Art. 2167 Noul cod civil Domeniul de aplicare Împrumutul de consumaţie Contractul de împrumut

1. Art. 2167 NCC stabileşte ca regulă aplicarea dispoziţiilor referitoare la împrumutul cu dobândă în toate cazurile în care se naşte o obligaţie contractuală de plată, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în măsura în care nu există alte reguli speciale, derogatorii, aplicabile acelei obligaţii.

2. în cazul împrumutului cu dobândă, contractul are un dublu obiect, respectiv suma de bani împrumutată şi dobânda. în acest caz, împrumutul este un contract unilateral, deoarece atât obligaţia de restituire a sumei împrumutate, cât şi obligaţia de plată a dobânzii revin persoanei

Citește mai mult

împrumutate.

3. împrumutul de bani cu dobândă este un contract oneros, deci împrumutatul are pe lângă obligaţia restituirii sumei împrumutate şi pe cea a restituirii dobânzilor (D. Florescu, Contracte civile, p. 269).

4. în măsura în care cel care acordă împrumutul este un „profesionist" (în accepţiunea art. 3 NCC), dispoziţiile din Codul civil privind contractul de împrumut cu dobândă se vor aplica completând dispoziţiile legilor speciale privind instituţiile de credit şi instituţiile financiare bancare. în acest sens, menţionăm contractul de credit bancar, prin care un agent economic (de regulă, o bancă), denumit împrumutător, împrumută unei alte persoane juridice sau unei persoane fizice, numită împrumutat, o sumă de bani (creditul) pe o perioadă de timp stabilită de părţi, în schimbul unei dobânzi adăugate la valoarea împrumutului (D. Florescu, Contracte civile, p. 264).

5. Trebuie menţionat că prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie (M. Of. nr. 827/2011) se interzice darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, astfel că această activitate constituie infracţiune, iar sumele de bani sunt supuse măsurii confiscării. în cuprinsul legii este definit termenul de „camătă", ca fiind dobânda pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut, precum şi termenul de „cămătar", ca fiind persoana fizică ce dă împrumuturi băneşti în schimbul unei carnete. Aşadar, legea sus-menţionată interzice împrumutul cu dobândă în situaţia în care creditorul este o persoană fizică neautorizată şi aceasta acordă împrumuturile ca îndeletnicire (cu titlu de activitate profesională); per a controrio legea permite acest fel de împrumut numai împrumutătorilor ce au calitatea de „profesionişti" în accepţiunea art. 3 NCC (adică cei care exploatează o întreprindere; constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ) (a se vedea şi comentariile de la art. 3).

6. După intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011, există posibilitatea ca în practică să apară situaţii în care unele persoane fizice să eludeze dispoziţiilor legale ce interzic activitatea de cămătărie. Cu ocazia soluţionării unui litigiu părţile contractante (dintre care creditorul este o persoană fizică, neautorizată) au posibilitatea să invoce existenţa unui contract de împrumut de consumaţie, prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani. în realitate, există posibilitatea ca, pe lângă acest contract public, părţile să încheie şi un contract secret, care să stipuleze obligaţia împrumutatului ca, pe lângă suma împrumutată, acesta să achite o dobândă, destul de împovărătoare pentru împrumutat. Apreciem că, în acest caz, între părţile contractante actul secret nu produce efecte, deoarece acesta nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, şi anume nu are un obiect licit, ci din contră unul ilicit, fiind prohibit de lege. De asemenea, nici actul public nu produce efecte juridice, acesta având o cauză ilicită, întrucât contractul public încheiat de părţi este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative, prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 216/2011.