Art. 2529 Noul cod civil Dreptul la acţiunea în anularea actului juridic Începutul prescripţiei extinctive Cursul prescripţiei extinctive
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Cursul prescripţiei extinctive
SECŢIUNEA 1
Începutul prescripţiei extinctive
Cursul prescripţiei extinctive
SECŢIUNEA 1
Începutul prescripţiei extinctive
Art. 2529
Dreptul la acţiunea în anularea actului juridic
(1) Prescripţia dreptului la acţiunea în anularea unui act juridic începe să curgă:
a) în caz de violenţă, din ziua când aceasta a încetat;
b) în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit;
c) în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să îi încuviinţeze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.
(2) În cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terţă persoană, prescripţia începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate.
| ← Art. 2528 Noul cod civil Dreptul la acţiunea în repararea... | Art. 2530 Noul cod civil Dreptul la acţiunea în răspundere... → |
|---|
1. Când cauza de anulare este violenţa, prescripţia are un singur moment de la care începe
Citește mai mult
să curgă: data încetării violenţei (deoarece după această dată, victima violenţei poate acţiona, prin ipoteză).2. Când anulabilitatea se datorează altei cauze, regula specială privind începutul prescripţiei cuprinde două momente - alternative şi de data aceasta - şi anume: momentul subiectiv, al cunoaşterii cauzei de anulare, şi momentul obiectiv, al expirării celor 18 luni de la încheierea actului. De reţinut, deci, că termenul acesta, de 18 luni, nu este termen de prescripţie, ci are funcţia de a marca momentul - obiectiv - de la care începe să curgă prescripţia (când n-a fost cunoscută cauza de anulare în intervalul celor 18 luni) (Gh. Beleiu, op. cit, p. 276-277).
3. Ce trebuie să înţelegem prin „încetarea violenţei": încetarea ameninţării cu „producerea unui rău considerabil şi prezent" aşa cum se spune în art. 956 C. civ. 1864 (art. 1216 NCC - n.n.); încetarea posibilităţii ca acel „rău" să se producă; ori încetarea temerii pricinuite de ameninţarea cu producerea unui rău? Ţinând seama de faptul că ceea ce viciază consimţământul este teama provocată de ameninţarea cu producerea unui rău, am fi, desigur, ispitiţi să susţinem că prin „încetarea violenţei" trebuie să înţelegem, de fapt, „încetarea temerii". Dar, deşi această temere s-a instalat cu ocazia încheierii actului juridic, ea poate să persiste multă vreme după aceea, fără a fi nevoie de noi acte de ameninţare, iar momentul când ea a încetat este, pe de o parte - datorită caracterului pur subiectiv al temerii -, greu dacă nu chiar imposibil de dovedit, şi, pe de altă parte, poate duce la amânarea sine die a începerii cursului prescripţiei. De aceea, suntem înclinaţi să credem că pentru a putea constata încetarea violenţei, este indicat să ne raportăm doar la celelalte două aspecte menţionate, şi anume: încetarea ameninţării şi imposibilitatea ca „răul" să se producă (/. Reghini, Ş. Diacon eseu, P Vasilescu, op. cit., p. 656).
4. Termenul de 18 luni (...) nu este un termen de prescripţie extinctivă sau un termen limită până la care trebuie declanşată acţiunea, ci are funcţia de a marca momentul de la care începe să curgă prescripţia pentru ipoteza în care cauza de nulitate relativă nu a fost cunoscută înăuntrul acestor 18 luni. Se poate spune că legea a instituit o prezumţie absolută conform căreia cauza de nulitate relativă (alta decât violenţa) a fost cunoscută ori trebuia să fie cunoscută de cel interesat să invoce nulitatea relativă cel mai târziu la expirarea termenului de 18 luni de la data încheierii actului juridic (6. Boroi, op. cit., p. 318).
5. Spre deosebire de reglementarea anterioară, conform căreia în toate cazurile de nulitate relativă, mai puţin violenţa, termenul de prescripţie începea să curgă cel târziu la expirarea termenului de 18 luni, potrivit art. 2529 NCC, trebuie făcută distincţie între doi şi eroare. în vechea reglementare, atât în cazul dolului, cât şi în cazul erorii, termenul de prescripţie pentru acţiunea în anularea actului juridic civil curgea de la data cunoaşterii de către titular a cauzei de anulare, însă cel târziu de la data expirării termenului de 18 luni, calculat de la data încheierii actului juridic. Această regulă se menţine în reglementarea NCC numai în ceea ce priveşte eroarea. în cazul dolului, termenul de prescripţie a acţiunii în anularea actului juridic civil curge de la data descoperirii acestuia, indiferent dacă aceasta a avut loc înainte sau după expirarea termenului de 18 luni de la data încheierii actului.
6. în legătură cu termenul de 18 luni, se admite unanim că el nu este un termen de prescripţie. Apoi, pentru a se evidenţia rostul acestui termen, se observă că, de regulă, prescripţia acţiunii în anulare curge de la momentul descoperirii cauzei de anulare a actului, iar acest moment are o determinare exclusiv de natură subiectivă, în măsură să favorizeze o persoană lipsită de o diligenţă normală, care nu este în stare să descopere într-un termen rezonabil cauza de anulare, amânând astfel începutul cursului prescripţiei. Tocmai pentru a înlătura acest neajuns, legiuitorul a prevăzut termenul de 18 luni, calculat de la încheierea actului, care reprezintă un moment obiectiv al începerii cursului prescripţiei. Prin urmare, atunci când descoperirea cauzei de anulare se face înainte de împlinirea a 18 luni de la încheierea contractului, prescripţia va curge din momentul în care această cauză a fost descoperită; iar atunci când de la încheierea actului şi până la descoperirea cauzei de anulare au trecut mai mult de 18 luni, termenul de prescripţie va începe să curgă din momentul în care cele 18 luni se împlinesc. în astfel de situaţii, prescripţia acţiunii în anulare se va putea împlini, practic, după ce au trecut 4 ani şi 6 luni de la încheierea actului juridic. Dar, aceasta nu fiindcă termenul de prescripţie s-a prelungit cu 18 luni, ci fiindcă prescripţia a început să curgă după 18 luni de la încheierea actului. în orice caz însă, problema prescripţiei acţiunii nu se poate ridica mai devreme de împlinirea a trei ani de la încheierea actului juridic, afară de cazul în care, prin excepţie, legea prevede un termen de prescripţie special şi mai scurt decât cel de 3 ani (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vosilescu, op. cit., p. 658).
7. începutul prescripţiei acţiunii în anulabilitatea unui act juridic depinde nu numai de cauza de anulabilitate, ci şi după cum este vorba de raporturile dintre părţi ori dintre acestea şi terţi. Astfel: a) în raporturile dintre părţi (şi succesorii lor universali sau cu titlu universal), momentul de la care începe să curgă prescripţia este diferit în funcţie de cauza de anulabilitate (...): i) pentru violenţă, există un singur moment, obiectiv, de la care prescripţia începe să curgă: din ziua în care violenţa a încetat (indiferent de caracterul instantaneu ori continuu al temerii insuflate victimei actelor de violenţă fizică sau morală); ii) pentru doi, care este un fapt ilicit grav astfel încât autorul său nu trebuie să fie exonerat de răspundere cât timp manoperele dolosive n-au fost descoperite de către victima lor, există un unic moment subiectiv, concret, iar nu obiectiv, abstract, de la care prescripţia începe să curgă, şi anume: din ziua când dolul a fost descoperit; iii) pentru celelalte cauze de anulare (eroare, lipsa discernământului, lipsa cauzei ori cauza falsă, incapacitatea etc.) sunt fixate şi aici - alternativ - tot două momente, şi anume: 1) fie momentul subiectiv (principal)
al cunoaşterii cauzei de anulare; 2) fie momentul obiectiv (subsidiar) al expirării celor 18 luni de la încheierea contractului (cu menţiunea că termenul de 18 luni nu este un termen de prescripţie, ci un termen legal care are funcţia de a marca momentul obiectiv de la care începe să curgă totuşi prescripţia în situaţia în care cauza de anulabilitate n-a fost cunoscută în acest interval de timp, făcând aplicaţia primei reguli de determinare a începutului prescripţiei). 3) în raporturile dintre părţi şi terţi, adică în situaţia în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terţă persoană (de exemplu, titularul dreptului de preempţiune), prescripţia începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate) (M. Nicolae, op. cit., p. 1173-1174).
8. La prima vedere, sarcina de a dovedi momentul descoperirii cauzei de nulitate revine celui care introduce acţiunea, adică reclamantului. în realitate însă, sarcina de a face dovada acestui moment - prin orice mijloc de probă - revine pârâtului, deoarece el este acela care invocă prescripţia şi beneficiază de efectul ei extinctiv (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 658).
9. Atunci când se va dovedi, de către pârât, că reclamantul a descoperit cauza de anulare la un moment anterior împlinirii termenului de 18 luni, prescripţia va curge din acel moment. Din contră, atunci când reclamantul nu este în măsură să facă dovada acestui moment, prescripţia va curge din momentul prezumat al cunoaşterii cauzei de nulitate, ceea ce înseamnă că acţiunea se va prescrie, practic, la împlinirea a 4 ani şi 6 luni de la încheierea actului juridic (O. Ungureonu, op. cit., p. 659).
- în raporturile dintre părţi (şi succesorii lor universali sau cu titlu universal), momentul de la care începe să curgă prescripţia este diferit în funcţie de cauza de anulabilitate (ca şi în sistemul art. 9 din D. nr. 167/1958):
i) pentru violenţă, există un singur moment, obiectiv, de la care prescripţia începe să curgă: din ziua în care violenţa a
Citește mai mult
încetat (indiferent de caracterul instantaneu ori continuu al temerii insuflate victimei actelor de violenţă fizică sau morală);ii) pentru doi, care este un fapt ilicit grav astfel încât autorul său nu trebuie să fie exonerat de răspundere cât timp manoperele dolosive n-au fost descoperite de către victima lor, există un unic moment subiectiv, concret, iar nu obiectiv, abstract, de la care prescripţia începe să curgă, şi anume: din ziua când dolul a fost descoperit;
iii) pentru celelalte cauze de anulare (eroare, lipsa discernământului, lipsa cauzei ori cauza falsă, incapacitate etc.) sunt fixate şi aici - alternativ - tot două momente, şi anume:
- fie momentul subiectiv (principal) al cunoaşterii cauzei de anulare;
- fie momentul obiectiv (subsidiar) al expirării celor 18 luni de la încheierea contractului (cu menţiunea că termenul de 18 luni nu este un termen de prescripţie, ci un termen legal care are funcţia de a marca momentul obiectiv de la care începe să curgă totuşi prescripţia în situaţia în care cauza de anulabilitate n-a fost cunoscută în acest interval de timp, făcând aplicaţia primei reguli de determinare a începutului prescripţiei).
- în raporturile dintre părţi şi terţi, adică în situaţia în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terţă persoană (de ex., titularul dreptului de preempţiune), prescripţia începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terţul a cunoscut existenţa cauzei de nulitate.
De reţinut că această regulă nu se aplică în situaţiile în care prin lege se prevede un alt moment de la care prescripţia începe să curgă (cf. art. 301 pentru termenul de 6 luni de anulare a căsătoriei).