Art. 2013 Noul cod civil Forma mandatului Mandatul cu reprezentare Contractul de mandat
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IX
Contractul de mandat
SECŢIUNEA a 2-a
Mandatul cu reprezentare
Contractul de mandat
SECŢIUNEA a 2-a
Mandatul cu reprezentare
Art. 2013
Forma mandatului
(1) Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către mandatar.
(2) Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi. Prevederea nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului faţă de terţi, dacă prin lege nu se prevede altfel.
| ← Art. 2012 Noul cod civil Puterea de reprezentare Dispoziţii... | Art. 2014 Noul cod civil Cazul special de acceptare tacită... → |
|---|
O măsură de ocrotire similară poate fi luată și în cazul minorilor întrucât, conform prevederilor art. 114 alin. 1 Cod civil, părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică ori, după caz, prin
Citește mai mult
testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi.Asemenea acte nu conduc în mod automat la dobândirea, de către persoana desemnată, a calității de curator/tutore, însă instanța de tutelă (singura abilitată să dispună măsura de ocrotire) va ține cont de dorința exprimată prin actul autentic, desemnând cu prioritate în funcția de curator/tutore pe cel care a acceptat mandatul conferit.
Un alt mandat special este cel reglementat de art. 314 Cod civil și definit ca ”mandatul convențional” al soților, prin care un soț poate să dea mandat celuilalt soț să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial.
Tot în privința soților, art. 315 Cod civil reglementează instituția mandatului judiciar, potrivit căruia în cazul în care unul dintre soți se află în imposibilitate de a-și manifesta voința, celălalt soț poate cere instanței de tutelă încuviințarea de a-l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. Prin hotărârea pronunțată se stabilesc condițiile, limitele și perioada de valabilitate a acestui mandat. În afara altor cazuri prevăzute de lege, mandatul încetează atunci când soțul reprezentat nu se mai află în situația prevăzută anterior, sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator.
1. Noul text reia, ca regulă, într-o manieră mai explicită şi cuprinzătoare, prevederile art. 1533 din vechiul Cod civil, astfel cum acesta a fost interpretat de doctrină şi jurisprudenţă.
2. Mandatul este, în principiu, un contract consensual care ia naştere prin simplu acord de voinţă al părţilor, nefiind supus de lege vreunei forme speciale. Caracterul consensual al mandatului
Citește mai mult
era recunoscut şi de dreptul român.3. Chiar dacă, în principiul său, mandatul este consensual, el este uneori solemn; el devine un contract a cărui finalitate este subordonată îndeplinirii unor anumite forme, uneori simple, alteori autentice.
4. Când actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului trebuie să fie încheiat în formă solemnă (de regulă, autentică), atunci procura trebuie să fie şi ea dată în aceeaşi formă, deoarece procura formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat (Fr. Deak, op. cit., 2001, p. 219).
5. în cazul în care legea nu a precizat expres condiţiile de formă care trebuie îndeplinite de procura ce are drept obiect un act solemn, par să se opună două principii: cel al consensualismului (mandatul nu este supus niciunei forme) şi acela al paralelismului formelor (procura ar trebui să aibă aceeaşi formă ca şi actul pe care ea permite să se încheie) (Ph. Malaurie, L. Aynes, P-Y. Gautier, op. cit., p. 292).
6. Art. 59 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale (rep. în M. Of. nr. 732/2011) prevede că „Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică", indiferent de faptul că forma autentică a actului ce urmează a fi încheiat de mandatar e prevăzută de lege sau e rezultatul voinţei părţilor.
7. Noua reglementare nu reia însă prevederea art. 1533 din vechiul cod în ceea ce priveşte recunoaşterea explicită a două tipuri de mandat: mandatul tacit şi cel expres. Se pune aşadar problema dacă, sub imperiul noilor dispoziţii, mai poate fi recunoscut mandatul tacit, cu atât mai mult cu cât codul face referire expresă doar la acceptarea tacită a mandatarului („Acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către mandatar"), păstrând însă tăcere cu privire la oferta tacită de a contracta.
8. Avem mandat tacit atunci când o persoană face un act în numele şi în contul alteia, care consimte în tăcere. Chiar dacă este neexprimată, voinţa mandantului este dedusă din circumstanţe.
9. Jurisprudenţa franceză a admis existenţa mandatelor tacite chiar în lipsa unei prevederi exprese în cod, circumscriind-o însă actelor de administrare. La rândul său, doctrina a subliniat că „admiterea mandatului tacit este periculoasă, căci mandatul nu trebuie dat cu uşurinţă, nu trebuie să fie angajat fără să ştie. Ea apare mai ales atunci când avem comunitate de viaţă sau de interese" (Ph. Malaurie, L. Aynes, P-Y. Gautier, op. cit., p. 291). O curte de apel, citată de acelaşi autor, s-a bazat pe un ansamblu de fapte pentru a decide că, după majoratul său, o minoră menţinuse tacit tatălui său mandatul pe care acestea îl deţinea de la lege. S-a mai decis că un bolnav poate da un mandat tacit medicului curant să însărcineze un laborator să facă un examen medical. La fel, un reprezentant comercial, conform circumstanţelor, are sau nu are puterea de a vinde mărfurile întreprinderii care-l angajează (decizii de speţe citate de acelaşi autor, note subsol nr. 4, p. 291).
10. în opinia noastră, argumentele doctrinei şi jurisprudenţei franceze îşi găsesc aplicabilitatea în lumina noilor dispoziţii. Ca atare, chiar dacă nereglementată în mod expres, existenţa mandatului tacit urmează a fi recunoscută, însă în mod limitat, la actele de conservare şi administrare, şi numai atunci când existenţa sa poate fi dedusă cu certitudine din circumstanţele cauzei. Astfel de situaţii se pot regăsi, spre exemplu, în situaţia persoanelor care locuiesc împreună, a concubinilor ş.a.m.d.
11. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât existenţa mandatului tacit rezultă uneori chiar din lege, art. 345 alin. (2) NCC păstrând prezumţia mandatului tacit reciproc dintre părţi în cadrul regimului comunităţii legale.
12. Mandatul tacit nu trebuie să fie confundat cu mandatul aparent; în acest caz - deşi lipseşte voinţa mandantului de a fi reprezentat (mandatarul a depăşit împuternicirea sau a încetat anterior ori nici nu a existat în realitate) - terţii contractează cu credinţa scuzabilă şi legitimă că mandatarul aparent are puteri de reprezentare (Fr. Deak, op. cit., 2001, p. 222).
13. Legiuitorul român, admiţând un sistem mai larg decât legiuitorul francez, prin art. 1533 (C. civ. 1864, n.a.) dispune, în mod clar şi explicit că mandatul poate fi expres şi tacit, dispoziţie care diferă de legea franceză, care nu prevede decât mandatul expres. Odată admis mandatul tacit în legislaţia noastră, nu rămâne îndoiala că probaţiunea unui asemenea mandat se face în orice mod fie prin acte, prin fapte sau prezumţii concludente în cauză şi care-l indică în mod neîndoios. Şi e neexact a se susţine că dovada unui asemenea mandat, care ar trece peste 150 lei, trebuie să se facă în scris, căci din momentul ce s-ar cere un înscris, nu ar mai putea fi vorba de un mandat tacit, ci de un mandat expres, adică în mod explicit în înscrisul ce s-ar cere (Apel. Buc. II, 20/ian. 224/91.Dr.18/91). Vechea soluţie jurisprudenţială îşi păstrează justeţea considerentelor şi în prezent, cu menţiunile arătate mai sus, în lumina noilor reglementări.
14. Dacă existenţa mandatului a fost dovedită, conţinutul şi întinderea împuternicirii se stabilesc prin interpretarea clauzelor contractuale, orice dovadă în acest scop fiind admisă potrivit dreptului comun, însă interpretarea trebuie să fie restrictivă (Fr. Deak, op. cit., 2001, p. 343).
15. Acceptarea tacită a mandatului e recunoscută în mod expres, în situaţia clasică a executării acestuia, noul cod reluând prevederile vechiul art. 1533 alin. (2).
JURISPRUDENŢĂ
1. Mandatul trebuie să fie conferit în formă autentică numai în cazul în care legea prevede forma autentică pentru validitatea actului juridic ce urmează a fi încheiat de mandatar, nu însă şi atunci când acest act a fost încheiat în formă autentică, fără ca legea să prevadă o atare cerinţă. în cazul în care pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare nu este necesară forma autentică şi, eventual, nici forma scrisă, mandatul poate fi dat în formă scrisă sau chiar verbală (Trib. Suprem, dec. nr. 1841/1971, în I.G. Mihuţâ, A. Lesviodax, Repertoriu 1952-1969, p. 141).
2. Un mandat de a încheia un act autentic nu trebuie, el însuşi, să îmbrace această formă, decât dacă încheierea actului în formă autentică este cerută de lege (Cass. Civ.lre, 5 ianuarie 1973, Bull. civ. 1, p. 8).
Principiul simetriei formei mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă suportă o atenuare, întrucât nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului faţă de terţi, ci numai în cazul în care forma este cerută ad validitatem (pentru donaţie – forma autentică, pentru arendare – forma scrisă etc.).