Art. 24 Noul Cod de Procedură Civilă Legea aplicabilă proceselor noi Aplicarea legii de procedură civilă

1. Aplicarea legii noi de procedură civilă. Regula generală stabilită în prezentul cod este aceea că legea nouă de procedură civilă se aplică numoi proceselor şi executorilor silite începute după intrarea sa în vigoare, iar nu şi celor demarate anterior şi aflate în curs de desfăşurare.

Potrivit expunerii de motive formulate la legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă, pentru asigurarea previzibilităţii normei juridice, noul cod cuprinde soluţii normative cu caracter de noutate în ceea ce priveşte aplicarea legii de procedură, înlocuind principiul aplicării imediate a noii

Citește mai mult

norme de procedură, prevăzut în art. 725 alin. (1) CPC 1865, cu acela potrivit căruia dispoziţiile noii legi de procedură civilă sunt aplicabile numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia.

De la această regulă, codul instituie o derogare în cadrul art. 26 vizând legea aplicabilă mijloacelor de probă, aceasta fiind legea în vigoare la data producerii ori a săvârşirii faptelor juridice care fac obiectul probaţiunii (în ceea ce priveşte admisibilitatea şi puterea doveditoare a probelor preconstituite şi a prezumţiilor legale) şi, după caz, legea în vigoare la data administrării probelor (în ceea ce priveşte administrarea acestora).

Un aspect important de semnalat este acela că dispoziţiile art. 24-27 NCPC au în vedere normele procedurale ce vor fi adoptate ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, iar nu însăşi aplicarea sa, deoarece pentru acesta din urmă sunt prevăzute norme tranzitorii speciale, cuprinse în Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010.

Astfel, după cum în mod pertinent s-a arătat în literatura de specialitate, art. 24-27 NCPC constituie norme generale de drept tranzitoriu, destinate a guverna conflicte de legi viitoare, în timp ce normele de drept tranzitoriu cuprinse în Legea nr. 76/2012 au caracter special, reglementând, în mod specific, conflictele de legi ocazionate de intrarea în vigoare a noului cod (acestea din urmă vor fi tratate distinct în cadrul pct. 2 al prezentului comentariu).

1.1. Noţiunea de proces început după intrarea în vigoare a legii noi de procedura civilă. Procesul început după intrarea în vigoare a legii noi de procedură civilă vizează situaţia în care data înregistrării cererii de chemare în judecată la instanţă se situează ulterior datei intrării în vigoare a legii respective, caz în care este aplicabilă această lege [procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţii legii, potrivit art. 192 alin. (2) NCPC].

Dimpotrivă, în ipoteza în care cererea de chemare în judecată este înregistrată la instanţă anterior momentului intrării în vigoare a legii noi de procedură, aceasta nu se va aplica.

1.2. Noţiunea de executare silita începută după intrarea în vigoare a legii noi de procedura civilă. Deşi procesul civil înglobează, ca regulă, două faze (judecata propriu-zisă şi executarea silită), art. 24 NCPC foloseşte noţiunea de proces numai cu sensul de faza a judecaţii propriu-zise, fără a include şi faza executării silite, textul legal menţionat prevăzând în mod separat noţiunile de procese şi executări silite.

în aceste condiţii, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost înregistrată anterior intrării în vigoare a noii legi de procedură, aceasta se va aplica executării silite demarate în temeiul hotărârii judecătoreşti obţinute în acel proces, dacă data cererii de executare silită este ulterioară momentului intrării în vigoare a legii [executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit art. 622 alin. (2) NCPC, dacă prin lege specială nu se prevede altfel].

în ceea ce priveşte contestaţia la executare, dat fiind faptul că aceasta constituie un incident în cursul executării silite [potrivit art. 650 alin. (2) NCPC, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe], determinarea legii de procedură civilă aplicabilă acesteia se va face în funcţie de momentul demarării executării silite (data cererii de executare silită), iar nu prin raportare la data înregistrării la instanţă a contestaţiei la executare. Cele menţionate sunt valabile şi în privinţa cererii de suspendare a executării silite sau a cererii de întoarcere a executării silite.

în privinţa cererii de suspendare a executării hotărârii atacate formulată în recurs sau în contestaţie în anulare ori revizuire, aceasta va fi supusă legii procesuale civile în vigoare la data începerii procesului.

2. Aplicarea noului Cod de procedură civilă. Norme tranzitorii. Dat fiind caracterul special al normelor de drept tranzitoriu cuprinse în Legea nr. 76/2012, acestea sunt derogatorii de la normele generale din noul Cod de procedură civilă şi, totodată, sunt de strictâ aplicare, vizând exclusiv incidenţa în timp a noului cod.

Ca atare, ori de câte ori se va invoca problema aplicării acestuia, se va recurge la normele de drept tranzitoriu din Legea nr. 76/2012, iar nu la cele din însuşi cuprinsul codului. Spre exemplu, dacă procesul este început anterior intrării în vigoare a noului cod, fiind ca atare guvernat de Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, legea aplicabilă administrării dovezilor nu va fi cea de la momentul administrării (noul Cod de procedură civilă), ci Codul de procedură civilă din 1865.

2.1. Noţiunea de proces început sub imperiul noului Cod de procedură civilă. în ceea ce priveşte noul Cod de procedură civilă, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 prevede faptul că dispoziţiile acestuia se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare.

în acest context se impune menţionarea faptului că, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol din lege, procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.

Prin urmare, ceea ce prezintă relevanţă pentru stabilirea incidenţei sau nu în cadrul unui proces a noului Cod de procedură civilă, exclusiv în ipoteza depunerii cererii la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere, nu este data înregistrării cererii la instanţă, ci aceea a predării sale instituţiilor menţionate.

De asemenea, noţiunea de proces se referă atât la etapa judecării cauzei în primă instanţă, cât şi în căile de atac, inclusiv în cele extraordinare.

2.2. Noţiunea de executare silita demarata sub imperiul noului Cod de procedura civilă. Articolul 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 este norma de drept tranzitoriu şi în privinţa executărilor silite, acesta statuând că dispoziţiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Momentul începerii executării silite este demarcat de prevederile art. 622 alin. (2) NCPC, potrivit cărora executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

în cazul executărilor silite nu sunt incidente prevederile alin. (2) al art. 3 din Legea nr. 76/2012, acestea vizând doar „procesele" în sensul de fază a judecăţii, astfel că ceea ce interesează în privinţa momentului începerii executării este data înregistrării cererii de executare la executor, iar nu momentul transmiterii prin poştă sau al depunerii acesteia la unităţi militare sau la locuri de deţinere.

în ceea ce priveşte contestaţia la executare, dat fiind faptul că aceasta constituie un incident în cursul executării silite, astfel cum am arătat în precedent, determinarea Codului de procedură civilă aplicabil acesteia se va face în funcţie de momentul demarării executării silite (data cererii de executare silită), iar nu prin raportare la data înregistrării la instanţă a contestaţiei la executare.

Literatura de specialitate121 a susţinut fundamentat că, prin intermediul cererilor formulate în faza executării silite, de regulă, nu este dedus pentru prima oară judecăţii un conflict de drept substanţial, pentru a obţine o rezolvare cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi şi, eventual, constituirea unui titlu executoriu. Dimpotrivă, aceste cereri se formulează cu privire la o executare silită deja începută şi au ca obiect verificarea regularităţii executării silite sau a actelor de executare, precum şi soluţionarea altor situaţii litigioase în legătură cu executarea silită în curs.

(11 Ibidem. Astfel, autorii citaţi au susţinut în mod pertinent că „soluţia menţionată nu este schimbată cu nimic de împrejurarea că acestor proceduri speciale din faza executării silite li se aplică în mod corespunzător regulile de procedură prevăzute pentru judecata în primă instanţă. Această soluţie impusă de raţiuni de tehnică legislativă nu justifică soluţia considerării unei contestaţii la executare ca fiind un proces nou, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, fără a ţine seama că ea intervine în legătură cu o executare silită, aşadar, că este un remediu judiciar specific celei de-a doua faze a procesului civil.

Mai mult, soluţia aplicării legii vechi trebuie generalizată pentru toate cererile formulate în cadrul şi în legătură cu o executare silită, chiar dacă în legătură cu aceste cereri se constituie un dosar nou după intrarea în vigoare a noului cod. Chiar dacă sistemul informatic ECRIS ar considera dosarul ca fiind unul formulat potrivit noului cod, prin raportare la criteriul - uşor verificabil de către un sistem informatic - al datei înregistrării, judecătorul cauzei este, desigur, singurul în drept şi în măsură să determine legea aplicabilă în mod real respectivei cereri. Cu alte cuvinte, nu trebuie confundate noţiunile de «proces», respectiv de «executare silită», cu aceea de «dosar», în concluzie, pentru toate executările începute anterior intrării în vigoare a noului cod, legea veche va guverna atât regulile după care se va stabili legalitatea sau nelegalitatea actelor de executare contestate, cât şi regulile de procedură: competenţa instanţei, calitatea părţilor, forma cererii de chemare în judecata, înregistrarea acesteia la instanţa (nu se vor aplica dispoziţiile art. 200 şi art. 201 NCPC), regulile privind suspendarea judecaţii (inclusiv modul de calcul al cauţiunii), forma hotărârii judecătoreşti şi caile de atac susceptibile de a fi exercitate".

121 Ibidem.

Exemplificând pentru cazul noului Cod de procedură civilă, dacă executarea silită a fost demarată sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, contestaţia la executare promovată ulterior noului cod va fi reglementată de Codul de procedură civilă din 1865, iar nu de noul Cod de procedură civilă.

Aceleaşi soluţii sunt valabile şi în privinţa legii de procedură civilă aplicabile cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestaţiei la executare, cererii de întoarcere a executării silite etc.

De asemenea, literatura de specialitate a apreciat că şi în situaţia în care contestaţia la executare reprezintă un proces de sine-stătător, respectiv în situaţia în care aceasta este formulată de un terţ care invocă un drept real asupra bunului sau bunurilor urmărite, problema legii aplicabile trebuie rezolvată în mod asemănător. Deşi în aceste cazuri avem de a face cu o veritabilă judecată în fond, ceea ce trebuie să primeze în analiza legii aplicabile este natura incidentală a acestei cereri faţă de executarea silită şi intenţia legiuitorului de a evita aplicarea dispoziţiilor vechiului şi noului cod în una şi aceeaşi procedură.

Se impune şi menţionarea faptului că art. 12 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 stipulează că ori de câte ori legea specială prevede că cererea de suspendare a executării silite se soluţionează de către preşedintele instanţei, de la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, judecarea acestei cereri se va face de către un complet al instanţei competente potrivit legii, aceasta fiind o normă de corelare a dispoziţiilor noului cod [art. 718 alin. (1) şi (7) NCPC] cu cele ale legilor speciale.

Dispoziţiile alin. (1) al art. 12 din lege se aplică şi cererilor de suspendare a executării unei hotărâri judecătoreşti, a unei hotărâri pronunţate de un organ cu activitate jurisdic-ţională sau, după caz, a altui titlu executoriu, în cazul în care acestea sunt atacate în justiţie [art. 12 alin. (2) din Legea nr. 76/2012].

Potrivit art. 4 din Legea nr. 76/2012, dispoziţiile art. 623 NCPC[2! referitoare la organele de executare competente se aplică numai executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

De asemenea, pentru asigurarea previzibilităţii cadrului normativ şi ţinând seama de noua concepţie privitoare la condiţiile începerii executării silite, art. 5 din Legea nr. 76/2016 prevede că dispoziţiile noului Cod de procedură civilă privitoare la titlurile executorii se aplică şi hotărârilor judecătoreşti sau altor înscrisuri pronunţate ori, după caz, întocmite înainte de intrarea în vigoare a acestuia, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost învestite cu formulă executorie, în măsura în care, evident, cererea de executare silită este formulată ulterior intrării în vigoare a noului cod.

în acelaşi sens, potrivit art. 10 din lege, ca normă de corelare, ori de câte ori printr-un act normativ se prevede învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătoreşti sau a altui înscris, acestea vor fi puse în executare, de la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie. Ca atare, un bilet la ordin, chiar dacă este emis anterior intrării în vigoare a noului cod, nu va mai trebui învestit cu formulă executorie dacă cererea de executare silită este formulată ulterior acestei date.

2.3. Alte dispoziţii de punere în aplicare a noului Cod de procedura civilă prin raportare la prevederi cuprinse în legi speciale. Potrivit art. 1 din Legea nr. 76/2012, această lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului. Prin urmare, Legea nr. 76/2012 cuprinde, ca obiect principal, norme tranzitorii, pe de-o parte (Capitolul I), şi norme de punere în aplicare (de corelare), pe de cealaltă parte (Capitolul II).

în conformitate cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dacă prin această lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este „definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specialâ se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este „supusă recursului" sau că „poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară, fiind ca atare supusă apelului.

Se impune sublinierea faptului că cele două dispoziţii menţionate anterior nu reprezintă norme tranzitorii, care să reglementeze o problemă de drept temporal, ci au ca scop punerea de acord a legislaţiei speciale, edictate sub imperiul vechiului cod cu normele noului Cod de procedură civilă în materia căilor de atac111. Ca atare, exemplificând, hotărârile pronunţate în cadrul plângerilor contravenţionale sau contestaţiilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, introduse anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, vor fi susceptibile de calea de atac a recursului, iar nu de cea a apelului.

Prevederile specificate în precedent nu se aplică în materie de contencios administrativ şi fiscal, inclusiv în materia azilului [art. 7 alin. (3) din lege].

Ca normă de corelare, potrivit art. 8 din lege, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească „definitivă şi irevocabilă" sau, după caz, „irevocabilă" se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească „definitivă".

Potrivit art. 6 din Legea nr. 76/2012, termenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă.

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 76/2012, dacă legea specială prevede obligarea debitorului la plata de daune cominatorii ori, după caz, a unei amenzi civile pentru nerespectarea unei obligaţii de a face sau de a nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, se vor putea aplica penalităţi n condiţiile prevăzute la art. 905 NCPC (ipoteza vizată este cea în care executarea silită este demarată ulterior intrării în vigoare a noului cod, art. 11 din Legea nr. 76/2012 fiind o normă de corelare).