Art. 199 Noul Cod de Procedură Civilă Înregistrarea cererii Cererea de chemare în judecată Sesizarea instanţei de judecată
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Sesizarea instanţei de judecată
SECŢIUNEA a 2-a
Cererea de chemare în judecată
Sesizarea instanţei de judecată
SECŢIUNEA a 2-a
Cererea de chemare în judecată
Art. 199
Înregistrarea cererii
(1) Cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare.
(2) După înregistrare, cererea şi înscrisurile care o însoţesc, la care sunt ataşate, când este cazul, dovezile privind modul în care acestea au fost transmise către instanţă, se predau preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecată, potrivit legii.
| ← Art. 198 Noul Cod de Procedură Civilă Cumulul de cereri... | Art. 200 Noul Cod de Procedură Civilă Verificarea cererii şi... → |
|---|
Intrebare : ..prescripţia extinctivă se întrerupe la data introducerii cererii de chemare în judecată sau la data la care pparatul a luat cunostinta de aceasta in mod official
???.
Transmiterea cererii de chemare în judecată către instanţa judecătorească în vederea înregistrării sale poate avea loc în următoarele modalităţi:
a) prin prezentarea reclamantului, personal sau prin reprezentant, la sediul instanţei şi prin depunerea cererii la serviciul de registratură;
b) prin expedierea cererii către instanţă prin poştă sau servicii de
Citește mai mult
curierat;c) prin trimiterea cererii către instanţă prin fax;
d) prin scanarea cererii (operaţiune necesară pentru evidenţierea semnăturii) şi trimiterea acesteia către instanţă prin poştă electronică (e-mail);
e) prin trimiterea acesteia către instanţă sub forma înscrisului în formă electronică.
Odată ajunsă cererea de chemare în judecată la instanţa judecătorească căreia i se adresează, aceasta se va înregistra de către serviciul de registratură al instanţei respective, primind data certa prin aplicarea ştampilei de intrare.
în acelaşi sens, potrivit art. 93 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cererea de chemare în judecată primeşte, în aceeaşi zi cu cea a depunerii, cu excepţiile prevăzute de lege, după stabilirea obiectului cauzei (de regulă, de către un grefier cu studii superioare, sub coordonarea unui judecător), numâr din aplicaţia ECRIS şi dată certă. Prin excepţie de la prevederile alin. (1), dacă în aceeaşi zi se constată că au fost înregistrate acte identice de învestire a instanţei, acestea vor primi un singur număr în aplicaţia ECRIS, formând un singur dosar.
în conformitate cu art. 93 alin. (2) din Regulament, după stabilirea numărului din aplicaţia ECRIS, dosarele se predau personalului responsabil cu efectuarea repartizării aleatorii, având ataşate dovezile privind modul în care au fost transmise. Este imperios necesară ataşarea la dosar a dovezilor privind modul în care cererea a fost transmisă instanţei (plicuri etc.), dacă aceasta nu a fost depusă, personal sau prin reprezentant, direct la serviciul registratură de către reclamant, prin prisma posibilităţii de apreciere asupra prescripţiei extinctive sau a tardivităţii introducerii sale.
Dacă din motive obiective actele de sesizare a instanţei nu au primit număr în aplicaţia ECRIS, acestea vor fi prelucrate cu prioritate a doua zi, cu aprobarea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta, încheindu-se în acest sens un proces-verbal şi menţionând ca data certa data depunerii actului de sesizare la registratura [art. 93 alin. (21) din Regulament].
Potrivit art. 1031 alin. (1) din Regulament, dosarele având ca obiect cererile de chemare în judecată introduse după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă se transmit persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor, în vederea repartizării pe complete, în aceeaşi zi sau, în condiţiile art. 93 alin. (2), a doua zi. Este de menţionat în acest sens că, spre deosebire de sistemul de repartizare anterior, în care atât completul de judecată, cât şi termenul se stabileau computerizat în mod automat, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă numai completul de judecatâ este
(1) Potrivit art. 992 din Regulament, începând cu 1 iulie 2006 se generalizează sistemul ECRIS al numărului unic de dosar la toate instanţele. Numărul unic al dosarului este format din: numărul din registrul general electronic/numărul identificator al instanţei/anul înregistrării dosarului. Numărul din registrul general electronic reprezintă numărul dosarului în cadrul registrului electronic pentru întreaga instanţă. Acest număr începe de la valoarea 1 pentru primul dosar din anul curent şi continuă incremental pentru fiecare nou dosar
creat. Numărul identificator al instanţei reprezintă un număr unic de identificare a instanţei de judecată. Lista numerelor de identificare a instanţelor de judecată este prevăzută în anexa la Regulament. Numărul unic dat de instanţa de fond se păstrează fără modificări pe tot parcursul soluţionării dosarului până la executarea hotărârii. în situaţia casărilor cu trimitere spre rejudecare ori în alte situaţii în care în mod obiectiv programul nu permite păstrarea aceluiaşi număr, se va genera un număr nou în sistem informatic.
generat aleatoriu în sistem computerizat, iar nu şi termenul de judecată, acesta urmând a fi stabilit manual de către judecătorul căruia i-a fost repartizat dosarul spre soluţionare.
La data fixată pentru verificarea cererii de chemare în judecată, dosarele repartizate aleatoriu sunt transmise completului corespunzător, pentru îndeplinirea procedurilor premergătoare fixării primului termen de judecată [art. 1031 alin. (2) din Regulament].
Potrivit art. 102 din Regulament, prin raportare la dosarele formate în materie civilă, pe coperta dosarului se va menţiona, după caz, denumirea instanţei, secţia, completul de judecată, numărul dosarului, numele sau denumirea părţilor, obiectul pricinii, termenele de judecată, numărul şi data hotărârii, iniţialele judecătorului însărcinat cu redactarea hotărârii şi indicele statistic.
2. Efectele introducerii cererii de chemare în judecată. Prin introducerea cererii de chemare în judecată se produc următoarele consecinţe juridice:
a) învestirea instanţei cu soluţionarea cererii. Ca principiu, în lipsa formulării unei cereri de chemare în judecată, instanţa nu se poate învesti din oficiu pentru a tranşa o chestiune litigioasă, aceasta fiind o consecinţă a principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.
Prin excepţie, spre exemplu, potrivit art. 918 alin. (2) şi (3) NCPC, când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ; de asemenea, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe care îl vor purta soţii după divorţ, potrivit prevederilor noului Cod civil.
Dreptului părţii de acces la instanţă îi corespunde obligaţia corelativă a acesteia de a primi şi de a soluţiona cererea cu care a fost învestită, sub sancţiunea denegării de dreptate. Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) NCPC, niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Nu constituie denegare de dreptate soluţia de respingere a cererii sau de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în drept să o judece.
Instanţa are obligaţia de a dispune măsurile legale chiar şi în ipoteza decesului reclamantului, suspendând judecata cauzei până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 NCPC, sau închizând dosarul de divorţ, luându-se act de încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi, potrivit art. 925 alin. (1) NCPC.
De asemenea, în cazurile prevăzute de lege, soluţionarea cererilor cu caracter strict personal, având ca obiect, spre exemplu, stabilirea filiaţiei faţă de mamă sau a paternităţii din afara căsătoriei, poate fi continuată, la solicitarea moştenitorilor titularului decedat al cererii;
b) fixarea cadrului procesual. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul stabileşte cadrul de desfăşurare a procesului din perspectiva elementelor acţiunii civile -părţi, obiect şi cauză.
Ca regulă, instanţa nu poate, cu încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, să modifice cererea de chemare în judecată, în privinţa niciunuia dintre cele trei elemente.
Prin excepţie, potrivit art. 78 NCPC, în cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Cadrul procesual trasat de reclamant influenţează în planul dreptului procesual competenţa de soluţionare a cauzei, constituirea instanţei, cuantumul taxelor judiciare de timbru, autoritatea de lucru judecat, litispendenţa şi conexitatea;
c) stabilirea competenţei instanţei de soluţionare a cereriiîn ipoteza competenţei teritoriale alternative. Potrivit art. 116 NCPC, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. Prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele desemnate în mod alternativ de legiuitor ca fiind competente, reclamantul o va învesti cu soluţionarea cererii, fără a se mai putea reveni asupra acestei opţiuni;
d) operarea punerii în întârziere a debitorului. Noul Cod civil prevede în art. 1522 alin. (1) faptul că debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de chemare în judecată.
Ca atare, prin introducerea cererii de chemare în judecată operează punerea în întârziere a debitorului, în măsura în care acesta nu era de drept pus în întârziere sau dacă nu a fost notificat în vederea executării obligaţiei anterior declanşării procesului;
e) încetarea bunei-credinţe a posesorului unui bun;
f) dobândirea caracterului de drept litigios a dreptului ce se tinde a fi valorificat prin cererea de chemare în judecata. Potrivit art. 1653 alin. (3) NCC, dreptul este litigios dacă există un proces început şi neterminat cu privire la existenţa sau întinderea sa. Cu excepţiile prevăzute de lege, în conformitate cu art. 1653 alin. (1) NCC, sub sancţiunea nulităţii absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii, notarii publici, consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea;
g) întreruperea prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune. în conformitate cu art. 2537 pct. 2 NCC, prescripţia extinctivă se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.
în acest caz, prescripţia este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicţie necompetent sau chiar dacă este nula pentru lipsa de forma [art. 2539 alin. (1) NCC].
De asemenea, deşi, potrivit art. 2548 alin. (1) NCC, termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel, totuşi, atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispoziţiile privitoare la întreruperea prescripţiei fiind aplicabile în mod corespunzător [art. 2548 alin. (3) NCC].
în măsura în care instanţa sesizată nu-şi declină competenţa de soluţionare a cauzei şi respinge cererea ca inadmisibilă, întrucât competenţa aparţine unui organ fără activitate jurisdicţionalâ [art. 129 alin. (2) pct. 1 NCPC - încălcarea competenţei generale], ori ca nefiind de competenţa instanţelor române (art. 1070 NCPC - încălcarea competenţei internaţionale), prescripţia extinctivă nu se consideră întreruptă, prin raportare la art. 2539 alin. (2) NCC.
Este de menţionat că în reglementarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, anularea cererii de chemareîn judecată, inclusiv pentru vicii deformă, antrena înlăturarea efectului întreruptiv al prescripţiei dreptului la acţiune, în mod retroactiv, de la data introducerii cererii. Apreciem că dispoziţia noului Cod civil în sensul că efectul întreruptiv al cererii de chemare în judecată este menţinut dacă aceasta este nulă pentru lipsă de formă a fost instituită în contextul existenţei art. 200 NCPC, care consacră o procedură rapidă, desfăşurată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în cadrul căreia cererea de chemare în judecată poate fi anulată pentru nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 194-197 NCPC, încheierea astfel pronunţată fiind susceptibilă exclusiv
de exerciţiul cererii de reexaminare. Cu toate acestea, în condiţiile în care art. 2539 alin. (1) NCC nu distinge în privinţa procedurii urmate pentru anularea cererii pentru vicii de formă, considerăm că aplicabilitatea textului analizat nu poate fi restrânsă totuşi numai la anularea cererii în procedura reglementată de art. 200 NCPC.
Exemplificând, dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată în condiţiile art. 200 NCPC, iar ulterior reclamantul introduce o nouă cerere de chemare în judecată, având aceleaşi elemente (obiect, cauză şi părţi), chiar dacă în raport cu data introducerii acesteia termenul de prescripţie ar fi împlinit, dispoziţia legală analizată, atribuind efect întreruptiv primei cereri anulate pentru vicii de formă, va determina curgerea unui nou termen de prescripţie de la data introducerii sale, astfel încât cea de-a doua cerere nu va fi prescrisă, dacă noul termen de prescripţie nu este, la rândul său, împlinit.
Dacă cererea de chemare în judecată este anulata în cursul procesului, după ce s-a stabilit primul termen de judecată, pentru alte considerente decât viciile deformâ (spre exemplu, pentru lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu a reclamantului), efectul întreruptiv al acesteia va fi înlâturat în mod retroactiv, fiind incident art. 2539 alin. (2) teza I NCC.
Astfel, prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată a renunţat la ea şi nici dacă cererea a fost respinsâ, anulatâ ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, reclamantul introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisâ [art. 2539 alin. (2) teza a ll-a NCC].
Prin Legea nr. 60/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, s-a dispus introducerea art. 2051, după art. 205 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, având următorul cuprins: „Dispoziţiile art. 2.539 alin. (2) teza a ll-a din Codul civil sunt aplicabile inclusiv în cazul în care prin hotărârea rămasă definitivă s-a luat act de renunţarea la judecatâ ori s-a constatat perimarea”.
în concluzie, efectul întreruptiv al cererii de chemare în judecată este condiţionat de admiterea acesteia în mod definitiv, fiind unul cu caracter provizoriu. Dacă cererea este respinsă, anulată (cu excepţia ipotezei anulării pentru vicii de formă), perimată sau s-a luat act de renunţarea la judecarea sa, efectul întreruptiv menţionat înceteazâ în mod retroactiv de la data introducerii cererii, cu derogările arătate în precedent, ipoteze condiţionate la rândul lor de admiterea noii cereri.
Prescripţia nu este întreruptă nici dacă hotărârea judecătorească şi-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită. în acest caz însă, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată, fără a se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat [art. 2539 alin. (3) NCC]. Prin urmare, efectul întreruptiv dispare în mod retroactiv şi în situaţia în care hotărârea obţinută în urma admiterii acţiunii iniţiale nu mai poate fi pusă în executare silită, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.
întrucât teza a ll-a a articolului menţionat conferă dreptul de a introduce o nouă cerere de chemare în judecată în ipoteza în care hotărârea obţinută şi-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, în condiţiile în care însă termenul de prescripţie a dreptului la acţiune nu s-a împlinit, în noul proces, instanţa din oficiu şi pârâtul nu pot invoca excepţia autorităţii de lucru judecat decurgând din existenţa primei hotărâri, astfel încât noua cerere de chemare
în judecată nu poate fi respinsă pentru acest considerent. Apreciem însă că în ipoteza introducerii unei noi cereri de chemare în judecată, instanţa sesizată cu soluţionarea acesteia va trebui să ţină cont de efectul lucrului judecat al hotărârii anterioare, prin raportare la art. 431 alin. (2) NCPC, cu excepţia situaţiei în care împrejurările cauzei au suferit modificări.
Dacă reclamantul îşi modifica cererea pe parcursul judecării cauzei, în condiţiile art. 204 NCPC, prescripţia extinctivă a dreptului la acţiunea modificată se va întrerupe la momentul modificării acţiunii iniţiale.