Art. 191 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea de reexaminare Nulitatea actelor de procedură

CAPITOLUL III
Nulitatea actelor de procedură

Art. 191

Cererea de reexaminare

(1) Împotriva încheierii prevăzute la art. 190, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia.

(2) Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.

(3) În toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea.

(4) Încheierea prevăzută la alin. (3) este definitivă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 191 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea de reexaminare Nulitatea actelor de procedură




Mario Ionescu 7.05.2020
Prin de Decizia nr. 12/2020 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru solutionarea recursului in interesul legii s-a stabilit ca "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 191 alin. (1) din Codul de procedură civilă, partea în sarcina căreia s-a stabilit amenda judiciară prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă pentru introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unor căi de atac vădit netemeinice, prin aceeaşi hotărâre prin care au fost
Citește mai mult soluţionate aceste cereri, poate formula critici care vizează amendarea sa numai pe calea cererii de reexaminare, neputând supune aceste critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului."
Răspunde
paco 9.12.2013
Calea procedurală aflată la îndemâna celui amendat sau obligat la despăgubiri este cererea de reexaminare, prin care acesta are posibilitatea să solicite înlăturarea amenzii sau a obligaţiei de plată a despăgubirilor ori reducerea acestora.

Termenul de declarare a cererii de reexaminare este de 15 zile, calculat pe zile libere, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 NCPC, începând să curgă de la data la care a fost luată măsura, dacă persoana amendată sau obligată la despăgubiri era prezentă, sau de la data comunicării încheierii, dacă persoana respectivă era lipsă, indiferent dacă a fost sau nu
Citește mai mult citată.

Noul cod prevede în mod expres faptul că cererea de reexaminare se soluţionează cu citarea părţilor, eliminând în acest fel opiniile neunitare existente în practica judiciară anterioară asupra acestui aspect. Apreciem că, în ipoteza amenzii judiciare, se va dispune numai citarea persoanei amendate, celelalte părţi neavând interes în soluţionarea cererii de reexaminare, în timp ce în cazul despăgubirilor se va dispune citarea persoanelor interesate - partea care a formulat cererea de despăgubiri şi cel acţionat pentru plata acestora, care este şi titularul cererii de reexaminare.

Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu, iar nu în şedinţă publică, prin încheiere.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul cod instituie atribuţia de soluţionare a cererii de reexaminare în sarcina unui alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea, dispoziţia fiind de natură să asigure garanţiile de desfăşurare a unui proces echitabil prin prisma imparţialităţii cu care această cale de atac va fi judecată.

Partea care a solicitat despăgubiri nu are la îndemână cererea de reexaminare, aceasta având ca obiect exclusiv înlăturarea obligaţiei sau reducerea cuantumului despăgubirilor acordate, iar nu şi majorarea lor. în cazul formulării unei cereri de reexaminare a amenzii judiciare de către una dintre părţile litigante neamendate, apreciem că se impune respingerea cererii ca lipsite de interes, acesta nefiind unul personal.
Răspunde