Art. 29 Noul cod civil Limitele capacităţii civile Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice

1. Orice persoană fizică are personalitate juridică (capacitate juridică), adică poate fi subiect de drept, titular de drepturi şi de obligaţii. Scopul recunoaşterii capacităţii juridice este acela de a permite persoanei fizice să participe la viaţa juridică. Iar participarea ei activă constă în încheierea de acte juridice. Prin încheierea de acte juridice survin modificări în raporturile personale şi patrimoniale ale persoanei, de o mai mare sau mai mică importanţă. De aceea, legea nu permite tuturor persoanelor fizice să încheie acte juridice. Adică nu toate persoanele au capacitatea de a

Citește mai mult

încheia acte juridice, ci numai acelea care au maturitatea fizică şi psihică necesară pentru a înţelege semnificaţia actelor juridice pe care le încheie. Pentru a nu cerceta, în cazul încheierii fiecărui act juridic concret, existenţa capacităţii, provocând astfel nesiguranţă în raporturile juridice şi încetinind circuitul civil, legea stabileşte criterii obiective pentru determinarea ei, şi anume vârsta şi sănătatea. în funcţie de aceste criterii, se distinge între capacitate şi incapacitate; capacitatea înseamnă posibilitatea persoanei fizice de a încheia personal acte juridice civile; incapacitatea înseamnă imposibilitatea persoanei de a încheia, personal, acte juridice. Capacitatea reprezintă regula, iar incapacitatea excepţia (C.T. Ungureanu p. 73-74).

2. Capacitatea de folosinţă are un caracter legal, deoarece ea esteîn exclusivitate o creaţie a legii. Aceasta înseamnă că numai prin lege se poate determina momentul în care începe şi se sfârşeşte capacitatea de folosinţă, la fel cum tot numai prin lege se pot determina, cu titlu de excepţie, eventualele incapacităţi de folosinţă. Legalitatea capacităţii de folosinţă determină implicit şi două consecinţe, respectiv inalienabilitatea şi intangibilitatea ei (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 92).

3. Interzicerea prin lege a înstrăinării sau renunţării la capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice nu trebuie confundată cu renunţarea la un anume drept civil subiectiv, cu înstrăinarea sau grevarea acestuia, operaţii juridice pe deplin şi legal posibile. Este posibil, aşadar, ca persoana fizică să poată renunţa, dacă doreşte, la anumite drepturi deja dobândite, de pildă, la o moştenire deschisă, ori să înstrăineze un bun sau drept pe care îl are, dar ea nu poate să îşi restrângă capacitatea de folosinţă printr-un act juridic unilateral sau printr-o convenţie, renunţând astfel la aptitudinea sa de a dobândi calitatea de moştenitor, neputând abdica, deci, la o fracţiune ori la toată calitatea sa de subiect de drept civil (E. Lupan, I. Sabdu-Pop voi. II, p. 28).

4. Renunţarea poate avea ca obiect doar un drept subiectiv concret, iar nu însăşi capacitatea civilă a persoanei, care este inalienabilă şi în sensul că nimeni nu poate renunţa nici în tot, nici în parte la capacitatea de folosinţă şi cea de exerciţiu (M. Avram, Actul unilateral în dreptul privat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 255).

5. Comentariul este valabil, pentru identitate de raţiune, şi în cazul analizei capacităţii de exerciţiu.

6. Intangibilitatea exprimă caracterul capacităţii civile de folosinţă de a nu i se putea aduce atingere, limitări sau îngrădiri, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege. Doar legea poate institui unele îngrădiri ale acestei capacităţi, dar şi acestea numai în mod excepţional, pentru situaţii temeinic justificate (E. Lupan, I. Sabău-Pop voi. II, p. 28; I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 93).

7. în literatura de specialitate se face distincţie între capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu şi, în mod corespunzător, între incapacitatea de folosinţă şi cea de exerciţiu. Unii autori (G. Boroi p. 401-405) tratează incapacităţile ca pe o îngrădire a capacităţii de folosinţă. Alţii (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 93-95,157-159; C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu voi. I,, p. 89-90) le consideră incapacităţi de exerciţiu.

8. Incapacitatea, ca o îngrădire a capacităţii, poate fi privită în sens larg şi în sens restrâns (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu voi. I, p. 90). în sens larg, incapacitatea se referă la persoanele fizice care nu pot încheia deloc acte juridice sau nu le pot încheia personal, adică la incapabili sau, aşa cum precizează noul Cod civil în art. 1180, „Poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilâ (s.n.) de lege şi nici oprită să încheie anumite contracte" (capacitatea de a contracta fiind o parte a capacităţii de a încheia acte juridice).

9. Incapabili de a încheia acte juridice, deci de a participa activ la circuitul civil, la viaţa juridică sunt: minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească [art. 43 alin. (1) NCC]. Aceştia sunt afectaţi de o incapacitate generală - care cuprinde totalitatea actelor juridice - şi absolută - fiind împiedicaţi să încheie personal acte juridice cu orice persoană (C.T. Ungureanu p. 74).

10. în sens restrâns, incapacitatea rezultă dintr-o reglementare legală, care împiedică anumite persoane să exercite anumite drepturi, atunci când se află în anumite situaţii. Această incapacitate este parţială - nu include toate drepturile persoanei respective, ci numai pe acelea la care legea face trimitere - şi relativă - pentru că împiedică încheierea valabilă a unui act juridic de către incapabil cu o anumită sau cu anumite persoane (C.T. Ungureanu p. 75).

11. în literatura juridică, incapacitatea este clasificată după mai multe criterii. Criteriul principal are în vedere cele două laturi ale capacităţii: de folosinţă şi de exerciţiu. Această clasificare are însă în vedere incapacitatea în sensul ei restrâns, de incapacitate parţială, neprivind incapacitatea în întregul ei (C.T. Ungureanu p. 75-76). în funcţie deîntinderea ei, incapacitatea poate fi generală - care îl împiedică pe incapabil de la încheierea tuturor actelor juridice de drept privat - şi specială - care priveşte doar anumite acte juridice, pe care incapabilul nu le poate încheia cu anumite persoane (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu p. 93-94); în raport de reglementarea ei legală, incapacitatea este naturală, rezultând din lipsa discernământului necesar pentru încheierea de acte juridice - care se referă la minori şi la persoanele alienate sau debile mintal ce nu au fost puse sub interdicţie judecătorească - şi legală, declarată prin lege - care se referă la minori şi la alienaţii şi debilii mintali puşi sub interdicţie judecătorească (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, vol. I, p. 90); în funcţie de scopul urmărit, de finalitatea ei, incapacitatea este cu caracter de sancţiune, cum ar fi incapacitatea care rezultă dintr-o pedeapsă civilă (de exemplu, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti - art. 508-512 NCC, precum şi pedepselecivile stabilitede noul Cod civilîn materie succesorală: nedemnitatea succesorală-art. 958-961, acceptarea forţată a moştenirii-art. 1119), şi cu caracter de protecţie, destinată să protejeze persoanele fizice de propria lor imaturitate şi nepricepere la încheierea de acte juridice (de exemplu, minorii şi interzişii) sau să protejeze persoanele cu care incapabilii încheie acte juridice [de exemplu, art. 990 alin. (l)-(4) NCC] ori alte interese (G. Boroi p. 402-405); în funcţie de modul în care operează, incapacitatea poate fi de drept şi incapacitate care operează ca efect al unei hotărâri judecătoreşti (de exemplu, decăderea din drepturile părinteşti); în raport de opozabilitate, incapacitatea poate fi absolută, caz în care incapabilul nu poate încheia acte juridice cu nicio altă persoană, şi relativă, când incapabilul nu poate încheia anumite acte juridice, cu o anumită sau cu anumite persoane.

12. O interesantă corelare impune aplicarea art. 272 alin. (2) NCC în cazul în care, anterior, în condiţiile art. 40, instanţa de tutelă a recunoscut minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitate deplină de exerciţiu. în opinia mea (D.C.), capacitatea de exerciţiu deplină, odată dobândită - şi o astfel de cerere nu poate fi admisă decât dacă instanţa de tutelă constată că minorul are discernământul necesar proiectării efectelor actelor juridice pe care le încheie şi a faptelor pe care le săvârşeşte -, va permite tânărului de 16 ani să se căsătorească fără a fi necesară încuviinţarea părinţilor săi. Argumentul contrar poate fi acela că suntem în faţa unei restrângeri legale a capacităţii de exerciţiu. Nu se pune în discuţie obligativitatea avizului medical, deoarece dezvoltarea fizică reprezintă o stare de fapt independentă de existenţa discernământului.

Astfel cum rezultă din prezentul articol, excepţia incapacităţii de a încheia acte juridice civile trebuie să fie expres prevăzută de lege. Fiind vorba de o excepţie de la regulă, orice dispoziţie legală care instituie asemenea incapacităţi este de strictă interpretare şi aplicare, concluzie desprinsă şi din art. 10 C.civ.