Art. 492 Noul cod civil Numele copilului Drepturile şi îndatoririle părinteşti
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Drepturile şi îndatoririle părinteşti
Drepturile şi îndatoririle părinteşti
Art. 492
Numele copilului
Părinţii aleg prenumele şi, când este cazul, numele de familie al copilului, în condiţiile legii.
| ← Art. 491 Noul cod civil Religia copilului Drepturile şi... | Art. 493 Noul cod civil Supravegherea copilului Drepturile şi... → |
|---|
Citește mai mult
încetat să fie tratat ca o instituţie în afara moralei sociale, nu acelaşi lucru se poate susţine despre modul cum este privită în societate conceperea copiilor în afara relaţiilor de familie (C.A. Timişoara, dec. nr. 2392/2002, în D. Tiţian, A. Constantin, M. Cîrstea, Codul familiei adnotat, ed. o 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 236).1. Parte a numelui considerat lato sensu, prenumele individualizează persoana fizică, mai ales în raport cu ceilalţi membri ai familiei din care aceasta face parte, dar şi în raport cu alte persoane ce au
Citește mai mult
acelaşi nume de familie. Prenumele apare astăzi ca un accesoriu necesar şi obligatoriu al numelui de familie, de care se apropie atât de mult, încât este supus aceloraşi reguli. în acest cadru, asupra prenumelui persoana titulară are un drept subiectiv civil, care este alcătuit, în principiu, din acelaşi conţinut ca şi dreptul subiectiv asupra numelui de familie. în plus, caracterele numelui - lato sensu - privesc atât numele de familie, cât şi prenumele, aşa încât acesta are următoarele caractere juridice: legalitate (cu aspectul său important - obligativitatea), generalitate, egalitate, inalienabilitate („transmisibilitatea" numelui de familie, prin efectul filiaţiei, nu priveşte şi prenumele persoanei fizice), intangibili-tate, universalitate, opozabilitate erga omnes, imprescriptibilitate şi personalitate (S. Cercel, Sintezd de jurisprudenţă. Schimborea prenumelui copilului adoptat, în C.J. nr. 2/2007, p. 21-34).2. Libertatea părinţilor de a alege prenumele copilului este lămurită de principiul general al interesului superior al copilului. Practic, părinţii sunt liberi să decidă asupra cuvântului şi numărului cuvintelor ce vor primi semnificaţia de prenume pentru copil, în limitele impuse de acest principiu, care stă la baza raporturilor dintre părinţi şi copiii lor minori şi care va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii. Alegerea părinţilor în această materie este, în acelaşi timp, un drept şi o obligaţie, aşa cum sunt toate elementele ce dau conţinut conceptului de ocrotire părintească. Posibilitatea de a alege prenumele copilului apare ca un drept al părinţilor, dacă este analizată în raport cu terţii; în schimb, faţă de copil, părinţii au obligaţia de a-i alege un prenume (alcătuit din unul sau mai multe cuvinte) care să corespundă interesului său superior. Libertatea părinţilor de a alege cuvântul/cuvintele care va/vor primi semnificaţia de prenume nu este limitată direct, prin menţionarea prenumelor permise ori a celor interzise, ci indirect, prin excluderea cuvintelor indecente ori ridicole (S. Cercel, loc. cit., p. 21-34).
3. în cazul copilului adoptat, art. 53 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei admite schimbarea prenumelui copilului adoptat pentru motive temeinice şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Şi aici trebuie să prevaleze interesul superior al copilului. Problema poate fi privită din două unghiuri diferite. Mai întâi, schimbarea prenumelui copilului poate fi o măsură care favorizează eficienţa adopţiei cu
efectele filiaţiei fireşti, de vreme ce oferă copilului posibilitatea de a se integra în noua sa familie şi de a se despărţi de situaţia originară, de care i-ar aminti menţinerea prenumelui. Efectul este evident în situaţia copilului abandonat sau găsit, când situaţia originară este delicată, uneori tragică, dar scade atunci când, până în momentul adopţiei, copilul a avut o viaţă obişnuită. Pe de altă parte, alegerea noului prenume al copilului trebuie să fie supusă respectării interesului său superior, aşa încât este cert că un copil adoptat nu poate primi un prenume indecent ori ridicol (S. Cercel, loc. cit., p. 21-34). Notă. Articolul 53 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 [devenit art. 59 alin. (3) în urma republicării legii] a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011, aceste dispoziţii fiind preluate în art. 473 alin. (3) NCC.
4. Legea impune libertăţii părinţilor adoptivi o limită specială şi stabileşte că este necesar acordul copilului adoptat care a împlinit 10 ani. Legea nr. 272/2004 a impus principiul ascultării opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate, şi proclamă dreptul copilului capabil de discernământ de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte. Dacă, în general, se discută asupra luării în considerare şi importanţei opiniei copilului, în sensul că se admite, în principiu, că instanţa poate înlătura, motivat chiar de interesul copilului, opinia acestuia, în materia adopţiei lucrurile stau altfel. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 273/2004, mai întâi copilul care a împlinit 10 ani trebuie să consimtă la adopţie şi, în continuarea acestei logici, el trebuie să consimtă la schimbarea prenumelui său. Consimţământul copilului adoptat care a împlinit 10 ani priveşte două aspecte: iniţiativa părinţilor adoptivi - schimbarea în sine - şi prenumele propus de adoptatori pentru a-l înlocui pe cel vechi. în toate situaţiile, acordul copilului care a împlinit 10 ani trebuie menţionat expres în considerentele hotărârii care aprobă cererea adoptatorilor de schimbare a prenumelui, pentru că el constituie o condiţie esenţială a schimbării (5. Cercel, loc. cit., p. 21-34).