Art. 26 Noul cod civil Recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor civile Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice
Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice
Art. 26
Recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor civile
Drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor fizice, precum şi drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite şi garantate de lege.
| ← Art. 25 Noul cod civil Subiectele de drept civil Publicitatea... | Art. 27 Noul cod civil Cetăţenii străini şi apatrizii... → |
|---|
1. împrejurarea că primele demersuri pentru modificarea parţială a actului administrativ normativ au aparţinut Bisericii Creştine Adventiste şi unei organizaţii neguvernamentale nu înlătură caracterul de recurs graţios al plângerii, în sensul art. 5 din Legea nr. 29/1990 (art. 7 din Legea nr. 554/2004). De altfel, plângerile respective au fost însuşite de reclamanţi în proces, de vreme ce ele vizau ocrotirea drepturilor subiective legitime la libertatea religioasă şi de conştiinţă, inclusiv dreptul părinţilor adventişti de a asigura educaţia şi pregătirea şcolară a copiilor lor
Citește mai mult
minori în armonie cu propriile lor convingeri. Potrivit art. 6 pct. h) din Declaraţia privind eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare din motive de religie sau de convingere, dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă, de religie sau de convingere implică, între altele, libertatea de a respecta zilele de repaus şi de a celebra sărbătorile şi ceremoniile conform preceptelor religiei sau convingerilor sale. Refuzul ministerului de a crea posibilitatea reclamanţilor să susţină proba de cultură generală în altă zi decât aceea planificată iniţial creează o situaţie profund inechitabilă şi afectează posibilitatea lor de a se înscrie la acele licee în care, în mod normal, ar fi voit (C.S.J., s. cont., dec. nr. 1934/1999, nepublicata).libertăţile civile, care nu sunt altceva decât libertăţile fundamentale ale omului cu conţinut civil, adică drepturile personale nepatrimoniale, legiuitorul repetându-se. Aceasta reiese din Constituţie (art. 1 alin. (3), art. 18, art. 21, art. 25, art. 26-30, art. 44, art. 46 ş.a.), din art. 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului, potrivit căruia „Toate persoanele sunt
Citește mai mult
egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii. în această privinţă, legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare", precum şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (G. Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 7).2. în privinţa drepturilor subiective civile, distingem recunoaşterea generală de cea specială (Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editurâ şi presâ „Şansa" SRL, Bucureşti, 1999, p. 92).
3. Exercitarea dreptului subiectiv civil poate avea loc numai în măsura în care acesta este recunoscut printr-o normă juridică, iar recunoaşterea nu este, la rândul ei, suficientă, decât dacă este însoţită de deplina ocrotire şi garantare a drepturilor. în cazurile în care dreptul subiectiv este încălcat, titularul - neavând mijloace proprii de constrângere - trebuie să aibă posibilitatea legală să apeleze la forţa coercitivă a statului. Orice drept subiectiv civil este însoţit de dreptul la acţiune în justiţie, aceasta reprezentând cel mai important mijloc legal de protejare prin constrângere judiciară nu numai a drepturilor subiective civile, ci şi a intereselor ocrotite de lege. Deci acţiunea în justiţie, excepţia de procedură şi dreptul de a cere executarea silită sunt mijloace de ocrotire juridică în materie (E. Lupan, I. Sabâu-Pop, Tratat de drept civil român. Voi. I. Partea generalâ, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 114).
4. Universalitatea drepturilor omului ţine de faptul că exigenţa fundamentală potrivit căreia fiinţei umane i se datorează ceva tocmai pentru că este o fiinţă umană e percepută pretutindeni. Drepturile omului sunt prerogative pe care le recunoaşte orice ordine juridică nu doar propriilor resortisanţi, ci oricărei persoane. O astfel de recunoaştere a unui minim consistent de drepturi fundamentale în favoarea oricărei fiinţe umane, în orice loc şi în orice moment, pune bazele unui nou drept comun internaţional: în acest sens, dreptul internaţional al drepturilor omului aspiră să exprime valori - demnitatea umană, egalitatea între oameni - care constituie un fond comun tuturor civilizaţiilor şi tuturor religiilor (Fr. Sudre, Drept european şi internaţional al drepturilor omului, Ed. Polirom, Bucureşti, 2006, p. 48-49).
Citește mai mult
aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere (J.O. L 7/2009).