Art. 2597 Noul cod civil Alegerea legii aplicabile divorţului Căsătoria Familia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Familia
SECŢIUNEA 1
Căsătoria
Familia
SECŢIUNEA 1
Căsătoria
Art. 2597
Alegerea legii aplicabile divorţului
Soţii pot alege de comun acord una dintre următoarele legi aplicabile divorţului:
a) legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;
b) legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţa obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte acolo la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;
c) legea statului al cărui cetăţean este unul dintre soţi;
d) legea statului pe teritoriul căruia soţii au locuit cel puţin 3 ani;
e) legea română.
| ← Art. 2596 Noul cod civil Schimbarea reşedinţei obişnuite sau... | Art. 2598 Noul cod civil Data convenţiei de alegere a legii... → |
|---|
Deoarece soției mea a discutat cu un avocat roman ,iar eu nu am fost de fata ,iar lipsa de informare ne face sa nu fiu de acord ,as dori câteva informații referitoare la acest aspect : articolul 2597/2010 divorțul pe legea românească ,ce paragrafe m-ar pune in dificultate financiară (datorii fata de acest aspect) ,nu avem nimic de împărțit ,nu avem copii împreuna ,deși a susținut ca ea va plăti cheltuiala acestui divorț !
Doresc sa știu și eu ce reprezintă acest articol și cu ce ma poate afecta in cazul unui divorț “2597/2010” ,pe legea românească ?!
Ma poat ajuta cineva ?
Mulțumesc
1. Convenţia de la Bruxelles/Regulamentul (CE) nr. 44/2001 este aplicabilă, pe de-o parte, cu privire la încuviinţarea executării unei măsuri provizorii dispuse de către o instanţă franceză prin care o parte obţine o pensie de întreţinere lunară, iar, pe de altă parte, cu privire la o prestaţie compensatorie provizorie, plătibilă lunar, pe care o hotărâre judecătorească franceză de divorţ o acordă uneia dintre părţi în temeiul art. 270 şi urm. C. civ. francez (C.J.C.E., Hot. din 06.03.1980, Louise de Cavel/Jacques de Cavei, C-120/79, Culegere 2004, în Ş.-AI. Stănescu, Cooperarea
Citește mai mult
judiciară...).2. Hotărârile judecătoreşti prin care se instituie măsuri asigurătorii provizorii - precum punerea sigiliilor sau a sechestrului asupra bunurilor soţilor - în cursul unui proces de divorţ nu se includ în sfera de aplicare a Convenţiei de la Bruxelles/a Regulamentului (CE) nr. 44/2001, astfel cum este aceasta definită de art. 1 al convenţiei [art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, n.n.], întrucât aceste măsuri privesc sau au o legătură strânsă cu aspectele privind starea persoanelor implicate în procesul de divorţ sau cu raporturile juridice patrimoniale rezultând direct din relaţia matrimonială sau din desfacerea acesteia (C.J.C.E., Hot. din 27.03.1979, Louise de Cavei/ Jacques de Cavei, C-143/78, Culegere 1979, în Ş.-AI. Stănescu, Cooperarea judiciară...).
3. O decizie pronunţată în contextul unei proceduri de divorţ, care dispune plata unei sume forfetare, precum şi transferul proprietăţii asupra anumitor bunuri ale unuia dintre foştii soţi în favoarea celuilalt, trebuie considerată ca privind materia obligaţiei de întreţinere şi încadrându-se, aşadar, în sfera de aplicare a Convenţiei de la Bruxelles/Regulamentului (CE) nr. 44/2001, atâta vreme cât are ca scop asigurarea întreţinerii respectivului fost soţ. Faptul că instanţa de origine a înlăturat, în ceea ce priveşte pronunţarea hotărârii, aplicarea unei convenţii
matrimoniale este fără relevanţă (C.J.C.E., Hot. din 27.12.1997, Antonius van den Boogaard/ Paula Loumen, C-220/95, Culegere 1997, în Ş.-AI. Stânescu, Cooperarea judiciară...).
4. O cerere de măsuri provizorii prin care se urmăreşte predarea unui înscris în scopul de a împiedica utilizarea acestuia ca mijloc de probă într-un litigiu privind administrarea de către soţ a bunurilor soţiei nu se include în sfera de aplicare a Convenţiei de la Bruxelles/Regulamentului (CE) nr. 44/2001, dacă această administrare este strâns legată de raporturile patrimoniale ce rezultă direct din relaţia matrimonială (C.J.C.E., Hot. din 31.03.1982, C.H.W./G.J.H., C-25/81, Culegere 1982, în Ş.-AI. Stdnescu, Cooperarea judiciară...).
5. Desfacerea căsătoriei prin divorţ şi, implicit, separarea părinţilor conduc la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de copil. Diferenţierile sunt determinate de separarea părinţilor şi de imposibilitatea obiectivă de menţinere şi după desfacerea căsătoriei a aceloraşi modalităţi de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti. Orice hotărâre judecătorească pronunţată de către instanţă în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorţ va ţine seama de interesul superior al copilului (C.C., dec. nr. 1638/2010, M. Of. nr. 56/2011).
► „Art. 20. (1) Relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii naţionale comune, iar în cazul în care au cetăţenii deosebite, sunt supuse legii domiciliului lor comun. (2) Legea naţională comună sau legea domiciliului comun al soţilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă, după caz, cetăţenia sau domiciliul. (3) în lipsă de cetăţenie comună sau de domiciliu comun, relaţiile personale sau patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au ori au avut
Citește mai mult
reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse legături";► „Art. 22 (1) Divorţul este cârmuit de legea aplicabilă potrivit art. 20. (2) Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divorţul ori îl admite în condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este, la data cererii de divorţ, cetăţean român".
Legislaţie conexă:
► art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/27.11.2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 (JO nr. L 338 din 23.12.2003, p. 1-29);
► art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20.12.2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp (JO L 343, 29.12.2010, p. 10-16);
► Decizia Consiliului nr. 405 din 12.07.2010 de autorizare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legislaţiei aplicabile divorţului şi separării de drept (JO L 189, 22.7.2010, p. 12-13).
1. Regulamentul nr. 2201/2003 reglementează doar competenţa judiciară, şi nu normele conflictuale care ar determina dreptul material în materia divorţului. Prin urmare, instanţa competentă în temeiul Regulamentului nr. 2201/2003 trebuie să determine legea aplicabilă în conformitate cu dreptul naţional. Astfel, potrivit regulii priorităţii enunţate la art. 19 din regulament, în cazul sesizării a două instanţe, competenţa aparţine primei instanţe sesizate. Consideraţiile se referă totuşi doar la divorţul în sine, şi nu la consecinţele divorţului, în special la obligaţiile de întreţinere. Norma de competenţă referitoare la obligaţia de întreţinere, prevăzută la art. 5 pct. 2 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 a fost înlocuită recent de un regulament specific, care face trimitere în plus la Protocolul de la Haga din 23.11.2007 privind legea aplicabilă în materia obligaţiilor de întreţinere. De altfel, în temeiul art. 12 din Regulamentul nr. 2201/2003, instanţa competentă în materia încredinţării copilului nu coincide în mod automat cu instanţa competentă în materie de divorţ. Nu există nicio reglementare comunitară în ce priveşte consecinţele patrimoniale ale divorţului [Concluziile Av. Gen. Kokott din 12.03.2008, Laszlo Hodadi (Hadady)/Csilla Marto Mesko, cdsâtoritâ Hadadi (Hadady), C-168/08, Culegere 2009].
2. Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 se aplică divorţului şi separării de corp în situaţiile în care există un conflict de legi. Regulamentul nu se aplică următoarelor aspecte, chiar dacă acestea sunt doar chestiuni preliminare în contextual procedurilor privind divorţul sau separarea de corp: capacitatea juridică a persoanelor fizice; existenţa, valabilitatea sau recunoaşterea unei căsătorii; anularea căsătoriei; numele soţilor; consecinţele referitoare la efectele patrimoniale ale căsătoriei; răspunderea părintească; obligaţiile de întreţinere; fiducia/actul fiduciar sau succesiunile şi nu aduce atingere aplicării Regulamentului (CE) nr. 2201/2003. Soţii pot conveni să desemneze legea aplicabilă divorţului şi separării de corp, cu condiţia ca aceasta să fie una dintre următoarele legi: legea statului pe teritoriul căruia soţii îşi au reşedinţa obişnuită în data încheierii acordului; legea statului pe teritoriul căruia soţii şi-au avut ultima reşedinţă obişnuită, cu condiţia ca unul dintre ei să aibă încă reşedinţa respectivă în data încheierii acordului; legea statului de cetăţenie a unuia dintre soţi în data încheierii acordului; legea forului. Acordul care desemnează legea aplicabilă poate fi încheiat şi modificat în orice moment, dar nu ulterior sesizării instanţei de judecată. Soţii pot desemna legea aplicabilă şi în faţa instanţei până la primul termen de judecată [sinteza dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 5 şi art. 8 din Regulamentul (UE) nr. 1259/2010, coroborate cu dispoziţiile art. 2597 NCC).
3. Legea aplicabilă în fapt divorţului sau separării legale poate fi aplicabilă şi obligaţiei de întreţinere, pe care creditorul şi debitorul întreţinerii o pot desemna oricând [art. 8 alin. (1) lit. d) din Protocolul privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere, anexă la Decizia 2009/941/CE a Consiliului din 30.11.2009 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Protocolului de la Haga din 23.11.2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere).
Textul de lege trebuie coroborat cu Regulamentul (CE) nr. 1.374/2000 şi Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.347/2000.
În ceea ce priveşte legea aplicabilă
Citește mai mult
divorţului, se recurge la prevederile art. 2.597–2.600 noul cod civil, în ceea ce priveşte competenţa se aplică Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003.„Articolul 1
Domeniu de aplicare
(1) Prezentul regulament se aplică, oricare ar fi natura instanţei, materiilor civile privind:
(a) divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei [...]
Articolul 2
Definiţii
În sensul prezentului regulament:
1. «instanţă judecătorească» înseamnă toate autorităţile din statele membre competente în materiile care intră sub incidenţa domeniului de aplicare a prezentului regulament în temeiul articolului 1;
2. «judecător» înseamnă judecătorul sau funcţionarul având competenţe echivalente cu cele ale judecătorului în materiile care intră sub incidenţa domeniului de aplicare a prezentului regulament;
3. «stat membru» înseamnă toate statele membre, cu excepţia Danemarcei;
4. «hotărâre judecătorească» înseamnă orice hotărâre de divorţ, de separare de drept sau de anulare a unei căsătorii, precum şi orice hotărâre judecătorească privind răspunderea părintească pronunţată de o instanţă judecătorească a unui stat membru, oricare ar fi denumirea hotărârii, inclusiv termenii «decizie», «sentinţă» sau «ordonanţă»; [...]
Articolul 3
Competenţă de fond
(1) Sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru:
(a) pe teritoriul căruia se află:
– reşedinţa obişnuită a soţilor sau
– ultima reşedinţă obişnuită a soţilor în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo sau
– reşedinţa obişnuită a pârâtului sau
– în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi sau
– reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii sau
– reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înaintea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, are «domiciliul» în acel loc;
(b) de cetăţenie a celor doi soţi sau, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, statul «domiciliului» comun.
(2) În sensul prezentului regulament, termenul «domiciliu» se interpretează în sensul sistemelor de drept ale Regatului Unit şi Irlandei.
Articolul 6
Caracterul exclusiv al competenţelor prevăzute la articolele 3, 4 şi 5
Un soţ care:
(a) are reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru sau
(b) este resortisant al unui stat membru sau, în cazul Regatului Unit sau al Irlandei, are «domiciliul» său pe teritoriul unuia dintre aceste state membre nu poate fi chemat în judecată în faţa instanţelor judecătoreşti dintr-un alt stat membru decât în temeiul articolelor 3, 4 şi 5.
Articolul 7
Competenţe reziduale
(1) În cazul în care nici o instanţă judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 3, 4 şi 5, competenţa este stabilită, în fiecare stat membru, de legislaţia respectivului stat.
(2) Orice resortisant al unui stat membru care îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui alt stat membru poate să invoce, ca şi cetăţenii acestui stat, normele de competenţă aplicabile în acest stat împotriva unui pârât care nu îşi are reşedinţa obişnuită într-un stat membru şi care fie nu are cetăţenia unui stat membru fie, în cazul Regatului Unit sau al Irlandei, nu are «domiciliul» său pe teritoriul unuia dintre aceste state membre.”
Astfel, într-un divorţ internaţional, se va verifica competenţa autorităţilor române, prin aplicarea art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003.
Dacă în temeiul acestor dispoziţii se constată că autorităţile române, instanţe judecătoreşti sau alte autorităţi competente, aşa cum au fost ele definite de art. 2 pct. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003, sunt competente, atunci se va trece la stabilirea competenţei teritoriale a notarului, în conformitate cu dispoziţiile pct. 6 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 81/C/2011 privind introducerea art. 871 în Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995.
„Art. 87.1 – (1) Procedura divorţului prin acordul soţilor este de competenţa notarului public cu sediul biroului în circum - scripţia judecătoriei în a cărei rază teritorială se află locul încheierii căsătoriei sau ultima locuinţă comună a soţilor.
Pentru municipiul Bucureşti, dispoziţiile se aplică în mod corespunzător, conform art. 114 din lege. [...]
(5) Înainte de verificarea competenţei teritoriale, notarul public va verifica dacă, privitor la desfacerea căsătoriei, există elemente de extraneitate si va proceda în conformitate cu dispoziţiile legale care reglementează desfacerea căsătoriei în cazul în care există raporturi juridice cu elemente de extraneitate.”
În toate cazurile de divorţ cu elemente de extraneitate se va face aplicarea dispoziţiilor art. 4, 43 şi 44 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, referitoare la transcrierea/înscrierea în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă întocmite de autorităţi străine, cu caracter obligatoriu pentru cetăţenii români, cu caracter facul tativ pentru cetăţenii străini cu reşedinţa în România sau aflaţi temporar pe teritoriul României.