Art. 2240 Noul cod civil Reasigurarea Coasigurarea, reasigurarea şi retrocesiunea Contractul de asigurare
| Comentarii |
|
Contractul de asigurare
SECŢIUNEA a 6-a
Coasigurarea, reasigurarea şi retrocesiunea
Art. 2240
Reasigurarea
(1) Reasigurarea este operaţiunea de asigurare a unui asigurător, în calitate de reasigurat, de către un alt asigurător, în calitate de reasigurator.
(2) Prin reasigurare:
a) reasiguratorul primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării;
b) reasiguratul cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasiguratorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării.
(3) Reasigurarea nu stinge obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte niciun raport juridic între asigurat şi reasigurator.
| ← Art. 2239 Noul cod civil Coasigurarea Coasigurarea, reasigurarea... | Art. 2241 Noul cod civil Retrocesiunea Coasigurarea,... → |
|---|
► „Art. 46. (1) Reasigurarea este operaţiunea de asigurare a unui asigurător de către alt asigurător, primul fiind reasigurat, iar al doilea, reasigurator. (2) Prin reasigurare: a) asigurătorul, în calitate de reasigurator, primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării; b) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasiguratorul
Citește mai mult
contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării; c) prin operaţiunea de retrocesiune reasiguratorul poate ceda, la rândul său, o parte din riscul acceptat";► „Art. 47. Reasigurarea nu stinge obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte nici un raport juridic între asigurat şi reasigurator".
1. Contractul de reasigurare este un contract consensual, sinalagmatic, oneros, aleatoriu, cu executare succesivă şi de adeziune (...). în legislaţia internaţională, nu se prevăd condiţiile de formă ale contractului de reasigurare, pentru a fi valid. De cele mai multe ori, contractele de reasigurare se încheie în formă scrisă, fără a îmbrăca însă forma poliţelor de asigurare (I. Sferdian, op. cit., p. 27).
2. Reasigurarea reprezintă modalitatea prin care societăţile de asigurare se protejează pentru riscurile pe care le-au subscris prin contractele de asigurare directă.
3. Dacă obiectul asigurării este divers, în sensul că poate fi reprezentat de bunurile asiguratului, răspunderea acestuia faţă de terţi, viaţa sau integritatea sa corporală, obiectul reasigurării este totdeauna răspunderea ce revine asigurătorului prin contractul de asigurare încheiat cu asiguratul. Astfel, spre deosebire de contractul de asigurare, care nu are, tot timpul, caracter de indemnizaţie, de despăgubire, contractul de reasigurare este, în toate cazurile, o asigurare de daune, o asigurare a patrimoniului reasiguratului care urmează să fie reîntregit cu o parte a indemnizaţiei plătite de el asiguratului (I. Sferdian, op. cit., p. 26).
4. Reasigurarea poate fi: a) reasigurare de cotă fixă; b) reasigurare de excedent.
5. Reasigurării de cotă fixă i se mai spune reasigurare de cotă-parte. Este forma reasigurării în care reasigurătorul preia o anumită fracţiune din riscurile de acelaşi fel contractate de reasigurat (de exemplu, 25% sau 50% etc.) corespunzătoare din indemnizaţiile de asigurare plătite de asigurător direct asiguraţilor. Din definiţia dată reasigurării de cotă fixă se degajă următoarele idei: a) reasigurătorul preia o anumită fracţiune din riscurile de acelaşi fel (25%, 50% etc.); b) riscurile de acelaşi fel trebuie să fi fost contractate de reasigurat; şi
c) reasigurătorul suportă cota-parte corespunzătoare din indemnizaţiile de asigurare plătite de asigurătorul direct, asiguraţilor (I. Dogaru, op. cit., p. 897)
6. Reasigurarea de excedent - acestui fel de reasigurare i se mai spune reasigurare de prisos. Este acea formă a reasigurării în care reasigurătorul preia partea din riscurile care determină plata unei indemnizaţii peste limita prevăzută în contractul de reasigurare. Din definiţia dată reasigurării de excedent rezultă următoarele elemente: a) reasigurătorul preia partea din riscurile care determină plata indemnizaţiei; b) indemnizaţia trebuie să fie mai mare decât limita în sumă determinată, prevăzută în contractul de reasigurare; c) în cadrul fiecărui contract (poliţă) de asigurare cuprins în reasigurare, asigurătorul direct suportă singur şi definitiv indemnizaţia de asigurare; d) asigurătorul suportă această indemnizaţie până la limita sumei prevăzute în contractul de reasigurare; e) diferenţa (excedentul) plătită asiguratului, în limita sumei de asigurare, se recuperează de la reasigurător; f) prima de reasigurare se stabileşte prin contractul de reasigurare; g) prima de asigurare reprezintă, de principiu, partea corespunzătoare din primele încasate de reasigurat, proporţională cu cota-parte din riscuri, ori de sume asigurate sau de riscuri preluate de reasigurător; şi h) comisionul de reasigurare (contribuţia reasigurătorului la cheltuielile reasiguratului) nu este inclus în prima de asigurare (I. Dogaru, op. cit., p. 897).
7. Contractul de reasigurare produce efecte doar între părţile contractante (reasigurat şi reasigurător), el nu stinge obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte niciun raport juridic între asigurat şi reasigurător. în consecinţă, cedarea în reasigurare a unei părţi din riscuri nu stinge obligaţia asigurătorului direct de a plăti asiguratului indemnizaţia de asigurare datorată la survenirea cazului asigurat şi de a executa alte obligaţii pe care le are faţă de asigurat.
8. De altfel, reasigurarea nu stinge nici drepturile asigurătorului faţă de asigurat (dreptul la primele de asigurare, la acţiunea în regres), ea nu creează nici un raport juridic între asigurat (care este terţ faţă de contractul de reasigurare) şi reasigurător.
9. Calitatea de terţ faţă de contractul de reasigurare o are şi beneficiarul asigurării.
10. Totuşi, nu este incompatibilă cu natura acestui contract obligaţia luată de reasigurator să plătească direct asiguratului. Dacă aceasta se întâmplă, asiguratul în beneficiul căruia a fost introdusă clauza, nu este obligat să o utilizeze, nici chiar dacă a primit-o. El poate cere suma asigurată de la asigurator sau de la reasigurator, după nevoia sa şi acela care s-a recunoscut ca fiind debitorul său nu se va putea libera valid plătind asigurătorului sau masei creditorului său, nici compensând suma reasigurată cu primele datorite lui de asigurător (C. Vivante, op. cit., p. 323).
JURISPRUDENŢĂ
1. în cazul reasigurării, raportul juridic se creează numai între asigurătorul reasigurat şi reasigurator, iar nu şi între acesta din urmă şi persoana vinovată de producerea pagubei. Ca atare, persoana vinovată de producerea pagubei nu poate opune asigurătorului plata efectuată de reasigurator, iar asigurătorul este îndreptăţit să o urmărească pentru încasarea, prin subrogare, a sumei ce a plătit cu titlu de despăgubire (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 638/1979, în CDTD, 1979, p. 59-62, în L. lancovici, op. cit., voi. III, p. 109).