Art. 298 Noul cod civil Viciile de consimţământ Nulitatea relativă a căsătoriei Nulitatea căsătoriei

1. Anularea căsătoriei poate interveni şi în cazul în care consimţământul soţilor nu a fost liber exprimat, ci a fost viciat prin eroare, doi sau violenţă.

2. Definită în general ca falsă reprezentare a realităţii în momentul încheierii actului juridic, eroarea constituie viciu de consimţământ numai dacă priveşte identitatea fizică a celuilalt soţ. Orice altă eroare - spontană, neprovocată - cum ar fi cea asupra calităţilor fizice sau psihice, asupra caracterului, temperamentului, în privinţa pregătirii profesionale, rămâne irelevantă sub aspectul valabilităţii căsătoriei (7! Bodoaşcă, Dreptul

Citește mai mult

familiei, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 240). Astfel, faptul că unul dintre soţi nu a ştiut că celălalt soţ este divorţat sau că este copil din afara căsătoriei, ori a crezut că aparţine unei anumite familii nu constituie eroare viciu de consimţământ care să atragă nevalabilitatea căsătoriei.

3. Dolul, numit şi viclenie, reprezintă de asemenea o falsă reprezentare a realităţii, dar, spre deosebire de eroarea propriu-zisă, nu este spontană, ci provocată prin mijloace dolosive. Dolul are o componentă subiectivă, eroarea, şi una obiectivă, constând în mijloacele întrebuinţate pentru a provoca eroarea. Mijloacele dolosive sau viclene întrebuinţate de una dintre părţi trebuie să fie astfel încât să fie evident că, fără acestea, cealaltă parte nu ar fi încheiat căsătoria. Ca atare, în aprecierea caracterului determinant al vicleniei se va ţine seama de experienţa de viaţă, de pregătirea şi de alte date privitoare la persoana care se pretinde victimă.

Simplele afirmaţii ale unei persoane, în sensul că este însărcinată şi că dacă nu acceptă căsătoria o va avea pe conştiinţă atât pe ea, cât şi pe copilul conceput, nu pot fi apreciate ca mijloace viclene de o natură şi o gravitate care să determine o persoană să consimtă la încheierea căsătoriei (T. Bodoaşcă, Aspecte critice sau controversate din legislaţia şi doctrina română cu privire la condiţiile încheierii căsătoriei, în Dreptul nr. 3/2004, p. 106; C.S.J., s. civ., dec. nr. 2196/1999, în D. Tiţian, A. Constantin, M. Cîrstea p. 29).

Problema caracterului determinant al dolului se apreciază, aşadar, de la caz la caz, instanţa de judecată trebuind să aibă în vedere elemente precum cele menţionate mai sus.

4. Violenţa, constând în constrângerea fizică sau morală exercitată asupra viitorului soţ, constituie viciu de consimţământ dacă temerea insuflată prin acte de violenţă a fost decisivă la încheierea căsătoriei. Violenţa cuprinde un element obiectiv - constrângerea - şi un element subiectiv - teama insuflată -, care, conjugate, aduc atingere caracterului liber al manifestării de voinţă. Violenţa poate fi fizică, în cazul în care ameninţarea se referă la integritatea fizică a persoanei sau la bunurile sale, şi psihică, în situaţia în care priveşte onoarea, demnitatea, reputaţia, sentimentele persoanei.

5. Anularea căsătoriei poate fi solicitată numai de soţul al cărui consimţământ a fost viciat. Ca atare, nicio persoană în afara acestuia nu poate solicita anularea căsătoriei pe temeiul viciilor de consimţământ.

6. Competenţa aparţine instanţei de tutelă (judecătoria) în a cărei rază teritorială se află domiciliul soţului chemat în judecată.