Art. 4 Noul cod civil Aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privind drepturile omului Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 4
Aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privind drepturile omului
(1) În materiile reglementate de prezentul cod, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pactele şi celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi prezentul cod, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care prezentul cod conţine dispoziţii mai favorabile.
| ← Art. 3 Noul cod civil Aplicarea generală a Codului civil... | Art. 5 Noul cod civil Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii... → |
|---|
1. Există „neconcordanţe" între instrumentele care asigură protecţia drepturilor omului şi legislaţia internă în cazuri precum: a) norma internă este mai restrictivă: normele interne privind obligarea reclamantului de a plăti taxa de timbru pentru o acţiune în justiţie la valoare, indiferent de posibilităţile financiare efective ale acestuia, echivalează cu o îngrădire a accesului la justiţie (C.E.D.O., Weissman c. României, 24 moi 2006, M. Of. nr. 588/2007, apud A. Ghencea, loc. cit., p. 216); b) norma internă este insuficient de precisă, încât permite abuzul: legea română mult
Citește mai mult
timp nu a indicat destul de clar întinderea şi modalităţile de control al corespondenţei deţinuţilor (C.E.D.O., Petra c. României, 23 septembrie 1998, M. Of. nr. 637/1999, idem, p. 217); c) legislaţia română nu conţinea garanţii suficiente contra abuzului prin strângerea, deţinerea şi utilizarea de informaţii de către S.R.I. şi care ar constitui o atingere adusă dreptului la viaţă privată (C.E.D.O., Rotaru c. României, 4 mai 2000, M. Of. nr. 19/2001, ibidem).2. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie beneficiază de recunoaştere unanimă şi protecţie internaţională, astfel cum rezultă din art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, din art. 17 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, din art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi din art. 26 din Constituţia României. Dreptul la respectarea vieţii intime implică în mod necesar şi secretul corespondenţei, fie că această componentă este expres menţionată în cuprinsul aceluiaşi text al art. 8 din Convenţie, fie că este reglementată distinct, cum este cazul art. 28 din Constituţie. Corespondenţa exprimă legăturile pe care o persoană le poate stabili în diverse moduri de comunicare cu ceilalţi membri ai societăţii, astfel că include atât convorbirile telefonice, cât şi comunicaţiile electronice (C.C., dec. nr. 1258/2009, M. Of. nr. 798/2009). Notă. Curtea Constituţională a declarat neconstituţională în ansamblul ei legea examinată -Legea nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice -, deoarece încalcă drepturile omului referitoare la respectarea vieţii private şi de familie, a secretului corespondenţei, a libertăţii de exprimare. în cuprinsul deciziei se face trimitere la hotărâri ale C.E.D.O. în materie, precum: cauza Klass şi alţii c. Germaniei (1978), cauza Dumitru Popescu c. României (2007), cauza Rotaru c. României (2000), cauza Sunday Times c. Regatului Unit (1979), cauza Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein c. Germaniei (2001).
3. Consacrarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 9 CPC a fost necesară pentru a crea posibilitatea reparării prejudiciilor cauzate prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului, atunci când se constată această situaţie printr-o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. în acest caz de revizuire, instanţa trebuie să verifice, pe de o parte, dacă există o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale printr-o hotărâre judecătorească internă şi, pe de altă parte, dacă consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 5318/2008, www.scj.ro).
4. Calificarea juridică a acţiunilor formulate în justiţie se face de judecătorul cauzei după regulile prevăzute de dispoziţiile procesuale civile aparţinând dreptului intern, ca, de altminteri, şi verificarea şi stabilirea competenţei materiale de soluţionare, în primă instanţă, a litigiului, şi nu în raport de jurisprudenţă unei anumite instanţe. Totodată, jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului nu poate constitui, prin ea însăşi, temei de drept al unei acţiuni în justiţie, fiind necesar ca prin acţiune să se invoce care anume dintre drepturile prevăzute de Convenţie a fost încălcat, în ce anume constă încălcarea şi care anume lege internă se impune a fi înlăturată, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţia României, justificat de faptul că prin dispoziţiile sale, în tot sau în parte, contravine drepturilor statuate prin Convenţie, astfel cum acestea sunt interpretate în jurisprudenţă Curţii (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. irit., dec. nr. 3419/2010, www.scj.ro).
5. Semnificativă este şi o hotărâre a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, prin care a fost interpretat textul art. 4 din Constituţia Republicii Moldova, având un conţinut similar cu acela al art. 20 din Constituţia României: Prin art. 4 din Constituţie se garantează nu numai drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, consacrate de Constituţie, dar şi principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Prin principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional se înţeleg principiile şi normele dreptului internaţional cu caracter general şi universal. Prin sintagma „celelalte tratate la care Republica Moldova este parte", cuprinsă în art. 4 alin. (1) din Constituţie, se înţeleg tratatele internaţionale ratificate de către Republica Moldova, inclusiv tratatele internaţionale la care Republica Moldova a aderat, care sunt executorii pentru Republica Moldova. Principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, tratatele internaţionale ratificate şi cele la care Republica Moldova a aderat sînt parte componentă a cadrului legal al Republicii Moldova şi devin norme ale dreptului ei intern. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului şi legile interne ale Republicii Moldova, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Constituţie, organele de drept sînt obligate să aplice reglementările internaţionale (C.C. a Republicii Moldova, dec. nr. 55/1999, lex.justice.md).
2. Drepturile omului înseamnă: dreptul la viaţă; dreptul la
Citește mai mult
integritate fizică şi psihică; libertatea individuală; dreptul la apărare; libertatea de circulaţie; respectarea vieţii intime, familiale şi private; inviolabilitatea domiciliului; secretul corespondenţei; libertatea de conştiinţă; libertatea de exprimare; dreptul la informare; dreptul la învăţătură; dreptul de a fi ales; libertatea întrunirilor; dreptul la asociere; dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii; interzicerea muncii forţate; dreptul la grevă etc.3. Există instrumente internaţionale care au la bază sistemul ONU. în Europa există instrumente în sistemul Consiliului Europei şi în cel al Uniunii Europene.
4. Protecţia drepturilor omului în sistemul ONU are la bază: a) Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948; b) Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (şi protocoalele sale opţionale) (adoptat la 16 decembrie 1966 la New York, ratificat de România prin Decretul nr. 21/1974); c) Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (adoptat la 16 decembrie 1966 la New York, intrat în vigoare la 23 martie 1976 şi ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974); d) Carta Drepturilor Omului, formată din cele trei instrumente de mai sus.
5. Pornind de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului au fost adoptate şi alte instrumente internaţionale, printre care: Convenţia internaţională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială (adoptată în 1965, în vigoare din 1969, la care România a aderat prin Decretul nr. 345/1970); Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare împotriva femeii (adoptată în 1979, în vigoare din 1981, ratificată de România prin Decretul nr. 342/1981); Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante (adoptată la New York la 10 decembrie 1984, în vigoare din 1987, ratificată de România prin Legea nr. 19/1990 şi modificată prin Legea 109/2009 pentru ratificarea Protocolului opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002); Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid (adoptată la 9 decembrie 1948, la care România a aderat prin Decretul nr. 236/1959); Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii (adoptată în 1968, ratificată de România prin Decretul nr. 547/1969); Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid (adoptată în 1973, ratificată de România prin Decretul nr. 254/1978); Convenţia privind reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituţiei (adoptată la New York în 1950, la care România a aderat prin Decretul nr. 482/1954); Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului (adoptată la Paris în 1960, la care România a aderat prin Decretul nr. 149/1964); Convenţia asupra drepturilor copilului (adoptată în 1989, în vigoare din 1990, ratificată de România prin Legea 18/1990); Convenţia cu privire la drepturile tuturor muncitorilor emigranţi şi membrilor familiilor lor (adoptată în 1990, în vigoare din 2003); Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă de căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor (ratificată de România prin Legea nr. 116/1992); Convenţia privind statutul refugiaţilor (ratificată de România prin Legea nr. 46/1991); Protocolul privind statutul refugiaţilor (ratificat de România prin Legea nr. 46/1991); Convenţia asupra drepturilor politice ale femeilor (ratificată de România prin Legea nr. 222/1954).
6. România a devenit membră a ONU în 1955, calitate în care s-a angajat să respecte Carta ONU, inclusiv prevederile acesteia referitoare la promovarea drepturilor omului, precum şi prevederile Declaraţiei Universale. Aderând la instrumentele internaţionale pentru protecţia drepturilor omului, dintre care o parte au fost enumerate mai sus, România se obligă, alături de celelalte state, să apere drepturile omului şi să pedepsească orice încălcare a acestora.
7. Pe plan european au fost luate mai multe iniţiative în scopul de a proteja şi mai mult drepturile omului: luând în considerare tradiţiile specifice, organizaţiile regionale consolidează această protecţie. Aceste eforturi sunt, de altfel, complementare şi, în caz de concurenţă, va fi reţinută clauza cea mai favorabilă drepturilor omului (J.Fr. Renucci, op. cit., p. 11).
8. în sistemul Consiliului Europei, instrumentul de bază este Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cunoscută şi sub denumirea simplificată de Convenţia europeană a drepturilor omului (adoptată în 1950, în vigoare din 1953, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994). Aceasta are ca izvor Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 4-5). Sistemul european de protecţie a drepturilor omului se caracterizează prin accesul direct al justiţiabililor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (art. 34 din Convenţie).
9. Consiliul Europei a întreprins şi alte acţiuni menite să completeze sau să consolideze garanţiile Convenţiei europene a drepturilor omului. Mai mult, în cadrul organizaţiei au fost create mecanisme de supraveghere, pentru a asigura o respectare efectivă a drepturilor omului şi pentru a preveni încălcarea lor (J.Fr. Renucci, op. cit., p. 14).
10. între instrumentele destinate să completeze, respectiv să dezvolte protecţia asigurată de Convenţia europeană a drepturilor omului pot fi enumerate: Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987, ratificată de România prin Legea nr. 80/1994); Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, ratificată de România prin Legea nr. 33/1995); Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră, adoptată la Strasbourg la 5 mai 1989, şi Protocolul de amendare a acesteia, adoptat la Strasbourg la 1 octombrie 1998 (ratificate de România prin Legea nr. 56/2003); Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei, semnată la Oviedo la 4 aprilie 1997 - Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina -, şi Protocolul adiţional din 24 ianuarie 2002 referitor la interzicerea donării fiinţelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 1998 (ratificate de România prin Legea nr. 17/2001); Convenţia pentru lupta împotriva traficului de fiinţe umane (Varşovia, 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 300/2006); Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii (adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007); Carta socială europeană (care completează Convenţia europeană a drepturilor omului) (adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, în vigoare din 1 iulie 1999, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999).
11. Sistemul european de protecţie a drepturilor omului se caracterizează printr-un control judiciar dualist: prin Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care are ca scop protecţia drepturilor fundamentale, şi prin Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (J.Fr Renucci, op. cit., p. 26-27).
12. Dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului au în România forţă constituţională şi supralegislativă (A. Ghencea, Despre natura juridică a excepţiei de neconvenţionalitate în procesul civil, în Dreptul românesc în contextul exigenţelor Uniunii Europene, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 216). Obligaţia interpretării şi aplicării dispoziţiilor constituţionale în materia drepturilor omului în conformitate cu Convenţia se impune tuturor autorităţilor publice române, deoarece prevederile Constituţiei au aplicabilitate directă, iar Convenţia europeană apare ca fiind integrată în sistemul intern în blocul de constituţionalitate (ibidem).
13. Semnificaţia noţiunii de „neconcordanţă" dintre legea internă şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. Jurisprudenţă Curţii Europene este direct aplicabilă în sistemul de drept român, având forţă constituţională şi supralegislativă. Dispoziţiile Convenţiei şi ale protocoalelor sale nu pot fi separate de jurisprudenţă Curţii, toate acestea împreună alcătuind aşa-numitul bloc de convenţionalitate, care se impun autorităţilor statului cu aceeaşi forţă juridică cu care se impun normele din Convenţie (A. Ghencea, loc. cit., p. 215). Neconcordanţa dintre normele interne şi cele ale Convenţiei poate să apară când norma internă reglementează o relaţie socială într-un mod care nu asigură apărarea drepturilor omului, aşa cum sunt ele prevăzute de Convenţia europeană, în înţelesul dat de jurisprudenţă Curţii.
Art. 20 Constituția României
Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin
Citește mai mult
dispoziţii mai favorabile.Art. 3 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului
(1) În materiile reglementate de prezentul cod, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi prezentul cod, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care prezentul cod conţine dispoziţii mai favorabile.