Art. 2532 Noul cod civil Cazurile generale de suspendare a prescripţiei Suspendarea prescripţiei extinctive Cursul prescripţiei extinctive
| Comentarii |
|
Cursul prescripţiei extinctive
SECŢIUNEA a 2-a
Suspendarea prescripţiei extinctive
Art. 2532
Cazurile generale de suspendare a prescripţiei
Prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă:
1. între soţi, cât timp durează căsătoria şi nu sunt separaţi în fapt;
2. între părinţi, tutore sau curator şi cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori între curatori şi cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi aprobate;
3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate;
4. în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziţie legală contrară;
5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenţa datoriei sau exigibilitatea acesteia;
6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie;
7. în cazul în care cel îndreptăţit la acţiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaţia administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanşarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen;
8. în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forţele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere şi persoanele civile care se găsesc în forţele armate pentru raţiuni de serviciu impuse de necesităţile războiului;
9. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie;
10. în alte cazuri prevăzute de lege.
| ← Art. 2531 Noul cod civil Dreptul la acţiunea în răspundere... | Art. 2533 Noul cod civil Suspendarea prescripţiei în materie... → |
|---|
Imi expira pe data de 08.04.2020, dovada provizorie de conducere pe drumurile publice a autoturismului. Ce trebuie sa fac pentru a prelungi valabilitatea acesteia pe perioada derularii starii de urgenta.
Multumesc!
1. între soţi, cât timp durează căsătoria şi nu sunt separaţi în fapt;
2. între părinţi, tutore sau curator şi cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori între curatori şi cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi aprobate; 3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date
Citește mai mult
şi aprobate;4. în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziţie legală contrară. 6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie. Nu există o astfel de procedură aplicabilă creanţelor fiscale.
Reglementarea anterioară: Decretul nr. 167/1958:
► „Art. 13. Cursul prescripţiei se suspendă: b) pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din Forţele Armate ale României, iar acestea sunt puse pe picior de război; c) până la rezolvarea reclamaţiei administrative făcută de cel
Citește mai mult
îndreptăţit, cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la înregistrarea reclamaţiei";► „Art. 14. (1) între părinţi sau tutore şi cei ce se află sub ocrotirea lor, între curator şi acei pe care îi reprezintă, precum şi între orice altă persoană care, în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, prescripţia nu curge cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate. (2) Prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exerciţiu, cât timp nu are reprezentant legal şi nici împotriva celui cu capacitate restrânsă, cât timp nu are cine să-i încuviinţeze actele. (3) Prescripţia nu curge între soţi în timpul căsătoriei".
C. civ. 1864:
►„Art. 1876. Prescripţia nu curge în contra minorilor şi interzişilor, afară de cazurile determinate prin lege (C. civ. 1900 şi 1908)";
► „Art. 1881. Prescripţia nu curge între soţi, pe cât timp ţine căsătoria (C. civ. 1882 şi urm.)".
1. Ştim că suspendarea este un obstacol care opreşte cursul prescripţiei, fie la începutul ei, împiedicând-o de a fi pusă în mişcare, fie în cursul ei, împiedicând-o de a curge şi, spre deosebire de întrerupere, ea nu poate face să se piardă beneficiul timpului anterior cât prescripţia a curs, ci prescripţia îşi reia, din contra, cursul ei, îndată ce obstacolul care o opria a dispărut (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 172).
2. Prescripţia nu este suspendată decât în cazurile anume statornicite de lege (D. Alexandresco, op. cit., tom XI, p. 176; C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit, voi. XI, p. 483).
3. Prin suspendarea prescripţiei extinctive se înţelege acea modificare a cursului acestei prescripţii care constă în oprirea, de drept, a curgerii termenului de prescripţie, pe timpul cât durează situaţiile, limitativ prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitate de a acţiona pe titularul dreptului la acţiune (Gh. Beleiu, op. cit., p. 281, G. Boroi, op. cit., p. 322).
4. întrucât prin reglementarea prescripţiei extinctive legiuitorul a urmărit şi sancţionarea culpei titularului dreptului la acţiune, care, din neglijenţă sau pasivitate, nu-şi exercită dreptul în timp util, producerea efectelor prescripţiei nu-şi mai găseşte justificarea nici în situaţiile în care inacţiunea nu i-ar putea fi imputată titularului dreptului la acţiune, ci s-ar datora unor împrejurări care l-au împiedicat pe acesta să-şi exercite dreptul, constituind un obstacol - de ordin material, juridic, moral - la exerciţiul dreptului la acţiune (7: lonaşcu, E.A. Barasch ş.a., op. cit., p. 479-480).
5. Pentru a fi vorba de suspendarea prescripţiei extinctive, este necesar ca împrejurările care, potrivit legii, constituie cauze de suspendare să apară în timp ce prescripţia extinctivă este în curs, deci după ce prescripţia extinctivă a început să curgă şi mai înainte de împlinirea termenului de prescripţie extinctivă. De reţinut că, în cazul în care aceste împrejurări intervin mai înainte de începerea cursului prescripţiei extinctive, efectul produs va fi nu de suspendare a prescripţiei extinctive, ci de amânare (întârziere) a începutului prescripţiei extinctive (6. Boroi, op. cit., p. 322).
6. Prin suspendarea prescripţiei extinctive se înţelege acea modificare a cursului acesteia ce constă în oprirea de drept a curgerii termenului de prescripţie, pe timpul cât durează situaţiile care îl pun pe titularul dreptului la acţiune în imposibilitate de a acţiona.
7. Pentru ca prescripţia extinctivă să îşi producă efectul său sancţionator, este necesar, în ceea ce îl priveşte pe titularul dreptului la acţiune, să existe, pe lângă voinţa de a acţiona, şi posibilitatea reală, efectivă de a se adresa organului de jurisdicţie, solicitând protecţia juridică a dreptului său subiectiv. Dacă, în acele cazuri prevăzute de lege, eventual astfel cum au fost modificate prin acordul expres al părţilor (art. 2515 alin. (3) NCC), în care titularul dreptului la acţiune este în imposibilitate de a acţiona, cursul prescripţiei extinctive nu ar fi oprit, atunci s-ar ajunge la situaţia în care titularului dreptului la acţiune i s-ar aplica efectul extinctiv fără a i se putea imputa pasivitatea sau neglijenţa sa în a acţiona, ceea ce ar echivala cu deturnarea prescripţiei extinctive de la finalitatea sa. Tocmai de aceea, legiuitorul a reglementat suspendarea cursului prescripţiei extinctive.
8. Subliniem că, pentru a fi vorba de suspendarea prescripţiei extinctive, este necesar ca împrejurările care constituie cauze de suspendare să apară în timp ce prescripţia extinctivă este în curs, deci după ce prescripţia extinctivă a început să curgă şi mai înainte de împlinirea termenului de prescripţie extinctivă. în cazul în care aceste împrejurări intervin mai înainte de începerea cursului prescripţiei extinctive, efectul produs va fi nu de suspendare a prescripţiei extinctive, ci de amânare (întârziere) a începutului prescripţiei extinctive. Faptul că este vorba de două noţiuni distincte rezultă şi din preambulul art. 2532 („prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă ..."). Această precizare ar prezenta importanţă practică în cazul în care termenul de prescripţie extinctivă ar fi mai scurt de o lună, în sensul că, nefiind vorba de suspendarea cursului prescripţiei extinctive, ci de amânarea începutului prescripţiei extinctive, nu îşi vor mai găsi aplicare prevederile înscrise în art. 2534 alin. (2) NCC (în legătură cu efectul special al suspendării prescripţiei extinctive), deci, după încetarea cauzei care a determinat amânarea începutului cursului ei, prescripţia extinctivă se va împlini la expirarea termenului de prescripţie (prin ipoteză, acesta este mai scurt de o lună), iar nu la expirarea termenului de o lună la care se referă art. 2534 alin. (2) NCC (6. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 175-176).
9. Din simpla enumerare a cauzelor care atrag suspendarea cursului prescripţiei dreptului la acţiune rezultă că şi pe viitor aceste cauze prezintă următoarele caractere sau trăsături juridice principale, şi anume: i) sunt cauze de suspendare legale, iar nu convenţionale (conform art. 2515 privind posibilitatea modificării, deci nu suprimării, a cauzelor legale de suspendare, prin convenţii ori clauze exprese); ii) sunt limitative, adică de strictă interpretare şi aplicare, nesusceptibile, aşadar, de aplicare prin analogie; iii) produc efecte de drept (i.e., ope legis, iar nu ope iudicii şi nici ope exceptionis) (M. Nicolae, op. cit., p. 1178).
10. Din momentul încheierii căsătoriei prescripţia eventualelor acţiuni pe care unul dintre ei le-ar putea promova împotriva celuilalt încetează să mai curgă, până la momentul desfacerii, desfiinţării ori încetării căsătoriei. Din acest moment cursul prescripţiei se va relua. Pe de altă parte, în cazul în care pe timpul căsătoriei pentru unul dintre soţi s-ar naşte un drept la acţiune împotriva celuilalt soţ, prescripţia acestui drept va începe să curgă tot numai de la data dispariţiei stării de căsătorie.
11. Justificarea acestui caz de suspendare constă atât în imposibilitatea morală a soţilor de a se acţiona reciproc în justiţie, cât şi în faptul că, dacă prescripţia ar curge, deci nu ar fi suspendată, perspectiva stingerii dreptului la acţiune l-ar sili pe soţul creditor să-şi dea cât mai grabnic în judecată partenerul de viaţă. Or, legiuitorul nu este interesat să promoveze o măsură care nu numai că nu este profitabilă unor relaţii de căsătorie normale, ci, dimpotrivă, poate duce la şubrezirea acestora (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 667-668).
12. Această primă cauză de suspendare (art. 2532 pct. 1) se întinde pe toată durata căsătoriei, cât timp soţii nu sunt separaţi în fapt, fiind justificată de considerente morale, respectiv de menajarea relaţiilor conjugale normale, care nu trebuie tulburate de existenţa unei reclamaţii reciproce (M. Nicolae, op. cit., p. 1178).
13. Spre deosebire de reglementarea anterioară, care lega cauza de suspendare de existenţa stării juridice de căsătorie (Ghe. Beleiu, op. cit., p. 284; I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 668), în actuala reglementare cauza de suspendare vizează starea de fapt referitoare la separarea în fapt a soţilor. Prin urmare, chiar dacă există starea juridică de căsătorie, pe perioada separării în fapt a soţilor, cauza de suspendare a prescripţiei nu subzistă. Considerăm că sarcina probei separaţiei în fapt revine părţii care invocă prescripţia, respectiv pârâtului.
14. Legea prevede ca şi cauză de suspendare a prescripţiei raporturile dintre ocrotitor şi ocrotit, adică raporturile dintre părinte, tutore sau curator, în calitate de reprezentanţi legali sau de ocrotitori legali, pe de o parte, şi minor, cel pus sub interdicţie judecătorească sau cel ocrotit prin curatelă, pe de altă parte. în asemenea raporturi juridice, dacă subiectul activ este cel ocrotit, iar subiectul pasiv este cel prin care se realizează ocrotirea, prescripţia extinctivă este suspendată până la darea şi aprobarea socotelilor, această ultimă operaţiune juridică fiind de competenţa autorităţii tutelare. în al doilea rând, trebuie subliniat că această cauză de suspendare se aplică şi în alte situaţii în care o persoană administrează bunurile alteia, de exemplu, în cazul raporturilor juridice dintre, pe de o parte, administratorul-sechestru, ca subiect pasiv, iar, pe de altă parte, cel care a câştigat litigiul pe fond (litigiu care a ocazionat numirea administratorului-sechestru), ca subiect activ (G. Boroi, op. cit., p. 325).
15. între ocrotitor şi ocrotit prescripţia este suspendată cât timp durează ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi aprobate. Această cauză de suspendare, prevăzută de art. 2532 pct. 2, se aplică raporturilor dintre părinte, tutore sau curator, pe de o parte, şi minor, cel pus sub interdicţie judecătorească ori ocrotit prin curatelă, pe de altă parte, a cărei persoană şi ale cărei bunuri au nevoie de ocrotire sau de administrare, după caz. Aşa cum dispune textul citat, suspendarea operează cât timp durează ocrotirea şi până la darea şi aprobarea socotelilor, operaţiune juridică pe care o realizează instanţa de tutelă (art. 162) (M. Nicolae, op. cit., p. 1178).
16. între administrator şi administrat prescripţia este suspendată cât timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate. Asemănătoare cu cauza precedentă, această cauză de suspendare (art. 2532 pct. 3) se aplică oricăror raporturi de administrare a bunurilor altuia, altele decât cele prevăzute de art. 2532 pct. 2 şi indiferent de izvorul acestora (legea, hotărârea judecătorească, contractul), şi durează până când administratorul - persoană fizică sau persoană juridică - este descărcat de gestiune, adică până când socotelile sunt date şi aprobate (M. Nicolae, op. cit., p. 1178).
17. Cea de-a doua cauză de suspendare a prescripţiei extinctive prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 167/1958 priveşte pe minorul sub 14 ani şi pe cel pus sub interdicţie judecătorească (care sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu), dacă aceştia nu au reprezentant legal, precum şi pe minorul între 14-18 ani (care are capacitate de exerciţiu restrânsă), dacă nu are ocrotitor legal. Dacă aceştia sunt titulari de drepturi subiective prescriptibile, atunci prescripţia extinctivă nu curge împotriva lor, deci cursul prescripţiei extinctive este suspendat până la numirea reprezentantului legal sau, după caz, a ocrotitorului legal. Desigur că, în ipoteza în care cei în cauză nu au reprezentant legal sau ocrotitor legal la momentul când ar fi trebuit să înceapă cursul prescripţiei extinctive, nu va mai fi vorba de suspendarea, ci de amânarea începutului cursului prescripţiei extinctive (G. Boroi, op. cit., p. 325).
18. Legiuitorul are în vedere lipsa ocrotitorului ori a reprezentantului titularului dreptului la acţiune (creditorul), (...). Prin urmare, lipsa ocrotitorului sau reprezentantului celui împotriva căruia se poate îndrepta acţiunea (debitorul) nu este de natură să ducă la suspendarea prescripţiei.
19. Pe de altă parte, lipsa reprezentantului sau a ocrotitorului poate, uneori, să cauzeze o suspendare propriu-zisă a prescripţiei, ca, de exemplu, în cazul în care aceştia decedează pe parcursul termenului de prescripţie, iar celui în cauză nu îi este numit de îndată un alt reprezentant sau, după caz, un alt ocrotitor. Alteori, ea poate să împiedice începutul cursului prescripţiei, ca, de exemplu, atunci când, în lipsa unui reprezentant sau ocrotitor, persoana fără capacitate ori cu capacitate restrânsă încheie singură un act juridic, susceptibil de a fi atacat cu o acţiune în anulare pe motiv de lipsă a capacităţii (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 667).
20. Prescripţia este suspendată cât timp incapabilul sau cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are reprezentant sau ocrotitor legal, după caz. Din formularea pct. 4 al art. 2532 rezultă că această cauză de suspendare priveşte, în principal, pe: minorul sub 14 ani, interzisul judecătoresc şi minorul între 14-18 ani. Tot lipsit de capacitate de exerciţiu trebuie considerat şi debitorul împotriva căruia s-a deschis procedura insolvenţei, atunci când este lipsit de „dreptul de administrare", i.e. de „dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de aceasta" [art. 47 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare]. Suspendarea prescripţiei operează de durata lipsei reprezentantului ori ocrotitorului legal, după caz (M. Nicolae, op. cit., p. 1178).
21. Potrivit art. 43 alin. (2) NCC, pentru cei care nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanţii legali, în condiţiile prevăzute de lege, iar potrivit art. 41 alin. (2), actele juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Prin urmare, ca regulă, în cazurile în care dreptul supus prescripţiei intră în conţinutul unui raport juridic născut dintr-un act juridic cu privire la care legea prevede necesitatea reprezentării, respectiv încuviinţării, termenul de prescripţie este suspendat pe perioada în care nu există un reprezentant sau ocrotitor legal. Dacă însă dreptul supus prescripţiei intră în conţinutul unui raport juridic născut dintr-un act din categoria celor la care se referă art. 42 alin. (1) NCC (acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa), chiar dacă la încheierea acestuia este necesară încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, totuşi lipsa ocrotitorului legal nu suspendă prescripţia, deoarece potrivit art. 42 alin. (2), în acest caz minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite. Aceeaşi este situaţia actelor pe care persoana lipsită de capacitate de exerciţiu le poate încheia singură, potrivit art. 43 alin. (3) NCC (actele anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum şi actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor).
22. Ascunderea existenţei creanţei sau a exigibilităţii acesteia. Această cauză de suspendare este nouă, nefiind prevăzută de Decretul nr. 167/1958. Din textul art. 2532 NCC, rezultă că prescripţia este suspendată şi atunci când debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenţa datoriei sau exigibilitatea acesteia. Textul citat face aplicaţia principiului frous omnia corrumpit în materie de prescripţie. Suspendarea prescripţiei operează cât timp debitorul ascunde (ori sustrage), în mod deliberat, înscrisul constatator al creanţei sau, după caz, exigibilitatea acesteia (de exemplu, faptul existenţei sau modificării termenului legal de plată ori renunţarea la beneficiul termenului de către autorul creditorului actual) (M. Nicolae, op. cit., p. 1179).
23. Purtarea de negocieri în scopul soluţionării amiabile a litigiului. Şi această cauză de suspendare este nouă, fiind impusă de necesităţile practicii, în special comerciale, într-adevăr, iniţierea şi purtarea de negocieri în scopul rezolvării, pe cale amiabilă, a litigiului îndreptăţeşte partea interesată să nu facă acte de întrerupere a prescripţiei crezând în posibilitatea rezolvării amiabile a litigiului. în acest caz, suspendarea prescripţiei operează, zice art. 2532 pct. 6, pe întreaga durată a negocierilor purtate, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie. Prin urmare, dacă negocierile au fost purtate mai înainte ori au fost întrerupte cu cel puţin 6 luni înainte de împlinirea prescripţiei, aceasta nu este socotită suspendată. Dacă negocierile au fost iniţiate înaintea celor 6 luni rămase până la împlinirea prescripţiei şi au fost continuate înăuntrul celor 6 luni, prescripţia este, desigur, suspendată, deoarece importantă nu este data când acestea au început, ci numai ca ele să fie purtate în ultimele 6 luni dinainte de împlinirea termenului de prescripţie. în acest caz, suspendarea va opera însă numai de la data prevăzută de lege („cu şase luni înainte de împlinirea prescripţiei"), iar nu de la data când negocierile au început efectiv (cu 8 luni înainte de împlinirea prescripţiei, de exemplu). Legiuitorul a vrut ca părţile să poarte negocieri cu bună-credinţă şi, în caz de eşec, partea interesată să aibă un timp suficient de lung pentru a acţiona în justiţie, astfel încât suspendarea repetată a prescripţiei în cazul unor negocieri succesive ori purtarea acestora cu mult timp înainte de expirarea termenului nu justifică suspendarea prescripţiei, din moment ce astfel de negocieri se dovedesc neserioase, iar exercitarea dreptului la acţiune nu este, în fapt, periclitat ori compromis (M. Nicolae, op. cit., p. 1179).
24. Dată fiind condiţia ca negocierile să aibă loc în ultimele 6 luni ale termenului de prescripţie şi având în vedere efectul suspendării prescripţiei prevăzut de art. 2534 alin. (2) NCC, de la data încheierii negocierilor va mai curge încă un termen de 6 luni pentru exercitarea acţiunii. Dacă termenul de prescripţie este de 6 luni sau mai scurt, negocierile suspendă prescripţia indiferent de momentul la care intervin, de la data încheierii acestora curgând un termen de o lună pentru exercitarea acţiunii.
25. Din redactarea art. 2532 pct. 7, rezultă că prescripţia este, de asemenea, suspendată ori de câte ori legea prevede obligativitatea sau posibilitatea parcurgerii unei proceduri prealabile în scopul rezolvării amiabile a litigiului. Această cauză de suspendare - similară cu cea prevăzută de art. 13 lit. c) din Decretul nr. 167/1958 - operează cât timp cel care a recurs la această procedură nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de trei luni de la data înregistrării cererii, dacă legea nu a stabilit un alt termen.
26. Important de reţinut este că nu interesează dacă procedura prealabilă este obligatorie sau facultativă, ci numai faptul că partea interesată a recurs la ea (M. Nicolae, op. cit., p. 1179).
27. Dispoziţiile art. 2532 NCC se aplică indiferent dacă procedura prealabilă este reglementată de lege sau este instituită de părţi, pe cale convenţională, textul de lege făcând referire la situaţiile în care titularul dreptului trebuie sau poate să acceseze o procedură prealabilă, potrivit legii sau contractului. Prevederea în contract a unei proceduri prealabile, chiar facultative, atrage aşadar incidenţa acestui motiv de suspendare, în condiţiile stipulate de lege, adică nu mai mult de 3 luni de la declanşarea procedurii. O astfel de clauză nu constituie o modificare convenţională cu privire la regimul juridic al suspendării prescripţiei. Părţile pot însă decide, în temeiul art. 2515 NCC, modificarea acestei cauze legale de suspendare, în sensul prelungirii sau micşorării termenului de 3 luni pe care operează suspendarea sau în sensul stabilirii unui anumit interval în cursul termenului de prescripţie în care operează acest motiv de suspendare (spre exemplu, în ultimele 6 luni ale termenului de prescripţie).
28. Dispoziţiile art. 2532 NCC se corelează cu cele ale art. 7201 alin. (2) CPC, potrivit cu care „termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii sau concilierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la începerea ei".
29. Dispoziţiile art. 2532 pct. 7 NCC nu se aplică în cazul în care părţile au semnat un contract de mediere, deoarece, potrivit art. 49 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator „Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de mediere în oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege".
30. Prin urmare, dacă se iniţiază o procedură prealabilă medierii, în condiţiile art. 43 din Legea nr. 192/2006, termenul de prescripţie este suspendat pe o durată maximă de 3 luni, potrivit art. 2532 pct. 7 NCC, de la data declanşării procedurii, adică de la data trimiterii
invitaţiei scrise în vederea informării şi acceptării medierii. Dacă părţile încheie un contract de mediere, termenul de prescripţie se suspendă pe toată durata procedurii de mediere, până la momentul închiderii procedurii în una dintre formele prevăzute de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 192/2006.
31. în cazul litigiilor între profesionişti se aplică dispoziţiile art. 7201 alin. (2) CPC, care prevede că de la începerea procedurii de mediere termenul de suspendare a cursului prescripţiei extinctive este de maxim 3 luni. Spre deosebire de art. 2532 pct. 7 NCC, suspendarea termenului de prescripţie în cauzele între profesionişti operează nu de la data declanşării procedurii prealabile, ci de la data începerii ei. Distincţia are relevanţă în cazul medierii, deoarece, aşa cum am arătat şi mai sus, procedura medierii poate fi declanşată printr-o invitaţie scrisă la mediere (procedura prealabilă medierii prevăzută de art. 43 din Legea nr. 192/2006). în condiţiile în care începerea procedurii medierii se poate face doar de la data semnării contractului de mediere, dispoziţiile Codului de procedură civilă aplicabile în raporturile dintre profesionişti sunt mai restrictive decât cele cuprinse în Legea nr. 192/2006, în sensul în care, termenul de suspendare a prescripţiei este de 3 luni, chiar dacă se încheie un contract de mediere (a se vedea D. Atasiei, H. Ţiţ, Mica Reformă în Justiţie, Legea nr. 202/2010 comentată, ed. a 2-a, revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 137-138). De lege ferenda propunem eliminarea art. 720* alin. (2) CPC, având în vedere că suspendarea termenului de prescripţie pe o durată de trei luni, de la data declanşării procedurii prealabile este reglementată de art. 2532 pct. 7 NCC, iar suspendarea pe durata procedurii de mediere, de la data semnării contractului de mediere este reglementată de art. 49 din Legea nr. 192/2006 (Idem, p. 138).
32. Potrivit art. 203 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile art. 2532 pct. 6 şi pct. 7 NCC privitoare la suspendarea cursului prescripţiei se aplică şi în cazul prescripţiilor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această din urmă dată.
33. Spre exemplu, dacă invitaţia la mediere este trimisă după data intrării în vigoarea a NCC, art. 2532 pct. 7 este aplicabil. Dacă între părţi s-a semnat un contract de mediere, termenul de prescripţie este suspendat până la închiderea procedurii de mediere, indiferent de momentul semnării contractului de mediere, fiind aplicabile dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 192/2006.
34. Cât priveşte participarea la forţele armate ale României, care sunt pe picior de război, se observă că această situaţie poate să îl privească fie pe creditor, fie pe debitor, fie pe ambii. însă simpla participare la forţele armate ale ţării (de exemplu, satisfacerea stagiului militar) nu este suficientă pentru a reprezenta o cauză de suspendare a prescripţiei extinctive, ci mai este necesar ca aceste forţe să fie puse pe picior de război (Gh. Beleiu, op. cit., p. 283; G. Boroi, op. cit., p. 324).
35. Această cauză, prevăzută şi de art. 13 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, priveşte situaţia părţilor, creditori sau debitori, care au fost mobilizate ori participante la război. Din redactarea art. 2532 pct. 8 rezultă că, într-o asemenea situaţie, titularul dreptului la acţiune şi/sau titularul obligaţiei corelative trebuie să facă parte din forţele armate, iar acestea să fie în stare de mobilizare sau de război (deci, nicidecum în stare de pace). Nu interesează însă dacă aceştia sunt personal militar ori civil, însă în acest ultim caz se cere ca persoanele civile să se găsească în forţele armate pentru raţiuni de serviciu impuse de necesităţile războiului. în toate cazurile suspendarea prescripţiei operează cât timp forţele armate ale ţării se află în stare de mobilizare sau de război.
36. De reţinut că textul se aplică, pentru identitate de raţiune, şi atunci când creditorul sau debitorul este într-o misiune de pace cu caracter internaţional, sub egida ONU sau NATO ori în numele României, după caz (M. Nicolae, op. cit., p. 1180).
37. Forţa majoră este un eveniment imprevizibil şi insurmontabil (de exemplu, un cutremur de pământ, o inundaţie etc.). S-a arătat însă că prin forţa majoră trebuie să se înţeleagă o împrejurare externă, extraordinară şi invincibilă, spre deosebire de cazul fortuit, care desemnează o împrejurare externă, extraordinară şi imprevizibilă (se ţine cont de faptul potrivit căruia ceea ce este imprevizibil este şi invincibil, însă nu întotdeauna ceea ce este invincibil este şi imprevizibil). Pentru a suspenda cursul prescripţiei extinctive, forţa majoră trebuie să îl privească pe titularul dreptului la acţiune (iar nu pe cel în favoarea căruia prescripţia curge), împiedicându-l să formuleze cererea de chemare în judecată (G. Boroi, op. cit., p. 323-324).
38. Prescripţia este suspendată şi în cazul în care cel împotriva căruia curge prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare. Art. 2532 pct. 9 NCC, ca şi art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, nu defineşte forţa majoră, însă, spre deosebire de vechiul cod civil, forţa majoră este definită de art. 1351 alin. (3) NCC ca fiind „orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil".
39. De reţinut că, pentru suspendarea prescripţiei, forţa majoră trebuie să privească doar pe „cel împotriva căruia prescripţia curge" (adică pe titularul dreptului la acţiune), iar nicidecum (şi) pe cel în favoarea căruia ea curge, iar în cazul în care nu are caracter permanent (definitiv), ci doar temporar, ea trebuie să survină în ultimele şase luni înainte de expirarea termenului de prescripţie. în consecinţă, dacă forţa majoră a survenit înaintea celor şase luni dinainte de expirarea termenului de prescripţie şi nu are caracter definitiv nu suspendă cursul prescripţiei dreptului la acţiune (spre deosebire de sistemul Decretului nr. 167/1958, care nu distinge între efectul permanent ori temporar al forţei majore).
40. JURISPRUDENŢĂ. Prin cauză de forţă majoră trebuie înţeleasă acea situaţie pe care partea nu o poate prevedea şi înlătura chiar dacă ar fi luat toate măsurile de prevenire (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1860/1968, CD 1986, p. 47).
Dispoziţiile art. 2.532 pct. 6 şi 7 din Codul civil privitoare la suspendarea cursului prescripţiei se aplică şi în cazul prescripţiilor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această din urmă dată.