Art. 65 Noul cod civil Examenul caracteristicilor genetice Drepturile la viaţă, la sănătate şi la integritate ale persoanei fizice Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente
SECŢIUNEA a 2-a
Drepturile la viaţă, la sănătate şi la integritate ale persoanei fizice
Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente
SECŢIUNEA a 2-a
Drepturile la viaţă, la sănătate şi la integritate ale persoanei fizice
Art. 65
Examenul caracteristicilor genetice
(1) Examenul caracteristicilor genetice ale unei persoane nu poate fi întreprins decât în scopuri medicale sau de cercetare ştiinţifică, efectuate în condiţiile legii.
(2) Identificarea unei persoane pe baza amprentelor sale genetice nu poate fi efectuată decât în cadrul unei proceduri judiciare civile sau penale, după caz, sau în scopuri medicale ori de cercetare ştiinţifică, efectuate în condiţiile legii.
| ← Art. 64 Noul cod civil Inviolabilitatea corpului uman Drepturile... | Art. 66 Noul cod civil Interzicerea unor acte patrimoniale... → |
|---|
1. Toate cele trei categorii de informaţii personale stocate de autorităţi, respectiv amprentele digitale, profilele ADN şi eşantioanele celulare, constituie date cu caracter personal în sensul Convenţiei cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, pentru că se raportează la persoane identificate sau identificabile. Curtea apreciază că, în speţă, problema atingerii dreptului reclamanţilor la respectarea vieţii private, prin conservarea eşantioanelor celulare şi a profilelor ADN, trebuie analizată separat de cea a stocării amprentelor digitale. Protecţia datelor cu
Citește mai mult
caracter personal joacă un rol fundamental în exerciţiul dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, consacrat de art. 8 din Convenţie. Legislaţia internă trebuie, prin urmare, să asigure garanţii potrivite pentru a împiedica orice utilizare a datelor cu caracter personal care nu este conformă cu garanţiile prevăzute de acest text. Dreptul intern trebuie, în special, să asigure garanţii că aceste date sunt relevante şi nu sunt excesive în raport cu finalitatea pentru care au fost înregistrate şi că sunt conservate sub o formă care să permită identificarea persoanelor în cauză pentru o durată care nu trebuie să fie mai mare celei necesare scopului pentru care au fost înregistrate. De asemenea, dreptul intern trebuie să conţină garanţii apte să protejeze eficient datele cu caracter personal înregistrate, împotriva folosirii lor improprii sau abuzive. Interesul persoanelor în cauză şi al colectivităţii în ansamblu, pentru protejarea datelor cu caracter personal, inclusiv a celor referitoare la amprentele digitale şi la cele genetice, poate păli în faţa interesului legitim al prevenirii infracţiunilor. Totuşi, ţinând cont de caracterul intrinsec privat al acestor informaţii. Curtea trebuie să procedeze la o analiză riguroasă a tuturor măsurilor luate de stat pentru a autoriza conservarea şi utilizarea lor de către autorităţi, fără consimţământul persoanelor în cauză. în speţă, amprentele digitale şi mostrele celulare ale reclamanţilor au fost prelevate, iar profilele ADN realizate în cadrul procedurilor penale deschise pentru tentativă de furt, în cazul primului reclamant, şi pentru hărţuirea partenerului, în cazul celui de-al doilea. Datele au fost stocate în baza unei legi care autoriza conservarea pentru o durată nelimitată, deşi primul reclamant a fost achitat, iar în cazul celui de-al doilea cauza a fost clasată. Curtea trebuie să examineze dacă stocarea permanentă a amprentelor digitale şi a datelor ADN ale tuturor persoanelor suspecte, dar care nu au fost condamnate, are la bază motive pertinente şi suficiente. Rămâne totuşi de determinat dacă o astfel de stocarea este proporţională şi reflectă un just echilibru între interesele publice şi private aflate în conflict. Curtea recunoaşte că atingerea adusă dreptului reclamanţilor la respectarea vieţii private poate fi de un grad diferit în funcţie de cele trei categorii de date cu caracter personal stocate. Conservarea eşantioanelor celulare este în mod special intruzivă, ţinând cont de bogăţia de informaţii genetice şi referitoare la sănătate conţinute de acestea. Totuşi, un regim de conservare atât de nediferenţiat şi necondiţionat, cum este cel în cauză, impune un examen riguros, fără a ţine cont de diferenţele dintre cele trei categorii de date cu caracter personal. Curtea reafirmă că simplul fapt al conservării şi memorizării datelor cu caracter personal de către autorităţile publice, indiferent de modalitatea în care au fost obţinute, poate fi considerat ca având impact direct asupra vieţii private a persoanei în cauză, indiferent dacă acestea sunt sau nu folosite ulterior. în speţă, este îngrijorător riscul de stigmatizare, care decurge din faptul că persoanele în situaţia reclamanţilor, respectiv care nu au fost condamnate pentru nicio infracţiune şi care beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, sunt tratate în acelaşi mod ca şi persoanele condamnate. Nu trebuie pierdut din vedere, în acest context, că dreptul oricărei persoane de a fi prezumată nevinovată, drept garantat de Convenţie, include o regulă generală, potrivit căreia nu mai pot fi exprimate suspiciuni cu privire la nevinovăţia unei persoane puse sub acuzare după ce a fost achitată (Rushiti c. Austriei, 21 martie 2000). Sigur că stocarea datelor personale referitoare la reclamanţi nu echivalează cu exprimarea unei îndoieli cu privire la vinovăţia lor, totuşi, percepţia acestora că nu sunt trataţi ca persoane nevinovate este întărită de faptul că datele lor sunt păstrate pe termen nelimitat, la fel ca şi cele referitoare la persoanele condamnate, deşi datele care se referă la persoane care nu au fost niciodată condamnate trebuie distruse. în concluzie, Curtea apreciază că măsura stocării nediferenţiate a amprentelor digitale şi eşantioanelor celulare şi pofilelor ADN ale persoanelor bănuite de a fi comis infracţiuni, dar care nu au fost condamnate, aşa cum s-a întâmplat în cazul reclamanţilor, nu păstrează un just echilibru între interesul public şi interesele private, iar statul a depăşit orice marjă de apreciere acceptabilă în materie. Faţă de argumentele expuse. Curtea constată că stocarea datelor se analizează ca o ingerinţă disproporţionată în dreptul reclamanţilor la respectarea vieţii private şi nu constituie o măsură necesară într-o societate democratică (C.E.D.O., S. şi Marperc. Regatului Unit, 4 decembrie 2008, www.echr.coe.int).2. în cauzele în care se pune în discuţie filiaţia unui copil, este imperios necesar ca aceasta să fie stabilită cu cât mai mare acurateţe şi, pe cât posibil, să corespundă cu realitatea. Dovada paternităţii se face prin orice mijloc de probă. Un rol deosebit îl reprezintă expertiza medico-judiciară, care, deşi cu rezultat pozitiv, are caracter relativ, cu rezultat negativ, are caracter absolut, dând în acest ultim caz un răspuns categoric, în sensul că cel chemat în faţa justiţiei nu este tatăl copilului. Cea mai elocventă probă şi cu probabilitatea cea mai mare de adevăr, în caz afirmativ, şi absolută, în caz negativ, deci aptă să contribuie la aflarea adevărului în interesul minorului, este cea ştiinţifică, respectiv expertiza de cercetare a paternităţii prin amprentare genetică (ADN) (C.A. Craiova, s. civ., min. şi fam., dec. nr. 526/2009, www.jurisprudentacedo.com).
3. O cameră de acuzare poate dispune efectuarea unei expertize genetice a persoanelor de sex masculin între 15 şi 35 de ani dintr-o localitate, dar numai cu consimţământul acestora şi cu precizarea că rezultatele obţinute nu vor fi utilizate în alt scop decât descoperirea unui ucigaş (Rennes, ch. acc., 14 aout 1997, D. 1998, Somm. 160, obs. Gaumont-Prat, în Code civil 2007, p. 113).
Citește mai mult
consimţământului prealabil şi expres al celui vizat.2. Examenul caracterelor genetice individuale este limitat la scopul medical şi la cercetarea ştiinţifică; din păcate, potrivit textului analizat, consimţământul persoanei ale cărei caractere genetice sunt analizate nu constituie o condiţie prealabilă.
3. Amprentarea genetică este posibilă numai în cadrul procesului civil (doar în litigiile în care se pretează, cum ar fi cele în care se cercetează filiaţia) sau penal ori atunci când legea permite, în scopuri medicale sau de cercetare ştiinţifică. Genotiparea AON constituie „o metodă utilizată pentru a determina dimensiunea fragmentelor continue de ADN, hipervariabile, care conţin secvenţe-ţintă, în scopul identificării persoanelor de la care provin" (N. Văduva, Controverse privind valoarea probantă a expertizei amprentelor genetice, în Dreptul nr. 2/2005, p. 155).