Art. 2239 Noul cod civil Coasigurarea Coasigurarea, reasigurarea şi retrocesiunea Contractul de asigurare

În ceea ce îl priveşte pe asigurător, Legea nr. 32/2000 (art. 11) prevede că activitatea de asigurare în România poate fi exercitată numai de:

a) persoane juridice române constituite ca societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi mutuale, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

b) asigurători sau reasigurători autorizaţi în statele membre, care desfăşoară activitate de asigurare sau reasigurare pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii;

c) sucursalele aparţinând unor societăţi-mamă guvernate de legi dintr-un stat terţ, autorizate de

Citește mai mult

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

d) filialele unor asigurători sau reasigurători din state terţe, autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

e) asigurători sau reasigurători care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni (SE - Societas Europaea).

Prin urmare, potrivit textului de lege enunţat, în orice contract de asigurare nu pot avea calitatea de asigurător decât societăţile comerciale de asigurare şi societăţile mutuale de asigurare. De asemenea, în virtutea principiului libertăţii de stabilire şi de prestare a serviciilor pe teritoriul UE, asigurările mai pot fi încheiate şi de către sucursalele asigurătorilor din statele membre sau aparţinând Spaţiului Economic European.

În raporturile de asigurare mai pot fi implicaţi şi coasigurătorii sau reasigurătorii. Coasigurătorii însă nu sunt părţi ale aceluiaşi contract de asigurare, ci asiguratul se asigură pentru aceleaşi riscuri la mai multe societăţi de asigurare, dar prin contracte de asigurare distincte. Drept urmare, fiecare coasigurător este parte într-un contract de asigurare încheiat cu asiguratul, şi nu acelaşi contract de asigurare are mai mulţi asigurători. Asigurătorii răspund doar pentru cota de risc contractată, astfel că între aceştia nu se creează raporturi de solidaritate. Regula este consacrată în mod expres de Codul civil care, în art. 2239 alin. 1 prevede: „Coasigurarea este operaţiunea prin care 2 sau mai mulţi asigurători acoperă acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta”, iar în alin. 2 dispune că „fiecare coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract”.

Reasigurarea este operaţiunea de asigurare a asigurătorului. Din această cauză, reasigurătorul nu este parte în contractul încheiat între asigurat şi asigurător. O legătură există totuşi, prin aceea că asigurătorul, după ce contractează cu asiguratul, pentru riscurile subscrise se asigură la rândul lui la un reasigurător. Tehnica reasigurării este practicată de către operatorii de asigurare, în special pentru riscurile cu impact deosebit, precum poluarea, riscurile nucleare, explozive, inflamabile, etc. Caracteristic reasigurării este faptul că, la producerea riscului asigurat, asiguratul sau terţul păgubit nu au acţiune în despăgubiri împotriva reasiguratorului.

Soluţia este consacrată expres de Codul civil care, în art. 2240 alin. 3, prevede că „reasigurarea nu stinge obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte niciun raport juridic între asigurat şi reasigurător”. Aceasta înseamnă că, după plata despăgubirilor, societatea de asigurare plătitoare se va putea îndrepta împotriva reasiguratorului pentru partea din risc reasigurată. Asiguratul, fiind terţ faţă de raporturile de reasigurare dintre asigurător şi reasigurător, nu are acţiune directă împotriva acestuia din urmă.