Art. 25 Noul Cod de Procedură Civilă Legea aplicabilă proceselor în curs Aplicarea legii de procedură civilă

CAPITOLUL III
Aplicarea legii de procedură civilă

Art. 25

Legea aplicabilă proceselor în curs

(1) Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

(2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile.

(3) În cazul în care instanţa învestită este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi. Dispoziţiile alin. (1) rămân aplicabile.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 25 Noul Cod de Procedură Civilă Legea aplicabilă proceselor în curs Aplicarea legii de procedură civilă




Avocat Ioana Bicante 23.11.2014
Potrivit art. 25 alin. (2) NCPC, procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început, acest articol constituind o preluare a art. 725 alin. (2) teza I CPC (cu adăugarea menţiunii că vor fi judecate conform legii sub care au început, spre deosebire de vechiul cod în care normele de procedură erau de imediată aplicare). De exemplu, dacă judecata unei cereri de chemare în judecată era, la data introducerii acesteia, de competenţa în primă instanţă a judecătoriei, iar, în cursul
Citește mai mult procesului, această competenţă se modifică în favoarea tribunalului, judecătoria nu-şi va declina competenţa, ci va continua să soluţioneze cauza.

Spre deosebire de art. 725 alin. (2) teza a ll-a CPC, noua reglementare prevede că, în caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile, iar nu dispoziţiile legii noi. De exemplu, dacă la data înregistrării cererii de chemare în judecată, legea în vigoare stabilea competenţa de soluţionare în primă instanţă în favoarea judecătoriei, iar, pe parcursul judecării căii de atac declarate împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie, această competenţă se modifică în favoarea tribunalului, în ipoteza admiterii căii de atac cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta se va face către instanţa competentă potrivit legii în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, adică de către judecătorie.

Alin. (3) al art. 25 NCPC reglementează o situaţie particulară şi de excepţie, aceea în care instanţa iniţial învestită este desfiinţată, dosarele aflate în curs de soluţionare pe rolul acestei instanţe urmând a fi trimise din oficiu instanţei competente, determinată potrivit legii noi de procedură, iar nu conform regulilor de competenţă în vigoare la data sesizării instanţei desfiinţate. Operează, aşadar, principiul aplicării imediate a noilor norme de procedură civilă. Dispoziţia imperativă cuprinsă în alin. (3) al art. 25 vizează exclusiv aplicarea normelor de competenţă.
Răspunde
gerghealina 8.12.2013
1. Legea aplicabilă proceselor în curs. Alineatul (1) al articolului în discuţie, potrivit căruia procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, consacră o soluţie distinctă în raport de art. 725 alin. (1) CPC 1865, potrivit căruia dispoziţiile legii noi de procedură se aplicau, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executării silite începute sub acea lege, dispoziţii ce reglementau principiul aplicării imediate a legii procesuale civile noi.

Astfel, în prezent,
Citește mai mult regula este aceea că dacă data înregistrării cererii de chemare în judecată se situează anterior datei intrării în vigoare a legii noi, aceasta nu se va aplica judecării cauzei respective, fiind incidenţă legea în vigoare de la momentul începerii procesului.

Similar, dacă cererea de executare silită a fost formulată anterior datei intrării în vigoare a legii procesuale civile noi, aceasta nu se aplică, ci legea în vigoare la data demarării executării silite, şi anume legea în vigoare la data înregistrării cererii de executare.

2. Legea aplicabilă în ipoteza schimbării competenţei instanţelor legal învestite.

Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început, acest articol constituind o preluare a art. 725 alin. (2) teza I CPC 1865 (cu adăugarea menţiunii că vor fi judecate conform legii sub care au început, spre deosebire de vechiul cod în care normele de procedură erau de imediată aplicare). Spre exemplu, dacă soluţionarea unei cereri de chemare în judecată era la data introducerii acesteia de competenţa în primă instanţă a judecătoriei, iar, în cursul procesului, intervine o modificare legislativă ce prevede competenţa de soluţionare în primă instanţă a respectivei cereri în favoarea tribunalului, judecătoria nu-şi va declina competenţa, ci va continua să soluţioneze cauza.

Spre deosebire însă de codul precedent [art. 725 alin. (2) teza a ll-a CPC 1865], noua reglementare prevede că în caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile, iar nu dispoziţiile legii noi.

Spre exemplu, dacă la data înregistrării cererii de chemare în judecată, legea în vigoare instituia competenţa de soluţionare în primă instanţă în favoarea judecătoriei, iar, pe parcursul judecării căii de atac declarate împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie,

intervine o modificare legislativă care stabileşte competenţa de soluţionare în primă instanţă a cauzei respective în favoarea tribunalului, în ipoteza admiterii căii de atac cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta se va face către instanţa competentă potrivit legii în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, adică de către judecătorie.

3. Legea aplicabilă în ipoteza desfiinţării instanţei. în cazul în care instanţa învestită este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi, care va judeca însă în raport de legea în vigoare la data înregistrării cererii.
Răspunde
bogdan 20.09.2013
este normal ca un proces privind litigiu functionari publici statutari sa fie judecat la fond de curtea de apel, in recurs a fost trimis ICCJ iar dupa aparitia L.2/01.02.2013 sa fie trimis conform art.XXIII alin.2 si 4 (din acceasi lege 2/2013) spre solutionare tot la curtea de apel care a judecat fondul. Nu se incalca art.25 din C.pr.civ. sau un principiu de drept. Chiar daca la fond a fost un judecator si in recurs sunt 3 judecatori, dar toti fac parte din aceeasi curte de apel. Care ar fi opinia Dvs.Va multumesc.
Răspunde
Avocat Ioana Bicante 23.11.2014
Spre deosebire de art. 725 alin. (2) teza a ll-a CPC, noua reglementare prevede că, în caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile, iar nu dispoziţiile legii noi. De exemplu, dacă la data înregistrării cererii de chemare în judecată, legea în vigoare stabilea competenţa de soluţionare în primă instanţă în favoarea judecătoriei, iar, pe parcursul judecării căii de atac declarate împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie, această competenţă se modifică în favoarea tribunalului, în ipoteza
Citește mai mult admiterii căii de atac cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta se va face către instanţa competentă potrivit legii în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, adică de către judecătorie.
Răspunde