Art. 2243 Noul cod civil Modurile de constituire Contractul de rentă viageră
| Comentarii |
|
CAPITOLUL XVII
Contractul de rentă viageră
Contractul de rentă viageră
Art. 2243
Modurile de constituire
(1) Renta viageră poate fi constituită cu titlu oneros, în schimbul unui capital de orice natură, sau cu titlu gratuit şi este supusă, sub rezerva dispoziţiilor capitolului de faţă, regulilor proprii ale actului juridic de constituire.
(2) Atunci când renta viageră este stipulată în favoarea unui terţ, chiar dacă acesta o primeşte cu titlu gratuit, contractul nu este supus formei prevăzute pentru donaţie.
| ← Art. 2242 Noul cod civil Noţiune Contractul de rentă viageră | Art. 2244 Noul cod civil Constituirea pe durata vieţii mai... → |
|---|
1. Capitalul dat pentru constituirea rentei nu este rambursabil nici în timpul vieţii, nici după moartea debierentierului (Cas. I, dec. nr. 157-1968, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IV, p. 104).
2. Constituirea unui uzufruct cu clauza transmiterii şi a nudei proprietăţi la moartea proprietarei, în schimbul unei rente viagere, constituie un act de înstrăinare şi, prin urmare, intră în sfera de aplicare a dispoziţiile legale privind înstrăinările de imobile (Trib. reg. Braşov, dec. nr. 2225/1956, cu notă de V. Rămureanu, în L.P. nr. 10/1956, p. 1258, în I.G. Mihuţă, A. Lesviodax, Repertoriu 1952-1969, p. 392).
► „Art. 1639. Rendita pe viaţă se poate înfiinţa cu titlu oneros (C. civ. 1635)";
► „Art. 1640. (1) Ea se poate constitui şi cu titlu gratuit, prin donaţiune între vii sau prin testament. (2) Trebuie însă atunci să fie revestită de formele cerute de legi pentru asemenea acte (C. civ. 550, 800 şi urm., 813, 856, 900, 1641,1650)".
1. în cazul rentei cu titlu oneros, obiectul prestaţiei credirentierului este „un capital de orice natură". Ca atare, obiectul prestaţiei credirentierului îl poate constitui orice bun imobil sau mobil, inclusiv o sumă de bani.
Citește mai mult
Având în vedere efectul translativ de proprietate al contractului, se cere a fi îndeplinită şi condiţia ca cel care înstrăinează să fie proprietarul bunului transmis. Obiectul prestaţiei debirentierului constă într-o sumă de bani, ce urmează a fi plătită periodic, într-un cuantum stabilit prin acordul de voinţă al părţilor (C. Macovei, op. cit., p. 302).2. în cazul în care credirentierul a plătit o sumă de bani, renta nu constituie dobândă şi, deci, nu sunt incidente restricţiile legale privitoare la dobândă (cuantum maxim, prohibiţia anatocismului, interzicerea plăţii anticipate), deoarece renta nu se plăteşte ca echivalent aleatoriu al capitalului însuşi, pe care îl absoarbe (Mazeaud, op. cit., voi. III, p. 1266, Ph. Malaurie, L. Aynes, op. cit., p. 453; Fr. Deak, op. cit., p. 571).
3. Deşi renta viageră se constituie în mod obişnuit cu titlu oneros, ea poate fi constituită şi cu titlu gratuit, prin donaţie sau prin testament. în aceste cazuri, constituirea rentei este supusă regulilor de formă şi de fond prevăzute pentru donaţii şi testamente (forma actului, capacitate, revocare, reducţiune etc.) Aceste reguli sunt aplicabile şi dacă titularul rentei -constituite cu titlu oneros sau cu titlu gratuit - o donează unui terţ, ceea ce este posibil întrucât renta nu are caracter strict personal. Este însă evident că renta se va plăti terţului numai până în momentul morţii credirentierului iniţial (Fr. Deak, op. cit., p. 574).
4. în situaţia în care renta viageră are ca obiect preţul unui imobil sau o sumă de bani mai mică decât venitul imobilului sau, după caz, capitalul transmis sau egale cu acestea, suntem în prezenta unei donaţii (R. Niţoiu, Teoria generala a contractelor aleatorii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2003, p. 131). în acelaşi sens, s-a arătat că renta viageră reprezintă o donaţie în privinţa bunului înstrăinat (iar nu un contract aleatoriu) şi în ipoteza în care renta s-a stipulat în mod fictiv sau dacă veniturile bunului înstrăinat (de exemplu chiria imobilului sau dobânzile capitalului plătit) acoperă ratele de rentă (Fr. Deak, op. cit., nota subsol 167, p. 574).
5. Per a contrario, dacă datoriile sunt mai mari decât venitul imobilului sau capitalul, după caz, suntem în prezenţa unei stări de fapt care ridică întrebarea dacă renta viageră este un contract cu titlu oneros sau unul cu titlu gratuit. S-a considerat că, fiind vorba de o chestiune de fapt, calificarea este atributul instanţei. Judecătorul este suveran în a aprecia caracterul oneros sau cu titlu gratuit al constituirii de rentă ori de câte ori din actul din care se nasc raporturile juridice de rentă viageră nu rezultă care este acest titlu (R. Niţoiu, op. cit., p. 132; I. Dogaru, Drept civil. Contracte civile speciale, Ed. C.H. Beck, 2004, p. 760).
6. Dacă în executarea unei obligaţii naturale se constituie o rentă viageră, considerăm că nu suntem în prezenţa unei liberalităţi, pentru că, în ultimă instanţă, obligaţia naturală este totuşi o obligaţie supusă reparării voluntare de către debitorul ei. Astfel, dacă constituirea rentei este voluntară, aceasta nu va fi supusă regulilor de formă ale donaţiei, tocmai pentru că este vorba de executarea unei obligaţii valabile (I. Dogaru, op. cit., p. 760).
7. Există şi unii autori care atribuie caracter aleatoriu şi contractului de rentă viageră constituită cu titlu gratuit. Se utilizează ca argument în acest sens ideea că şi debirentierul este supus unui risc de a-şi vedea spulberate speranţele în cazul în care credirentierul trăieşte mai mult decât a anticipat (sperat) debirentierul (Mazeaud, op. cit., p. 1264, nr. 1622).
8. Creditorul nu devine în mod obligatoriu credirentier. Dacă renta viageră se constituie în favoarea unui terţ, nu a celui care a înstrăinat bunul sau a plătit capitalul (stipulaţie pentru altul), terţul beneficiar are calitatea de credirentier. Stipulantul contractează cu intenţia de a-l gratifica pe beneficiar astfel încât în raporturile dintre ei renta este supusă regulilor de fond prevăzute pentru donaţii; în raporturile dintre stipulant (creditor) şi debirentier, contractul este cu titlu oneros şi are caracter aleatoriu (îndrumar notarial, voi. II, p. 172).
9. în ipoteza în care renta nu s-a stipulat în favoarea persoanei care a înstrăinat bunul sau a plătit suma de bani, ci în beneficiul unui terţ, ne aflăm în prezenţa unei stipulaţii pentru altul, în care stipulantul este constituitorul, debirentierul este promitentul iar credirentierul este terţul beneficiar (C Hamangiu, I. Rosetti-Bălânescu, Al. Boicoianu, op. cit., p. 632). Renta constituită în astfel de condiţii - deşi contractul este cu titlu oneros şi are un caracter aleatoriu - este supusă regulilor de fond prevăzute pentru donaţii (capacitate, reducţiune, revocare) pentru că stipulantul contractează cu intenţie liberală, dar nu se aplică condiţiile de formă ale donaţiilor. într-adevăr, renta astfel constituită este o donaţie indirectă, rezultând dintr-o stipulaţie pentru altul (făcută donandi causa), iar pentru donaţiile indirecte nu se cere respectarea formei solemne (Fr. Deak, op. cit., p. 575).
10. Cu toate că dreptul terţului beneficiar se naşte direct şi nemijlocit în patrimoniul său, acesta trebuie să accepte donaţia, indiferent în ce modalităţi, deoarece până la acceptare (potrivit art. 1013 „cât timp ofertantul nu a luat cunoştinţă de acceptarea destinatarului", n.a.), constitutorul o poate revoca (G. Baudry - Lacantinerie, A. Wahl, op. cit., p. 102).
11. Devenită irevocabilă prin acceptare, donaţia indirectă făcută terţului este raportabilă şi reductibilă, precum şi nulă, dacă beneficiarul este incapabil de a o primi. în această ultimă situaţie, renta viageră se va executa în beneficiul constitutorului sau al avânzilor săi cauză (L Guillouard, op. cit., p. 200; M.M. Pivniceru, op. cit., p. 209).
12. Să luăm următorul exemplu: A (creditor) transmite nuda proprietate asupra unui imobil lui B (debirentier), cu obligaţia pentru acesta de a plăti o rentă către C (credirentier); totodată, A îi constituie cu titlu gratuit lui C, care este tatăl său, uzufructul viager asupra aceluiaşi imobil. Aşadar, C beneficiază de un uzufruct viager constituit de fiul său A, prin intermediul unei donaţii indirecte, şi de o rentă viageră constituită de acelaşi A, dar care trebuie să-i fie plătită de B prin efectul stipulaţiei pentru altul. Potrivit art. 1284 alin. (2) NCC, prin efectul stipulaţiei, beneficiarul (C) dobândeşte dreptul de a cere direct promitenţilor (A şi B) executarea prestaţiilor la care fiecare s-a obligat: A să-i constituie animus donandi uzufructul, iar B să-i plătească renta. Art. 1285 NCC reglementează condiţiile privind persoana beneficiarului; prin derogare de la aceste prevederi, în cazul contractului de rentă este obligatoriu ca beneficiarul (C) să fie o persoană determinată, nu numai determinabilă, conform dreptului comun. De asemenea, C trebuie să fie în viaţă (să existe), condiţie cerută nu numai de art. 1285 NCC, ci şi prin interpretarea per a contrario a art. 2246 NCC. în caz contrar, (dacă C ar fi fost decedat), renta profita lui A (creditorul), care devine astfel, credirentier. Spre deosebire de Codul civil de la 1864, noua reglementare stabileşte obligaţia terţului beneficiar să opteze, în sensul că acceptă sau nu stipulaţia. Dacă (C) nu acceptă uzufructul şi/sau renta, dreptul său se consideră a nu fi existat niciodată. Pe de altă parte, A poate să revoce atât constituirea de uzufruct, cât şi renta, atât timp cât acceptarea lui C nu a ajuns la el. De principiu, dacă A nu a revocat-o, C are dreptul să o accepte şi după decesul fiului său (art. 1286 NCC). în privinţa constituirii uzufructului, (A) este singurul îndreptăţit să se pronunţe asupra revocării acestei donaţii indirecte; nici creditorii, nici moştenitorii nu au dreptul să o facă în numele său. Oferta de donaţie poate fi revocată cât timp A (ofertantul) nu a luat cunoştinţă de acceptarea lui C (destinatarul). Incapacitatea sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării. Oferta nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei. Moştenitorii destinatarului (C) pot însă comunica acceptarea făcută de acesta (art. 1013 NCC). în privinţa constituirii rentei, A nu o poate însă revoca fără acordul debirentierului; B, în calitate de promitent (în cadrul stipulaţiei pentru altul), are tot interesul să o execute. Aşadar, revocarea rentei făcută de A ar produce efecte faţă de C din momentul în care ajunge la B. Dacă nu a fost desemnat un alt beneficiar în afară de C, revocarea îi profită lui A sau moştenitorilor acestuia (art. 1287 NCC), deci obligaţia de rentă nu se stinge. în concluzie, spre deosebire de Codul civil de la 1864, care nu prevedea expres obligaţia beneficiarului de a accepta şi comunica acceptarea către creditor, din interpretarea coroborată a textelor la care ne-am referit mai sus, rezultă existenţa acestei obligaţii. Beneficiarul uzufructului şi al rentei din exemplul de mai sus (C) are obligaţia să accepte donaţia indirectă făcută de A în folosul său şi în scopul ca dreptul de uzufruct asupra imobilului să fie notat în cartea funciară. Faţă de acest aspect, o simplă acceptare tacită (la care făcea referire în mod constant doctrina anterioară) nu mai este suficientă (îndrumar notarial, voi. II, p. 173).
Creditorul nu devine în mod obligatoriu credirentier. Dacă renta viageră se constituie în favoarea unui terţ, nu a celui care a înstrăinat bunul sau a plătit capitalul (stipulaţie pentru altul), terţul beneficiar are calitatea de credirentier. Stipulantul contractează cu intenţia de a-l gratifica pe beneficiar astfel încât în raporturile dintre ei renta este supusă regulilor de fond prevăzute pentru donaţii; în raporturile dintre stipulant (creditor) şi
Citește mai mult
debirentier, contractul este cu titlu oneros şi are caracter aleatoriu.Obligaţia debirentierului se poate naşte:
– în contraprestaţia transmiterii bunului sau capitalului;
– din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale (de exemplu, provocarea incapacităţii de muncă în urma unui accident de circulaţie poate fi indemnizată prin rentă);
– cu intenţia de a gratifica pe credirentier (animus donandi).
Obiectul prestaţiei debitorului îl constituie renta, care poate consta într-o sumă de bani sau alte bunuri fungibile.
Contractul de rentă trebuie să îmbrace forma autentică, obligatorie pentru înscrierea în cartea funciară a drepturilor tabulare; donaţia sau testamentul necesită forma solemnă, indiferent de obiectul lor.
Să luăm următorul exemplu: A (creditor) transmite nuda proprietate asupra unui imobil lui B (debirentier), cu obligaţia pentru acesta de a plăti o rentă către C (credirentier); totodată, A îi constituie cu titlu gratuit lui C, care este tatăl său, uzufructul viager asupra aceluiaşi imobil. Aşadar, C beneficiază de un uzufruct viager constituit de fiul său A, prin intermediul unei donaţii indirecte, şi de o rentă viageră constituită de acelaşi A, dar care trebuie să-i fie plătită de B prin efectul stipulaţiei pentru altul.
Potrivit art. 1.284 alin. (2) NCC, prin efectul stipulaţiei, beneficiarul (C) dobândeşte dreptul de a cere direct promi tenţilor (A şi B) executarea prestaţiilor la care fiecare s-a obligat: A să-i constituie animus donandi uzufructul, iar B să-i plătească renta.
Art. 1.285 NCC reglementează condiţiile privind persoana beneficiarului; prin derogare de la aceste prevederi, în cazul contractului de rentă este obligatoriu ca beneficiarul (C) să fie o persoană determinată, nu numai determinabilă, conform dreptului comun. De asemenea, C trebuie să fie în viaţă (să existe), condiţie cerută nu numai de art. 1.285 NCC, ci şi prin interpretarea per a contrario a art. 2.246 NCC. În caz contrar, (dacă C ar fi fost decedat), renta profita lui A (creditorul), care devine astfel, credirentier.
Spre deosebire de Codul civil de la 1864, noua reglementare stabileşte obligaţia terţului beneficiar să opteze, în sensul că acceptă sau nu stipulaţia.
Dacă (C) nu acceptă uzufructul şi/sau renta, dreptul său se consideră a nu fi existat niciodată. Pe de altă parte, A poate să revoce atât constituirea de uzufruct, cât şi renta, atât timp cât acceptarea lui C nu a ajuns la el. De principiu, dacă A nu a revocat-o, C are dreptul să o accepte şi după decesul fiului său (art. 1.286 NCC).
În privinţa constituirii uzufructului, (A) este singurul îndreptăţit să se pronunţe asupra revocării acestei donaţii indirecte; nici creditorii, nici moştenitorii nu au dreptul să o facă în numele său.
Oferta de donaţie poate fi revocată cât timp A (ofertantul) nu a luat cunoştinţă de acceptarea lui C (destinatarul). Incapacitatea sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării. Oferta nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei.
Moştenitorii destinatarului (C) pot însă comunica acceptarea făcută de acesta (art. 1.013 NCC).
În privinţa constituirii rentei, A nu o poate însă revoca fără acordul debirentierului; B, în calitate de promitent (în cadrul stipulaţiei pentru altul), are tot interesul să o execute. Aşadar, revocarea rentei făcută de A ar produce efecte faţă de C din momentul în care ajunge la B. Dacă nu a fost desemnat un alt beneficiar în afară de
C, revocarea îi profită lui A sau moştenitorilor acestuia (art. 1.287 NCC), deci obligaţia de rentă nu se stinge.
În concluzie, spre deosebire de Codul civil de la 1864, care nu prevedea expres obligaţia beneficiarului de a accepta şi comunica acceptarea către creditor, din interpretarea coro borată a textelor la care ne-am referit mai sus, rezultă existenţa acestei obligaţii.
Beneficiarul uzufructului şi al rentei din exemplul de mai sus (C) are obligaţia să accepte donaţia indirectă făcută de A în folosul său şi în scopul ca dreptul de uzufruct asupra imobilului să fie notat în cartea funciară. Faţă de acest aspect, o simplă acceptare tacită (la care făcea referire în mod constant doctrina anterioară) nu mai este suficientă.