Art. 1881 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii generale Contractul de societate
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VII
Contractul de societate
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Contractul de societate
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1881
Noţiune
(1) Prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la aceasta prin aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau prestaţii, cu scopul de a împărţi beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta.
(2) Fiecare asociat contribuie la suportarea pierderilor proporţional cu participarea la distribuţia beneficiului, dacă prin contract nu s-a stabilit altfel.
(3) Societatea se poate constitui cu sau fără personalitate juridică.
| ← Art. 1880 Noul cod civil Începutul prescripţiei privind... | Art. 1882 Noul cod civil Condiţii de validitate Dispoziţii... → |
|---|
După Codul civil, între condiţiunile esenţiale ale existenţei unei societăţi este şi obiectul, căci nu poate fi un contract fără obiect. Astfel, din art. 1491, care defineşte contractul de societate şi art. 1492, care obligă pe fiecare asociat a pune în comun bani, lucruri sau industrie, rezultă că nefiind adusă nici o depunere de felul acesta, nu poate fi nici o societate (Trib. lalom. 6, Ion. 24/85, Dr. 35/85, în C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, voi. IX, Ed. Librâriei „Universală" Alcaloy & Co, Bucureşti, p. 669).
► „Art. 1491. Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva";
►„Art. 1521. Când mai mulţi asociaţi s-au îndatorat către un creditor, fiecare rămâne răspunzător către acesta cu o sumă şi parte egală, oricare ar fi capitalul, afară numai când anume s-a stipulat că fiecare rămâne răspunzător în proporţia capitalului pus în societate (C. civ. 777/';
►„Art. 1522. Stipulaţia anume rostită că s-a contractat o obligaţie pe seama societăţii îndatoreşte numai
Citește mai mult
pe asociatul contractant şi nu pe ceilalţi, afară numai când aceştia l-ar fi împuternicit la aceasta sau când ar fi rezultat un profit pentru societate (C. civ. 973, 991,1520,1532 şi urm.)".1. Concepţia monistă ce a stat la baza construcţiei actualului cod şi-a pus o amprentă marcantă asupra materiei contractului de societate, care cunoaşte o nouă reconfigurare juridică. Diferenţa esenţială în raport de vechea reglementare constă în sfera de aplicare a dispoziţiilor din Capitolul VII, care nu se mai rezumă a acoperi doar aria contractelor de societate civilă, ci se extind asupra întregii materii a societăţilor. Actualele prevederi constituie dreptul comun în materia societăţilor (art. 1887 NCC) şi se aplică ori de câte ori nu există dispoziţii speciale în materie.
2. Până la actuala reglementare, se realiza o distincţie clară între societatea civilă şi societatea comercială. Cele două tipuri prezentau asemănări, dar şi deosebiri esenţiale, în prezent, această distincţie nu mai este de actualitate, societăţile comerciale devenind la rândul lor specii ale societăţii reglementate de Capitolul VII din actualul Codul civil. Teza este susţinută şi de faptul că, odată cu adoptarea actualului Cod civil, s-a abandonat conceptul clasic de drept comercial şi implicit pilonii acestuia, mai exact noţiunile de fapt de comerţ şi comerciant. Consecinţa: nu mai există distincţie între natura civilă şi cea comercială a societăţilor, impunându-se în schimb criterii de delimitare în strânsă legătură cu alte noţiuni, cum sunt cele de întreprindere şi profesionist (o se vedea Ghe. Piperea, Introducere în dreptul contractelor profesionale, Ed. C.H. Beck, 2011, p. 4).
3. Exercitarea în comun de către una sau mai multe persoane a unei activităţi economice, pune în evidenţă legătura dintre societate, întreprindere („exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate" - art. 3 alin. (3) NCC) şi profesionist. Exploatarea unei întreprinderi conferă titularului acesteia calitatea de profesionist. Titulari ai unei întreprinderi, profesioniştii sunt în mod obişnuit, pe lângă persoane fizice, persoanele juridice de drept privat, adică societăţile comerciale, organizaţiile cooperatiste, regiile autonome, societăţile civile cu personalitate juridică, grupurile de interes economic. Titulari ai unei întreprinderi pot fi şi entităţile fără personalitate juridică, cum ar fi societăţile civile fără personalitate juridică (fonduri de pensii, fonduri de investiţii, societăţi de avocaţi, notari, executori judecătoreşti sau practicieni în insolvenţă) şi grupurile de societăţi.
4. Alin. (1) al art. 1881 determină elementele definitorii pentru orice tip de contract de societate: pluralitatea de asociaţi, cooperarea în desfăşurarea unei activităţi, affectio societatis, punerea în comun de aporturi, vocaţia la beneficii sau economii.
5. Definiţia dată de alin. (1) contractului de societate readuce în prim plan teoriile clasice privind natura contractualistă a societăţii, deoarece se pune accentul pe partea contractuală a acordului de voinţă între două sau mai multe părţi. Societatea se constituie prin contractul încheiat între două sau mai multe persoane fizice sau juridice a căror denumire generică este acea de asociaţi. în funcţie de numărul lor, contractul poate fi bilateral ori multilateral. Caracteristic acestui tip de contract este însă pluralitatea de părţi, asociaţilor iniţiali putându-li-se alătura noi asociaţi, fără a mai fi necesară încheierea unui nou contract de societate. Definiţia dată de alin. (1) nu are însă în vedere şi ipoteza constituirii unei societăţi prin exprimarea voinţei unei singure persoane, cum este, spre exemplu, societatea cu răspundere limitată cu asociat unic. Apreciem că societatea constituită prin act unilateral se încadrează în categoria excepţiei de la regula potrivit căreia societatea se constituie prin contract încheiat între două sau mai multe persoane.
6. Affectio societatis constituie liantul care îi uneşte pe asociaţi şi se traduce în voinţa lor de a coopera reciproc în realizarea unui scop comun. Fără affectio societatis nu se poate concepe constituirea unei societăţi. Un astfel de scop comun (cauza directă), este de esenţa contractului de societate şi particularizează cauza acestui tip de contract (T. Prescure, A. Ciurea, Contracte civile, Ed. Hamangiu 2007, p. 412).
7. Scopul încheierii contractului de societate constă în realizarea unui câştig (beneficiu). Scopul trebuie să fie patrimonial şi lucrativ. Scopul patrimonial nu îmbracă neapărat forma ideii de profit bănesc ca rezultat al activităţii comune, asociaţii putând urmări numai folosirea economiei ce ar putea rezulta din activitatea lor comună. Spre exemplu: reducerea unor cheltuieli, obţinerea unor servicii în condiţii mai avantajoase sau a unor facilităţi în exploatarea birourilor etc. Scopul lucrativ deosebeşte societăţile de fundaţiile şi asociaţiile constituite în baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (M. Of. nr. 39/2000) ca organisme fără un astfel de scop lucrativ.
8. De esenţa contractului de societate este şi aportul asociaţilor, care poate fi în bani, bunuri, cunoştinţe specifice ori prestaţii. Aportul constituie un element indispensabil pentru existenţa societăţii şi pentru dobândirea calităţii de asociat.
9. Art. 1881 alin. (1) menţionează expres obligaţia părţilor contractante de a contribui cu aporturi pentru desfăşurarea obiectului de activitate al societăţii. Fiecare dintre asociaţi trebuie să-şi aducă un aport cât de mic la constituirea fondului comun, chiar şi numai în industrie (în exerciţiul profesiei sale). în doctrină se arată că atunci când unul dintre asociaţi nu aduce nimic ne-am afla în prezenţa unei donaţii deghizate (a se vedea T. Prescure, A. Ciurea, op. cit., p. 413 şi E. Safta-Romano, Contracte civile încheiere, executare, încetare, Ed. Poli rom 1991, p. 216).
10. Alin. (2) specifică obligaţia asociaţilor de a participa la suportarea pierderilor, fiind interzis să se convină ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de participarea la pierderi.
Clauzele prin care se dispune ca unul sau mai mulţi asociaţi să nu participe la pierderi ci numai la beneficii sunt nule absolut. în doctrină, astfel de clauze sunt cunoscute sub denumirea de „clauze leonine".
11. Asociaţii au libertatea ca, prin contractul de societate, să convină ca participarea la suportarea pierderilor să nu fie proporţională cu repartizarea beneficiilor, cu condiţia ca prin această convenţie să nu se tindă la eludarea legii, prin stabilirea unor cote de participare la pierdere de complezenţă (derizorii). Dacă în contractul de societate nu s-a prevăzut nimic cu privire la cota de repartizare a pierderilor, aceasta se va efectua proporţional cu cota de participare la beneficii.
12. Fiind un contract colectiv ce se caracterizează printr-o convergenţă de interese, contractul de societate impune ca asociaţii să se manifeste în deplină concordanţă cu offectio societatis şi să acţioneze cu onestitate şi loialitate pentru asigurarea celor mai bune interese ale societăţii.