Art. 222 Noul Cod de Procedură Civilă Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare Dispoziţii generale Judecata

CAPITOLUL II
Judecata

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 222

Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare

(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.

(2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 222 Noul Cod de Procedură Civilă Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare Dispoziţii generale Judecata




paco 9.12.2013
în vederea protejării dreptului părţii la apărare, garantat legal, codul instituie posibilitatea amânării cauzei pentru motivul generic de lipsâ de opărore, ce vizează atât angajarea unui apărător, cât şi imposibilitatea de prezentare a apărătorului deja angajat sau de studiere a dosarului de către acesta în intervalul de timp dintre data angajării şi termenul de judecată.

Articolul 156 alin. (1) CPC 1865 a suferit o serie de modificări în actuala reglementare, fiind înlăturată restricţia privind acordarea unui singur termen de judecată pentru lipsă de apărare, dar fiind adăugate condiţii
Citește mai mult suplimentare pentru încuviinţarea acestei cereri.

Amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare nu poate fi dispusă din oficiu de către instanţă, ci implică cu necesitate formularea de către partea interesată a unei cereri în acest sens.

Condiţiile cerute de lege pentru încuviinţarea acestei cereri sunt următoarele: caracterul excepţional al cererii, temeinicia motivelor vizând lipsa de apărare şi absenţa culpei părţii sau a reprezentantului ei în generarea acestei situaţii.

Cererea nu are caracter excepţional în ipoteza formulării sale în mod repetat, la mai multe termene de judecată, lucru ce ar denota încercarea părţii de tergiversare a procesului, aceasta deturnând dreptul său legal la apărare de la scopul pentru care legea l-a recunoscut în favoarea sa.

Instanţa nu poate încuviinţa o atare cerere decât în măsura în care este temeinic justificată, iar motivele lipsei de apărare sunt probate. Spre exemplu, nu este justificată o cerere de amânare a pricinii pentru lipsă de apărare formulată de către partea care a primit citaţia pentru termenul de judecată respectiv cu un interval de timp considerabil înainte, întrucât în perioada cuprinsă între data primirii citaţiei, când a aflat despre existenţa procesului, şi termenul de judecată stabilit în cauză, avea posibilitatea efectivă să-şi angajeze un apărător.

De asemenea, nu este justificată o cerere de amânare a judecăţii pentru imposibilitatea de prezentare la termen a avocatului ales, în măsura în care o atare imposibilitate nu este dovedită (prin ataşarea unei adeverinţe medicale, a dovezii de participare la un seminar etc.) sau dacă pe împuternicirea avocaţială figurează mai mulţi avocaţi cu drept de asistare şi reprezentare a părţii, a căror imposibilitate de prezentare nu a fost învederată şi probată corespunzător.

Dacă cererea de amânare pentru considerentul lipsei de apărare este respinsă ca neîntemeiată, instanţa, la cererea părţii, are obligaţia sâ amâne pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise, această măsură nefiind lăsată la aprecierea sa.
Răspunde
Baziliuc Mihaela 11.08.2018
Buna ziua, intr un proces civil in care avocatul isi depune scrisoare medicala de la doctor impreuna cu reteta, in care este stipulat faptul ca are oreion, boala contagioasa dealtfel, este corect sa se judece partile fara a se tine cont de imposibilitatea prezentarii apararii unei parti si sa sa dea amanare?
Răspunde