Art. 295 Noul cod civil Căsătoria fictivă Nulitatea absolută a căsătoriei Nulitatea căsătoriei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Nulitatea căsătoriei
SECŢIUNEA 1
Nulitatea absolută a căsătoriei
Nulitatea căsătoriei
SECŢIUNEA 1
Nulitatea absolută a căsătoriei
Art. 295
Căsătoria fictivă
(1) Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută.
(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, a intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.
| ← Art. 294 Noul cod civil Lipsa vârstei matrimoniale Nulitatea... | Art. 296 Noul cod civil Persoanele care pot invoca nulitatea... → |
|---|
1. în practica judiciară s-au reţinut ca scopuri ale încheierii căsătoriei fictive: sustragerea de la răspundere penală a autorului infracţiunii de viol (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1342/1983, CD 1983, p. 98; în condiţiile actuale, prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, s-au abrogat reglementările care consacrau clauza de nepedepsire o făptuitorului în ipoteza căsătoriei acestuia cu victima violului, ceea ce înseamnă că o căsătorie încheiată în acest scop nu mai înlătură răspunderea penală; a se vedea şi P. Cioia,
Citește mai mult
Modificarea conţinutului infracţiunii de viol prin Legea nr. 197/2000, în Dreptul nr. 3/2001, p. 3-6); obţinerea unui credit bancar pentru achiziţionarea unei locuinţe pentru tinerii căsătoriţi (Trib. Satu Mare, dec. civ. nr. 310/1994, citată de E. Florian, Dreptul familiei, 2003, p. 61, nota 156 şi de G. Lupşan, Notă, în Dreptul nr. 7/2004, p. 205, nota 7); dobândirea unei moşteniri testamentare sub condiţia dovedirii calităţii de persoană căsătorită, dobândirea cetăţeniei române de către un străin, obţinerea unei parohii de către un preot (Trib. Satu Mare, dec. civ. nr. 38/1994, citată de E. Florian, Dreptul familiei, 2003, p. 61, nota 156 şi de G. Lupşan, Notă, în Dreptul nr. 7/2004, p. 205, nota 8).2. O căsătorie încheiată numai cu scopul ca unul dintre soţi să-şi rezolve un anume interes, fiind fictivă, este lovită de nulitate absolută (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1732/1970, în C.D. 1970, p. 17).
3. S-a reţinut fictivitatea căsătoriei şi în cazul a doi soţi, cetăţeni români, care s-au căsătorit la data de 29 octombrie 1998 în Grecia, fiecare păstrându-şi numele de familie avut. Ulterior încheierii acestei căsătorii, soţii au revenit în România, unde, fără a declara existenţa căsătoriei amintite, s-au căsătorit din nou, la Primăria municipiului laşi, la 24 iunie 2000, de această dată soţia păstrându-şi numele, iar soţul luând numele soţiei. La 29 octombrie 2000 soţia dă naştere unui copil şi, totodată, subsecvent încheierii celei de a doua căsătorii, transcrie în registrul de stare civilă al Primăriei laşi certificatul privind încheierea căsătoriei în Grecia. în anul 2002 soţia solicită Judecătoriei laşi constatarea nulităţii căsătoriei încheiate în România la 24 iunie 2000, ca fiind fictivă, urmare a fraudei la lege, soţul urmărind prin această nouă căsătorie exclusiv schimbarea numelui de familie pentru a beneficia de o nouă identitate şi de un nou paşaport, întrucât pentru anumite fapte ilicite, comise în Grecia, i s-a aplicat de autorităţile elene interdicţia de şedere pe teritoriul Greciei. Instanţa de judecată a admis acţiunea, a constatat nulitatea celei de a doua căsătorii, dispunând ca soţul să revină la numele iniţial. în privinţa reclamantei, s-a constatat buna sa credinţă, reţinându-se că nu a cunoscut scopul pentru care pârâtul a insistat să încheie căsătoria de la laşi, ea fiind de acord cu aceasta pentru a organiza o ceremonie la care să participe rudele şi prietenii comuni (Trib. laşi, sent. civ. nr. 60/2003, in Dreptul nr. 7/2004, p. 201-203, cu notă explicativă parţial critică de G. Lupşan). Notă. Sentinţa pune în discuţie următoarele probleme cu caracter juridic: existenţa şi valabilitatea căsătoriei fictive, când scopul urmărit la încheierea ei de soţul care avea interdicţie în spaţiul Schengen a fost acela de a dobândi un alt nume de familie; posibilitatea acoperirii nulităţii absolute a căsătoriei fictive; caracterul unilateral sau bilateral al fictivităţii căsătoriei. Căsătoria încheiată la laşi este fictivă, întrucât soţul a urmărit numai să-şi creeze o nouă identitate, pentru a scăpa de efectele interdicţiei aplicate pe paşaportul său de autorităţile elene. Prin încheierea celei de a doua căsătorii, în speţa discutată, s-a încercat realizarea unei operaţiuni de recurgere la unele dispoziţii legale, dar în alt scop decât acela pentru care au fost edictate, fiind astfel în prezenţa fraudei la lege. Aparent, în faţa autorităţilor române, la data încheierii celei de a doua căsătorii, părţile erau persoane necăsătorite, dar în realitate, între acestea existau raporturi de căsătorie, care decurgeau tocmai din căsătoria încheiată în Grecia. Legea nr. 119/1996 prevede, în art. 44 alin. (3), că actele cetăţenilor români privitoare la starea civilă, întocmite de autorităţile străine au putere doveditoare pe teritoriul României numai dacă sunt înscrise în registrele de stare civilă române, transcriere care se solicită în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau extrasului de stare civilă. Aceste dispoziţii legale trebuiau respectate de părţi. Conform art. 44 alin. (5) din Legea nr. 119/1996, republicată, în forma modificată prin Legea nr. 236/2010, transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti (şi cu avizul prealabil al şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere, în forma modificată prin O.U.G. nr. 80/2011). Chiar dacă este acceptată posibilitatea acoperirii nulităţii absolute a căsătoriei, în speţa discutată această acoperire nu poate avea loc, întrucât, pe de o parte, părţile sunt legal căsătorite, pe baza actului încheiat în Grecia, iar, pe de altă parte, frauda la lege nu se poate acoperi. Pe bună dreptate, în literatura de specialitate (G. Lupşan, Notă, în Dreptul nr. 7/2004, p. 207), s-a criticat reţinerea bunei-credinţe a reclamantei şi, în consecinţă, caracterul unilateral al fictivităţii, deoarece nu prezintă importanţă faptul că reclamanta a cunoscut sau nu motivul real al soţului său la încheierea celei de a doua căsătorii, acela al obţinerii unui alt nume de familie. încheierea căsătoriei din România a fost posibilă numai prin ascunderea de ambele părţi a existenţei căsătoriei încheiate în străinătate. Prin urmare, prin păstrarea tăcerii asupra primei căsătorii încheiate în străinătate, reclamanta a fost şi ea de rea-credinţă în momentul încheierii celei de a doua căsătorii. Din reţinerea bunei-credinţe a reclamantei decurg o serie de consecinţe, şi anume: numai reclamanta are drept la întreţinere de la pârâtul care, fiind de rea-credinţă, se consideră că nu a avut niciodată calitatea de soţ; în cazul în care până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute pârâtul ar fi decedat, reclamanta, în calitate de soţ supravieţuitor, ar fi avut drept la moştenire.
4. Nu se poate reţine fictivitatea căsătoriei din simpla împrejurare că locuinţa a fost obţinută de soţul reclamant de la unitatea unde a lucrat, iar la divorţ a fost atribuită, potrivit legii, soţiei, deoarece aceste fapte nu au nimic ilicit şi nici nu probează că scopul încheierii căsătoriei ar fi fost, pentru soţie, acela de a obţine folosinţa locuinţei, iar nu întemeierea unei familii. Atribuirea locuinţei unuia dintre soţi cu ocazia divorţului este o consecinţă legală a desfacerii căsătoriei (I.C.C.J., s. civ., dec. nr. 1890/2002).
Citește mai mult
Dreptul familiei, 2008, p. 61-63).2. Anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, în Codul familiei, căsătoria fictivă nu era prevăzută expres printre cauzele de nulitate a unei căsătorii, dar literatura de specialitate şi practica judiciară au recunoscut în unanimitate caracterul nul al acestei căsătorii, deoarece altfel ar fi însemnat că în lipsa unei prevederi legale exprese, o căsătorie încheiată în frauda legii să fie valabilă, neputând fi desfiinţată (o se vedea: I. Albu, Dreptul familiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 93-95; Al. Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache, Dreptul familiei, Ed. AII Beck, Bucureşti, 1999, p. 112-113; G. Lupşan, Dreptul familei, Ed. Junimea, laşi, 2001, p. 95; E. Florian, Dreptul familiei, 2003, p. 60-62; M. Harbădă, Dreptul familiei şi starea civilă, Ed. Universităţii Al. I. Cuza, laşi, 2003, p. 65; I.P. Filipescu, A.l. Filipescu, Tratat, 2001, p. 182-187; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 410/1977, în R.R.D. nr. 8/1977, p. 62; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1732/1970, în C.D. 1970, p. 17).
3. Din această definiţie rezultă că o condiţie pentru ca o căsătorie să fie considerată fictivă este aceea ca respectiva căsătorie să fie încheiată în alte scopuri decât cel al întemeierii unei familii, adică numai de formă, fără intenţia de a se crea raporturi personale şi patrimoniale între soţi.
4. Deşi este vorba de o nulitate absolută, aceasta poate fi acoperită în următoarele situaţii, strict şi limitativ prevăzute de lege: a) dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute a intervenit convieţuirea soţilor; b) dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute soţia a născut sau a rămas însărcinată [indiferent de împrejurarea că soţia a născut un copil din căsătorie sau din afara acesteia ori a rămas însărcinată ca urmare a raporturilor intime avute cu soţul său sau cu un alt bărbat (T. Bodoaşcă, Opinii în legătură cu nulitatea căsătoriei ..., p. 20)]; c) dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.
5. O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată (M. Of. nr. 421/2008), reglementează aşa-numita căsătorie de convenienţă, aceasta fiind definită de art. 2 lit. I) al ordonanţei de urgenţă ca fiind căsătoria încheiată cu singurul scop de a eluda condiţiile de intrare şi şedere a străinilor şi de a obţine dreptul de şedere pe teritoriul României. Conform art. 63 al O.U.G. nr. 194/2002, republicată, faptul că o căsătorie este de convenienţă poate fi constatată în baza următoarelor elemente: a) coabitarea matrimonială nu există; b) soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei; c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie; d) soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi; e) există date că anterior unul dintre soţi a încheiat o căsătorie de convenienţă; f) soţii sunt inconsecvenţi ori există neconcordanţe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia; g) încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plata unei sume de bani între soţi, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dotă. Constatarea acestor elemente este de competenţa ofiţerului de interviu. Aceste elemente pot rezulta din: a) datele obţinute în urma interviului; b) înscrisuri; c) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe persoane; d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare.
6. Caracterul fictiv al căsătoriei, fiind o stare de fapt, poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.
7. în privinţa sintagmei „hotărâre definitivă" trebuie avute în vedere prevederile art. 222 din Legea nr. 71/2011, conform cărora până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, referirea la hotărârea judecătorească definitivă se înţelege ca fiind făcută la hotărârea irevocabilă.