Art. 331 Noul cod civil Simulaţia convenţiei matrimoniale Dispoziţii comune Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

1. Norma reglementează posibilitatea soţilor sau a viitorilor soţi de a alege prin act secret un alt regim matrimonial sau de a modifica prin act secret regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege. Actul secret trebuie să contrazică, să înlăture ori să modifice, în tot sau în parte, actul public.

2. Pentru calificarea unui act ca fiind secret nu este suficient ca actul să expliciteze, să interpreteze, să completeze actul public (C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, voi. VIII, Ed. Librăriei „Universala" Alcalay § Co, Bucureşti, 1932,

Citește mai mult

p. 231, pct. 4).

3. Pentru a fi în prezenţa simulaţiei, actul secret trebuie să fie încheiat anterior sau concomitent cu actul public. Spre exemplu, viitorii soţi încheie o convenţie matrimonială, care îndeplineşte cerinţele de fond şi de formă prevăzute de lege, însă anterior încheierii acestei convenţii sau odată cu încheierea acesteia, viitorii soţi încheie un act secret prin care stabilesc că între ei se aplică regimul comunităţii legale. în această situaţie, între soţi se aplică actul secret, iar în raport cu terţii se aplică actul public, aparent, dacă terţul este de bună-credinţă (adică nu a cunoscut caracterul simulat al actului public), respectiv actul secret dacă terţul este de rea-credinţă (atunci când terţul a cunoscut caracterul simulat al actului public).

4. Dacă în general simulaţia poate îmbrăca trei forme, şi anume fictivitatea, deghizarea şi interpunerea de persoane, în cazul convenţiei matrimoniale simulaţia poate îmbracă numai două forme, respectiv fictivitatea şi deghizarea, fiind exclusă simulaţia convenţiei matrimoniale prin interpunere de persoane, întrucât convenţia matrimonială are un caracter intuitu personae, ceea ce înseamnă că părţi ale actului juridic pot fi numai soţii, nu şi alte persoane.

5. Se poate pune problema formei pe care trebuie să o aibă actul secret, în sensul că este oare obligatoriu ca actul secret să aibă aceeaşi formă ca şi actul public? Această problemă este esenţială, dat fiind faptul că o convenţie matrimonială trebuie obligatoriu să îmbrace forma autentică, sancţiunea nerespectării acestei cerinţe de formă fiind nulitatea absolută, prevăzută expres de art. 330 alin. (1) NCC. în aceste condiţii s-ar putea afirma că, în cazul în care actul secret ar constitui o convenţie matrimonială, şi aceasta ar trebui să îmbrace forma autentică notarială, aceeaşi cu forma cerută pentru convenţia matrimonială ce constituie act public, iar atunci nu am mai fi în prezenţa unui act secret, ci a unui act public, deci nu am mai avea simulaţie.

Actul secret poate fi o convenţie matrimonială, care trebuie obligatoriu să respecte cerinţa formei autentice, prevăzută de art. 330 alin. (1) NCC, formalitate (autentificarea

convenţiei de notarul public) care, aşa cum s-a arătat în literatura juridică, prin îndeplinirea ei nu răpeşte actului real caracterul său secret. „Forma solemnă nu anihilează, ci numai diminuează caracterul său ocult" (B. Pătraşcu, C. Jora, Despre simulaţie cu privire la preţ. Aspecte controversate, în S.D.R. nr. 1-2/1991, p. 33). Aceeaşi soluţie trebuie adoptată şi în cazul în care actul face obiectul unei alte proceduri notariale din cele prevăzute de lege (F.A. Baias, Simulaţia. Studiu de doctrina şi jurisprudenţă, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 58). Aceasta întrucât notarul public şi personalul angajat la biroul notarial au obligaţia păstrării secretului profesional, ceea ce este de natură să asigure şi să conserve şi caracterul secret al contraînscrisului (F.A. Baias p. 58). Pornind însă de la dispoziţiile art. 1289 alin. (2) NCC, conform cărora contractul secret nu produce efecte între părţi numai dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, printr-o interpretare a contrario rezultă că actul secret va produce efecte între părţi atunci când acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă ale actului public, însă îndeplineşte condiţiile de fond ale acestuia.

6. Aşa cum s-a consacrat jurisprudenţial şi doctrinar, actul secret este valabil, chiar dacă nu este încheiat în formă autentică, deşi legea cerea o astfel de formă ad validitatem, dacă actul public este încheiat în forma cerută pentru actul secret, motivat pe următoarele considerente (F.A. Baias p. 173-174): simulaţia este reglementată permisiv, legea prevăzând că produce efecte între părţi actul secret, fără a impune acestuia vreo condiţie de formă; simulaţia fiind o operaţiune unitară, actul secret va fi valabil dacă forma cerută de lege pentru valabilitatea sa va fi întrunită de actul public.

7. Simulaţia este o operaţiune unitară, întrucât părţile convin o singură dată să realizeze o operaţiune unitară în doi timpi: prima dată încheierea actului real, însă secret, apoi în continuarea operaţiei proiectate iniţial, încheierea actului public, nereal (cu privire Io caracterul unitar al simulaţiei, a se vedea F.A. Baias p. 77-79). Ca atare, se poate afirma că nu este necesar ca actul secret să îmbrace forma autentică ad validitatem, atât timp cât actul public îndeplineşte această formă, în temeiul caracterului unitar al simulaţiei, actul secret urmând a fi valabil dacă forma autentică cerută pentru valabila sa încheiere este îndeplinită de actul public. însă, în cazul în care, deşi nu este obligatoriu, părţile încheie actul secret în formă autentică, această formalitate (autentificarea convenţiei de notarul public) prin îndeplinirea ei nu răpeşte actului real caracterul său secret.

8. Tot astfel, dacă prin actul secret se modifică un regim matrimonial cu altul, legal admis, fiind necesară îndeplinirea unor formalităţi de publicitate imobiliară, în literatura juridică s-a afirmat că în analiza efectului distructiv de simulaţie al formalităţilor de publicitate imobiliară, datorită caracterului public al acestora, este esenţială premisa relativităţii caracterului secret al actului real. S-a arătat că simpla cunoaştere a acestuia de anumite persoane nu îl transformă într-un act public, atât timp cât părţile simulaţiei l-au conceput ca act secret, atât în raport cu actul aparent, cât şi în raport cu subiectele de drept cărora le era destinată aparenţa astfel creată. în mod judicios s-a subliniat faptul că regula liberului acces al oricărei persoane la informaţiile din registrele de publicitate nu implică prin ea însăşi cunoaşterea înregistrărilor efectuate, ci doar creează posibilitatea de a fi cunoscute asemenea înregistrări (F.A. Baias p. 60-61).

9. Teza conform căreia înregistrarea actului secret în registrele de publicitate imobiliară face ca simulaţia să nu mai existe, actul înregistrat devenind unul public, opozabil terţilor, nu poate fi acceptată, fiind arbitrară în raport cu cel puţin una din categoriile de terţi, şi anume categoria creditorilor chirografari, care nu au decât o posibilitate ipotetică de a cunoaşte actul secret înregistrat în registrele de publicitate imobiliară, atât timp cât ei nu au nicio obligaţie de diligenţă de a cerceta registrele de publicitate. Dacă s-ar accepta teza potrivit căreia înregistrarea actului secret înlătură caracterul său ascuns şi face să dispară simulaţia înseamnă a se admite că înregistrarea dă naştere întotdeauna unei prezumţii relative de cunoaştere a actului secret (F.A. Baias p. 61).

10. în ceea ce priveşte efectele actului secret, acesta produce efecte doar faţă de părţi, conform art. 1289 alin. (1) NCC, dacă din natura contractului sau din stipulaţia părţilor nu rezultă altfel. Ca atare, faţă de părţi actul public nu produce niciun efect. Excepţional, atunci când terţii au luat cunoştinţă de actul secret, indiferent prin ce modalitate, actul secret va fi opozabil şi terţilor, deci va produce efecte şi faţă de aceştia. Dacă însă actul secret nu a fost cunoscut de terţi, el nu va produce efecte faţă de aceştia.

11. Din interpretarea dispoziţiilor art. 1290 alin. (1) NCC, conform căruia terţii pot invoca împotriva părţilor existenţa contractului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile, rezultă că terţii au dreptul de a opta între a respinge efectele actului secret faţă de ei, atunci când acesta le vatămă drepturile şi a invoca în favoarea lor acelaşi act atunci când acesta le profită. O asemenea opţiune poate fi exercitată în cadrul acţiunii în declararea simulaţiei, în cadrul căreia terţul cere instanţei să constate simulaţia, întemeindu-se pe actul secret. Opţiunea este recunoscută, desigur, doar terţilor care au cunoscut numai actul public, neavând cunoştinţă de actul secret, întrucât altfel faţă de ei produce efecte actul secret.