Art. 1964 Noul cod civil Documente de transport negociabile Contractul de transport de bunuri Contractul de transport

CAPITOLUL VIII
Contractul de transport

SECŢIUNEA a 2-a
Contractul de transport de bunuri

Art. 1964

Documente de transport negociabile

(1) Documentul de transport nu este negociabil, cu excepţia cazului în care părţile sau legea specială dispun astfel.

(2) În cazul în care este negociabil, documentul de transport la ordin se transmite prin gir, iar cel la purtător prin remitere.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1964 Noul cod civil Documente de transport negociabile Contractul de transport de bunuri Contractul de transport




Ionita Cristina 15.02.2014
Reglementarea anterioară: C. com.: Art. 414. (2) Scrisoarea de cărat poate să fie la ordin sau la purtător.

1. Contractul de transport se poate înfăţişa sub forma documentului nominativ prin care se identifică părţile contractante prin elemente de identificare (nume, denumire, domiciliu, sediu), la ordin, caracterizat prin faptul că transmiterea drepturilor către terţe persoane se realizează prin gir şi la purtător, care este transferabil către terţi prin simpla predare materială, transferul operând prin remiterea înscrisului de către posesorul actual unei alte persoane, dobânditorul care
Citește mai mult devine titular al drepturilor stipulate (A. Cotuţiu, G.V. Sabău, Dreptul transporturilor, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 90).

2. Articolul analizat consacră regula că documentul de transport este un titlu nominativ, de la această regulă putându-se deroga prin lege sau prin convenţia părţilor. Deci, legea prezumă că documentul este nominativ, revenind sarcina probei celui care afirmă altfel, atunci când legea nu prevede expres.

3. Din interpretarea dată de doctrină şi de practica judiciară noţiunii de titlu negociabil rezultă că, în lipsa unei prevederi legale de excepţie, documentele de transport nu pot fi cotate la bursă sau pe piaţa extrabursieră şi nu pot fi cedate la o valoare diferită de valoarea lor nominală (Proiect 2004).
Răspunde