Art. 1013 Noul Cod de Procedură Civilă Domeniu de aplicare Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
| Comentarii |
|
Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 1013
Domeniu de aplicare
(1) Prevederile prezentului titlu se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
(2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă.
(3) Prin autoritate contractantă, în sensul alin. (1), se înţelege:
a) orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acţionează la nivel central, regional sau local;
b) orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, şi care se află în cel puţin una dintre următoarele situaţii:
(i) este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);
(ii) se află în subordinea sau este supus controlului unei autorităţi contractante, astfel cum este definită la lit. a);
(iii) în componenţa consiliului de administraţie ori, după caz, a consiliului de supraveghere şi directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiţi de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);
c) orice asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b).
| ← Art. 1012 Noul Cod de Procedură Civilă Incidenţa... | Art. 1014 Noul Cod de Procedură Civilă Comunicarea somaţiei... → |
|---|
întrucât finalitatea demersului creditorului rezidă în emiterea de către instanţa de judecată a unei ordonanţe de plată, ce are valoarea unui titlu executoriu, actul juridic reprezentând cauza dreptului de creanţa dedus judecaţii nu trebuie sâ fie el însuşi titlu executoriu, indiferent dacă a fost constituit anterior ori
Citește mai mult
ulterior noului Cod de procedură civilă, deoarece un atare act poate fi pus în executare, fiind lipsită de interes cererea creditorului pentru obţinerea unui alt titlu. Pot reprezenta titluri executorii actele menţionate în art. 633 NCPC, în noul Cod civil (de exemplu, contractul de împrumut de folosinţă şi de consumaţie - art. 2157 şi art. 2165 Noul Cod Civil) sau în legi speciale [de exemplu, contractul de asistenţă juridică - art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată].Nu intră în domeniul de aplicare al prevederilor codului creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă, excepţie prevăzută de art. 1013 alin. (2).
2. Izvorul juridic al creanţei. Creanţa ce formează obiectul pretenţiilor în procedura ordonanţei de plată poate rezulta din:
2.1. Un contract civil constatat printr-un înscris, inclusiv unul încheiat între profesionişti ori între un profesionist şi o autoritate contractanta.
a) Caracterele juridice ale contractului. Intră în categoria vizată de noul Cod de procedură civilă orice contract civil, indiferent de persoana părţilor contractante, respectiv încheiat între persoane fizice, între profesionişti, astfel cum această noţiune este explici-tată în art. 3 Noul Cod Civil şi art. 8 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, nu mai puţin cele încheiate între profesionişti şi persoane fizice ori chiar persoane juridice, persoane de drept civil (potrivit art. 3 Noul Cod Civil, dispoziţiile acestuia se aplică şi raporturilor între profesionişti şi orice alte subiecte de drept civil).
în absenţa unei prevederi contrare explicite, se consideră că şi contractele încheiate între profesionişti şi consumatori pot reprezenta temeiul pretenţiilor în procedura ordonanţei de plată reglementată de prezentul cod (aceste contracte erau excluse expres din sfera de aplicare a O.U.G. nr. 119/2007).
în ceea ce priveşte forma, contractul trebuie încheiat în formă scrisă cerută ad pro-bationem.
în ceea ce priveşte obiectul contractului, în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 se menţiona expres că acesta poate fi „furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani", în timp ce în art. 1 din O.G. nr. 5/2001 se preciza că somaţia de plată vizează obligaţii de plată a unor sume de bani decurgând din „executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii".
Spre deosebire de aceste reglementări, în art. 1013 alin. (1) NCPC se menţionează doar că este vorba despre obligaţii de plată a unor sume de bani, fără vreo referire la contraprestaţie. Acest mod de formulare a normei nu este de natură să excludă actele având ca obiect furnizarea de bunuri ori prestarea de servicii, fiind explicabil prin intenţia legiuitorului de a acoperi sfera oricărui contract civil.
b) Contractele încheiate cu o autoritate contractantă. Articolul 1013 alin. (1) NCPC prevede că procedura ordonanţei de plată se aplică şi în privinţa contractelor civile încheiate de profesionişti cu o autoritate contractantă, de natura celor prevăzute în alin. (3) al aceluiaşi articol.
Este de observat că în categoria „autorităţilor contractante" enumerate de legiuitor se încadrează şi autorităţile publice, care, prin specificul atribuţiilor lor, emit acte administrative, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Acest act normativ asimilează actelor administrative, în sensul legii, „contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice". Per a contrario, dacă obiectul contractului îl reprezintă bunuri din proprietatea privată a statului sau a autorităţii administrative locale, nu este aplicabil regimul juridic de drept administrativ.
Modul de formulare a normei din noul Cod de procedură civilă este diferit de cel al vechii reglementări în materia recuperării creanţelor - O.U.G. nr. 119/2007 -, care a inclus în domeniul de aplicare contractele încheiate între profesionişti, inclusiv între profesionişti şi o autoritate contractantă (având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani), fără să limiteze sfera acestora la contractele civile, precum în noul cod. Or, precizarea expresă din cod a raportării la contracte civile poate conduce la concluzia excluderii contractelor de drept administrativ din domeniul de aplicare al art. 1013 NCPC, chiar dacă ar avea ca obiect o obligaţie de plată a unei sume de bani.
Pe de altă parte, norma ar putea fi interpretată şi în sensul că natura juridică a contractelor încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă (civilă sau de contencios administrativ) este lipsită de relevanţă pentru includerea acestora în sfera de aplicare a reglementării din noul cod, cât timp au fost indicate expres de către legiuitor, în acest context, referirea la contractele civile ar avea doar scopul de a sublinia unificarea domeniilor de aplicare ale legilor speciale anterioare: O.G. nr. 5/2001 (care se referea atât la persoanele fizice, cât şi la profesionişti) şi O.U.G. nr. 119/2007 (care se referea doar la profesionişti).
Urmează ca în practica judiciară să se clarifice sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 1013 NCPC din perspectiva contractelor încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, precizându-se că, până la data intrării în vigoare a codului, instanţele de judecată au considerat admisibilă parcurgerea ordonanţei de plată în cazul creanţelor decurgând din aceste contracte, este adevărat, în condiţiile unei reglementări neechivoce în acest sens.
Dacă se acceptă interpretarea în sensul excluderii contractelor de drept administrativ din domeniul de aplicare al art. 1013, această concluzie ar trebui să vizeze şi contractele de achiziţie publică, contractele de concesiune de lucrări publice şi contractele de concesiune de servicii, în condiţiile modificărilor recente aduse O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea acestor contracte.
Astfel, până la data de 1 ianuarie 2013, aceste contracte erau considerate, în legea specială, drept „comerciale" (aşadar, contracte civile, cu începere de la data intrării în vigoare a noului Cod civil, în raport de dispoziţiile art. VII din O.U.G. nr. 79/2011), chiar dacă au fost încheiate de autorităţi publice, ceea ce a reprezentat, în mod evident, o derogare de la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Ca urmare a modificărilor aduse acestei ordonanţe de urgenţă prin O.U.G. nr. 77/2012, începând de la data de 1 ianuarie 2013, aceste contracte sunt asimilate, potrivit legii, unui act administrativ [art. 3 lit. f), g), h) şi art. 31], calificare ce coincide cu cea regăsită în legea-cadru a contenciosului administrativ; ca atare, s-ar putea considera că aceste contracte nu intră în domeniul de aplicare al procedurii ordonanţei de plată reglementate în noul Cod de procedură civilă.
în ceea ce priveşte noţiunea de autoritate contractanta, aceasta corespunde, în cea mai mare parte, celei regăsite în fosta reglementare în materia recuperării creanţelor -art. 1 pct. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, astfel cum a fost modificată (ce fusese preluată din art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii).
Se încadrează în categoria autorităţilor contractante, în primul rând, autorităţile publice ale statului român, care, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, reprezintă „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public". Aceeaşi normă asimilează autorităţilor publice „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".
Legiuitorul a adăugat în cod - chiar şi faţă de O.U.G. nr. 34/2006 - ipoteza autorităţii publice a unui stat membru al Uniunii Europene, care acţionează la nivel central, regional sau local [art. 1013 alin. (3) lit. a)], cu scopul de a permite creditorului alegerea între procedura somaţiei europene de plată şi procedura din legislaţia naţională.
în noul cod au fost eliminate referirile la alte persoane juridice decât autoritatea contractantă, ce desfăşoară activităţi dintre cele menţionate în Capitolul VIII, Secţiunea 1 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, ce erau incluse în O.U.G. nr. 119/2007 în categoria autorităţilor contractante ale căror contracte încheiate cu profesionişti puteau reprezenta temei al pretenţiilor formulate în procedura ordonanţei de plată [în art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006, acele persoane juridice sunt, de asemenea, menţionate ca fiind autorităţi contractante în sensul actului normativ -lit. d) şi e)]. Eliminarea altor persoane menţionate în reglementarea anterioară a procedurii ordonanţei de plată semnifică, fără îndoială, intenţia legiuitorului de limitare a „autorităţii contractante" la categoriile indicate în art. 1013 alin. (3) lit. a)-c) NCPC, a căror enumerare este exhaustivă.
Din practica judiciară formată în aplicarea O.G. nr. 5/2001 şi a O.U.G. nr. 119/2007, pot fi menţionate, cu titlu exemplificativ, câteva contracte încheiate cu o „autoritate contractantă", pe temeiul cărora se poate iniţia, chiar în condiţiile noului cod, procedura simplificată de valorificare a creanţei: un contract de lucrări având ca obiect executarea unui teren de fotbal, încheiat cu o primărie; un contract de furnizare de servicii medicale încheiat cu casa de asigurări de sănătate [calificat ca fiind civil prin legea specială, respectiv art. 246 alin. (1) din Legea nr. 95/2006].
2.2. Un statut, un regulament sau un alt înscris, însuşit de părţi prin semnătura ori în alt mod admis de lege. Această ipoteză coincide cu domeniul de aplicare al O.G. nr. 5/2001 privind somaţia de plată.
O.G. nr. 5/2001, cât şi procedura ordonanţei de plată, prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti. Astfel, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă au fost abrogate expres atât O.G. nr. 5/2001, cât şi O.U.G. nr. 119/2007.
Procedurile reglementate prin actele normative cu caracter
Citește mai mult
special au coexistat până la abrogarea lor, în doctrină şi în practica judiciară existând opinii diferite în ceea ce priveşte corelaţia dintre cele două acte normative în situaţiile de suprapunere a domeniului lor de aplicare, şi anume cele vizând contractele scrise încheiate între profesionişti. Astfel, în cazul acestor contracte, s-a considerat fie că sunt incidente exclusiv prevederileO.U.G. nr. 119/2007, care a abrogat implicit O.G. nr. 5/2001, fie că se poate urma oricare dintre proceduri, atâta timp cât nu există în O.U.G. nr. 119/2007 o dispoziţie expresă prin care să se abroge prevederile O.G. nr. 5/2001.
Instituirea unei proceduri unice de recuperare rapidă a creanţelor are, printre altele, avantajul de a fi înlăturat dificultăţile constatate în practica instanţelor în aplicarea celor două proceduri paralele, ale căror trăsături caracteristice au fost îmbinate în noua procedură.
2. Corelaţia cu reglementările europene. Codul de procedură civilă respectă reglementările europene în materie, chiar în condiţiile abrogării O.U.G. nr. 119/2007, ce a transpus Directiva nr. 2000/35/CE privind combaterea întârzierii executării obligaţiilor plăţilor în cazul tranzacţiilor comerciale (ce urmează a fi înlocuită, începând din data de 16 martie 2013, cu Directiva nr. 2011/7/UE).
Reglementarea ordonanţei de plată din noul cod nu aduce, în principiu, atingere aplicării directe de către instanţele române a Regulamentului nr. 1896/2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, deoarece, conform art. 2 alin. (1), acesta din urmă are în vedere litigiile transfrontaliere.
Se observă că, potrivit art. 1013 alin. (1) şi (3) lit. a) NCPC, procedura ordonanţei de plată se aplică şi în cazul contractelor încheiate între un profesionist şi o autoritate publică a unui stat membru al Uniunii Europene, care acţionează la nivel central, regional sau local, ceea ce înseamnă prezenţa unui element de extraneitate. Pe de altă parte, potrivit art. 3 alin. (1) din Regulament, un „litigiu transfrontolier" este definit drept „un litigiu în care cel puţin una dintre părţi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-un stat membru, altul decât statul membru al instanţei sesizate", definiţie în care s-ar putea încadra un litigiu în care este parte o autoritate publică a unui stat membru al Uniunii Europene, de natura celei arătate în art. 1013 NCPC.
Rezultă, din cele menţionate, că domeniul de aplicare al Codului de procedură civilă şi cel al Regulamentului nr. 1896/2006 se suprapun în situaţia în care creanţa ce formează obiectul litigiului decurge dintr-un contract încheiat cu o autoritate publică a unui stat membru al Uniunii Europene, punându-se problema procedurii aplicabile. Cu toate că, în virtutea priorităţii reglementărilor europene faţă de legea naţională, ar trebui să se considere că este aplicabilă procedura somaţiei europene de plată, o asemenea concluzie tranşantă nu este posibilă, dat fiind caracterul facultativ al acelei proceduri, ce permite creditorului să aleagă între procedura europeană şi cea naţională (considerentul 10 din preambulul Regulamentului).