Art. 2009 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii comune Contractul de mandat
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IX
Contractul de mandat
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Contractul de mandat
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Art. 2009
Noţiune
Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.
| ← Art. 2008 Noul cod civil Înlăturarea răspunderii Contractul... | Art. 2010 Noul cod civil Mandatul cu titlu gratuit sau cu titlu... → |
|---|
Merci.
A. Capacitatea părţilor
Ca regulă, în cazul reprezentării contractuale, atât reprezentatul cât şi reprezentantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia actul pentru care reprezentarea a fost dată (art. 1298 Noul Cod Civil).
Având în vedere că art. 1307 alin. 1-3 Noul Cod Civil, printre altele, prevede că incapacitatea mandantului ori a mandatarului este caz de încetare a mandatului, putem aprecia, implicit,
Din cele de mai sus rezultă că:
- mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deoarece, deşi încheie acte juridice pe seama şi în numele mandantului, el
Citește mai mult
devine parte contractantă în raporturile cu terţii, trebuind să aibă astfel capacitatea necesară pentru a încheia el însuşi actele respective;- mandantul trebuie să aibă capacitatea necesară de a contracta el însuşi actul juridic cu care l-a împuternicit pe mandatar, deci capacitatea juridică a acestuia se va determina în funcţie de natura actului juridic care face obiectul contractului de mandat.
Astfel, dacă se are în vedere încheierea unui act de dispoziţie, mandantul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, iar dacă actul ce urmează a fi încheiat este numai de administrare, mandatul va putea fi dat chiar de un minor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Dacă mandatul este cu titlu oneros, în toate cazurile, mandantul (care, plătind, efectuează acte de dispoziţie) trebuie să aibă capacitate deplină, chiar dacă actul cu care l-a împuternicit pe mandatar este numai unul de administrare sau de conservare.
Puterea de a reprezenta încetează prin decesul sau incapacitatea reprezentantului ori a reprezentatului (dacă prin convenţie ori natura afacerii nu rezultă contrariul). încetarea puterii de a reprezenta nu produce efecte în privinţa terţilor care, în momentul încheierii contractului, nu cunoşteau şi nici nu trebuiau să cunoască această împrejurare (art. 1307 alin. 1 şi 4 Noul Cod Civil).
De precizat că trimisului sau mesagerului (nefiind părţi în contractul de mandat) nu li se aplică regulile de mai sus, trebuind ca aceştia să aibă numai discernământul necesar pentru activitatea îndeplinită.
B. Obiectul contractului
Mandatul poate avea ca obiect numai încheierea de acte juridice (şi nu de fapte juridice) de către mandatar, pe seama şi în numele mandantului.
Ca în orice contract, obiectul trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate: să fie determinat sau cel puţin determinabil, să fie licit şi moral (art. 1225 Noul Cod Civil).
Nu pot face obiectul (principal) al contractului de mandat nici faptele materiale. Acestea pot fi numai obiectul accesoriu al mandatului în care obiectul principal înseamnă încheierea de acte juridice (de exemplu, expertizarea unui bun ce urmează a fi cumpărat).
Actele juridice cu caracter strict personal nu pot fi încheiate prin mandatar (de exemplu, testamentul, căsătoria etc.).
în consecinţă, mandatarul nu poate săvârşi decât actele juridice cu care a fost împuternicit de mandant, el neputând face nimic peste limitele mandatului său.
Reglementarea anterioară:
► C. civ. 1864: „Art. 1532. Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea (C. civ. 948)";
► C. com.: „Art. 374. (1) Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala mandantului. (2) Mandatul comercial nu se presupune a
Citește mai mult
fi gratuit".1. Ceea ce deosebea, în vechea reglementare, contractul de mandat civil de cel comercial dintr-un prim punct de vedere era natura obiectului acestuia: tratarea de afaceri comerciale; în lumina concepţiei moniste a noului Cod civil această diferenţiere dispare.
2. Noua reglementare, pornind de la observaţiile doctrinei şi jurisprudenţei, a înlăturat lacunele vechiului cod, menţinând în definiţie esenţa acestui tip de contract: efectuarea de acte juridice pe seama unei alte persoane. Noua definiţie se îndepărtează de la concepţia clasică potrivit căreia ideea de mandat e legată de cea de reprezentare, actul juridic este încheiat de mandatar pe seama, dar nu şi în numele mandantului. Diferenţa între cele două tipuri de mandat - cu reprezentare şi fără reprezentare - este prevăzută explicit în articolul subsecvent (art. 2010 NCC).
3. Definiţii asemănătoare sunt prevăzute în alte coduri. Spre exemplu, art. 1984 C.civ. fr.: „Le mandat ou procuration est un acte par lequel une personne donne 6 une autre le pouvoir de faire quelque chose pour le mandant et en son nom"; Art. 1703 C. civ. it.: „II mandato e il contratto col quale una parte si obbliga a compiere uno o piu atti giuridici per conto dell'altra" sau art. 2130 CCQ „ Le mandat est le contrat par lequel une personne, le mandant, donne le pouvoir de la representer dans l’accomplissement d'un acte juridique avec un tiers, o une autre personne, le mandataire qui, par le fait de son acceptation, s'oblige â l'exercer"
4. Mandatul nu poate avea, tradiţional, drept obiect, decât acte juridice, adică expresia unei voinţe juridice de a crea efecte de drept (contract sau act unilateral); voinţa mandatarului se hrăneşte cu cea a mandantului. Totuşi, mandatul poate comporta executarea de acte materiale dacă ele sunt accesorii actelor juridice (P. Malaurie, L. Aynes, P.-Y. Gautier; Contractele speciale, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti 2009, p. 276).
5. Mandatul (în sens larg) are un domeniu extins de acţiune: de la activităţi simple de reprezentare (de exemplu, exercitarea votului într-un consiliu de administraţie), până la activităţi complexe (administrarea unui patrimoniu) (St. D. Cdrpenaru, L. Stânciulescu, V. Nemeş, Contracte civile şi comerciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 176).
6. Contractul de mandat, deşi prezintă similitudini, printr-o serie de elemente, cu alte contracte, se deosebeşte de acestea, în mod neechivoc.
7. Contractul de mandat oneros-contractul de muncă: deosebirea fundamentală dintre cele două tipuri de contract rezidă din aceea că cel dintâi are în vedere numai încheierea de acte juridice (această activitate fiind de esenţa mandatului), pe când contractul de muncă are în vedere acte (operaţiuni) materiale ce se săvârşesc fără a exista, în principiu, raporturi de reprezentare faţă de cei care angajează (desigur, în fapt, astfel de raporturi nu pot fi excluse, ca, de exemplu, atunci când un consilier juridic sau orice alt salariat al unei persoane juridice este împuternicit de reprezentantul legal al acestuia să efectueze anumite acte juridice în numele şi pe socoteala persoanei juridice respective) (T. Prescure, A. Ciurea, Contracte civile, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 431).
8. De asemenea, contractul de mandat se deosebeşte şi de contractul de antrepriză, în principal prin aceea că antreprenorul este obligat să efectueze anumite operaţiuni tehnico-materiale cu materialul clientului şi pe riscul său pentru a realiza/confecţiona/ efectua lucrarea/lucrul/serviciul promis acestuia, pe când mandatarul trebuie să încheie actul/actele juridice cu care l-a însărcinat mandantul. Desigur, în anumite situaţii concrete, conform înţelegerii părţilor contractante, şi antreprenorul va putea efectua, în regim de mandat, anumite acte juridice aflate în legătură, mai mult sau mai puţin strânsă, cu obiectul principal al contractului de antrepriză, în numele şi pe socoteala clientului său.
9. în exercitarea unei profesii liberale, raportul dintre mandat şi contractul de antrepriză este şi mai variabil. Astfel, avocatul care dă o consultaţie sau un sfat altuia sau pledează pentru el nu este un mandatar, căci o consultaţie, un sfat sau o pledoarie nu sunt acte juridice; el nu este mandatar decât în măsura în care îşi reprezintă clienţii, el face atunci acte juridice în numele şi în contul său. în alţi termeni, contractul său este adesea mixt: antrepriză şi mandat (Ph. Malaurie, L. Aynes, P-Y. Gautier, op. cit., p. 276).
JURISPRUDENŢĂ
1. Convenţia prin care un client însărcinează pe un avocat a face toate diligenţele posibile spre a ajunge pe cale de judecată la realizarea drepturilor sale, în schimbul unui onorariu, care i se va plăti chiar când clientul s-ar împăca cu adversarul, fie chiar înainte de începerea procesului, constituie un contract nenumit de natură aleatorie, care se aseamănă întrucâtva cu mandatul, şi care stabileşte a priori emolumentele cuvenite avocatului drept preţ al muncii sale şi a cheltuielilor ce se vor face până la terminarea procesului la o sumă determinată, care prin natura afacerii şi prin înfăţişările la care ar da naştere judecata şi executarea hotărârii ar putea fi sau mai mici, sau mai mare decât cea fixată de părţi, prin urmare şi o parte şi alta, dacă au şanse de câştig, au şi o pierdere (C.A. Craiova, II, oct. 19/00, Dr. 76/90, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IV, p. 2).
2. Stipulaţia făcută în profitul unei terţe persoane fără mandat din partea acesteia constituie o gestiune de afaceri (Cos. I, 385-904, B, p. 1227, Idem, p. 2).
3. Contractul de mandat încheiat de intimată cu Asociaţia de Proprietari nr. 18 R. nu îndeplineşte caracteristicile unui contract individual de muncă, întrucât, potrivit art. 10 C. muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu. Elementele decisive în compararea celor două contracte este salariul şi subordonarea, aceasta din urmă fiind caracterizată prin prestarea muncii sub autoritatea angajatorului, care are puterea de a da ordine şi directive salariatului, de a controla îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi de a sancţiona abaterile de la disciplina muncii. Nu există nici o subordine între părţile semnatare ale contractului de mandat, iar suma plătită nu poate fi asimilată salariului, chiar dacă părţile au denumit-o indemnizaţie, deoarece şi aceasta comportă prestarea unei munci şi plata ei (C.A. Croiova, s. a ll-a civ. confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 7109/2009).
4. Directorii executivi ai societăţilor comerciale răspund faţă de acestea ca şi administratorii societăţii pentru neîndeplinirea atribuţiilor potrivit dispoziţiilor referitoare la mandat şi celor speciale din lege, chiar şi atunci când sunt salariaţi ai acesteia. Fiind asimilaţi cu administratorii, chiar şi în situaţia în care sunt salariaţi ai societăţii, directorii executivi poartă faţă de societate o răspundere întemeiată pe mandatul comercial, nu o răspundere patrimonială, în înţelesul Codului muncii, cu privire la daunele produse societăţii comerciale din vina şi în legătură cu munca lor (C.A. Piteşti dec. nr. 1381/R-CM/2009).
5. în esenţă, relaţia dintre un client şi gestionarul unui portofoliu financiar relevă regulile unui contract de mandat; ca atare, agentul de valori mobiliare trebuie să gestioneze contul clientului cu onestitate şi loialitate, ţinând cont de instrucţiunile precise ale clientului (dec. Laflamme c. Pru-dential-Bache Commodities Canada Ltd., 2000 CSC 26 (CanLII), [2000) 1 RCS 638)
6. Noţiunea de mandat a primit în practică un sens mult mai larg decât cel circumstanţiat de codul civil. Astfel, se spune că se dă mandat unui arhitect pentru a proiecta o clădire sau se dă mandat unui gestionar pentru a redresa situaţia financiară a unei întreprinderi. Termenul de mandat este impropriu folosit în locul celui de contract de servicii. Similar, solicitarea unei societăţi către un psihiatru în vederea emiterii unei opinii de specialitate faţă de sănătatea mentală a unui salariat, opinie ce a stat la baza concedierii sale, nu dă naştere unui contract de mandat. Răspunderea specialistului faţă de persoana concediată este eventual una extracontractuală, dacă aceasta a dat naştere unui prejudiciu distinct de cel creat de fapta angajatorului şi care nu a fost încă reparat (dec. Reduc c. Soccio, 2007 QCCA 209 (CanLII)
7. în legătură cu semnătura apocrifă a mandantului, pornindu-se de la o hotărâre a Tribunalului de Primă instanţă de la Luxemburg (hotărârea din 28 ian. 2004 în cauza Euroagri SRL contra Comisiei Comunităţilor Europene), s-a arătat în doctrină că faptul că mandatarul acţionează în numele şi pe seama mandantului nu îl îndreptăţeşte pe acesta să şi semneze actele cu numele mandantului (semnătura apocrifă), pentru că de aici ar rezulta că mandantul a fost şi el de faţă şi personal a încheiat actul, mandatarul fiind eliminat, deşi realitatea este exact inversă. Or, această situaţie este de natură să distorsioneze raporturile juridice reale şi efectele acestora, cu consecinţe imprevizibile pe ambele planuri, mai ales în ceea ce priveşte răspunderea juridică şi efectele acesteia (V. Pdtulea, Obligaţia de transparenţa în cazul mandatului cu reprezentare. Mandat exercitat prin semnătură apocrifă a mandantului, în Dreptul nr. 3/2006, p. 93-96).
Nici efectuarea altor servicii decât faptele materiale la care se
Citește mai mult
face referire mai sus nu intră sub incidenţa mandatului.De esenţa mandatului nu este nici reprezentarea (reglementată într-un capitol special în materia obligaţiilor), ci numai încheierea de acte juridice pe seama mandantului.