Acţiunea revocatorie formulată de creditor, în temeiul art. 975 C. civ. 1864 este condiţionată de naşterea sau măsura stării de insolvabilitate a debitorului (I.C.C.J. s. civ., dec. nr. 3013/2004).
Răspunde
Cerasela 31.01.2014
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1730. Creanţele privilegiate asupra oarecăror mobile sunt: 5. Preţul pentru lucruri mobile neplătite, dacă se află încă în posesiunea debitorului, chiar şi în cazul când a cumpărat cu termen de plată. Dacă vânzarea s-a făcut fără termen de plată, vânzătorul poate chiar să revendice obiectele vândute, pe cât timp se află în posesiunea cumpărătorului, şi poate să împiedice revinderea acelor lucruri, dacă însă s-a făcut cererea sa în termen de opt zile după trădarea lucrurilor, şi dacă lucrurile se află încă tot în starea în care se găseau la timpul
Citește mai mult trădării lor. Pierderea acţiunii de revendicare aduce cu sine şi pierderea acţiunii rezolutorie a contractului vânzării, în privinţa celorlalţi creditori".

1. în cazul în care cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu există un termen stabilit în acest sens, vânzătorul unui bun mobil care şi-a executat obligaţia de predare poate să declare rezoluţiunea vânzării şi să introducă acţiune în restituirea bunului, dacă acesta se mai află în posesia cumpărătorului şi nu a suferit transformări.

2. Nerespectarea termenului de 15 zile avut la dispoziţie de către vânzător atrage decăderea acestuia din dreptul de a opune celorlalţi creditori ai cumpărătorului efectele rezoluţiunii ulterioare a contractului pentru neplata preţului. Textul nu împiedică vânzătorul să declare rezoluţiunea şi să solicite restituirea bunului mobil după trecerea celor 15 zile dar, într-o astfel de situaţie, dacă bunul nu se mai află în posesia cumpărătorului, acţiunea în restituire împotriva terţilor dobânditori de bună credinţă ai bunului mobil va fi respinsă.
Răspunde