Art. 340 Noul cod civil Bunurile proprii Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

CAPITOLUL VI
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor

SECŢIUNEA a 2-a
Regimul comunităţii legale

Art. 340

Bunurile proprii

Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:

a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;

b) bunurile de uz personal;

c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;

d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;

e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;

f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;

g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;

h) fructele bunurilor proprii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 340 Noul cod civil Bunurile proprii Regimul comunităţii legale Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor




Lucreția 8.10.2024
Terenul obținut cu titlul de proprietate prin constituirea dreptului de proprietate în baza legii 18/1991, ca urmare a faptului că am lucrat că inginer horticol la CAP, este bun comun? Menționez că atunci când m-am căsătorit lucram deja ca șef de fermă în cadrul CAP-ului!
Răspunde
Ion. Dumitrache 11.04.2023
Din vânzarea a unui apartament bun personal dinainte de căsătorie, am făcut un cont bancar comun. Soția a sustras 20000 euro folosindui la construirea unei căsuțe de vacanta, pe numele tatălui ei. Se considera. Furt antre soți.
Răspunde
Popa Elena 11.02.2022
Dacă soțul meu a câștigat o sumă de bani la pariuri este bun comun?
Răspunde
Ionescu Mihaela Georgiana 16.01.2023
Este bun propriu ce aparţine soţului, bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensă sunt bunuri proprii
Răspunde
Mara 16.10.2021
Buna ziua, ful meu are o casa dobandita din copilarie prin act vanzare cumparare cu clauza viagera. Daca divorteaza de sotie aceasta are drept la acest imobil?
Multumesc
Răspunde
Garcia C 4.09.2019
Buna ziua, am fost fost intrebati la notar ce fel de regim vrem cu privire la bunuri. Eu am depozite in valuta la banca dobandite inainte de casatorie si ea are un apartament propiu. Daca alegem regimul comunitatii legale, ramanem fiecare stapan pe bunurile propii, respectiv eu pe depozitele mele bancare in valuta? Va multumesc
Răspunde
Garcia C 4.09.2019
Buna ziua, am fost intrebat la notar ce fel de regim vrem sa facem la casatorie, respectiv separarea bunurilor sau comunitate legala. Eu am depozite in valuta in banca facute inainte de casatorie si ea are un apartament dobandit inainte de casatorie. In cazul in care alegem regimul.de comunitate legala , ramanem fiecare stapani pe bunurile dinainte de casatorie, respectiv eu pe depozitele mele in valuta
Răspunde
mihaela 21.02.2019
buna ziua,
fiul meu detine 2 apartamente proprietate dobandite inainte de casatorie, unul cu renta viagera, celalalt cumparat prin contract de vanzare cumpare. Daca se casatoreste aceste bunuri vor devein commune si se vor imparti in cazul in care va divorta ?Multumesc !
Răspunde
Marcel 24.06.2019
Bunurile proprii raman proprii si dupa incheierea casatoriei.
Răspunde
Niculae Liliana 17.11.2018
Buna ziua! Sunt căsătorită recent iar soțul mi a spus ca trebuie sa merg la notar(a fost sunat) cu el pt a declara ca nu am nicio pretenție asupra bunurilor dobândite inainte de căsătorie, ca așa e legea. As vrea sa aflu dacă este adevărat sau el a dorit ca eu sa declar acest lucru in cazul in care lucrurile nu or sa meargă între noi...
Răspunde
Baideanu Catalina 11.08.2018
Buna seara! Anul trecut am cumparat o garsoniera , in contractul de vanzare cumparare fiind trecut si sotul.meu si eu. Imobilul a fost cumparat cu banii proveniti dintr o despagubire morala, primita de mine, sotia. As dori sa stiu daca in cazul unui divort sotul meu are dreptul, sau daca imobilul este considerat unul propriu, putand face dovada ca a fost achitat de mine, din suma primita in urma drspagubirii. Multumesc!
Răspunde
Marcel 24.06.2019
Bunul este propriu având în vedere că l ati cumparat din bani primiți cu titlu de despăgubiri.
Răspunde
Luminita Kato 25.02.2018
Buna ziua,tatal meu a decedat a fost recasatorit inainte de casatorie a avut o casa si un teren,as vrea sa stiu daca sotia mosteneste ceva din bunuri proprii.multumesc
Răspunde
Vasile Razvan 28.07.2017
Buna seara.Daca soția a achizitionat un apartament prin prima casă fiind in concubinaj si dupa 2 ani ne.am căsătorit contribuind amândoi la plata ratelor in caz de divorț apartamentul devine bun comun.Apartament nu este achitat încă.Va multumesc
Răspunde
Ana 30.06.2017
Buna ziua as dori sa stiu daca actualul sot face parte la bunul meu din prima casatorie partajul facut in timpul casatoriei cu al 2-lea sot
Răspunde
Lena 7.02.2017
buna seara. Speta la care as avea nevoie de ajutorul dumneavoastra este urmatoarea: fosta sotie a sotului meu doreste sa faca partaj succesoral cu mostenitorii sotului meu (sotie supravietuitoare si 2 copii, unul din prima casatoriei, al doilea din cea de-a Doua). Fosta sotie doreste o suma de bani din contulul sotului meu, la 7 luni de la decesul acestuia. Aceasta suma nu mai era in contul sotului meu, la data casatoriei cu mine. Cum vedeti solutionata aceasta cerere? Multumesc. O seara frumoasa!
Răspunde
Nutu 31.12.2016
Am economisit in timpul casatoriei o suma de bani care este pe un cont la banca doar din salariul meu,,,este bun comun in caz ca vom divorta? Tin sa precizez ca doar eu sunt titularul contului
Răspunde
Laura 3.10.2016
Buna ziua ' Am divortat in 2013dupa 10 ani de casatorie si 3asa, casa ia donato fostului meu sot parintii lui (dar era cumparata cu fosta lui sotie pe numele parintilor lui, dupa ia donato )eu mam casatorit in 2003 in 2008 am plecat an italia si tot ii trimiteam bani pe Autocar pt ca nu platesc nimic, asa am anceput cu izolatia afara, dupa proiet pt centrala, centrala, si pe urma schimbat instalatiile sanitare, lumina a ramas parchet era la parter un dezastru, izolatii inauntru, cabina hidromasaj si asa am terminat dupa a urmat mobila, toate pe banii mei, nu divortam daca ma trecea si pe mn,
Citește mai mult dar nu a vrut,la notarul unde il duceam eu (nu la neamul lui )mia promis dupa div ca-mi pune bani in cont asa pe rand cat poate dar nu a pus nimic nici pana in ziua de azi, asi tot schimba nr, Antrebarea este in situatia asta ce trebuie sa fac eu? Sau ce se mai poate face? Va multumesc astept rasp dv
Răspunde
Sorin 20.02.2016
Buna ziua, am achizitionat un apartament inainte de casatorie, achitat de mine, in urma cu o jumatate de an m-am casatorit, acum vreau sa vand apartamentul. Intrebarea mea este: Pot sa-l vand in lipsa sotiei, sau trebuie sa fie si ea de fata?
Răspunde
Ionel 26.12.2016
În timpul căsătoriei am făcut separație de bunuri la notar.Sotia cedandu-mi parte ei dintr-un imobil iar era i-am cedar partea mea din alt imobil.Daca achiziționez un imobil cu banii din vânzarea imobilului pt. care ia mi-a cedat jumătate ,imobilul cumpărat este bun propriu al meu? Mulțumesc!
Răspunde
avocat Draghici Cornelia 19.12.2016
Avand in vedere ca apartamentul este achizitionat inainte de casatorie, este bun propriu si il puteti vinde fara a fi nevoie de acceptul sotiei
Răspunde
Grigoras 18.10.2015
Tatal meu a avut înainte de căsătorie un apartament apoi s-a căsătorit a conviețuit 22 ani împreună cu soția,ea a decedat după două luni după decesul tatălui meu,după moartea soției nu s-a făcut succesiunea în cele două luni dintre moartea tatălui și a soției,va rog sa-mi răspundeți dacă copilul soției tatălui meu dintr-o căsătorie anterioară are drepturi de succesiune asupra apartamentului care repeț era dobândit înainte de casatorie
Răspunde
maria 26.12.2014
Buna ziua ! Detin o casa din prima casatorie si intentionez sa ma recasatoresc.Ma intereseaza sa stiu daca viitorul meu sot are drept asupra casei mele,in ce conditii . Momentan,eu lucrez in Italia ,unde castig sume mari pe luna si am de gand sa mai continui si dupa casatorie,viitorul sot fiind pensionar,ma intereseaza sa stiu,daca veniturile obtinute aici,vor fi venituri comune in timpul casatoriei .Multumesc !
Răspunde
viorel rotariu 30.11.2014
am un apartament cumparat inainte de casatorie Actualmente nu mai stau cu sotia de 5 ani dar nefiind divortat legal si nu mai locuim impreuna Pot vinde acest bun fara acordul sotiei ? nu au fost facute modificari sau alte investitii
Răspunde
Nelson Denisa 12.01.2014
JURISPRUDENŢĂ

1. în cazul obiectelor de lux destinate personal şi exclusiv uzului unuia dintre soţi, se va aprecia de la caz la caz dacă, în funcţie de valoarea lor şi de starea materială a soţilor, urmează a fi calificate ca bunuri proprii ale soţului care le foloseşte sau ca bunuri comune ambilor soţi (C.S.J., s. civ., dec. nr. 1233/1990, în Dreptul nr. 2-3/1991, p. 72).

2. Bunurile de uz personal sunt comune dacă au o valoare deosebit de mare, disproporţionată faţă de veniturile soţilor şi de nivelul lor de viaţă, fiind considerate ca fiind achiziţionate în scopul învestirii economiilor
Citește mai mult realizate de către soţi în timpul regimului comunităţii legale {Trib. Suprem, dec. civ. nr. 1818/1978, în R.R.D. nr. 7/1978, p. 46).

3. în schimb, 26 grame de aur încorporat în proteza dentară a unuia dintre soţi constituie bun propriu, deoarece un asemenea obiect este intim şi efectiv legat, sub aspectul întrebuinţării, de persoana şi sănătatea acelui soţ (Trib. mun. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 504/1986, în R.R.D. nr. 8/1968, p. 71).

4. Atunci când un soţ exercită concomitent sau succesiv două sau mai multe profesii, bunurile destinate exercitării fiecărei profesii constituie bun propriu, cu condiţia ca exercitarea să reprezinte o îndeletnicire şi nu să aibă caracter întâmplător (Trib. pop. Arad, sent. nr. 2109/1956, în T.R. Pope seu. Dreptul familiei. Tratat, p. 179).

5. Bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri nu trebuie confundate cu recompensele periodice, care au acelaşi regim juridic cu retribuţia (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 698/1996, în L.P. nr. 5/1955, p. 550).

6. Sumele de bani provenite din bursa de studiu reprezintă bun propriu al soţului beneficiar al bursei. Un asemenea venit poate fi asimilat celor dobândite cu titlu de premiu ori recompensă, dat fiind modul competitiv de obţinere, printr-o selecţie a candidaţilor (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 1717/2003, în P.R. nr. 6/2004, p. 111).
Răspunde
Nelson Denisa 12.01.2014
Legea de aplicare: Art. 33. Dispoziţiile art. 340 şi 341 din Codul civil sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a Codului civil, ori de câte ori actul juridic sau faptul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul intervine după această dată.

Reglementarea anterioară: C. fam.: „Art. 31. Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ: a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei; b) bunurile dobândite in timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune; c) bunurile de uz
Citește mai mult personal şi cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soţi; d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de investiţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri; e) indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei; f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare".

1. Categoriile de bunuri proprii sunt limitativ prevăzute în art. 340 NCC. Enumerarea fiind limitativă, înseamnă că numai bunurile indicate expres sunt proprii, fără posibilitate de extindere prin analogie şi la alte categorii de bunuri, exceptând ipoteza în care calitatea de bun propriu poate fi dedusă dintr-o interpretare a contrario a unei dispoziţii legale ori dacă există o altă reglementare decât cea analizată, care să prevadă calitatea de bun propriu.

2. Sunt bunuri proprii bunurile dobândite prin moştenire, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut expres că bunurile obiect al donaţiei sau legatului vor fi comune. Datorită caracterului personal al dobândirii, bunurile primite prin moştenire, legat sau donaţie sunt proprii soţului gratificat, dacă dispunătorul nu a prevăzut altfel. Pentru calificarea acestor bunuri ca fiind proprii s-a avut în vedere caracterul intuitu personae al dobândirii. Cât priveşte succesiunea legală, caracterul intuitu personae al dobândirii este stabilit de legiuitor, în lipsa voinţei exprimate de către de cuius printr-un testament, conform dispoziţiilor art. 963 NCC, care stabilesc că succesiunile se cuvin soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi anume descendenţilor, ascendenţilor şi colateralilor acestuia, în ordinea şi după regulile prevăzute de lege. Bunurile dobândite prin donaţie sunt proprii, indiferent dacă donaţia este făcută prin acte între vii sau prin acte pentru cauză de moarte. Donaţiile între soţi sunt valabile dacă au ca obiect numai bunuri proprii.

3. Ajutorul bănesc sau de orice altă natură dat de părinţii unui soţ se consideră a fi făcut în favoarea copilului acestora, cu excepţia cazului în care se prevede în mod expres că gratificarea priveşte pe ambii soţi. în aceste condiţii, achiziţionarea unor bunuri în timpul regimului comunităţii legale, prin contribuţia părinţilor, trebuie privită ca o donaţie făcută exclusiv în favoarea copilului lor, exceptând situaţia în care s-a prevăzut expres că se doreşte gratificarea ambilor soţi (8. Diamant, V. Luncean, Practicâ judiciarâ rezumatâ şicomentatâ, în Dreptul nr. 2/1997, p. 227).

4. Bunurile de uz personal se referă doar la bunurile destinate folosinţei personale, uzului exclusiv al unuia dintre soţi, ca îmbrăcămintea, încălţămintea etc. Bunurile de lux, cum sunt bijuteriile, blănurile de valoare, datorită valorii lor mari, nu sunt considerate bunuri proprii, ci comune, chiar dacă sunt folosite numai de unul dintre soţi. Pentru a stabili cu exactitate dacă bijuteriile sau blănurile dobândite au fost achiziţionate pentru uzul personal, se procedează la raportarea acestora la valoarea globală a bunurilor comune.

5. Bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi sunt bunuri proprii, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri. Această categorie de bunuri se referă doar la bunurile destinate folosinţei profesionale. Bunurile de uz profesional sunt cele destinate exercitării efective a profesiunii unuia sau celuilalt dintre soţi, cum ar fi: instrumentele de lucru ale unei meserii, maşina de cusut sau ţesut, vioara unui muzician, biblioteca de specialitate a unui om de ştiinţă, atelierele de pictură, de sculptură etc. Bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi sunt proprii, indiferent dacă ele sunt dobândite cu mijloace proprii ale soţului dobânditor sau cu mijloace comune. Când ambii soţi exercită aceeaşi profesie, bunurile pe care le folosesc pentru exercitarea ei nu sunt comune, ci sunt coproprietatea lor pe cote-părţi, deoarece, şi în acest caz, bunurile îşi păstrează calitatea de bunuri proprii. Pentru a fi bunuri proprii, legea impune ca acestea să nu fie elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri ori să nu constituie elemente ale patrimoniului de afectaţiune ce face parte din comunitatea de bunuri.

6. Drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat sunt proprii unuia dintre soţi, fiindcă sunt rezultatul calităţilor intelectuale deosebite ale celui care le-a obţinut. Intră în această categorie: 1) drepturile recunoscute de art. 12, art. 13 din Legea nr. 8/1996, şi anume: dreptul patrimonial exclusiv al autorului unei opere de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii; dreptul patrimonial al autorului de a autoriza sau de a interzice: a) reproducerea operei; b) distribuirea operei; c) importul în vederea comercializării pe piaţa internă a copiilor realizate, cu consimţământul autorului, după operă; d) închirierea operei; e) împrumutul operei; f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public; g) radiodifuzarea operei; h) retransmiterea prin cablu a operei; i) realizarea de opere derivate; 2) drepturile asupra mărcilor prevăzute de Legea nr. 84/1998, republicată, cum ar fi dreptul la transmiterea prin cesiune a dreptului asupra mărcii prevăzut de art. 40 alin. (1), art. 41; dreptul de a autoriza terţii, în baza unui contract de licenţă, să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată, prevăzut de art. 43 alin. (1); dreptul de a invoca drepturile conferite de marcă împotriva licenţiatului care a încălcat clauzele contractului de licenţă, în ceea ce priveşte durata folosirii, aspectul mărcii şi natura produselor sau a serviciilor pentru care licenţa a fost acordată, teritoriul pe care marca poate fi folosită, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licenţiat sub marca pentru care s-a acordat licenţa, prevăzut de art. 43 alin. (2); 3) drepturile asupra invenţiilor prevăzute de Legea nr. 64/1991, republicată, cum ar fi: dreptul de prioritate, cu începere de la data depozitului cererii faţă de orice alt depozit, privind aceeaşi invenţie, având o dată ulterioară, prevăzut de art. 17 al legii; dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată, prevăzut de art. 32 alin. (1) al legii; 4) drepturile asupra desenelor şi modelelor industriale prevăzute de Legea nr. 129/1992, republicată, cum ar fi: dreptul exclusiv de a utiliza desenele şi modelele industriale şi de a împiedica utilizarea lor de o terţă parte care nu dispune de consimţământul său; dreptul de a interzice terţilor să efectueze, fără consimţământul titularului desenului sau modelului, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri, drepturi prevăzute de art. 30 al legii.

Nu intră în această categorie drepturile patrimoniale încasate cu titlu de drepturi de autor, drepturile patrimoniale pentru invenţiile create şi realizate, pentru desenul sau modelul creat de autor, care constituie bunuri comune dacă sunt dobândite în timpul comunităţii legale sau în timpul comunităţii convenţionale, în acest ultim caz numai dacă prin convenţie matrimonială nu se prevede altfel.

7. Bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri sunt proprii unuia dintre soţi, fiindcă prin ele îşi găsesc exprimarea aportul de excepţie sau calităţile intelectuale deosebite ale celui care le-a obţinut sau creat.

8. Indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi sunt bunuri proprii. Este vorba în acest caz de sumele de bani încasate de un soţ cu titlu de asigurare sau despăgubire, întrucât ele sunt destinate să repare o pagubă exclusiv personală. Indemnizaţia de asigurare devine bunul propriu al soţului în persoana căruia s-a realizat riscul asigurat, chiar dacă plata primelor de asigurare s-a făcut de către o altă persoană şi fără să intereseze sursa sumelor care au servit la achitarea primelor.

în ipoteza producerii unui accident din culpa exclusivă a unuia dintre soţi, în urma căruia a fost păgubit celălalt soţ, soţul vătămat este terţ păgubit, astfel că este îndreptăţit la despăgubiri din partea asigurătorului. Aceste despăgubiri vor fi bunuri proprii ale soţului prejudiciat, iar obligaţia de despăgubire a autorului accidentului constituie o datorie personală, situaţia fiind identică celei în care victima ar fi o persoană căsătorită cu altcineva decât autorul accidentului ($. Beligrădeanu, Poate unul dintre soţi să fie despăgubit de celălalt soţ printr-un accident de circulaţie produs de acesta din urmă din culpa lui, cu autoturismul său?, în R.R.D. nr. 3/1988, p. 12-14).

9. Bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora sunt bunuri proprii. Includem în această categorie: preţul vânzării unui bun propriu; bunul dobândit în schimbul altui bun propriu; sulta obţinută în urma schimbului unui bun propriu; bunul cumpărat cu preţul obţinut din vânzarea unui bun propriu.

10. Fructele bunurilor proprii sunt bunuri proprii. Potrivit art. 548 NCC, fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanţa acestuia. Fructele sunt: naturale, industriale şi civile. Fructele civile se numesc şi venituri. Fructele naturale sunt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute fără intervenţia omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine, producţia şi sporul animalelor. Fructele industriale sunt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute ca rezultat al intervenţiei omului, cum ar fi recoltele de orice fel. Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor şi dividendele. întrucât acestea sunt rezultatul folosinţei unui bun propriu, şi ele au acelaşi caracter cu bunul din care derivă.

11. în vechea reglementare, cuprinsă în art. 31 C. fam., anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, constituiau bunuri comune şi cele dobândite anterior căsătoriei, indiferent că era vorba de bunuri mobile sau imobile. Conform art. 343 alin. (3) NCC, în privinţa

bunurilor mobile dobândite înainte de încheierea căsătoriei există posibilitatea întocmirii unui inventar de către notarul public sau sub semnătură privată, dacă părţile convin astfel, în lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune. Ca atare, această prezumţie relativă există numai în privinţa bunurilor mobile dobândite anterior căsătoriei, nu şi a bunurilor imobile. Prin urmare, un bun imobil dobândit anterior căsătoriei de unul dintre soţi este bun propriu al acestuia.

12. Bunurile dobândite anterior căsătoriei nu sunt menţionate în enumerarea prevăzută la art. 340 NCC. Acestea sunt bunuri proprii, deşi nu sunt incluse în cadrul enumerării, caracterul de bun propriu rezultând din interpretarea a contrario a prevederilor art. 339 NCC. Conform acestui text legal, sunt bunuri comune ale soţilor cele dobândite în timpul căsătoriei, ceea ce înseamnă per a contrario că bunul imobil care nu este dobândit în timpul căsătoriei este bun propriu al soţului dobânditor.

13. Situaţia diferă în privinţa bunurilor mobile dobândite anterior câsâtoriei, în cazul cărora nu este suficientă numai interpretarea a contrario a textului art. 339 NCC, ci se impune a se avea în vedere şi dispoziţiile art. 343 alin. (3) NCC, conform cărora bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei pentru care notarul public nu a întocmit inventarul înainte de încheierea căsătoriei ori nu s-a întocmit un inventar sub semnătură privată, se prezumă, până la proba contrară, că sunt bunuri comune. Ca atare, sunt proprii numai bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei în privinţa cărora fie s-a întocmit inventarul prevăzut de art. 343 alin. (3) NCC, fie s-a dovedit, prin orice mijloc de probă, că nu sunt bunuri comune, răsturnându-se astfel prezumţia relativă instituită de art. 343 alin. (3) NCC.

14. O altă categorie de bunuri proprii poate fi dedusă din interpretarea a contrario a dispoziţiilor art. 341 NCC. Potrivit acestui text legal, veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale şi altele asemenea, precum şi veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, numai în cazul în care creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii. A contrario, atunci când creanţa privind încasarea lor nu devine scadentă în timpul comunităţii, asemenea venituri constituie bun propriu al soţului care le-a dobândit.

15. în privinţa bunurilor, care, potrivit art. 340 NCC, sunt considerate proprii ale unuia dintre soţi, în principiu, titularul exercită atributele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei potrivit dreptului comun. Aceste drepturi există în mod egal pentru soţi. Oricare dintre soţi poate încheia singur, fără a fi necesar consimţământul celuilalt, orice acte juridice privitoare la bunurile sale proprii.

16. în ceea ce priveşte bunurile dobândite de concubini, acestea devin, de la data dobândirii, proprietatea comună a acestora pe cote-părţi (în acest sens şi C.A. Ploieşti, dec. civ. nr. 1072/2002, în Ministerul Justiţiei, Culegere de practica judiciarâ 2002, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2003, p. 67-68). Spre deosebire de soţi, unde dovada contribuţiei se raportează la toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei, dovada proprietăţii concubinilor asupra bunurilor dobândite de aceştia în perioada concubinajului trebuie făcută în raport de fiecare bun pretins, şi nu în raport de totalitatea bunurilor.

17. Din cuprinsul textului legal analizat rezultă posibilitatea coexistenţei a două mase de bunuri proprii, şi anume: masa bunurilor proprii ale soţiei şi masa bunurilor proprii ale soţului. Pe lângă aceste mase de bunuri poate exista şi a treia masă, cea a bunurilor comune ale soţilor.

18. Dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), ori de câte ori actul juridic sau faptul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul intervine după această dată.
Răspunde
kraj emilia 3.01.2014
sunt casatorita de 21 de ani,apartamentul este dobandit inaintea casatoriei,dar achitat in timpul casatorie,contribuind si eu cu aproximativ jumatate din suma..avem un copil adoptat..intrebarea mea este:eu ce drepturi am?in cazul decesului sotului,voi avea jumate cu copilul sau nu??/
Răspunde
navigator 8.12.2013
Unul dintre soti este medic de familie. In timpul casatoriei s-a achizitionat un apartament care a fost amenajat cabinet medical. Bani pentru achizitie provin dintr-un credit de nevoi personale pe numele celuilalt sot deoarece sotul medic nu avea venituri suficiente pentru a contracta un imprumut, iar situatia financiar - contabila a cabinetului medical individual era aproape pe minus (erau multe cheltuieli deductibile). Apartamentul a fost achizitionat pe numele cabinetului adica cumparator este cabinetul medical individual dr. ... pentru a se deduce si aceasta cheltuiala. La acest moment
Citește mai mult inca se mai platesc rate la credit. Cabinetul nu este SRL, este persoana fizica autorizata. Acest imobil este bun cumun sau propriu ? Poate face obiectul unui eventual partaj ? In eventualitatea unui partaj, acesta revine sotului medic, urmand a se atribui celuilalt sot o sulta ?
Răspunde
irina.bianca 11.01.2013
Se enumeră bunurile proprii ale soţilor.

Între soţi, calitatea de bun propriu se poate dovedi prin orice mijloc de probă.

Potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:

Dispoziţiile art. 340 şi 341 sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a Codului civil, ori de câte ori actul juridic sau faptul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul intervine după această dată.
Răspunde