Art. 2199 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii comune Contractul de asigurare
| Comentarii |
|
CAPITOLUL XVI
Contractul de asigurare
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Contractul de asigurare
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Art. 2199
Noţiune
(1) Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.
(2) Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activităţi ale acesteia şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare.
| ← Art. 2198 Noul cod civil Deschiderea forţată a casetei de... | Art. 2200 Noul cod civil Forma şi dovada Dispoziţii comune... → |
|---|
Legea
Citește mai mult
nr. 136/1995 şi conţinutul lor a fost preluat în termeni aproape identici în art. 2199-2241 Noul Cod CivilNormele legale mai sus menţionate nu conţin o definiţie expresă a contractului de asigurare, dar cuprind suficiente reglementări pe baza cărora se poate formula o definiţie a acestuia.
Astfel, potrivit prevederilor art. 2199 Noul Cod Civil, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.
Apoi, art. 2223 Noul Cod Civil dispune că, în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
în asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane îndreptăţite (art. 2214 C. civ).
în sfârşit, art. 2227 Noul Cod Civil prevede că, prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizaţia de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parţială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.
Pe baza textelor de lege citate, definim contractul de asigurare ca fiind contractul în temeiul căruia asiguratul se obligă să plătească o sumă de bani, denumită primă de asigurare, unui asigurător, cu obligaţia acestuia ca, la producerea riscului asigurat, să acorde asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizaţie de asigurare, în limitele şi la termenele convenite.
1. Prin indicarea beneficiarului asigurării, s-a reţinut existenţa unei stipulaţii pentru altul, care îndeplineşte condiţiile de valabilitate, constând în voinţa certă, neîndoielnică de a stipula în favoarea altei persoane şi existenţa unui terţ beneficiar determinat sau determinabil. Voinţa reclamantei de a stipula în favoarea pârâtei a fost exprimată în mod clar şi neechivoc prin semnarea certificatului de asigurare în care este inclusă clauza respectivă, aşa încât nu poate invoca lipsa consimţământului său, iar în ceea ce îl priveşte pe terţul beneficiar, consimţământul
Citește mai mult
acestuia nu este necesar, el nefiind parte în contract (I.C.C.J, s. com., dec. nr. 1486/2006, nepublicată).2. Riscurile cuprinse în asigurare sunt de strictă interpretare, astfel că ele nu pot fi extinse şi la alte riscuri neprevăzute în normele de asigurare, deoarece, pe lângă că asigurătorul nu poate să răspundă decât pentru ceea ce s-a obligat, aceasta ar fi de natură să tulbure echilibrul financiar al operaţiunilor de asigurare, în care prima trebuie să corespundă unei anumite probabilităţi statistice (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 377/1961, în 1.6. Mihuţd, A. Lesviodox, Repertoriu 1952-1969, p. 384).
1. Spre deosebire de vechea reglementare, avem o completare a definiţiei contractantului asigurării, în
Citește mai mult
sensul că acesta poate fi contractant şi pentru alte asigurări decât acelea de persoane, respectiv pentru bunuri sau activităţi ale acesteia. Această completare nu face altceva decât să consacre legislativ ceea ce în asigurări se practica deja.2. Din definiţia contractului de asigurare se desprind anumite caracteristici juridice: contractul de asigurare este un contract consensual, sinalagmatic, unic, cu executare succesivă, cu titlu oneros, aleatoriu şi de adeziune.
3. O primă trăsătură a contractului de asigurare o constituie faptul că el are un caracter sinalagmatic, adică părţile care intervin în asigurare se obligă reciproc. Astfel, asiguratul sau contractantul asigurării se obligă să plătească prima de asigurare, iar asigurătorul să acorde asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit, o despăgubire, în cazul asigurării de bunuri sau de răspundere civilă, ori indemnizaţia de asigurare, dacă este vorba de asigurare de persoane, condiţionat de producerea fenomenului sau evenimentului prevăzut în contract. înseamnă, deci, că între cele două părţi apar raporturi de genul celor existente între creditor şi debitor, iar obligaţiile dintre ele se caracterizează nu numai prin reciprocitate, ci şi prin interdependenţă.
4. în literatura juridică s-a pus problema dacă se mai poate vorbi de o corelaţie între obligaţiile reciproc asumate de fiecare dintre părţi, cât timp riscul nu s-a realizat (V. Login, Regimul juridic al asigurărilor de stat, Ed. Ştiinţifică, 1962, p. 80). Este de netăgăduit faptul că obligaţiile asigurătorului sunt supuse unei condiţii, întrucât asigurarea se referă la un risc incert, deci nu se ştie dacă evenimentul asigurat se va produce sau nu. Drept urmare, asigurătorul nu datorează indemnizaţia la care s-a obligat decât la producerea evenimentului viitor şi incert. Această constatare nu înlătură însă caracterul sinalagmatic al contractului, deoarece el dă naştere la obligaţii reciproce, fiecare dintre ele servind drept cauză pentru cealaltă parte. între obligaţiile părţilor există o legătură definitivă, iar reciprocitatea lor nu poate fi înlăturată de un eveniment viitor şi incert (M. Picard şi A. Besson, Les assurances terrestres en droit frangais, Tome premier, Le contrat de assurance, Quatrieme edition, Paris, 1975, p. 69).
5. Faptul că obligaţia asiguratului (a contractantului asigurării) este născută şi actuală, în timp ce aceea a asigurătorului este condiţională (depinzând de producerea evenimentului asigurat) nu pune în discuţie această caracterizare a contractului, cu atât mai mult cu cât se poate spune că asigurătorul îşi asumă o obligaţie certă, de acoperire a riscului, încă din momentul încheierii contractului. Desigur că există la contractul de asigurare particularitatea lipsei de simultaneitate a obligaţiilor, de vreme ce obligaţia asiguratului de a plăti prima se execută mai înainte, pe când executarea obligaţiei asigurătorului este condiţionată de producerea evenimentului viitor şi incert, însă existenţa însăşi a contractului nu este afectată. Dimpotrivă, dacă existenţa contractului ar fi supusă realizării riscului, asiguratul nu ar mai fi obligat să plătească prima decât în ipoteza ivirii cazului asigurat. Pe de altă parte, când asiguratul ar plăti prima şi evenimentul asigurat nu s-ar produce în timpul validităţii contractului, acesta ar fi în drept să ceară restituirea acesteia, ceea ce ar contrazice însăşi noţiunea de asigurare.
6. O altă trăsătură a contractului de asigurare este aceea că el este un contract cu titlu oneros, deoarece părţile din asigurare urmăresc realizarea unor scopuri bine precizate. Astfel, asiguratul urmăreşte obţinerea despăgubirii sau a sumei asigurate, după caz, iar asigurătorul formarea fondului de asigurare necesar acoperirii răspunderilor asumate şi realizării unui anumit profit. Convenţia prin care asiguratul stipulează ca beneficiul asigurării să revină unei terţe persoane nu schimbă caracterul oneros al contractului.
7. Contractul de asigurare este un contract cu executare succesivă. Aceasta înseamnă că asigurătorul şi asiguratul au dreptul la prestaţiile prevăzute în contractul de asigurare până în momentul când acesta îşi pierde valabilitatea. Executarea contractului nu are loc dintr-o dată, printr-o singură prestaţie, asigurătorul continuă în mod constant a acorda protecţie asiguratului, prin acoperirea riscului, iar asiguratul este obligat a plăti primele la termenele stabilite. Executarea succesivă a contractului determină următoarele consecinţe: a) regulile rezoluţiunii nu sunt aplicabile contractului de asigurare, b) partea care şi-a îndeplinit obligaţia are dreptul la contraprestaţia co-contractantului până la desfiinţarea contractului, c) neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiilor sale nu produce efecte decât pentru viitor şi, ca urmare, primele plătite pentru perioada anterioară rezilierii nu se restituie asiguratului.
8. Cu toate acestea, contractul de asigurare este unic pe toată perioada pentru care el s-a încheiat, atât în ceea ce priveşte riscul asigurat, cât şi obligaţiile ce revin părţilor. Prin plata primei de asigurare în mai multe rate şi la anumite termene precis stabilite nu înseamnă că avem de face cu o divizare a contractului într-un număr de contracte echivalent cu numărul perioadelor de plată a primei, ci această divizare interesează numai modul de plată al primei.
9. Unicitatea contractului de asigurare dă naştere la consecinţe juridice importante: pe timpul valabilităţii sale contractul este guvernat de condiţiile stabilite la momentul încheierii; calculul primei anuale se face de asigurător raportându-se la întreaga durată a contractului.
10. Caracteristic pentru contractul de asigurare este şi faptul că are caracter aleatoriu, deoarece prin încheierea lui se urmăreşte acoperirea consecinţelor unui fenomen (eveniment) incert. Cu alte cuvinte, pentru asigurat prestaţia sa - concretizată în plata primei de
asigurare - nu are un echivalent cert, deoarece el are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată numai în măsura în care se produce riscul asigurat în perioada de valabilitate a asigurării. în ceea ce-l priveşte pe asigurător, încasarea primelor de asigurare este certă, pe când obligaţia sa de a achita despăgubirea sau suma asigurată are un caracter întâmplător, ea intervenind doar în cazul producerii riscului asigurat.
11. Printre trăsăturile contractului de asigurare figurează şi aceea că el este un contract de adeziune, ceea ce înseamnă că numai asigurătorul stabileşte clauzele contractuale, iar asiguratul nu poate veni cu contrapropuneri, ci el poate să le accepte sau să refuze încheierea contractului.
12. Din punctul de vedere al formei cerute pentru încheierea sa valabilă, asigurarea este un contract consensual. Aşadar, este suficient acordul de voinţă al părţilor contractante pentru a fi în prezenţa unui contract de asigurare valabil. Prin urmare, nu este necesară o formă specială de manifestare a voinţei, acordul părţilor asupra elementelor esenţiale ale contractului fiind decisiv pentru încheierea lui valabilă. Chiar dacă art. 2200 NCC prevede încheierea acestuia în formă scrisă, această reglementare se referă expres la probă, iar nu la valabilitatea contractului. Faţă de reglementarea dată, forma scrisă este cerută numai ad probationem.
13. Părţile contractului de asigurare le regăsim identificate în chiar noţiunea contractului de asigurare, art. 2199 NCC nominalizându-i pe contractantul asigurării, asiguratul, asigurătorul, beneficiarului asigurării sau terţul păgubit, aceştia doi din urmă nefiind însă părţi în contract.
14. Asigurătorul este persoana juridică (societatea de asigurare) care, în schimbul primei de asigurare încasate de la asiguraţi, îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamităţi naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în viaţa persoanelor asigurate sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde - în baza legii - faţă de terţe persoane.
15. Asiguratul este persoana fizică sau juridică (clientul) care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, îşi asigură bunurile împotriva anumitor calamităţi naturale sau accidente, ori persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viaţa sa, precum şi persoana fizică sau juridică ce se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terţe persoane.
16. în cadrul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă, în calitate de asiguraţi pot apărea atât persoane juridice, cât şi diferite persoane fizice.
17. La asigurările de persoane, în calitate de asigurat poate apărea orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile prevăzute în actele normative.
18. Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată fără însă ca aceasta să fie parte la contractul de asigurare. Uneori, terţa persoană care devine beneficiarul asigurării este indicată în mod expres, de către asigurat, în contractul (poliţa) de asigurare. Alteori, desemnarea beneficiarului asigurării se face în cursul executării contractului de asigurare prin declaraţie scrisă, comunicată de asigurat societăţii de asigurare, ori prin testament. De menţionat că beneficiarul asigurării este desemnat şi prin condiţiile de asigurare (de exemplu, soţul, moştenitorii legali etc.). Când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi sau moştenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu condiţia ca asiguratul să nu fi dispus altfel.
19. Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică ce poate încheia un contract de asigurare, fără însă ca aceasta să obţină calitatea de asigurat.