Art. 1730 Noul cod civil Noţiune şi domeniu Dispoziţii generale Contractul de vânzare

Art. 1730

Noţiune şi domeniu

(1) În condiţiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preempţiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun.

(2) Dispoziţiile prezentului cod privitoare la dreptul de preempţiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabileşte altfel.

(3) Titularul dreptului de preempţiune care a respins o ofertă de vânzare nu îşi mai poate exercita acest drept cu privire la contractul ce i-a fost propus. Oferta se consideră respinsă dacă nu a fost acceptată în termen de cel mult 10 zile, în cazul vânzării de bunuri mobile, sau de cel mult 30 de zile, în cazul vânzării de bunuri imobile. În ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea ofertei către preemptor.

Comentarii despre Art. 1730 Noul cod civil Noţiune şi domeniu Dispoziţii generale Contractul de vânzare

Cristina Galie 28.04.2018

As dori comentarii pentru dreptul de preempțiune intr- un imobil cu 2 apartamente in care exista părți , gen pod și scara de serviciu care duce la mansarda și pivnița plus terenul curte , numite in CVC părți comune .
Am drept de preempțiune și cum îl pot folosi , respectiv cum ii pot anunța când vecinii pun in vânzare apartamentul lor, in cazul in care nu vor sa- mi vândă mie ( din motive ....de mentalitate )?

Răspunde

Cerasela 31.01.2014

Legea de aplicare: Art. 123. (1) De la data intrării în vigoare a Codului civil, prevederile referitoare la dreptul de preempţiune cuprinse în legile speciale aflate în vigoare la această dată se completează cu dispoziţiile art. 1730-1740 din Codul civil. (2) Pentru dreptul de preempţiune creat prin convenţie, dispoziţiile art. 1730-1740 din Codul civil se aplică numai în situaţia în care convenţia a fost încheiată după intrarea în vigoare a Codului civil. (3) Dreptul de preempţiune prevăzut la alin. (1) şi (2) este supus dispoziţiilor art. 1730-1740 din Codul civil numai cu privire la

Citește mai mult

contractele de vânzare încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil.

Legislaţie conexă:
► art. 45 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic (M. Of. nr. 238/2008)
► art. 216 LSC
► art. 123 alin. (4)-(5) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (republ. în M. Of. nr. 123/2007)
► art. 14 alin. (2)-(3) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (M. Of. nr. 299/2001)
► art. 4 alin. (4)-(9) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (republ. în M. Of. nr. 938/2006)
► art. 36 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (republ. în M. Of. nr. 828/2008)
► art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei (M. Of. nr. 172/2005)
► art. 12 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (M. Of. nr. 681/2004)
► art. 10 din Legea nr. 85/2003 a minelor (M. Of. nr. 197/2003)
► art. 9 din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război (M. Of. nr. 700/2003)
►art. 15 alin. (2) din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale (M. Of. nr. 71/1996)
► art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării (M. Of. nr. 215/2002)
► art. 17, art. 19 şi art. 42 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (M. Of. nr. 75/2001)
► art. 52 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe (M. Of. nr. 60/1996)
► art. 6 din O. G. nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei (republ. în M. Of. nr. 180/1998)
► art. 37 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate public (republ. în M. Of. nr. 472/2011)
► art. 48-49 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar (republ. în M. Of. nr. 1/1998)
► art. 5 alin. (5) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie (republ. în M. Of. nr. 541/2007).

1. Dreptul de preempţiune poate fi legal sau convenţional şi constă în aptitudinea conferită preemptorului de a cumpără cu prioritate un anumit bun. Preempţiunea operează doar cu privire la vânzare. Termenele de acceptare a ofertei de vânzare de către preemptor diferă în funcţie de obiectul vânzării (10 zile în cazul mobilelor, respectiv 30 zile în cazul imobilelor) şi sunt termene de decădere de ordine privată, care încep să curgă de la data comunicării ofertei către preemptor.

2. Instituirea acestui drept reprezintă o derogare de la principiul liberei circulaţii a bunurilor şi, mai ales, de la principiul potrivit căruia proprietarul dispune liber (exclusiv şi absolut) de bunul său (Fr. Deak, St.D. Cârpenaru, op. cit., p. 25).

3. întrucât dreptul de preempţiune este regăsit sub diverse forme şi în alte materii decât vânzarea, ar fi fost mai utilă o reglementare de principiu a instituţiei preempţiunii în cadrul normelor privitoare la obligaţii în general. Dispoziţiile alineatului (2) al art. 1730, care stabilesc caracterul de drept comun în materia preempţiunii a dispoziţiilor din codul civil, sunt tocmai în sensul arătat.

Răspunde

irina.bianca 11.01.2013

Sub denumirea generică „drept de preempţiune”, se reglementează unitar dreptul conferit oricărui preemptor, atât prin efectul legii [de exemplu, prin art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, art. 1.746 – Vânzarea terenurilor forestiere pentru vecini etc.), cât şi prin convenţia părţilor (denumit uzual pact de preferinţă prin care proprietarul unui imobil convine cu o altă persoană ca, în cazul în care îl va vinde, să o prefere la preţ egal).

Răspunde