Art. 2164 Noul cod civil Restituirea împrumutului Împrumutul de consumaţie Contractul de împrumut
| Comentarii |
|
CAPITOLUL XIII
Contractul de împrumut
SECŢIUNEA a 3-a
Împrumutul de consumaţie
Contractul de împrumut
SECŢIUNEA a 3-a
Împrumutul de consumaţie
Art. 2164
Restituirea împrumutului
(1) În lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora.
(2) În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel.
(3) Dacă nu este posibil să se restituie bunuri de aceeaşi natură, calitate şi în aceeaşi cantitate, împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data şi locul unde restituirea trebuia să fie făcută.
| ← Art. 2163 Noul cod civil Prescripţia Împrumutul de consumaţie... | Art. 2165 Noul cod civil Titlul executoriu Împrumutul de... → |
|---|
► „Art. 1578. (1) Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. (2)întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii";
► „Art. 1584. împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate, şi la timpul stipulat (C. civ. 1578 şi urm.)"-,
► „Art. 1585. (1) Când
Citește mai mult
este în neposibilitate de a îndeplini datoria prescrisă prin articolul precedent, va plăti valoarea lor, calculată după timpul şi locul în care urma a se face restituţiunea. (2) Dacă nu s-a determinat nici timpul, nici locul plăţii împrumutului, plata urmează a se face de către împrumutat după valoarea curentă din timpul în care şi în locul în care s-a contractat (C. civ. 1104)''.1. Principala obligaţie a împrumutatului, ce derivă din încheierea contractului, constă în aceea de a restitui aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora.
2. Restituirea bunurilor împrumutate trebuie realizată de bunăvoie, conform dispoziţiilor art. 1469 NCC, existând însă posibilitatea ca împrumutătorul să apeleze la instanţa de judecată, în situaţia în care împrumutatul refuză restituirea împrumutului.
3. Dacă nu este posibil să se restituie bunuri de aceeaşi natură, calitate şi în aceeaşi cantitate, împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data şi locul unde restituirea trebuia să fie făcută.
4. Acţiunea în restituire este o acţiune în realizare personală mobiliară (dreptul de creanţă pretins are ca obiect un bun mobil); fiind vorba de o acţiune patrimonială, aceasta va putea fi introdusă nu numai împotriva împrumutatului, ci şi a succesorilor săi în drepturi. Totodată, neavând caracter strict personal, acţiunea ar putea fi promovată şi de către creditorii chirografari ai împrumutătorului, în condiţiile acţiunii oblice (C. Macovei, Contracte civile, p. 278).
5. în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel. Această obligaţie a împrumutatului de-a restitui doar suma primită, în lipsa unei convenţii contrare, derivă din natura împrumutului de consumaţie, care se prezumă a fi cu titlu gratuit.
6. Bunurile care se vor restitui trebuie să fie de aceeaşi specie, deoarece, dacă s-ar conveni ca împrumutatul să restituie bunuri de altă specie, ne vom găsi în prezenţa altui schimb, şi nu a unui împrumut. Va trebui să se restituie exact cât s-a primit; dacă se restituie mai puţin, înseamnă că va exista, pe lângă împrumut, şi o donaţie (E. Softa-Romano, op. cit., p. 276).
7. în situaţia în care părţile, prin contractul încheiat, au convenit ca la scadenţă împrumutatul să restituie atât suma de bani, cât şi o dobândă, atunci contractul încheiat este un împrumut cu dobândă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2167-2170 NCC.
8. Plata sumei de bani menţionate în contractul încheiat între părţi trebuie făcută de debitorul obligaţiei, însă există posibilitatea conferită de dispoziţiile art. 1472 NCC ca şi o altă persoană, calificată ca fiind terţ faţă de obligaţia contractuală, să poată realiza plata, în această situaţie, creditorul, adică împrumutătorul, este dator să refuze plata oferită de terţ, dacă debitorul, adică împrumutatul, l-a încunoştinţat în prealabil pe împrumutător că se opune la plata realizată de terţ, cu excepţia cazului în care un asemenea refuz l-ar prejudicia pe creditor. Plata realizată de terţ stinge obligaţia pe care împrumutatul o avea faţă de împrumutător.
9. Dacă împrumutatul pretinde executarea obligaţiei de restituire, el va trebui să dovedească existenţa acesteia, iar dacă împrumutatul pretinde stingerea obligaţiei prin plată, acestuia din urmă îi incumbă sarcina dovedirii efectuării plăţii. De regulă, efectuarea plăţii se probează printr-o chitanţă prin care se atestă plata efectuată (chitanţă liberatorie) semnată de către împrumutător, în afară de cazul în care se dovedeşte că a existat o imposibilitate fizică sau morală de a solicita creditorului o asemenea chitanţă (C. Macovei, Contracte civile, p. 281).
10. în actuala reglementare a Codului civil, dovada plăţii se realizează prin orice mijloc de probă, conform dispoziţiilor art. 1499, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cel care plăteşte are dreptul la o chitanţă liberatorie, iar dacă creditorul refuză în mod nejustificat să elibereze chitanţa, debitorul are dreptul să suspende plata. Stingerea obligaţiei de plată este prezumată în cazul în care creditorul realizează remiterea voluntară a înscrisului original constatator al creanţei, către debitor, însă această prezumţie este relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară, în situaţia în care una dintre părţi este interesată să dovedească stingerea obligaţiei pe altă cale. Dacă înscrisul original remis voluntar este întocmit în formă autentică, creditorul are dreptul să probeze că remiterea s-a făcut pentru un alt motiv decât stingerea obligaţiei, însă se prezumă, până la proba contrară, că intrarea în posesia înscrisului original al creanţei s-a făcut printr-o remitere voluntară din partea creditorului.
11. Dacă plata se face prin virament bancar, ordinul de plată semnat de debitor şi vizat de instituţia de credit plătitoare prezumă efectuarea plăţii, până la proba contrară. Debitorul are oricând dreptul să solicite instituţiei de credit a creditorului o confirmare, în scris, a efectuării plăţii prin virament, confirmare care face dovada plăţii.
12. Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă. în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.
JURISPRUDENŢĂ
1. Oispoziţiile art. 1578 alin. (2) C. civ. 1864, potrivit cărora, în cazul împrumutului în bani, la scadenţă trebuie să fie restituită suma împrumutată, indiferent de scăderea sau sporirea valorii banilor, nu sunt aplicabile atunci când nu a fost determinată convenţional o „epocă a plăţii", iar debitorul, într-o perioadă previzibil inflaţionistă, profitând de nestipularea termenului de restituire, nu a achitat voit suma timp îndelungat, tocmai pentru a determina, prin neexecutarea obligaţiei, scăderea valorii banilor împrumutaţi (I.C.C.J., s. civ., dec. nr. 2081/2002).
2. Calitatea de administrator la societatea împrumutată, cu răspunderea legală şi convenţională specifică - angajament asumat şi prin raportul de activitate semnat de acesta nu exclude garantarea personală a restituirii împrumutului. Sumele de bani au fost acordate societăţii cu titlu de sprijin financiar. Această intenţie rezultă explicit din convenţia în care s-a stipulat că suma acordată ca sprijin financiar „nu este purtătoare de dobândă", dar şi din alte documente ale societăţii. Drept urmare, în cazul de faţă, prin voinţa părţilor, operant este principiul nominalismului reglementat de art. 1578 C. civ. 1864, nejustificându-se actualizarea sumei împrumutate (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1014/2006).
3. împrumutătorul nu poate invoca nerestituirea sumelor împrumutate, pe motiv că plata nu s-a făcut în dolari SUA, deoarece principiul nominalismului monetar înscris în art. 1578 C. civ. 1864 are doar valoare supletivă, iar împrumutătorul, care a consimţit la primirea echivalentului în lei a sumei împrumutate, a înţeles să accepte schimbarea condiţiilor de restituire a împrumutului [C.A. laşi, dec. civ. nr. 642/2000, în C.P.J.C.C.A. laşi 2000).
4. în virtutea principiului forţei obligatorii a contractelor, consacrat prin dispoziţiile art. 969 C. civ. 1864, pârâta împrumutată avea obligaţia de a respecta clauzele contractuale stipulate, executând prestaţia asumată, la termenul stabilit, iar conform principiului relativităţii efectelor actelor juridice, stabilit de prevederile art. 973 C. civ. 1864, îndeplinirea obligaţiei se face faţă de partea cocontractantă, plata făcută unui terţ nefiind de natură să-l exonereze pe debitor de sarcina restituirii împrumutului (C.A. Craiovo, s. civ., dec. nr. 4055/2001, în B.J.C.P.J. 2001, p. 100).