Art. 28 Noul cod civil Capacitatea civilă Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice

1. Pentru a participa la raportul juridic civil, subiectele de drept civil, adică persoana fizică şi persoana juridică, trebuie să aibă capacitate civilă sau, altfel spus, personalitate juridică.

2. Capacitatea de drept civil nu este un drept subiectiv civil, ea este condiţia prealabilă, premisa necesară pentru naşterea şi dobândirea unor asemenea drepturi. Capacitatea civilă este recunoscută subiectelor de drept civil independent dacă ele pot sau nu exercita drepturile, respectiv executa obligaţiile care intră în conţinutul acelei capacităţi.

3. Capacitatea de drept civil constituie o

Citește mai mult

instituţie comună tuturor părţilor raporturilor juridice civile, adică tuturor subiectelor de drept civil (E. Lupan, I. Sabou-Pop voi. II, p. 22).

4. Capacitatea juridică reprezintă aptitudinea de a fi subiect de drept, deci aptitudinea de a fi titular de drepturi şi obligaţii (G. Boroi p. 398; C.T. Ungureanu p. 61).

5. Noţiunea de capacitate juridică este identică cu aceea de personalitate juridică. Unii autori (O. Ungureanu, C. Jugastru, Drept civil. Persoanele, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 21-23) consideră că noţiunile de personalitate juridică şi capacitate juridică nu se suprapun.

6. în dreptul privat, capacitatea juridică a persoanei fizice ia forma capacităţii civile. De altfel, în literatura de specialitate (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 84; G. Boroi p. 398) se consideră că fiecărei ramuri de drept îi corespunde o anumită capacitate juridică.

7. Capacitatea civilă a persoanei fizice este, adeseori, privită şi examinată doctrinar sub trei aspecte: sub aspectul capacităţii de folosinţă, sub aspectul capacităţii de exerciţiu şi sub aspectul capacităţii delictuale (reglementata de art. 34-36, art. 37-43 şi art. 1366 NCC-n.n., D.C.) (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 85).

8. Capacitatea de folosinţă exprimă atitudinea de a avea drepturi şi obligaţii civile, capacitatea de exerciţiu de a-şi exercita aceste drepturi şi de a-şi asuma obligaţii încheind acte juridice, iar capacitatea delictuală, care ţine de săvârşirea de fapte juridice stricto sensu, priveşte singurul criteriu al discernământului şi condiţionează angajarea răspunderii civile nu numai în cazul răspunderii pentru fapta proprie, ci şi în cazurile de răspundere obiectivă, independente de culpă. Capacitatea delictuală nu se confundă cu capacitatea

de exerciţiu (E. Lupan, I. Sabâu-Pop voi. II, p. 23; M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Ed. Academiei, Bucureşti, 1972, p. 224-229; E. Lupan, Răspunderea civilă, Ed. Accent, Cluj-Nopoca, 2003, p. 105-111).

9. Capacitatea civilă a persoanei juridice constă în aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, precum şi de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţiile încheind acte juridice civile, prin organele sale de administrare (de conducere, în vechea reglementare). Capacitatea civilă a persoanei juridice este numai o parte din capacitatea juridică.

10. Merită a fi subliniată nuanţarea introdusă de lege în ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a persoanei juridice (art. 206 NCC), capacitatea specială de folosinţă devenind excepţia aplicabilă doar în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ, regula devenind generalitatea capacităţii de folosinţă şi în cazul acestui subiect de drept.

11. în dreptul civil se face distincţie între capacitatea de folosinţă a persoanei fizice şi capacitatea ei de exerciţiu. Capacitatea de folosinţă constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile (art. 34 NCC), iar capacitatea de exerciţiu constă în aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile (art. 37 NCC).

12. Se poate pune întrebarea care este scopul recunoaşterii aptitudinii de a avea drepturi şi obligaţii (adică al capacităţii de folosinţă), dacă persoana fizică în cauză nu le poate exercita/asuma. Persoana fizică, ce dobândeşte capacitate de folosinţă de la naştere (sau chiar de la concepţie, în unele situaţii), se bucură în acest mod de protecţie. în realitate, poate exercita drepturile/asuma obligaţii, dar nu personal, ci prin reprezentare, prin intermediul unui ocrotitor legal (care este supus reglementărilor legale ce asigură protecţia persoanei fizice reprezentate). Prin urmare, capacitatea de exerciţiu constă în aptitudinea persoanei fizice de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţiile, încheind personal, fără reprezentare legală, autorizare prealabilă ori asistare a unui ocrotitor, acte juridice civile (T. lonaşcu ş.a., op. cit, p. 36).

13. Dobândirea capacităţii de exerciţiu este legată de dezvoltarea fizică şi psihică a persoanei fizice. Astfel, la naştere (concepţie), persoana fizică dobândeşte capacitate de folosinţă, pe care o poate valorifica, încheind personal unele acte juridice de la vârsta de 14 ani (capacitate de exerciţiu restrânsă) şi orice acte juridice permise de lege de la vârsta majoratului (capacitate de exerciţiu deplină). Dobândirea capacităţii de exerciţiu ţine de vârsta şi de discernământul persoanei fizice, adică de aptitudinea psihică a acesteia de a înţelege semnificaţia actelor/faptelor sale, de a discerne între ceea ce este util sau păgubitor, oportun sau neoportun pentru ea, la un moment dat (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 86, nota 3 de subsol). Este posibil ca o persoană majoră să nu aibă discernământ, de exemplu, din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale, urmând ca aceasta sa fie protejată prin punerea sub interdicţie judecătorească şi numirea unui reprezentant legal.