Art. 25 Noul cod civil Subiectele de drept civil Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice

1. Cuvântul „persoană", folosit în text, nu are accepţiunea din vorbirea curentă, ci una tehnico-juridică: pe de o parte, această accepţiune este mai largă decât în vorbirea curentă, în sensul că se referă nu numai la individ (persoana fizică), ci şi la o entitate juridică (persoana juridică); pe de altă parte, are un sens mai restrâns decât în vorbirea curentă, în sensul că nu se referă decât la raporturile sociale ale omului sau entităţii juridice, supuse unei norme de drept (deci numai la raporturile juridice) (T. lonaşcu ş.o., Persoana fizică în dreptul R.P.R., Ed. Academiei, Bucureşti,

Citește mai mult

1963, p. 16).

2. Calitatea de persoană fizică a omului nu priveşte numai relaţiile de drept privat la care acesta participă, ea fiind avută în vedere şi în relaţiile sale de drept public, cum sunt cele de drept fiscal, de drept administrativ şi de drept penal (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, ed. o 2-a, Ed. Sfera juridică, Cluj-Napoca, 2008, p. 83).

3. Persoana fizică este un subiect de drept universal, putând participa la cele mai variate raporturi juridice. Ea intră în raporturi juridice pentru că urmăreşte realizarea unor scopuri personale, satisfacerea unor interese materiale şi spirituale, precum şi exercitarea unor obligaţii impuse de normele juridice sau asumate prin acte juridice.

4. înţelesul juridic al cuvântului de persoană corespunde în domeniul dreptului privat exact ca noţiunea de subiect de raporturi juridice, de fiinţă susceptibilă de a fi subiect de drepturi şi obligaţii (M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. AII Educaţional, Bucureşti, 1998, p. 44). Acest singur înţeles interesează ştiinţa dreptului, care nu se ocupă de persoane decât numai cu privire la reglementarea raporturilor reciproce infinit de variate, ce se nasc între ele (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat de drept civil român, voi. I, Ed. AII, Bucureşti, 1996, p. 133).

5. Pentru a desemna calitatea omului de fiinţă juridică, legiuitorul nu s-a mărginit la a folosi pur şi simplu cuvântul persoană, ci a creat conceptul de persoană fizică, făcând în acest mod diferenţa faţă de persoana juridică - subiect de drept civil. Din această perspectivă, persoana fizică este fiinţa umană privită prin prisma calităţii ei de virtual participant la raporturi juridice şi de virtual titular de drepturi şi obligaţii.

6. Persoana fizică este o denumire convenţională dată omului, ca entitate juridică (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 84). Ea reprezintă suportul material al capacităţii juridice (idem, p. 85). Persoana fizică reprezintă fiinţa umană, care se manifestă în drept, ca individ (T. lonaşcu ş.a. p. 16) şi este titulară de drepturi şi obligaţii în raporturile juridice şi subiect al raporturilor juridice, înzestrată cu drepturi şi obligaţii (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 83; C.T. Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele - în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 61).

7. între persoana fizică şi capacitatea juridică există o relaţie de tip formă-conţinut. Capacitatea juridică reprezintă aptitudinea persoanei fizice de a fi subiect de drept. Numai omul poate fi subiect de drept (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 83-84). Drepturile recunoscute animalelor, în special celor de companie, nu reprezintă de fapt decât obligaţii ale omului faţă de acestea şi faţă de comunitatea din care face parte; dacă animalele ar fi subiecte de drept, drepturile acestora ar trebui să fie opuse celorlalte animale, ar avea obligaţii corelative drepturilor lor, pe când drepturile recunoscute animalelor sunt, în realitate, măsuri de protecţie a lor (idem, p. 84, nota 1 de la subsol; pentru o părere contrară, E. Lupan, I. Sabău-Pop, Tratat de drept civil român. Voi. II. Persoanele, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 12-13).

8. Omul este singura fiinţă care are şi poate avea calitatea de subiect de drept, reglementarea fiind expresă. Animalele sunt din ce în ce mai des protejate prin intermediul normelor, dar nu pot fi subiecte de drept, deoarece nu pot fi titulare ale unor drepturi subiective (Ph. Malaurie, Les personnes. Les incapacites, Ed. Cujas, Paris, 1999, p. 19).

9. Participarea la viaţa juridică doar în calitate de simplu individ s-a dovedit insuficientă pentru satisfacerea nevoilor umane, odată cu creşterea complexităţii sociale. Astfel, în orice legislaţie cu un oarecare grad de dezvoltare, organizarea socială şi dezvoltarea vieţii comerciale au obligat legiuitorul să recunoască existenţa unor subiecte de drept abstracte, distincte de persoanele fizice privite individual (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 248).

10. în doctrina românească, de-a lungul timpului, noţiunii de persoană juridică i s-au dat o multitudine de înţelesuri. Astfel, se arată că „prin persoană morală, juridică sau civilă se înţelege o fiinţă abstractă, intelectuală, creată prin ficţiunea legii" (D. Alexondresco, Explicaţiunea teoreticâ şi practica a dreptului civil român, tomul I, Bucureşti, 1906, p. 256) sau că persoana juridică este „rezultatul unei nevoi reale, consacrat prin procesul de diferenţiere şi de sinteză socială, de diviziune a puterilor care constituie esenţa vieţii" (M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Bucureşti, 1921, p. 50). în literatura juridică mai recentă, persoana juridică este considerată o colectivitate umană (formată prin gruparea mai multor indivizi sau prin asocierea - între ele sau cu asemenea indivizi - a unor grupări de oameni preexistente), care are capacitatea de subiect de drept distinct, dacă se bucură de o organizare de sine stătătoare şi de un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anume scop, în acord cu interesul obştesc (M.N. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil român, voi II, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984, p. 355).

11. în doctrina contemporană se renunţă la definirea persoanei juridice ca un colectiv de oameni, se face chiar o critică a acestor definiţii, deoarece în realitatea curentă există şi persoane juridice individuale, cum ar fi societatea cu răspundere limitată cu asociat unic, deşi predomină persoanele juridice care sunt subiecte colective de drept (C.T. Ungureanu p. 411). Astfel, prin persoană juridică se înţelege o tehnică juridică, prin intermediul căreia îi este atribuită calitatea de subiect de drept unei entităţi distincte, constituită facultativ de către una sau mai multe persoane fizice sau juridice, în formele şi în condiţiile prevăzute de lege (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P Vasilescu p. 252).

12. Nu este destul ca o asociaţie particulară să se constituie, pentru a fi ipso facto o persoană juridică. Această calitate nu o dobândeşte decât prin îndeplinirea anumitor formalităţi, naşterea persoanei juridice fiind condiţionată de un control al anumitor autorităţi publice (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu voi I, p. 517).

13. Pentru o reglementare particulară, a se vedea O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale (M. Of. nr. 328/2008).