Art. 58 Noul cod civil Drepturi ale personalităţii Dispoziţii comune Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Art. 58
Drepturi ale personalităţii
(1) Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.
(2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile.
| ← Art. 57 Noul cod civil Drepturile moştenitorului aparent... | Art. 59 Noul cod civil Atributele de identificare Dispoziţii... → |
|---|
1.în tăcerea Convenţiei europene. Comisia şi Curtea nu au tranşat definitiv chestiunea începutului dreptului la viaţă al unei persoane. Curtea nu doreşte să clarifice statutul embrionului, prin calificarea sau nu ca „persoană" în sensul art. 2. Curtea a constatat că într-o astfel de situaţie interesele mamei şi ale copilului nenăscut coincid, iar atingerea adusă acestui interes nu este obligatoriu să fie sancţionată pe cale penală. Statul poate să îşi îndeplinească obligaţiile pozitive în mod valabil, dacă permite cel puţin obţinerea unor daune-interese civile pentru rezultatul
Citește mai mult
produs (C.E.D.O., Vo c. Franţei, 8 iulie 2004, www.jurisprudentacedo.com).2. Dreptul la viaţă nu poate fi interpretat ca implicând un aspect negativ, iar art. 2 din Convenţie nu are nicio legătură cu calitatea vieţii sau cu ceea ce o persoană alege să facă cu viaţa sa. El nu poate fi interpretat în sensul că ar conferi un drept diametral opus dreptului la viaţă, anume dreptul de a muri, şi nici nu poate crea un drept la autodeterminare, potrivit căruia un individ ar putea să aleagă moartea mai degrabă decât viaţa. Aşadar, nu se poate deduce din art. 2 din Convenţie niciun drept de a muri, fie cu ajutorul unui terţ, fie cu ajutorul unei autorităţi publice (C.E.D.O., Pretty c. Regatului Unit, 29 aprilie 2002, traducere, rezumat şi comentariu de C.L. Popescu, în C.J. nr. 5/2002, p. 125-132).
2. Drepturile personalităţii sunt acele drepturi inerente calităţii de persoană umană, care aparţin oricărui individ prin însuşi faptul că este om. Aceste drepturi fundamentale ale omului
Citește mai mult
(primordiale) sunt prerogative care pot fi calificate ca drepturi subiective şi sunt înzestrate cu o acţiune în justiţie. Aceste prerogative aparţin oricărei persoane ca drepturi câştigate chiar de la naştere (O. Ungureanu, C. Jugastru p. 39). Unele dintre drepturile personalităţii îşi au originea în Convenţia europeană a drepturilor omului, altele în Constituţie. Protecţia drepturilor şi libertăţilor civile fundamentale inerente personalităţii umane are ca sursă de inspiraţie Codul civil francez şi Codul civil din Quebec.3. Personalitatea la care trimit aceste drepturi nu se reduce la noţiunea tehnică de personalitate juridică, ci are în vedere persoana umană în totalitatea sa, în realitatea sa biologică, psihologică şi socială. Noţiunea de drepturi ale personalităţii a apărut în sistemul juridic german, unde există drepturi specifice personalităţii, care sunt reglementate expres de lege, dar şi un „drept general al personalităţii" consacrat de jurisprudenţă. Doctrina germană a consacrat la sfârşitul secolului al XlX-lea o teorie a drepturilor personalităţii, pentru a remedia imposibilitatea utilizării mecanismului răspunderii civile delictuale pentru a sancţiona atingerile aduse persoanei (S. Cercel, E.6. Olteanu, Drepturi ale personalităţii, în R.S.J. nr. 4/2009, p. 47).
4. în privinţa caracterelor juridice ale drepturilor personalităţii, ele sunt imprescriptibile, atât achizitiv, cât şi extinctiv; opozabile erga omnes; netransmisibile (la moartea persoanei se sting, şi nu se transmit, în principiu, moştenitorilor); incesibile (nu pot face obiectul, prin convenţie, al unei cesiuni sau renunţări definitive); insesizabile (pentru că nu constituie bunuri economice).
5. Drepturile personalităţii pot fi clasificate în două mari categorii, şi anume: drepturi care privesc protecţia corpului uman (dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică) şi drepturi care ocrotesc valorile morale (dreptul la demnitate, la propria imagine, la onoare, la respectarea vieţii private).
6. în sens larg, drepturile personalităţii includ şi libertăţile individuale, precum: libertatea conştiinţei, libertatea de deplasare şi de stabilire, libertatea de a exercita profesia pe care o alegi, libertatea de a te căsători sau de a rămâne celibatar, libertatea de a trăi solitar sau de a trăi în comunitate ori în uniune liberă; apoi, libertatea de a avea o familie numeroasă sau de a nu avea niciun copil, libertatea de a adopta un copil, de a-ţi alege prietenii, libertatea de modă vestimentară, de regim alimentar; în sfârşit, libertatea de a-ţi pregăti funeraliile (O. Ungureanu, C. Jugastru p. 41).
7. Atingerile aduse acestor drepturi antrenează un prejudiciu nepatrimonial. Dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile, persoana fizică poate cere şi o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial care i-a fost cauzat.
8. în ceea ce priveşte legea aplicabilă drepturilor personalităţii, acestea sunt supuse legii în vigoare la data exercitării lor. Orice atingere adusă drepturilor personalităţii este supusă legii în vigoare la data săvârşirii acesteia. în raporturile de drept internaţional privat, existenţa şi conţinutul drepturilor inerente fiinţei umane sunt supuse legii naţionale a persoanei fizice (art. 2577 NCC). Legea naţională este, după caz: legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică; legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are şi de care este cel mai strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită, în cazul în care persoana are mai multe cetăţenii; legea statului unde are reşedinţa obişnuită, în cazul persoanei care nu are nicio cetăţenie sau în cazul refugiaţilor.
- Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Roma. 1950. ratificată prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994)
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948
- Carta socială europeană din 18 octombrie 1961
- Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice şi Pactul internaţional privitor la drepturile economice, sociale şi culturale din 16 decembrie 1966
- Convenţia referitoare la protecţia persoanelor în privinţa tratamentului automatizat al datelor
Citește mai mult
cu caracter personal din 28 ianuarie 1981- Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi demnităţii fiinţei umane privitoare la aplicarea biologiei şi medicinei. („Convenţia asupra drepturilor omului şi biomedicinei"), adoptată la 4 aprilie 1997 la Oviedo (Spania), ratificată de România prin Legea nr. 17/2001 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei. Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina, semnată la Oviedo la 4 aprilie 1997. şi a Protocolului adiţional la Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei. referitor la interzicerea donării fiinţelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 1998 (M. Of. nr. 103 din 28 februarie 2001).
Art. 13. (1) Drepturile personalităţii sunt supuse legii în vigoare la data exercitării lor. (2) Orice atingere adusă drepturilor personalităţii este supusă legii în vigoare la data săvârşirii acesteia.