Art. 1109 Noul Cod de Procedură Civilă Tranzacţii judiciare Executarea hotărârilor străine

CAPITOLUL II
Executarea hotărârilor străine

Art. 1109

Tranzacţii judiciare

Tranzacţiile judiciare încheiate în străinătate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicată, în condiţiile art. 1.102 alin. (1) şi art. 1.103-1.107.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1109 Noul Cod de Procedură Civilă Tranzacţii judiciare Executarea hotărârilor străine




Dana Prodigean 29.07.2014
Tranzacţiilor judiciare încheiate în străinătate le-a fost acordată aceeaşi încredere ca şi hotărârilor judecătoreşti străine. Mai precis, efectele pe care le produc sunt cele care decurg din legea care le-a fost aplicată.

Aşa cum se poate observa, dispoziţia de faţă face trimitere la condiţiile pentru încuviinţarea executării. S-ar părea că legiuitorul român a dorit să reducă efectele pe care le poate produce o tranzacţie judiciară străină la forţa executorie şi probantă. Cu alte cuvinte, chiar dacă, potrivit legii străine, tranzacţia judiciară străină beneficiază şi de autoritate de lucru
Citește mai mult judecat, aceasta nu este acordată în România. Nimic nu împiedică însă ca partea interesată să invoce efectele convenţionale ale tranzacţiei străine într-un proces pendinte în România.

Prin tranzacţie judiciară se înţelege, în opinia noastră, şi aceea încheiată în faţa unui mediator, care a fost ulterior supusă omologării de către o instanţă judecătorească. Sunt excluse însă orice alte înţelegeri care nu au fost prezentate unei instanţe. Pe de altă parte, potrivit art. 1093, prin hotărâre se înţelege şi actele notariale, ceea ce face ca şi tranzacţiile extrajudiciare autentificate să poată fi supuse procedurii încuviinţării executării pe teritoriul României.

Hotărârea de expedient nu beneficiază de autoritate de lucru judecat (art. 440 NCPC). Cu privire la acest aspect, A. Nicoloe, Relativitatea şi opozabilitatea efectelor hotărârii judecătoreşti, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 270.

A se vedea art. 59 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.
A se vedea art. 58 din Regulamentul Bruxelles I.
Răspunde